v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Papa Francisc şi proiectul un nou umanism

2 august 2016
Autor

Se vorbeşte tot mai frecvent şi mai critic, ba chiar pe baza unor dosare exemplificatoare greu de contestat, despre un grav proces de disoluţie a politicii la nivel global. Argumentele sunt multiple, deseori cu indicii precise, individualizate la nivel de ţări, de formaţiuni şi chiar de politicieni acoperind demnităţi într-un evantai care urcă până la „greii” lumii de azi şi coboară spre zonele unor anodine şi anoste consilii zise reprezentative pentru comunităţi locale.

Cum în linie de principiu lumea însăşi – globalizată şi, ca atare, expusă public ca un produs pe tarabele unei pieţi, cea mediatică – s-a schimbat de o manieră copleşitoare, acest fenomen disolutiv intră, structural, în aritmetica percepţiei procesului mai larg al ceea ce sociologi şi gânditori înclină să consacre spre o acută reflecţie o epocă a unei degradări sistemice cu efect „cancerigen”.

Cu precauţiile indispensabile unei poziţionări raţionale, percepţiile invocate mai înainte mi-au fost facilitate de cele trei zile petrecute de Papa Francisc în Polonia, într-un final insolit, provocator în sensul cel mai constructiv al cuvântului, şi cu care Suveranul Pontif ne-a obişnuit deja, al Zilei Mondiale a Tineretului. Iniţiativă, deloc întâmplătoare, a unui predecesor al său, neuitatul Karol Wojtyla. Nu voi evoca, aici şi acum, atâtea gesturi, întâmplări, cuvinte şi îndemnuri, judecăţi, invocaţii, invitaţii la curaj, la adevăr, la înţelegere între semeni, luaţi în diversitatea lor, toate cu un cult al smereniei, al pietăţii, fraternităţii şi comuniunii în sensul unei lumi mai bune ce-au interferat sejurul papal în ţara în care credinţa a învins un sistem politic totalitar şi ateu.

La Auschwitz, în faţa ororilor naziste conservate muzeal, Papa nu şi-a putut reprima un strigător sfâşietor de rezonanţa primilor evanghelişti: „Unde era Dumnezeu în faţa unor asemenea cruzimi?”. Un strigăt a cărui disperare am cunoscu-o şi eu, într-un sejur de prin anii ’80,  ce nu poate fi disociată de strigătul în deşert al lui Moise ori de cel al lui Iisus pe Crucea sacrificiului. N-au lipsit, cum era de aşteptat, repetatele apeluri ale Papei la pietate faţă de cei bolnavi, cei săraci, cei năpăstuiţi de soartă, oprobriul său faţă de injustiţia socială, aversiunea faţă de ceea ce a numit „religia banului”, ca şi îndrăzneţul refuz al conceptului de „război al religiilor”, urmare a terorismului islamic din ultimele luni şi zile.

Această din urmă opinie a sa i-a făcut pe unii opinionişti, ei înşişi radicalizaţi în (pre)judecăţi tranşant doctrinare, anti-imigranţi şi nu numai, să-l amendeze pe Bergoglio imputându-i un presupus „comunism” disipat în angajamentul său din tinereţe, de preot inamic public al nedreptăţilor din cartierele periferice şi sărace ale Buenos Aires-ului argentinian.

Nimic de comentat la astfel de derapaje de care radicalismele de orice fel nu duc lipsă.

Ceea ce, pentru mine, devine cu adevărat uimitor – de unde şi interogaţia consecutivă – e dimensiunea actului evanghelic al Papei întâmplat în finalul actualei ediţii a acestui proiect cu semnificaţii încă de descoperit şi de evaluat în viitor. Mă refer la prezenţa a 1.600.000 de tineri – şi nu numai tineri – sosiţi la Cracovia, în Polonia, de pretutindeni,  la liturghia papală. Şi mă întreb câţi şi cine dintre politicienii de azi ai lumii l-ar putea concura într-o astfel de ispravă. Şi, apoi, care să fie taina acestei miraculoase popularităţi? Nu cumva el, Papa Bergoglio, propune, desigur fără vreo intenţie, un model cu totul unic pentru cei care, asumându-şi Puterea, i-ar putea, dacă nu călca pe urme, cel puţin încercând s-o facă?

Şi mai e ceva, aproape un detaliu, din nefericire, ca mai toate detaliile în care se insinuează deseori sensul real al destinului nostru: chemarea Papei adresată milionului şi jumătate de tineri spre construirea unui nou umanism. Şi greşesc dacă susţin că, mie personal, aceasta îmi pare alternativa la procesul disolutiv al lumii în care trăim?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

3 × = noua

Arhiva

august 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul   Sep »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031