Vinovate nostalgii?…

1 februarie 2017
Autor

Odată cu înaintarea prin ani se estompează sau chiar se schimbă radical oare şi gusturile? Ca şi preferinţele, plăcerile, opţiunile pro şi contra unora dintre habitudinile noastre cele mai uzuale şi pe care, cândva, le-am crezut imuabile­?. De neclintit.

Astfel de întrebări pe care nu le ocoleşte o suspiciune de gratuitate m-au vizitat încă de aseară, luând act că azi este 1 februarie, luna pe care nu ştiu din ce pricini – în afara aceleia că e şi luna mea natală – am plăcut-o cel mai mult. Mai mult chiar decât luna mai cu rapsodiile sale florale într-o cromatică nu doar atât de diversă, cât mai ales ispitind la ieşiri în câmp ori în parcuri încărcate de atâtea miresme îmbietoare.

Poate – în căutarea unei minime raţiuni – să fi contat sentimentul ieşirii lente din iarnă. Cu care, altminteri, cu excepţii altminteri uşor de bănuit, nu prea m-am împăcat. Nu m-a atras nici săniuşul cât ar fi fost de conceput la vârsta avânturilor ludice, cu patinele ori cu schiurile nici atât: am stat departe de astfel de opţiuni, pe care însă le-am admirat la cei ce le îndrăgeau şi le practicau.

Iarna – înţelegând prin ea mai ales decembrie şi ianuarie – a constituit, de la întâia vârstă şcolară, doar momente ale lecturilor. Mai întâi, spre amurgul sosit mereu prea repede şi la lumina palidă a lămpilor cu gaz pe care mama ştia să mi le rostuiască pe soclul de jos al sobei pe care îmi arcuiam picioarele îngheţate din scurtele şi obligatorile ieşiri afară , apoi, la vârsta liceală, la lumina unei veioze aduse de tata special dintr-un târg, cred, de vechituri. Acolo şezum şi plânsum, cu o expresie de cronicar dat uitării: şi retrăind, cu o intensitate rar repetată apoi prin puzderia de ani, toate aventurile şi ideile pe care îngălbenitele pagini ale cărţilor împrumutate cu traista de la biblioteca de la Bratovoeşti mi le ofereau cu o generozitate pe care o ridicam la gradul unui dar divin.

Şi-mi mai plăceau zilele în care movilele de zăpadă îşi abandonau starea de gheaţă şi din ele se înfiripau acele râuşoare de apă, băltoacele peste care îmi plăcea să sar cu sprinteneala copilului căruia trupul îi solicită probe de rezistenţă, ca şi primele expediţii pe valea împădurită în căutarea primilor ghiocei. Florile, alături de tămâioara mult mai anevoios de descoperit, care au rămas, poate exact de atunci şi din această experienţă neuitată, preferatele mele. De care coasta era, în multe locuri, plină, alcătuind aproape mici şi somptuoase „lanuri” din care ne înfruptam cu o voluptate aproape sportivă.

Şi îmi amintesc, mai ales spre finalul lui februarie, zilele acele cu primele semne de căldură în care renunţam, cu o voluptate alarmantă uneori pentru părinţi, la căciulile de lână şi la cojoacele împopoţonate mai înainte să apară paltoanele fudule ori nişte geci din materiale care nu ne făceau prea multă plăcere.

Azi, 1 februarie anul de graţie 2017, lucrurile par cu totul schimbate. Departe de a da semne de osteneală, frigul – şi gerul mai ales – continuă să mă irite. Chiar până la depresie. La care se adaugă, cum altfel?, atâtea alte argumente şi motive pe care ni le oferă lumea din jurul nostru. Prăvălită parcă într-o competiţie a veştilor rele cu care suntem bombardaţi de dimineaţa până seara, într-un maraton informaţional pe care nimeni nu-l câştigă, dar pe care noi suntem cei care-l pierdem mereu.

Dar dacă, mă surprind întrebându-mă, doar nostalgiile mele sunt… vinovate? Cu accentele lor de căutare a unui timp pierdut, a iernilor şi a zăpezilor care, vorba mai „bătrânului” poet francez, nu mai ştim pe unde s-or fi pierdut? Ori, mai simplu şi poate şi ceva mai dureros, să-şi fi pierdut senectutea, prin ani, sagacitatea atât de virtuoasă cândva? Ce-i drept, iarna din care ieşim – şi încă nu ştim cum, cu ce preţ şi… preţuri, a fost încă una, poate dintre cele mai neplăcute, a pătimirii noastre comune. De parcă toate speranţele unei aşezări, pe baze solide ale împăcării cu ceilalţi şi mai ales cu noi înşine, s-au risipit în haosul unor zornăituri de ameninţări mai agresive ca niciodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Arhiva

februarie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian   Mar »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728