Oriana Fallaci „Un marxist la New York”

Oriana Fallaci   Un marxist la New York   Iată-l că sosește: fragil, arzând de miile sale dorinţe, de
Citeşte

Maria Corti: Avantext

Termenul ²avantext² e de-acum utilizat din două puncte de vedere în mod necesar divergente, unul
Citeşte

Marcuse- Heidegger «Scrisorile anului zero»

Deşi foarte cunoscut încă din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la
Citeşte

Nadia Cavalera

Nadia Cavalera Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am primit din Italia un
Citeşte

Alda Merini: 17 poeme

Am văzut pe câmpul tinereţii ceva ce de departe se ivea: era culoarea fanteziei şi-n cer pornit-am să
Citeşte

Alfonso Gatto: Șapte poeme

Surâzându-ți   Surâzându-ți înseamnă a muri, împingând cuvântul spre tărâmul acela uşor spre cochilia în zumzet spre cerul înserării, spre orice lucru
Citeşte

Cioburi

Am uitat să-ţi spun (totdeauna se uită esenţialul): grădina m-a uitat şi mama n-a putut cuprinde în
Citeşte

nu mai există catifea nici speranţă

nu mai există catifea nici speranţă   ai zis atunci și mi-ai mai zis să scrii despre mine
Citeşte

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Cea mai urâtă zi dintotdeauna   Găsesc prin spațiul virtual, cel accesibil nouă(?) o informație interesantă –
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Loredana Magazzeni - Miraculoasa rană

    Miraculoasa rană -   „Dezordinea mea. În asta se află: că fiece lucru pentru mine e o
Citeşte

MARIO LUNETTA

Născut la Roma, unde a decedat în 2017. Are la activ o vastă operă ce acoperă
Citeşte

F. Aderca – un condotier al noii literaturi

În pofida prestanţei recunoscute de cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii literare în care a
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

I. D. Sîrbu sau terapia de sine

Memoria ca sindrom al fericirii   Cum să-l uiţi pe I. D. Sîrbu când, odată ce l-ai
Citeşte

Eugen Negrici: Sub incidenţa spiritului creator

Când, în toamna anului 1966, am păşit, în ambientul abia înfiripat al noii alma mater
Citeşte

Italo Calvino: „profeţii” literare pentru mileniul trei

Premise metodologice*   În 1984, de-acum în plină glorie naţională şi internaţională, Italo Calvino primeşte, de
Citeşte

Pasolini:Visul unui centaur sau poetica corpului viu

“Cazul Pasolini” continuă, astăzi mai mult decât ieri să alimenteze multe dintre perplexităţile lumii literare
Citeşte

v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

6 martie 2018
Autor

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai an în care, sub incidența percepției năucitoare a schimbării radicale a comunicării pe care ne-au indus-o noile tehnologii câteva observații a căror actualitate în contextul zarvei mediatice din aceste zile îmi pare greu eludabile. Notam atunci – cu câțiva ani în urmă – că, odată cu pierderea uzului străvechi al împărtășirii ca practică seculară de a sta la taină unul cu altul, cu un gust ritualic care sfârșea aproape necondiționat prin a ne face ceva mai înțelepți, am pierdut ceva substanțial și greu recuperabil dintr-un patrimoniu comunitar contând ca fundament al fondului nostru identitar.

Prilejul de atunci fusese un lung taifas cu un jurist, pe deasupra universitar și, în plus, unul dintre cei tot mai puțini atenți la mersul cetății și la atâtea dereglări, ajunse sistemice, din câmpul instrucției, educației, culturii și, în general, al societății și al lumii în care ni-i dat să viețuim. Din spectrul acelei tăifăsuiri nu puteau lipsi fapte reprobabile generalizate la nivelul unui modus vivendi configurând un comportament mental ghidat de un ticăloșit mecanism tranzacționist: hoții mărunte, de la buzunăreli prin zone aglomerate, crime oribile și jafuri cu ștaif și, deseori, ordonate pe la vârfurile societății, proteste stradale deversate, unele în altele, într-un soi de răzmerițe comandate aiuritor etc. etc.

Mai puțin panicat decât mine, comilitonul meu ocazional mă asigura, în cheia unei experiențe intrinseci ariei profesionale, că dreptatea va avea până la urmă câștig de cauză. Și-mi invoca, în aceeași ordine profesională, străvechea balanță a zeiței Themis, atentă la echilibrul în absența căruia drumul Golgotei rămâne fără sfârșit. Asemenea seismelor sociale tot mai amenințătoare de la un ceas la altul, îmi mărturisea el, dezechilibrele balanței dreptății sunt tot atâtea avertismente ale apropierii unui ceas, a unui soroc în care sabia zeiței ridicate din codurile juridice sincopate de slujitori mai mult ori mai puțin integri va cădea năprasnic acolo unde culpa s-a săvârșit.

Oricât de penitenți se vor dovedi pe drumul purgatoriului, vei vedea – îmi repeta stăruitor – cum toți ce-au piratat, direct ori prin interpuși, societatea noastră în starea ei de încă perpetuă convalescență, pe toți cei dedulciți la rele și disimulați în semiobscuritatea unor aranjamente de culise și afișând acum un soi de imunitate negociată plătind din greu gravele delicte pe care le-au săvârșit.

Și întreg acel moment colocvial resuscitat în memorie mi se pare acum, într-o manieră fie și subsidiară, un răspuns, ca un memento, la zarva aiuritoare la care suntem martori, cu ori fără de voie. Am reușit, parcă mai mult decât oricând într-o istorie ce n-a dus lipsă de dezbinări, să depășim chiar pragul unei polarizări până spre un conflict infra-social și infra-național fără precedent. Și oricât de „aranjată” pare balanța themistă, orizontul speranței care, așa zdrențuită cum e, încă mai clipocește.

Cât despre părțile în conflict deschis și depășind în mers belicosul slogan care pe care ce se consumă în aceste zile, nu le pot oferi, lor și trâmbițașilor de ambele / toate părțile, decât răspunsul rabinului dintr-un vechi și cunoscut banc: cu toții au dreptate. Un răspuns în a cărui aparentă ambiguitate subzistă, la o lectură mai atentă, sensul unei repoziționări mai responsabile și în care orice act reevaluator capătă măsura unei urgențe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

şase × 3 =

Arhiva

martie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi   Apr »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031