* mai sunt mâini pe care nu le-am atins mai sunt ochi care nu m-au privit urechi la
Citeşte

“Lucian Irimescu și tentația artistică a magmaticului”

“Lucian Irimescu și tentația artistică a magmaticului”     Lucian Irimescu probează una dintre calitățile esențiale ale artei
Citeşte

„Temută şi hulită; o aventură „competiţională” dinainte pierdută…

„Temută şi hulită; o aventură „competiţională” dinainte pierdută…   O dezbatere asupra condiţiei istoriilor literare astăzi, aşa
Citeşte

Cronos contra Cronos: suspensia poetică a nostalgicului

Consacrându-se la – şi cu – deplină maturitate cercetării literare, autoarei, printre altele, a unei
Citeşte

Premiul literar: între recunoaştere şi consacrare

  N-am fost niciodată un fan al premiilor literare. Tratându-le, în principiu, cu plusul de relativism
Citeşte

Oriana Fallaci „Un marxist la New York”

Oriana Fallaci   Un marxist la New York   Iată-l că sosește: fragil, arzând de miile sale dorinţe, de
Citeşte

Maria Corti: Avantext

Termenul ²avantext² e de-acum utilizat din două puncte de vedere în mod necesar divergente, unul
Citeşte

Marcuse- Heidegger «Scrisorile anului zero»

Deşi foarte cunoscut încă din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la
Citeşte

Nadia Cavalera

Nadia Cavalera Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am primit din Italia un
Citeşte

Alda Merini: 17 poeme

Am văzut pe câmpul tinereţii ceva ce de departe se ivea: era culoarea fanteziei şi-n cer pornit-am să
Citeşte

Alfonso Gatto: Șapte poeme

Surâzându-ți   Surâzându-ți înseamnă a muri, împingând cuvântul spre tărâmul acela uşor spre cochilia în zumzet spre cerul înserării, spre orice lucru
Citeşte

Cioburi

Am uitat să-ţi spun (totdeauna se uită esenţialul): grădina m-a uitat şi mama n-a putut cuprinde în
Citeşte

nu mai există catifea nici speranţă

nu mai există catifea nici speranţă   ai zis atunci și mi-ai mai zis să scrii despre mine
Citeşte

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Cea mai urâtă zi dintotdeauna   Găsesc prin spațiul virtual, cel accesibil nouă(?) o informație interesantă –
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Loredana Magazzeni - Miraculoasa rană

    Miraculoasa rană -   „Dezordinea mea. În asta se află: că fiece lucru pentru mine e o
Citeşte

MARIO LUNETTA

Născut la Roma, unde a decedat în 2017. Are la activ o vastă operă ce acoperă
Citeşte

F. Aderca – un condotier al noii literaturi

În pofida prestanţei recunoscute de cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii literare în care a
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Italo Calvino: „profeţii” literare pentru mileniul trei

1 septembrie 2019
Autor

Premise metodologice*


 

În 1984, de-acum în plină glorie naţională şi internaţională, Italo Calvino primeşte, de la Harvard University, invitaţia – prima pentru un scriitor italian – de a ţine şase cursuri, în anul academic 1985-1985, în cadrul prestigioaselor „Poetry Lectures”, datând din 1926. În vara aceluiaşi an, cu seriozitatea şi acribia ce-i erau proprii, autorul Oraşelor invizibile se aşează la masa de lucru, adunând şi ordonând material documentar şi însemnări ce i-ar fi fost suficiente pentru opt conferinţe-lecţii, aşa cum avea să declare unor apropiaţi în timpul redactării. A lucrat, în decursul unui an, cu asiduitate la ele (Esther Calvino, soţia sa, vorbeşte despre o adevărată obsesie a proiectului în toate lunile premergătoarei decesului neaşteptat al scriitorului), iar în momentul în care îşi pregătea plecarea în SUA pusese în valiză cinci (cele dea-cum ştiute şi publicate în mai multe ediţii), urmând ca pe ce de-a şasea (cu titlul provizoriu de „Consistency” şi care urma să trateze „Bartleby” de Herman Melville) s-o redacteze la Harvard.

Cum subiectele erau la dispoziţia conferenţiarului, fixarea acestora a constituit, potrivit aceloraşi mărturii, provocarea cea mai dificilă pentru Calvino, iar ele sunt, în ordinea asumată de autor, Leggerezza, Rapidità, Esatezza, Visibilità, Molteplicità,

Ar fi interesant de ştiut că, în ciornele scriitorului, s-au identificat alte numeroase teme-titluri, precum „Cosmicità”, „Sense of space”, „Visività-Visione e parola”, „Vaghezza geometria precisione”, „Sense of connection”, „The presence of the void”  şi altele, după cum cea intitulată „Sul cominciare e sul finire” ar fi urmat, potrivit soţiei sale, să constituie cel de-al optulea eseu pentru o posibilă viitoare ediţie italiană a lucrării. Planează dubii cu privire la titlul final al conferinţelor asupra căruia scriitorul nu apucase, pe cât se pare, să se pronunţe de o manieră definitivă. Editorii au optat pentru Lecţii americane, în baza unui fapt biografic nelipsit de o bună doză de circumstanţă: criticul şi prozatorul Pietro Citati, un prieten al familiei, în câteva vizite făcute în perioada redactării, îl apostrofa cu întrebarea Come vanno le lezioni americane; un lucru s-a conservat, totuşi, în acord cu intenţiile autorului: subtitlul Sei proposte per un prossimo millennio („Şase propuneri pentru următorul mileniu”, urmare a sintagmei for the next millennium, invocată de autor deseori în tentarea titlului în engleză şi enunţ pe care, cum se pare, ar fi dorit să-l conserve şi pentru varianta italiană).

Cum deja se ştie, la 6 septembrie 1985, la vila sa Roccammare de lângă Castiglion della Pescaia, unde îşi petrecea de mulţi ani toate verile, scriitorul suferă un ictus şi, după o internare de aproape trei săptămâni, la Siena, se stinge din viaţă. Toate detaliile acestea, mai puţin esenţiale pentru alţi scriitori, devin esenţiale şi problematice în stabilirea destinului operei în cauză când e vorba de Calvino, a cărui rigoare gestionarea al manuscriselor mai înainte de a fi predate tiparului deveniseră deja o legendă. Ar mai trebui adăugat că „lecţiile” au fost publicate mai întâi în engleză cu titlul Six Memos for the Next Millennium, chiar de Harvard University Press, Cambridge Mass. în 1988, urmate imediat de ediţia italiană, de la Garzanti1, din acelaşi an.

 

Prin ecoul, oricât de previzibil, dată fiind notorietatea autorului, dar mai ales prin multiplele conotaţii, unele intra-textuale, altele deduse de diferiţi exegeţi, opera aceasta, apărută postum, a căpătat dimensiunea unui testament, chiar dacă, aşa cum sugerează unul dintre cei mai fini calvinologi italieni2, „nu atât în sensul cel mai restrictiv al moştenirii încredinţate, cât în sensul «mărturiei» pe care scriitorul o face în public în jurul celor mai profunde convingeri literare şi poetice ale sale şi a viziunilor sale multiple şi contrastante asupra lumii”3. Căci în pofida formei originale a textului, fără precedent în creaţia anterioară a autorului, scriitura, ca şi problematica par (şi sunt cu adevărat) o continuare a unui lung şi elevat parcurs de nivel teoretic şi de critică aplicată ce străbate întreaga biografie calviniană. Puţini autori italieni din generaţia sa (cu excepţia, poate, a lui Pasolini şi, desigur, caz particular, a lui Umberto Eco4) s-au preocupat atât de intens şi cu atâta pasiune de critică şi de teorie literară, în paralel cu producţia literară proprie, aşa cum a făcut-o Calvino. Printre altele, autorul lui Palomar e unicul, în ambianţă scriitoricească peninsulară, care s-a ocupat aplicat de structuralism şi semiotică (a audiat, matur, chiar şi vestitele seminarii ale lui Barthes, la Paris, a fost, alături de Qeneau şi Perec – pe care de altfel i-a şi tradus – un adept al „artei combinatorii”), a semnat, printre altele, incitante şi provocatoare eseuri-intervenţii directoare în pline mutaţii ale literaturii italiene din anii 60-70, printre care amintim La sfida del labirinto.

 

Prin urmare, „lecţiile” sale americane capătă atributul unui testamentum; şi, dacă acceptăm propunerile sale drept sfidări (un termen recurent în opera sa), atunci trebuie precizat că „legaţia” aceasta testamentară nu se reduce la o obsesie, a legatarului, fie el şi un scriitor cu o conştiinţă meta-literară atât de pronunţată precum Calvino; este, în fapt, un răspuns, fruct al unei atitudini-îngrijorări, al Artistului ce simte, deja obsesiv, în pragul noului Mileniu, provocările pe care acest virtual Timp Nou, le anunţă deja cu aproape două decenii mai înainte. Iar provocările au sosit deja, chiar dacă nu în toată amploarea anticipată, însă răspunsurile încă întârzie. Unele dintre ele, Calvino le formulează, în sugerări care, departe de a căpăta forme apocaliptice, frecvente în ultimii ani, conservă gravitatea şi directeţea unor enunţuri ce aparţin secolului, atunci pe sfârşite, pe care autorul nu se sfia să-l denumească, în altă parte, al cărţii şi al lecturii. În acest context preliminar şi premonitoriu, credem că ar trebui imersă lectura „lecţiilor” sale.

 

În fond, care sunt „temele” ce-l obsedează pe Calvino în perspectiva întâlnirilor sale cu studenţii americani? Cum deja am anticipat, ele nu aparţin unor structuri ’ideologice’(-literare), şi nici măcar câmpului estetic, spre a spune astfel, tradiţional; sunt, în realitate, toposuri infra-scripturale, excurs-uri intrinseci actului scriiturii ale unui autor care, precum Calvino, şi-a dublat totdeauna, cu metodă, propria literatură cu meditaţii profunde şi aplicate ce-au luat forme dintre cele mai diverse, de la articolul de ziar la eseul amplu, de la intervenţii academice la congrese şi dezbateri pe subiecte fierbinţi în chiar intimitatea crizelor ce-au însoţit literatura ultimilor cincizeci de ani, în Italia şi nu numai, până la scrierea unor opere, precum Palomar (ultima sa antumă), în care scriitura ficţională şi cea meta-literară au interferat cu rezultate magistrale.

El abordează, în această carte, aspecte ale unor „subiecte” ce se dovedesc, la o lectură mai atentă, adevăraţi functori ai literarităţii, operatori ai scriiturii narative (de care Eco, în lucrarea sa deja citată, nu doar că va ţine cont, dar va încerca să le ofere, într-o perspectivă mai strict ’teoretică’ şi, credem, mai aproape de o rigoare academică, un fel de replici; inutil a adăuga noi că disocierea aceasta nu angajează vreun criteriu axiologic): leggerezza5 (dificil de ales, în română, un termen care să corespundă întocmai celui italian: leggero, pe lângă previzibilul „uşor”, e uzat şi pentru „sprinten”, „agil”, ca şi corespondentul său românesc „lejer” etc.); rapidità (sensul îl sugerează autorul însuşi: „Rapiditatea stilului gândirii înseamnă mai ales agilitate, mobilitate, dezinvoltură…” sau, încă şi mai nuanţat: „La rapidità e la concisione dello stile piace perché presenta all’anima una folla d’idee simultane, così rapidamente succedentisi, che paiono simultanee, e fanno ondeggiare l’anima in una tale abbondanza di pensieri, o d’immagini e sensazioni spirituali, ch’ella o non è capace di abbracciare tutte, e pienamente ciascuna, o non ha tempo di restare in ozio, e priva di sensazioni…”6 .

Iar dacă exactitatea (esatezza) foloseşte, cum observă Asor Rosa, de contrapunct la „rapiditate”, vizibilitatea pare a fi, mai mult decât orice altceva, un raţionament asupra „imaginaţiei“, sau, cu cuvintele lui Calvino însuşi, „partea vizuală [...] a fanteziei”7 . În fine, multiplicitatea, pe care mulţi comentatori au considerat-o lecţia cea mai puţin organică în unitatea „lecţiilor”, indică, aşa cum reiese din însemnările-ciornă calviniane, „romanul contemporan ca enciclopedie, ca metodă de cunoaştere şi, mai ales, ca reţea de conexiune între faptele, între persoanele, între lucrurile lumii”, încadrând aici romancieri precum Gadda, Proust, Musil, Flaubert, Valérz, Borges, Perec…, dar şi opere ale sale, din varii etape, precum Il castello dei destini incrociati şi Se una notte d’inverno un viaggiatore

 

În concluzie, fără a intra în abordări mai profunde ale multiplelor aperturi teoretice şi analitice ale „lecţiilor” calviniane, ne-am propus, în aceste pagini cu asumat caracter preliminar, să conturăm acele linii directoare ale operei, într-o intenţie de facilitare a lecturii unor texte care, în ciuda aparenţei unor oferte de sorginte „academică-didactică”, solicită plenar nu doar rezerva de bibliotecă a lectorului, ci, mai ales, disponibilitatea sa la un efort de natură, până la urmă, hermeneutică.

 

 

Note

_______________

 

* Cum „lecţiile” calviniane se bucură de o difuziune largă şi sunt deseori citate, invocate, instrumentate, din păcate, de multe ori fără a fi citite ci doar, eventual, fugar consultate, ni se pare oportună furnizarea acestor date şi referinţe ce ţin de preistoria redactării lor, cu convingerea că, pentru cititorul român cel puţin, ele vor facilita o mai exactă şi fructuoasă lectură, fie şi în ediţiile italiene ori în cele apărute în numeroase alte limbi.

1 Conf. ediţia consultată de noi: Lezioni americane. Sei proposte per il prossimo millennio, Milano, Arnoldo Mondadori Editore, 1993.

 

2 E vorba de Alberto Asor Rosa, autorul paginilor de comentarii al operei în lucrarea enciclopedică Letteratura italiana, în 10 volume, apărută (inclusiv în 10 CD) la prestigioasă editură torineză Einaudi şi pe care o urmăm în studiul de faţă.

 

3 Ibid., p. 6.

 

4. Să adăugăm aici, fie şi cu titlu de stranie coincidenţă, că, în 1993, Eco îi va urma lui Calvino la Norton Lectures de la Harvard University, ţinând şase „lecţii” publicate imediat, în engleză şi în italiană, cu titluri diferite (ediţia italiană Sei passeggiate nei boschi narrativi a apărut şi în româneşte, în traducerea Ştefaniei Mincu, la Editura Pontica), pe care marele semiolog le-a dedicat celui ce-ar fi trebuit să-l preceadă şi care, cum singur recunoaşte, i-a influenţat prelegerile.

 

5 E interesant şi instructiv, pentru înţelegerea mai exactă a particularităţilor semantice ale conceptelor calviniane din această carte, să reţinem că trimiterile sale frecvente sunt de natură animală şi, uneori, vegetală; una dintre ele vizează spiriduşii (elmi), tocmai spre a sugera agilitatea şi, într-un anume fel, jocul dintre vizibil şi invizibil probat de aceştia, ca sugestii pentru scriitura ce-ar trebui să mizeze, în raportul dintre agilitate şi greutate (leggerezza şi peso), pe un fel de joc de-a v-aţi ascunselea în care fizicitatea textuală n-ar fi decât o aparenţă.

 

6 „Rapiditatea şi concizia stilului place fiindcă prezintă sufletului o grămadă de idei simultane, atât de rapid succedându-se încât par simultane şi fac să unduiască sufletul într-un atare belşug de gânduri ori de imagini  şi senzaţii spirituale, încât el ori nu e capabil să le îmbrăţişeze pe toate, şi nici pe nici una pe deplin, ori nu are timp să rămână în repaus şi, deci, lipsită de senzaţii”, Apud Asor Rosa, op. cit., pp. 49-50.

 

Craiova, 1999

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

trei × 1 =

Arhiva

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30