v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

1 aprilie – o farsă de fiecare zi?

1 aprilie 2017
Autor

Nu-mi amintesc în ce moment al copilăriei am luat act întâia oară de ziua păcălelilor. Memoria, de-acum selectivă, reţine doar curiozitatea nelipsită de un dram de plăcere răutăcioasă cu care, odată familiarizat cu ciudatul, aşa cum mi s-a părut la început, obicei, mă pregăteam pentru şirul nesfârşit de şotii pregătite, nu fără multă osteneală, în dauna amicilor de prin vecini.

Lăsând la o parte „istoria” acestei până la urmă hazlii ghiduşii, intrate, cu timpul, mai mult în jocurile celor mici, o „istorie” nelipsită de izvoade biblice (puse pe seama lui Noe ori a „comediei” christice ce-a generat expresia de la Ana la Caiafa, dar nici de mitologii păgâne), nu pot fi ignorate câteva considerente care ţin de o natură a ethosului. Îndeosebi la palierul mentalului nostru colectiv, ancestral şi cumva istoricizat.

Cea dintâi distincţie survine la nivel lingvistic, căci în ariile lingvistice occidentale, dar nu neapărat neolatine, aria semantică include „farsa”, aşa cum a şi fost consacrată prin zorii medievali ca o subspecie a comediei ce se prezenta pe la târguri. În acest sens, Boccaccio cu al său „Decameron” e mai mult decât un exemplu: e un veritabil îndrumar, un cod universal al unui larg evantai de feste intrinseci condiţiei umane.

Rămânând strict în ograda noastră, o posibilă replică la întreprinderea genialului florentin din veacul al XIV-lea –fireşte, tot la Boccaccio mă refer – ar fi preocuparea iscusită dacă nu la fel de genială şi, în multe privinţe, obsesivă, a creatorului anonim, revizuit de unii dintre scriitorii clasici, cu Creangă în prim plan, dar nu trebuie uitat nici hâtrul Caragiale cu un monolog ce poartă chiar titlul de „1 Aprilie”, în care, mai aproape de farsele comediante, păcăleala „amicilor” din mica operă, „morala” capătă o finalitate tragică:

Căci, iată, depoziţia tânărului narator care, parcă de o manieră profetică à la Nenea Iancu, individul lucrase la… parchet de unde fusese dat afară:

 

Eu mărturisesc drept, cum am spus şi la juraţi, eu, domnule preşedinte, i-am zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea! Adică nu că mi-era frică de ce s-a-ntâmplat… nici nu mă gândeam! dar vorba e, nu-mi plac mie astea; că eu îl ştiam cine e Mişu, laş! şi n-are curaj; mi-era frică să nu păţim cu el cum mai păţisem o dată, când s-a-ntâmplat la Hierestrăul Vechi bătaia cu mizerabilii ăilalţi, care ne-a atacat, şi Mişu de frică a fugit şi s-a ascuns undeva… După ce s-a isprăvit bătaia — că (sever) i-am pus pe goană pe mizerabilii, care se lăuda că o să ne-o facă ei, că sunt de la parchetul general; da… am lucrat… teribil (învârteşte bastonul repede) — l-am căutat pe Mişu pân toată grădina, şi după ce l-am găsit, nu vrea să iasă d-acolo cu nici un preţ, ţipa că vrem să-l omorâm… Am ridicat uşa din ţâţâni… Când l-am scos afară, era galben ca lămâia şi-i clănţănea dinţii… Pe urmă s-a bolnăvit la gălbinare — i-a trecut cu cârmâz şi cu acrituri… da’ numa’ cu acrituri, — dulce n-avea voie! De atuncea i-a rămas numele — (cu satisfacţie) eu i l-am spus — Mişu Poltronu! De-aia, eu îi spusesem lui Mitică să-l lase-n pace, da’, fiindcă ăilalţi a vrut, zic şi eu: Haide! Ce-o să se-ntâmple? Întâi aprilie— o să râdem de Poltronu, şi pe urmă, ce? 

 

Cât despre istoria mai veche ori mai recentă a lui 1 Aprilie, nu ştiu de ce îmi vine să adaug că, la o privire şi la o analiză mai atente, ziua aceasta aşa cum a fost consacrată, a păcălelilor, ar putea cu uşurinţă să fie generalizată la toate cele 365 ale anului. Mai precis, ale anilor din urmă, când farsa a devenit, la rândul ei, un fel de sport naţional.

Farse ne par alegerile şi campaniile lor, farse rezultatele şi interpretările rezultatelor lor, farse promisiunile de reînnoite schimbări ale clasei politice, ca şi reacţiile noastre, individuale ori de „grup” (căci zisa societate civică pare, la rându-i, redistribuită după un algoritm al unor renghi, ca să nu spun ghiduşii).

Aşa încât, parcă mă simt îmboldit ca, de acest 1 aprilie, „secularizat” în parcursul anilor care trecură, cu cele bune şi, mai ales, cu rele, să-l las mai degrabă în panoplia, mai suculentă pentru gustul nostru fanariot-balcanic, şotiilor ca un remediu ceva mai puţin dramatic.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

+ trei = 4

Arhiva

aprilie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar   Mai »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930