Oriana Fallaci „Un marxist la New York”

Oriana Fallaci   Un marxist la New York   Iată-l că sosește: fragil, arzând de miile sale dorinţe, de
Citeşte

Maria Corti: Avantext

Termenul ²avantext² e de-acum utilizat din două puncte de vedere în mod necesar divergente, unul
Citeşte

Marcuse- Heidegger «Scrisorile anului zero»

Deşi foarte cunoscut încă din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la
Citeşte

Nadia Cavalera

Nadia Cavalera Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am primit din Italia un
Citeşte

Alda Merini: 17 poeme

Am văzut pe câmpul tinereţii ceva ce de departe se ivea: era culoarea fanteziei şi-n cer pornit-am să
Citeşte

Alfonso Gatto: Șapte poeme

Surâzându-ți   Surâzându-ți înseamnă a muri, împingând cuvântul spre tărâmul acela uşor spre cochilia în zumzet spre cerul înserării, spre orice lucru
Citeşte

Cioburi

Am uitat să-ţi spun (totdeauna se uită esenţialul): grădina m-a uitat şi mama n-a putut cuprinde în
Citeşte

nu mai există catifea nici speranţă

nu mai există catifea nici speranţă   ai zis atunci și mi-ai mai zis să scrii despre mine
Citeşte

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Cea mai urâtă zi dintotdeauna   Găsesc prin spațiul virtual, cel accesibil nouă(?) o informație interesantă –
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Loredana Magazzeni - Miraculoasa rană

    Miraculoasa rană -   „Dezordinea mea. În asta se află: că fiece lucru pentru mine e o
Citeşte

MARIO LUNETTA

Născut la Roma, unde a decedat în 2017. Are la activ o vastă operă ce acoperă
Citeşte

F. Aderca – un condotier al noii literaturi

În pofida prestanţei recunoscute de cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii literare în care a
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

I. D. Sîrbu sau terapia de sine

Memoria ca sindrom al fericirii   Cum să-l uiţi pe I. D. Sîrbu când, odată ce l-ai
Citeşte

Eugen Negrici: Sub incidenţa spiritului creator

Când, în toamna anului 1966, am păşit, în ambientul abia înfiripat al noii alma mater
Citeşte

Italo Calvino: „profeţii” literare pentru mileniul trei

Premise metodologice*   În 1984, de-acum în plină glorie naţională şi internaţională, Italo Calvino primeşte, de
Citeşte

Pasolini:Visul unui centaur sau poetica corpului viu

“Cazul Pasolini” continuă, astăzi mai mult decât ieri să alimenteze multe dintre perplexităţile lumii literare
Citeşte

v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

6 martie 2018
Autor

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii – și nu doar la noi, ci mai peste tot în lume -, îmi propusesem să stau cât mai departe de câmpurile sale minate, devenite, în mare parte, niște „maidane” transferate de prin coclauri chiar în sălile ori cabinetele somptuoase ale instituțiilor catalogate drept garanți ai democrației și statului de drept.

Revin acum, sper doar accidental, provocat de deznodământul, deocamdată ipotetic, pe care îl vom fi știind când ziarul va fi deja pe piață, scrutinului electoral din Italia și a căror campanie s-a încheiat vineri seara într-un climat de tensiune în buna tradiție meridională.

Fie și cu un statut de ipoteză, două concluzii par mai mult decât verosimile: o revigorare a unei ”drepte” extinse doctrinar spre o vădită tendință de extremism; și, apoi, slăbirea, spre un istoric eșec, a „stângii”, pe seama posibilei ascensiuni a populiștilor din formațiunea „Cinque Stelle” ce-ar putea ocupa întâia poziție în topul preferințelor alegătorilor.

Confruntarea a fost, pe toată durata campaniei, tripartită: ca și când la o partidă de fotbal n-ar mai conta doar cele două formații de pe gazon ci o terță instanță care însă nu mai e de identificat nici măcar în persoana unei brigăzi de arbitri, ci a unei părți a fanilor mai mult ori mai puțin atinși de flagelul ultrașilor.

În această marjă de rezervă impusă de necunoașterea la acest ceas a rezultatului, câteva disocieri pot fi formulate, cu atât mai mult cu cât riscul de a fi infirmate ar fi mai curând salutar.

Mai întâi, s-a produs degajarea unei drepte mai compacte ca niciodată cu un Berlusconi, de-acum octogenar și asumându-și, cum declara chiar la încheierea campaniei, un rol de ”regizor” ori, am spune noi evocându-i paternalismul de pe piața fotbalistică, de „antrenor” din umbră. O dreaptă însăilată la limită, cu compromisuri și consecințe greu de anticipat, din „Forza Italia”, partid situat mult sub scorurile din edițiile trecute, concurat la limită de o Ligă (care, cu condotierul-pirat Matteo Salvini, n-ar mai fi doar a… Nordului, ci extinsă național),dintr-o grupare secesionistă condusă de meridionalul  Raffaele Fitto și, mai ales, din alăturarea insurgentei formațiuni „Fratelli d`Italia” cu un lider, Giorgia Meloni, provenită (ea și colegii ei) din resturile flamei fascistoide de mai an.

Cum s-a anticipat, în media din Peninsulă și mai peste tot în lume, dar mai ales în fieful bruxellez, îngrijorările nu lipsesc, cea mai frecventă fiind acea a dificultății, ori chiar a imposibilității structurării unui guvern credibil și apt să confere ori măcar să întrețină stabilitatea uneia dintre principalele state din nucleul dur al Uniunii Europene. Îngrijorarea e potențată și de procesul, încă pe un curs accidentat, dintre Bruxelles și Londra, urmare a tranșării consecințelor Brexit-ului.

Așadar, multele necunoscute ale acestei stări de lucruri din sfera politicii din țara de unde a pornit, încă din zorii celui de-al Doilea Război Mondial ideea-proiect a unei noi și Unite Europe, configurează o realitate malignă a unei stări aproape generalizate în new-politik (a nu se ignora cazurile lui Putin, Erdogan, ca să nu mai vorbim de America lui Trump!) tot atâtea sfidări cu un substanțial mesaj anticipator al unui viitor incert.

În cazul Italiei, a surprins într-o oarecare măsură disiparea încrederii în democrații – ai lui Renzi și, mai nou, ai lui Gentiloni, încă premier interimar pentru câteva zile – distribuiți, în baza disputelor interne, în mai multe falii (fenomen din ce în ce mai specific „stângii” tradiționale!). Loviturile cele mai năucitoare au venit din partea foștilor lideri, nu întâmplător proveniți din rândul comuniștilor de odinioară, cu ex-premierul Massimo D`Alema în frunte, ajuns să-și declare public speranța eșecului formațiunii pe care a și condus-o cu aproape trei decenii în urmă.

Însă, cum anticipam, cea mai mare provocare are ca adrisant tocmai Bruxelles, înțelegând prin acesta gruparea de diriguitori încălcând tot mai stăruitor condiția de inter-partes în favoarea aceleia de super-partes, asumându-și, într-un cadru tot mai funcționăresc, rolul unor procurori de serviciu îndeosebi sau exclusiv prin intervenții în treburile interne ale unor state considerate mai de… mâna a doua. Niciodată însă față de vădite derapaje din cele considerate de prim-rang, în care, precum în Italia, dar nu numai, pe fondul derapajelor structurale, de justiție și de poziționare geo-strategică, s-au creat premisele unui amenințător val de populism cu șansa unei victorii pe care – există temerea – că nici măcar ei nu vor ști cum s-o administreze.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

+ unu = 6

Arhiva

martie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi   Apr »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031