Lecţia CONTE: terorismul şi soluţii anti-crize

4 iulie 2016
Autor

O partidă, cea din sferturile de la Euro de la Bordeaux de sâmbătă seara, n-avea cum să nu işte, în Italia, dar şi prin alte părţi ale lumii în care trăim, comentarii, analize, opinii şi reacţii pe alocuri depăşind simpla miză pusă în joc de o competiţie fotbalistică.

Mai întâi, s-a vorbit, în presa italiană, în parte difidentă, dacă nu chiar ostilă pe alocuri, în privinţa şanselor actualei squadra azzura la mai mult decât o trecere onorabilă de faza grupelor. Şi n-a fost vorba doar de reticenţele faţă de jucătorii convocaţi, în spectrul unui fotbal, cel peninsular, cu probleme – ce-i drept nu de povara celor de la noi -, cu toţii „destituiţi” din orice comparaţie cu foste mari glorii cu care echipa reprezentativă a lui Rivera, Mazzola ori, mai de curând, al lui Pirlo. Era vorba şi de evaluarea, sub un nivel competitiv internaţional, a tânărului selecţioner Antonio Conte.

Că toate aceste premoniţii de marcă profetică s-au risipit chiar înaintea partidei cu Germania aproape că nici nu mai contează. Fapt e că, în drum spre casă, Conte însuşi se confesa, cu o emoţie din care răzbătea un surplus de năduf abia exhibat în timpul partidelor, că pe tot parcursul campaniei de pregătire s-a simţit singur, fără sprijin, ba chiar suportând nu uşor atacurile repetate ale media ce nu prididea să-i dea lecţii şi să-i suspende, avant la lettre, şanse reale de a fi la înălţimea tradiţiei, în parte istorice, a Italiei la marile turnee internaţionale de fotbal.

Seara târziu, televiziunile şi marile cotidiane şi-au depus armele, susţinând, chiar în contextul insuccesului, nu doar meritele tânărului antrenor, ci şi ale tuturor jucătorilor, evidenţiind ceea ce sutele de milioane de telespectatori constataseră: lecţia Conte.

Una, fireşte, intrinsecă sportului, fotbalului, alta, de un impact mult mai larg, legată de tragedia din îndepărtata Dacca, capitala statului Bangladesh, al cărui rezultat final avea să se afle chiar spre finalului partidei: 9 victime italiene dintre cele 20 ucise în actul unui grup de tineri terorişti afiliaţi Isis care-au intrat înarmaţi într-un bar din cartierul select al oraşului, situat chiar în apropierea Ambasadei Italiei. Vorbesc de numărul victimelor, fiindcă s-a vorbit, pe surse neconfirmate, mai întâi de 6, apoi numărul lor a crescut, iar printre răniţi încă mai persistă incertitudinea.

Ce semnificaţie va fi având doliul pe care fotbaliştii italieni l-au purtat de-a lungul partidei? Răspunsul e cu mult mai tâlcuitor decât se poate crede în astfel de situaţii. Fie şi pentru că, de la difuzarea, pe canale diplomatice, a atacului de la Dacca premierul Matteo Renzi a abandonat o ceremonie de la Colosseum, retrăgându-se la sediul guvernului unde a rămas până dimineaţă împreună cu colegi şi cu capii serviciilor de siguranţă.

Interesant – aşa cum a scris presa italiană de ieri şi de azi – îl constituie decizia fără precedent ce-avea să sosească spre dimineaţă: constituirea unui detaşament de experţi (nu doar investigatori, ci antrenaţi în varii forme de bătălii subterane şi nu prea agreate în diplomaţie) ce s-a deplasat la Dacca, sub pretextul unui ajutor de specialitate organismelor locale. Or, aşa cum avea să se aflate din surse sub acoperire, măsura pare să reprezinte, în singularitatea ei, una pe care guvernul italian îşi doreşte s-o cauţioneze în faţa aliaţilor săi într-un context în care terorismul islamic pare scăpat de sub control.

Iată cum, aşa cum nota un editorialist, duminică dimineaţa, dacă trebuie vorbit de o Lecţie Conte, aceasta nu s-ar reduce la lumea fotbalului. Ori a sportului, în general. Nici măcar purtat în sfera mai ozonată a Culturii. Ea e o lecţie despre cum se poate ieşi din criză. Ori din crize. Indiferent ce hram poartă acestea, dar mai ales cele care deturnează mersul firesc al umanităţii, sub pagoda, deseori hibridă şi, mai ales, perdantă, a politicii. Fiindcă, în fond, lecţia – de data aceasta de pe stadionul din Bordeaux – se regăseşte tocmai în resorturile nebănuite ale unui efort colectiv, coroborat cu cote exorbitante de ambiţie şi slujite de un ataşament la o comunitate, cea a unei Patrii şi, de ce nu, a unei Europe, demne, toate acestea, de a fi urmate cu tact, cu devoţiune şi cu o luciditate de legendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Arhiva

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031