Craiova – o iubire în … alb-negru!

5 septembrie 2013
Autor

 

Craiova – o iubire în … alb-negru!

 

 

Nu cred în iubirile desăvârşite, iubirile-etalon, cele cosmetizate şi oferite, ca produse de lux, în ambalaje seducătoare şi care, proporţional cu preţul de lux, sfârşesc, nu o dată, în pubela unui divorţ menit să scandalizeze pe amatorii de edulcorate precum poveştile telenovelelor. Deseori, iubirea îşi împarte, într-o complicitate endemică, dreptul la legitimitate cu …ura; dacă în sentimentul acesta atât de omenesc includem, cum s-ar cuveni, acel inconvenient organic de a nu te mai regăsi în proiecţie ideală – şi utopică – în care te-ai situat iniţial.

Nu altfel se întâmplă cu oraşele, locuri natale, mai mult ori mai puţin glorioase, fie şi cătune uitate de Dumnezeu şi de Istorie, ori metropole cu pretenţii simandicoase.

Iar iubirile decretate public sunt tot atât de suspecte la fel cât sloganurile publicitare: atât cât există, sentimentul e ca un organ al intimităţii cele mai tainice, hărăzit exclusiv tainei care-l conservă viu şi trainic, altminteri orice act divulgator e sinonim cu abandonarea lui unui consum public.

Spre astfel de iscodiri cu un aparent gust elucubrant mă obligă tentaţia de a-mi defini, de o manieră mai directă, relaţia mea cu Craiova. Fie şi în orizontul promiţător şi captivant încă de pe acum al înscrierii sale într-o competiţie de capitală culturală europeană. Un recurs, fie şi sumar, la o memorie tot mai obosită, a mea şi a altor con-craioveni, relevă, pe cât este posibil, adevărul enunţat la început: de-a lungul istoriei sale seculare, Craiova a fost, aproape în mod egal, iubită şi deopotrivă hulită. Târg de cereale şi de zarafeturi aduse de prin Leipzigurile occidentele ori de prin prăvăliile dosite ale Orientului turcit sau grecizat, cu cei o mie de moşieri ai săi impuşi mai degrabă de legendă decât de Istorie, Craiova are, în pofida multor răutăţi trecute în clevetiri de hanuri maliţioase, o identitate a sa ce-i conferă un prestigiu de invidiat. Şi invidiat. Loc, fie, al …idioţilor solemni, o butadă pusă, cine ştie cât de aleatoriu, în seama primarului său de legendă, Romanescu, ori loc de unde, cum li se va adresa, prin anii treizeci, F. Aderca unor mai tineri confraţi în ale scrisului, trebuie să se plece necondiţionat. şi mulţi chiar au plecat, purtându-i irevocabil cu ei, numele din care au făcut …renume. Însă şi mai mulţi au venit. Ori au revenit, precum imensul cărturar Eufrosin Poteca, sau, precum Brâncuşi, ori Ţuculescu, trecând pe aici şi luând cu ei ceva din inefabilu-i farmec; acelaşi, căruia uităm, cu prea mare uşurinţă, să-i restituim îndreptăţirea la o recunoaştere meritată.

N-am intenţia, în absenţa unui gust el emfatizării pe cât de licitat pe atât de uzat, al evocării unor pagini de istorie: glorioase, ele însele, fireşte. Ceea ce mă animă în acest colţ de pagină este nevoia unei mărturisiri cu onestitatea celui care, sosit la paisprezece ani în oraşul lui Tradem, dar şi al lui Macedonski, al lui Sorescu, al lui Sîrbu, al lui Tudor Gheorghe şi al lui Emil Boroghină, şi al atâtor altora ce i-au potenţat identitatea culturală şi civică, aici a reuşit mult-puţinul pe care destinul i l-a mijlocit.

Şi, fiindcă de iubire-ură este vorba, de dragoste difuză în meandrele unei coabitări cu împliniri şi cu decepţii, unicul gând care mă animă în legătură cu şansa Craiovei de a deveni capitală culturală europeană e legat de cât, din zestrea fiecăruia dintre noi, îi putem dărui într-un firav semn de preţuire şi ca o investiţie în speranţa pe care o merită. Şi precum cretanul din străvechiul paradox, nu ne e îngăduit, de vrem să rămânem în linia adevărului, să decretăm, cum din nefericire se tot întâmplă, că oraşul e …nedemn şi văduvit de gloria altora, mai …norocoase. Fiindcă el este aşa cum suntem noi. Ori, mai exact, este aşa cum îl facem. Şi cum îl povestim, cum îl preţuim, cum îl cinstim. Craiova nu e al unei primării, nici al unui vreunui funcţionar, cu atât mai puţin al vreunuia din falşii magnaţi ce-i şterpelesc, indecent, numele şi, apoi, i-l compromit cu nonşalanţa unei putride ticăloşii. A-i înscena, cotidian, procese de intenţie, în numele unor mize meschine, nu intră în binomul aporetic iubire-ură de care vorbeam, ci direct în mlaştina unor caractere insalubre.

Craiova trebuie iubită, cred cu tărie, în alb-negru: aşa cum este, cu farmecul ei uneori dureros de zglobiu, dar cu siguranţă încă deschis unor virtuozităţi poate neîncercate. Ori negândite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Arhiva

septembrie 2013
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug   Oct »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30