Ideologie şi promiscuitate

4 septembrie 2013
Autor

 

 

Ideologie şi promiscuitate

 

 

 

Am mai scris, nu foarte demult, despre unul din paradoxurile ce frapează, astăzi, pe scena politicii dâmboviţene. Este vorba de orgoliul, şi acesta cam opintit, prin care formaţiuni şi lideri ai lor, dintre care nu ştiu dacă unul la sută se vor fi chinuit cu lectura vreunui tratat mai de referinţă, se plasează, zgomotos, uneori cu un patetism gregar, în direcţia uneia ori alteia dintre cele două mâini cu care am fost hărăziţi, ba, uneori, şi …pedepsiţi. Paradoxul are, în acest caz, o dublă perplexitate: decesul ideologiilor, fie şi tacit, dar nu mai puţin credibil, odată cu marea bulversare a statu-quo-ului lumii în care trăim de la sfârşitul anilor 80, şi, cu aplicaţie particulară la noi, incoerenţa, cu un masiv suport de platitudine, a programelor politice, toate sufocate de un anxios şi ilizibil spirit propagandistic.

Survolând, cu o privire mai atentă, spaţiul politicii dâmboviţene, singura constatare evidentă este că, în fapt, unicul resort „ideologic” ce funcţionează este cel dintre Putere şi Opoziţie: astfel, în Opoziţie eşti, din raţiuni ce ţin exclusiv de motive strategice, de … stânga, obligat la postura de avocat al celor mulţi şi năpăstuiţi de Puterea care, odată cu înmormântarea promisiunilor din retorica folosită cu un larg şi voluntar concurs al populismului, riscă amendarea la …dreapta. Un joc de o perversitate severă, însă pe care nici unul dintre protagonişti nu acceptă să şi-l asume; dimpotrivă, ei continuă, cu nonşalanţa unor voiajori clandestini, să „militeze” în numele unei ideologii din care s-au evaporat şi ultimele resturi din conţinuturile de odinioară. E distractiv să vezi cum „portocalii” ce ironizau până alaltăieri Statul şi-şi acuzau adversarii de „criptocomunism” (lăsând de o parte parşivismul unora care chiar pactizaseră la nivel înalt cu vechiul regim, acum vitriolat!) ţipă acum în numele unor măsuri scoase, declarativ, din panoplia unei stângi aproape primitive.

E şi asta o confirmare, la fel de parşivă ca şi proteismul unor traseişti cu ritm sezonier, a unei zise, mai vechi, ce circula pe sub pulpanele cenzurii comuniste, aceea că orice ideologie trece prin …stomac. Şi fenomenul acesta, denunţat de politologi consacraţi dar rămas, cum se vede, fără ecou în rândul unor „practicieni” vexaţi şi imuni la orice le depăşeşte strâmtul orizont de interes imediat, este, globalizat şi el, la fel de operaţional şi aiurea, nu doar la noi. În Italia, PDL-ul berlusconian, distorsionat peste limită de viitorul carceral al liderului său „absolut”, condiţionează rămânerea la guvernare de nişte măsuri pescuite parcă din „Manifestul” …marxist. În Germania, oricât de straniu pare, şansele păstrării Puterii pentru Angela Merkel se regăsesc tot în nişte promisiuni în care grija faţă de cei ceva mai oropsiţi şi necăjiţi („nemţi”, totuşi, să fie limpede!) îi spulberă adversarului social-democrat, aşadar, de …stânga, o mare parte din alibiurile „ideologice”.

La noi, e suficientă o simplă „strigare la catalog” a unor brigadieri posesori de permis partinic ca să-ţi dai seama că, în afara paginilor, dar redactate pe măsura propriilor lor competenţe lingvistice, cultura lor politică nu le asigură nici măcar dreptul la o legitimaţie de bibliotecă. Publică, fiindcă acasă mai au doar rămăşiţe din „arsenalul” propagandistic electoral.

Însă, dincolo de această promiscuitate cvasi-instituţionalizată, pândesc, din ungherele unei disperări pe care tocmai ea o alimentează cu o sârguinţă nemeritată, riscurile mai tuturor extremismelor, pe punctul de a irupe neaşteptat şi catastrofal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Arhiva

septembrie 2013
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug   Oct »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30