Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

Umberto Eco - un incitant apel la cultivarea memoriei

Umberto Eco Dragă nepoate, învață pe de rost (articol apărut în săptămânalul „L’Espresso”, la rubrica sa „La
Citeşte

Teatrul „Colibri” – un promiţător spectacol-proiect

7 februarie 2017
Autor

De activitatea şi, într-un anume fel, chiar de destinul Teatrului pentru copii şi tineret „Colibri” mă leagă vechi şi memorabile raporturi, în care interferenţa dintre alegaţiile gazetăreşti, de cronicar deseori incidental, şi multele, dar trainicele prietenii cu slujitorii acestei scene de tradiţie a culturii din Bănie, a fost şi a rămas un argument ce surclasează biograficul.

Păstrez şi acum, după mulţi ani, momentele de taifas cu longevivul şi reputatul director al instituţiei şi cu admirabila sa soţie, Horia şi Didina Davidescu, ambii creatori interpretativi ai unor memorabile spectacole ce-au încântat generaţii întregi de prichindei ai cetăţii.

De ei mă leagă, printre altele, o întâmplare particulară, în subtextul ei politic şi artistic, legată de premiera unui text teatral pentru copii şi pentru adulţi al lui Marin Sorescu, cu titlul incitant în sine „Făt Frumos cel Urât”, căreia i-am consacrat o cronică în unicul cotidian de atunci al urbei pentru al cărui conţinut am fost anchetat în câteva rânduri de nişte organe ale cenzurii de pe multele paliere din acea vreme. Dacă nu mă înşală memoria, spectacolul – cu extraordinarul Ilie Gheorghe protagonist – a avut loc în sala veche din clădirea de vizavi de Universitate în 1983, iar replicile – tăioase şi suculente – satirizând mizeria socială a acelor vremuri de grele şi insuportabile restrişti. În cronica respectivă, n-am iertat nimic din mizele abia disimulate ale textului, cu un demers de onestitate în ale cărei capcane aveam să cad fără a-mi fi propus vreun act de… dizidenţă.

Şi, apoi, prin reînnoirea instituţiei, sub bagheta pătimaşă, egală cu firea sa de creator neliniştit, am stat ani mulţi alături de poetul şi teatrologul Patrel Berceanu a cărui prietenie, mai veche, mi-a rămas până acum unul dintre suporturile unei convieţuiri fructuoase sub semnul creativităţii culturale în aceeaşi veche tradiţie culturală a cetăţii.

 

Retrăiam aceste momente la care ne supun capriciile unei anumite vârste duminica trecută, la noul spectacol al stagiunii abia începute la care mi-am dus, ca şi în alte dăţi, nepoţelul, sedus, încă o dată, de performanţele unui colectiv care şi-a făcut din această artă infinit de dificilă în arealului ei singular (teatrul pentru copii) şi entuziast de vocaţia proiectivă a noii conduceri, cea care a reuşit, cu contribuţia edililor din ultimii ani, să-şi găsească un spaţiu privilegiat, cel al fostului club „Electroputere”.

Spectacolul, din câte m-am putut informa, iniţiază un proiect sub genericul „Puppets Debut” menit a pune în valoare şi a antrena, în însăşi structura actului teatral, pe tinerii creatori, îndeosebi, aşa cum s-a petrecut de data aceasta, din rândul propriului colectiv şi din afara acestuia. Aşa se şi explică faptul că spectacolul e gândit (gândit, scris, regizat şi interpretat scenic) de actriţa Alla Cebotari, o veche, de-acum, cunoştinţă a iubitorilor „Thaliei” de aici, inclusiv ori mai ales de pe scena Naţionalului „Marin Sorescu”.

Textul, inspirat din tradiţia folclorică rusă, cu titlul „Gogoaşa şi Năzdrăvanul Petrişor”, se rezumă doar la trei personaje cărora actorii Alla Cebotari, Daniel Mirea şi Emanuel Popescu le conferă diverse ipostaze (de la doi bătrâni hazlii la urs, lup, vulpe, cocoş, ca să nu mai vorbim de jucăuşa Gogoaşă”) e atent gândit şi distribuit în baza unui mesaj, la rându-i reiterat cu tact, anume acela al unei conduite disciplinare a prichindeilor la sfatul adulţilor, în vederea evitării unor pericole incidentale.

În ciuda unei inegalităţi – la o altitudine egală şi nu totdeauna pe acelaşi ton al unei omogenităţi aşa-zicând narative – spectacolul e mai mult decât antrenant, iar protagoniştii într-un joc al mobilităţii plurale, de la scenă la scenă, de la caz la caz, îşi ilustrează cu vigoare potenţialul interpretativ altminteri cunoscut şi confirmat.

Scenografia, semnată de Iulia Goanţă, e inspirată, simplitatea şi economia de mijloace lăsând loc unei bune racordări cu publicul, iar muzica lui Alin Macovei-Moraru, ca de obicei contextualizată ilustrativ pe text şi pe jocului scenic – faţă de care, recunosc, am resimţit melancolia atâtor trecute colaborări ale sale – contribuie, simbiotic, la o reprezentaţie performantă, girând, astfel, succesul întregului proiect pe care conducerea instituţiei şi l-a propus cu un aplomb de admirat.

Însă finalitatea cea mai mare a unor astfel de spectacole – egală cu însăşi menirea instituţiei teatrale – mi se pare a fi aceea a sustragerii miilor de copii din ambientul pernicios al frecventării noilor media de care, ei ca şi noi, nu duc lipsă şi care – tableta şi computerul – nu doar că le vor denatura un orizont cultural impus de o lungă tradiţie, dar, aşa cum se tot atrage atenţia, se constituie deja în veritabile pericole pentru sănătatea lor de mai târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

8 − = şase

Arhiva

februarie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian   Mar »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728