Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

Umberto Eco - un incitant apel la cultivarea memoriei

Umberto Eco Dragă nepoate, învață pe de rost (articol apărut în săptămânalul „L’Espresso”, la rubrica sa „La
Citeşte

RESTITUIRI

  Unde trăiesc ?[*] Cum gândesc ? Ce visează ? Poeţii italieni de azi ?   (Anchetă preluată din săptămânalul de
Citeşte

ANDREA ZANZOTTO «CEI OPTZECI DE ANI NEVROTICI AI MEI PETRECUŢI ÎN DEMONTAREA CUVINTELOR»

«CEI OPTZECI DE ANI NEVROTICI AI MEI PETRECUŢI ÎN DEMONTAREA CUVINTELOR»   (Interviu realizat de Franco Marcoaldi,
Citeşte

Avangarda vs experimentalism sau în căutarea autenticităţii scriiturii

Termenul de avangardă ca atare are, la începuturile sale, o conotaţie negativă, dacă este să
Citeşte

PAUL CELAN.SPINUL ÎN CARNE SAU IDENTITATEA PIERDUTĂ.

Destinul postum al poeziei lui Paul Celan conservă datele şi, în mare parte, structura şi
Citeşte

Premiul literar: între recunoaştere şi consacrare

N-am fost niciodată un fan al premiilor literare. Tratându-le, în principiu, cu plusul de relativism
Citeşte

Mircea Popescu – un cărturar român neresemnat

Două consistente volume cu un caracter miscelaneu fatalmente impus de un destin ingrat atestă cât
Citeşte

Umberto Eco: elogiul erorilor care schimbă lumea

La doar câteva zile de la despărţirea de Umberto Eco continuă, mai ales în spaţiul
Citeşte

Un "jurnal" textualizant al lui Dracula sau o poveste postmodernă a lui Vlad Ţepeş

Când mi-a căzut întâia oară sub ochi cartea lui Marin Mincu Il diario di Dracula,
Citeşte

Intemperanţa ca stare poetică

aporeme (Autograf nr.1/ 2005) George Popescu Intemperanţa ca stare poetică   Intempestiv şi insurgent, în măsura în care ceea
Citeşte

RESTITUIRI

Dante Maffia, Constantin Udroiu la Sorbona Notă   Mărturisesc cu un sentiment de jenă (greu pardonabil chiar şi în
Citeşte

Blog/Notes RESTITUIRI

Un act inconștient de subminare a istoriei George Popescu   Mărturisesc, am ajuns în punctul nevralgic în care
Citeşte

RESTITUIRI (Articol apărut în revista „Ramuri”, nr. 3, martie 1991, p. 4.)   George Popescu   De la conştiinţa crizei
Citeşte

Despre ceea ce nu mai trebuie demonstrat!

Şi la urma urmei ce anume mai era de demonstrat? Ce anume nu ştiam cu
Citeşte

Absenteismul – o maladie recrudescentă

Dincolo de rezultatele alegerilor locale parţiale desfăşurate duminica trecută şi mai înainte ca formaţiunile politice
Citeşte

„Ciuma roşie” – o gratuită blasfemie

Epitetul acesta, de „ciumă roşie”, poate să-şi fi avut o anume validitate în primii ani
Citeşte

Despre grava maladie a primatului

Mărturisesc din capul locului că mi-a displăcut dintotdeauna pretenţia, prezentă şi activă în viaţa de
Citeşte

Despre suferinţă

Cu siguranţă că suferea de Alzeimer vecinul pe care, în de-acum îndepărtata-mi copilărie, îl priveam
Citeşte

Sindromul cumetriei în politica dâmboviţeană

N-am scris demult despre politichia internă (căci de Politică, în semnificaţia sa consacrată istoric şi
Citeşte

Umberto Eco – un incitant apel la cultivarea memoriei

4 noiembrie 2017
Autor

Umberto Eco

Dragă nepoate, învață pe de rost

(articol apărut în săptămânalul „L’Espresso”, la rubrica sa „La bustina di Minerva”, în ianuarie 2014)

 

 

Dragul meu nepoțel,

n-aș vrea ca scrisoarea aceasta a mea de Crăciun să sune prea à la De Amicis și să dea sfaturi de felul iubirilor pentru semenii noștri, pentru patrie, pentru lume și alte lucruri asemănătoare. Nu le da ascultare și, când va veni momentul să le pui în practică (tu, adult, iar eu mai mult decât trecut) sistemul de valori va fi atât de schimbat încât probabil recomandările mele se vor dovedi datate.

Prin urmare, aș vrea să mă opresc asupra unei singure recomandări pe care vei fi gata s-o pui în practică încă de-acum, în timp ce navighezi pe iPad-ul tău și nici nu voi comite greșeala de a-ți spune s-o desconsideri, nu atât fiindcă aș părea un bunic ramolit, ci fiindcă o fac și eu. Cel mult pot să-ți recomand, dacă din întâmplare îți cad sub ochi sute de seite-uri porno ce-ți prezintă relația dintre două ființe umane ori dintre o ființă umană și un animal, în mii de feluri, încearcă să nu crezi că sexul ar fi acela, printre altele destul de monoton, fiindcă e vorba de o punere în scenă spre a te constrânge să nu ieși din casă și să privești în față adevăratele fete. Plec de la principiul că ești heterosexual, altminteri adaptează recomandările mele cazului tău propriu: dar privește fetele, la școală ori unde te duci la joacă, fiindcă e mai bine să le vezi pe cele adevărate decât pe cele virtuale și într-o zi îți vor dărui satisfacții mult mai mari decât cele on line. Crede pe cel ce are experiență mai mare decât tine (iar dacă ai fi privit sexul numai la computer tatăl tău nu s-ar fi născut și nici eu și cine știe pe unde ai fi, mai degrabă n-ai exista deloc.

Dar nu despre asta voiam să-ți vorbesc, ci despre o maladie care a lovit generația ta și chiar și pe cea a copiilor mai mari decât tine, care poate merg la Universitate: pierderea memoriei.

E adevărat că dacă te apucă dorința să afli cine a fost Carol Cel Mare sau unde se află Kuala Lumpur nu trebuie decât să apeși o tastă și Internetul ți-o spune pe loc. Fă-o când e nevoie, dar după ce ai făcut-o caută să-ți amintești de ceea ce ai aflat pentru a nu fi obligat s-o cauți a doua oară dacă din întâmplare ai avea o nevoie imperioasă, poate chiar pentru o lucrare la școală. Riscul este că, fiindcă gândești că în orice clipă ți-o va spune computerul tău, tu pierzi astfel gustul de a o băga la cap. Ar fi într-un fel ca și când, după ce ai învățat că spre a merge din strada Cutare în strada Cutare, există autobuzul ori metroul ce îți permit să te deplasezi fără trudă (ceea ce e extrem de comod și fă-o ori de câte ori ești grăbit) tu gândești că astfel nu mai simți nevoia să te miști. Dar dacă nu te miști  destul devii apoi „puțin abil”, așa cum se spune azi spre a numi pe cel ce e constrâns să se miște cu scaunul cu rotile. Bine, știu că faci sport și, deci, știi să-ți miști trupul, dar să ne întoarcem la creierul tău.

Memoria e un mușchi precum cele ale picioarelor, dacă nu-l folosești se atrofiază și tu devii (din punct de vedere mintal) puțin abil și adică (s-o spunem pe șleau) un idiot. Și mai mult decât atât, așa cum pentru toți există riscul ca atunci când devenim bătrâni să ne îmbolnăvim de Alzheimer, unul din modurile spre a evita acest neplăcut incident e de a ne pune mereu la lucru memoria.

Așadar, iată dieta mea. În fiece dimineață învață câteva versuri, o poezie scurtă ori, așa cum ne-au pus pe noi s-o facem, „Iapa Bălțată” ori „Sâmbătă-n sat”. Și poate te întreci cu prietenii spre a vedea cine își amintește mai bine. Dacă nu-ți place poezia, fă-o cu echipele de fotbal, dar fii atent că nu trebuie să știi cine sunt jucătorii Romei de azi, ci și cei ale altor echipe și poate ale unor echipe din trecut (închipuie-ți că eu îmi amintesc echipa de la Torino când avionul lor se prăbușise la Superga cu toți jucătorii la bord: Bacigalupo, Ballarin, Maroso etc.). Fă întreceri de memorie, chiar pe cărțile pe care le-ai citit (cine era la bordul vasului Hispaniola în căutarea insulei comorilor? Lord Trelawney, căpitanul Smollet, doctorul Livesy, Iong John Silver, Jim…). Vezi dacă prietenii tăi își vor aminti cine erau servitorii celor trei mușchetari și al lui D’Artagnan (Grimaud, Bazon, Mousqueton și Planchet)… Și dacă nu vei voi să citești „Cei trei mușchetari” (deși nu vei ști cât vei fi pierdut), fă-o, ce știu eu, cu una din poveștile pe care le-ai citit.

 

Pare un joc (și este un joc), dar vei vedea cum capul tău se va popula cu personaje, povești, amintiri de tot felul. Tu te vei întreba de ce computerele se numeau cândva creiere electronice: și de ce au fost concepute pe modelul creierului tău (al nostru), însă creierul nostru are mai mult conexiuni decât un computer, e un fel de computer care te poartă înapoi și care crește și devine mai robust prin exercițiu, în vreme ce computerul pe care-l ții pe masă și care cu cât îl folosești mai mult cu atât pierde din viteză și după câțiva ani trebuie să-l schimbi. În schimb, creierul tău poate azi să durere până la nouăzeci de ani și la nouăzeci de ani (dacă îl vei fi ținut în exercițiu) îți va aminti mai multe lucruri decât cele pe care ți le amintești acum. Și gratis.

Există apoi memoria istorică, cea care nu vizează faptele vieții tale și lucrurile pe care le-ai citit, ci ceea ce s-a întâmplat mai înainte să te naști tu.

Azi dacă te duci la cinema trebuie să intri la o oră fixă, când începe filmul, și abia început te ia cineva de mână și-ți povestește ce se întâmplă în el. Pe vremea mea se putea intra în cinematograf în orice clipă, vreau să spun chiar și la jumătatea spectacolului, ajungeai în momentul în care se petreceau unele lucruri și încercai să înțelegi ce se întâmplase mai înainte (apoi, când filmul era reluat de la capăt, puteai rămâne și să revezi ceea ce deja văzuseși). Iată, viața e asemenea unui film din vremea mea. Noi intrăm în viață când multe lucruri s-au întâmplat deja, de sute și de mii de ani, și e important să aflăm ceea ce s-a întâmplat mai înainte ca noi să ne naștem; e util să înțelegem de ce azi se întâmplă multe lucruri noi.

Azi, școala (dincolo de lecturile tale personale) ar trebui să te învețe să memorezi ceea ce s-a întâmplat mai înainte de nașterea ta, dar se vede că n-o face bine, fiindcă diverse cercetări ne spun că tinerii de azi, chiar și cei mai mari care merg la universitate, dacă s-au născut întâmplător în 1990 nu știu (și poate nici nu vor să știe) ce lucru s-a întâmplat în 1980 (ca să nu vorbim de ceea ce s-a întâmplat cu cincizeci de ani în urmă). Statisticile ne spun că dacă întrebi pe unii cine era Aldo Moro îți răspund că era capul Brigăzilor Roșii – când de fapt el a fost ucis de Brigăzile Roșii.

Nu vorbim de Brigăzile Roșii, ele rămân ceva misterios pentru mulți și totuși erau prezente cu puțin peste treizeci de ani în urmă. Eu m-am născut în 1932, zece ani după venirea la putere a fascismului, însă știam chiar și cine era prim-ministrul de pe vremea Marșului asupra Romei (și acesta ce-o fi?). Poate că școala fascistă mă învățase acest lucru spre a-mi explica cât era de stupid și de rău acel ministru („fricosul Facta”) pe care fasciștii l-au dat jos. De acord, însă cel puțin îl știam. Și pe urmă, lăsând deoparte școala, un copil de azi nu știe cine erau actrițele din filmele de acum douăzeci de ani, în timp ce eu știam cine era Francesca Bertini, care juca în filmele mute cu douăzeci de ani înainte de a mă naște. Poate fiindcă frunzăream vechi reviste îngrămădite în debaraua casei noastre, dar tocmai de aceea te invit să frunzărești și reviste vechi fiindcă e un mod de a învăța ce anume se întâmpla înainte să te naști tu.

Dar de ce e un lucru important să știi ce s-a întâmplat mai înainte? Întrucât de multe ori ceea ce s-a întâmplat mai înainte îți explică de ce anumite lucruri se întâmplă azi și în orice caz, exact ca la echipele de fotbal, e un mod de ne îmbogăți memoria.

Bagă bine de seamă că asta n-o poți face doar cu cărți și cu reviste, o poți face foarte bine și cu Internetul. Care e de folosit nu doar spre a chata cu prietenii tăi, ci și a chata (ca să zic așa) cu istoria lumii. Cine erau hitiții? Dar camisardi*? Și cum se numeau cele trei corăbii ale lui Columb? Când au dispărut dinozaurii? Arca lui Noe putea să aibă o timonă? Cum se  numea strămoșul boului? Existau mai mulți tigri acum o sută de ani față de astăzi? Ce anume reprezenta imperiul din Mali? Și cine de fapt vorbea de Imperiul Răului? Cine a fost al doilea papă din istorie? Când a apărut Topolino?

Aș putea continua la nesfârșit și ar fi toate niște frumoase aventuri de investigație. Și totul de păstrat în memorie. Va veni ziua în care vei fi vârstnic și te vei simți ca și cum ai fi trăit o mie de vieți, fiindcă va fi ca și cum tu ai fi fost prezent la bătălia de la Waterloo, ai fi asistat la asasinarea lui Iulius Cezar și te-ai fi aflat la mică distanță de locul în care Bertold cel Negru, amestecând substanțe într-un mortar ca să găsească modul de a fabrica aurul, a descoperit din greșeală pulberea de pușcă și a sărit în aer (și bine-i stătea). Alți prieteni ai tăi, care nu-și vor cultiva memoria, vor trăi însă doar o singură viață, a lor, ce-ar fi trebuit să fi fost atât de melancolică și lipsită de mari emoții.

Cultivă-ți memoria, așadar, iar de mâine învață pe dinafară „Viespea Tereza**”.


* E vorba de un cult calvinist din Cevennes, Franța, care în 1700 care s-au răsculat contra lui Louis al XIV-lea în 1700 care le abolise în 1685 ordinul religios.

** E vorba de o poezie burlescă scrisă de Luigi Saile prin anii 80 ai secolului al XIX-lea și prezentă în manualelor școlare ale celor  mici de-a lungul vremii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

× şase = 30

Arhiva

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930