Premiul literar: între recunoaştere şi consacrare

N-am fost niciodată un fan al premiilor literare. Tratându-le, în principiu, cu plusul de relativism
Citeşte

Mircea Popescu – un cărturar român neresemnat

Două consistente volume cu un caracter miscelaneu fatalmente impus de un destin ingrat atestă cât
Citeşte

Umberto Eco: elogiul erorilor care schimbă lumea

La doar câteva zile de la despărţirea de Umberto Eco continuă, mai ales în spaţiul
Citeşte

Un "jurnal" textualizant al lui Dracula sau o poveste postmodernă a lui Vlad Ţepeş

Când mi-a căzut întâia oară sub ochi cartea lui Marin Mincu Il diario di Dracula,
Citeşte

Intemperanţa ca stare poetică

aporeme (Autograf nr.1/ 2005) George Popescu Intemperanţa ca stare poetică   Intempestiv şi insurgent, în măsura în care ceea
Citeşte

RESTITUIRI

Dante Maffia, Constantin Udroiu la Sorbona Notă   Mărturisesc cu un sentiment de jenă (greu pardonabil chiar şi în
Citeşte

Blog/Notes RESTITUIRI

Un act inconștient de subminare a istoriei George Popescu   Mărturisesc, am ajuns în punctul nevralgic în care
Citeşte

RESTITUIRI (Articol apărut în revista „Ramuri”, nr. 3, martie 1991, p. 4.)   George Popescu   De la conştiinţa crizei
Citeşte

Despre ceea ce nu mai trebuie demonstrat!

Şi la urma urmei ce anume mai era de demonstrat? Ce anume nu ştiam cu
Citeşte

Absenteismul – o maladie recrudescentă

Dincolo de rezultatele alegerilor locale parţiale desfăşurate duminica trecută şi mai înainte ca formaţiunile politice
Citeşte

„Ciuma roşie” – o gratuită blasfemie

Epitetul acesta, de „ciumă roşie”, poate să-şi fi avut o anume validitate în primii ani
Citeşte

Despre grava maladie a primatului

Mărturisesc din capul locului că mi-a displăcut dintotdeauna pretenţia, prezentă şi activă în viaţa de
Citeşte

Despre suferinţă

Cu siguranţă că suferea de Alzeimer vecinul pe care, în de-acum îndepărtata-mi copilărie, îl priveam
Citeşte

Sindromul cumetriei în politica dâmboviţeană

N-am scris demult despre politichia internă (căci de Politică, în semnificaţia sa consacrată istoric şi
Citeşte

Noi tehnologii spre o „gaură neagră intelectuală”.

Notam, în articolul de ieri, că unicul progres înregistrat la summit-ul G7 din localitatea siciliană
Citeşte

N. BALOTĂ – A FI PE CALE

  Aventura intelectuală a lui N. Balotă, începută cu decenii în urmă în ambianţa specifică a
Citeşte

Un summit G7 inutil spre o lume tot mai instabilă

A fost nevoie de acest summit a celor şapte granzi de pe Terra (în absenţa
Citeşte

Al. Piru şi emblema autorităţii

Sperăm, dacă nu s-a decis nimic până în prezent, ca, măcar din toamnă, 2017 să
Citeşte

Înapoi, la clasici…

Am scris nu demult, în această rubrică despre nevoia re-lecturii operelor care ne-au marcat, într-un
Citeşte

I.D. SÎRBU – CAPTAŢIA MEMORIEI

  I. D. Sîrbu rămâne, orice s-ar spune, un caz singular al literaturii române: autor, printre
Citeşte

Sindromul cumetriei în politica dâmboviţeană

6 iunie 2017
Autor

N-am scris demult despre politichia internă (căci de Politică, în semnificaţia sa consacrată istoric şi cumva deontologic nu mai poate fi vorba în arealul partidelor noastre), răpus fiind de un acut sentiment de dezgust, căreia i-au căzut victimă, din păcate, chiar şi justificate resorturi de revoltă. N-am făcut-o şi pentru că „scena” geme de întâmplări şi de evenimente cu dezvăluiri neapărat „bombă” (sic!) şi largi detaşamente de „acoperiţi” din care media autohtone se adapă ceas de ceas cu un apetit maladiv.

Şi ce-ar mai fi de scris – de discutat, de analizat, de „parlamentat” – de vreme ce senzaţia că asistăm neputincioşi la acelaşi spectacol dizgraţios al unor jocuri de paradă, în care, sub impresia cu totul neconvingătoare al slujirii „binelui comun” şi în respectul legalităţii, sunt evidente vechi tertipuri devoalând impresia unei politici supuse intereselor unor… găşti? Găşti care, perpetuate de ani de zile la nivelul unei competiţii între formaţiuni politice dar şi în interiorul fiecăreia, induc şi alimentează, prin dezvăluiri tot mai şocante, ideea că, la nivelul politicii dâmboviţene, s-a instaurat şi perpetuat până a deveni unic statut un mecanism al cumetriei. Ori, mai bine-zis, al cumetriilor. De vreme ce, luând seama la modalităţile prin care se promovează, se numesc în funcţii, se aranjează listele electorale, ba chiar până la selectarea şi desemnarea şefilor unor instituţii de portanţă naţională şi chiar ale membrilor guvernului, e aproape dificil de identificat un set de criterii meritocrate.

În susţinerea unei astfel de teze exemplele şi situaţiile revelatorii ne parvin de la o zi la alta. De prin toate ogrăzile partinice (semn al unei partitocraţii părând a fi intrat într-un stadiu de precomă), din opoziţia dedulcită la penibile exerciţii de imagine, chibiţând coleric Puterea până îndeosebi din interiorul coaliţiei aflate la guvernare.

Mecanismul e acelaşi, parafat încă de pe la mijlocul anilor nouăzeci (a nu se uita peripeţiile imunde, politic şi moral, ale guvernelor Ciorbea şi Radu Vasile), „performate”, apoi, în mandatul lui Adrian Năstase şi, ulterior, transformate în modus vivendi cameleonic în deceniul „fachirului” Băsescu.

Ignorând orice criteriu de merit, abilităţi intelectuale şi profesionale ca să nu mai vorbim de minime garanţii ale unui profil minim cultural şi moral, actul de selectare şi de promovare s-a transformat într-un exerciţiu pur şi simplu aleatoriu, în care cumetriile sunt vizibile, atestate şi chiar recunoscute. Fraţi, cumnaţi, naşi, fini, vecini, colegi de-a lungul anilor şcolari, prieteni ori părtaşi în afaceri, de preferat (sic!) oneroase ori suspecte (un catalog al unor astfel de afaceri din toată perioada post-decembristă ar depăşi, în pagini, orice Enciclopedie de referinţă din lume), ei sunt preferaţii. De neînţeles, pentru capacitatea oricărui ins şi oricât de „naiv” s-ar recunoaşte în materie de „politică” este invocarea, pe de o parte, a prezenţei fizice în campaniile electorale şi, pe de alta, a „fidelităţii” faţă de…Partid. Cea din urmă redusă, aproape obligatoriu, la fidelitatea (supunerea oarbă) faţă de şefi. Şi mai ales faţă de Şef. Orice tentativă de gândire cu propria minte e culpabilizabilă şi, nu o dată, sancţionată, atunci când, cel mai frecvent, protagoniştii unor astfel de tentative sunt marginalizaţi.

Recunosc cu francheţe că dacă după scrutinul din 11 decembrie am ales soluţia unei expectative aşteptând ca învingătorii – Dragnea şi „echipa” sa – să facă proba unei schimbări de gestionare a actului politic în baza unui program de guvernare cu perspective promiţătoare, acum resimt perplexitate vizavi de atâtea derapaje şi scurt-circuite sfârşind prin a substitui agenda reală a Executivului. Şi a Ţării.

Impresia unui joc de-a alba-neagra e pe cât de evidentă pe atât de lugubră. Miniştri scoşi din pălăria teleormăneană a unui Dragnea asumându-şi cu o insistenţă egalată, în absenţa unui minim examen de luciditate şi de realism politic, doar de orgoliul, pe alocuri ţâfnos, al unui Boss, a unui „Face-Tot”. Majoritatea dintre ei anonimi înainte de promovare şi rămaşi ca atare, lipsiţi de carismă, slab comunicatori, ba unii gestionându-şi mandatul sub pagoda temerii de a nu greşi în raport cu ordinele de sus.

Cum se poate explica, mă întreb, ca într-un partid, fie el şi de masă, să nu se găsească, pentru ministere ori pentru instituţii cu evidente cerinţe vocaţionale şi performante, personalităţi, nu… persoane, aliniate cu ori fără carnet, cu ori fără activism electoral, programului, altminteri ambiţios, al partidului? Pentru Cultură, la Sănătate, la Educaţie – ca să mă opresc doar la cazurile cele mai eclatante -  „piaţa” autohtonă de personalităţi e destul de ofertantă. Iar teama, afişată sau disimulată sub retorica de serviciu că, alegând o astfel de opţiune şi abolind astfel sistemul de cumetrie, s-ar pierde ceva din forţa şi din substanţa partidului e cu totul eronată. Şi, pe alocuri, hazlie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

opt − = 2

Arhiva

iunie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai   Aug »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930