v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Puterea nesimţirii şi nesimţirea Puterii

4 august 2016
Autor

Prin pâcla ultimelor decenii prin care am traversat cu o sisifică trudă şi suferinţă o Cortină – s-a spus de fier – am fost deseori asaltat de frecvente şi neliniştitoare întrebări despre democraţie şi libertate, despre adevăr şi minciună, despre pietate şi cruzime: cu formula dostoievskiană, un complex şi intrigant proces de conştiinţă subsumat crimei şi pedepsei.

Şi în atâtea momente de descumpănire, mă simt iscodit să răscolesc prin vânzoleala clasei noastre politice decretate constant drept o instanţă într-o continuă şi ireparabilă degradare.

Dincolo de judecăţi, profunde şi temeinice, însoţite de puneri la zid şi chiar de anateme, invocarea, ori de câte ori derapajele sunt prea răscolitoare,  faptului că trăim, totuşi, într-o democraţie şi într-un stat de drept, altminteri un lucru evident şi verificabil în realitatea sa formală, nu schimbă cu nimic gradul de insatisfacţie şi de dezolare generalizate. Şi atunci? Ce-i de făcut? Ca şi libertatea – la care suntem, cu vorba lui Sartre, condamnaţi dar nu cumva şi „îndreptăţiţi” la crimă(!?), precum celebrul personaj dostoievskian -, democraţia îşi are limitele ei.

O imensă bibliotecă din istoria omenirii stă mărturie, dar câţi dintre noi şi, mai ales, dintre cei ce se consideră politicieni sunt dispuşi să-şi piardă preţiosul lor timp cu cititul?

Îşi imaginează cineva pe un Vasile Blaga, Videanu, pe senatoarea caracaleană Anghel şi pe ştiu eu cine (unor Mareani Vanghelie le ajung cărţile de joc!) – citind, la preţioase veioze din şi mai preţioasele lor palate, vreun dialog platonician ori măcar vreo pagină dacă nu din Kafka ori Musil, măcar din Sadoveanu ori Preda? Personal, aş fi dispus să pierd un pariu cu vreunul dintre parlamentarii doljeni la dovada contrară. Alte trebuşoare îi reţin, din care s-a risipit demult orice urmă din virtuţile emanate scălâmb în ieşirile lor publice, iar haimanalâcul nu le e deloc prisoselnic.

Revin, insidios cât se poate, la întrebările care nu-mai dau pace. Urmărindu-i – pe unii îndeaproape prin conjuncturi de destin – în rolurile lor de diriguitori cu delegaţie ai ţării, senzaţia cea mai directă şi mai dezgustătoare este cea a nesimţirii. Una pe care ei cred că le-a fost dată la pachet cu votul când de fapt e doar fructul otrăvit el Puterii reduse la nivelul unui drog. Şi, la o adică, la cel al unui viciu.

Se simte când se lăfăiesc, imperturbabili şi zgomotoşi, pe sticlele televiziunilor, împroşcându-şi cu noroi adversarii transformaţi în duşmani cărora, când legea e aruncată în pubelă, doar mânia lor terifiantă rămâne unica muniţie de exersat.

Nici vorbă de programe, viziuni, proiecte. Idei, de unde? Căci, odată investiţi şi pornit motorul asurzitor al găştilor – la modă în partide, pe toate palierele, de la centru spre margini şi înapoi! -, se trezesc ca emisari divini, apostoli ai unor cauze măsluite potrivit cu asaltul la care îi supun bârfele şi delaţiunile de lângă, de deasupra ori de sub ei.

Cum să-mi explic, ca să mă opresc la un singur exemplu pe care îl ştiu de la surse sigure, isteriile unui primar dedat la un limbaj de ţaţă lovită de arţag la nu ştiu ce târg săptămânal? Un vocabular de maidan pe care recurenţa masivă la „cretin” şi „tâmpit”, „nemernic” etc. asigură automat biletul de trimitere la o clinică de terapie.

N-am inclus anume cuvântul „nesimţit”, fiindcă nu mă încumet să-i văduvesc pe cei vizaţi aici, pe care Puterea îi orbeşte şi-i îmbată în aşa hal încât lor nesimţirea le-a devenit Natură: fel de a fi, de a se manifesta şi, gravisim, de a-şi exercita mandatul încredinţat în baza unei identităţi – cea afişată în campanii – cu totul false.

Şi dacă e adevărat, cum sugera şi venerabil Neagu Djuvara într-un foarte recent interviu, că e vorba de o beţie a Puterii, mă întreb dacă nu cumva tot ce urmează după ce-au câştigat-o, nu e altceva decât o lungă şi greţoasă mahmureală. Pe care, cred ei, înscăunaţii în jilţuri simandicoase, n-o pot vindeca altfel decât printr-o nouă… beţie. Adică, un nou asalt şi un nou acces la drog, la Puterea în toată splendoarea ei viciată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

− doi = 7

Arhiva

august 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul   Sep »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031