v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Giovanni Sartori: In memoriam

7 aprilie 2017
Autor

La venerabila vârstă de 92 de ani, s-a stins din viaţă, marţi, 4 aprilie, Giovanni Sartori, considerat unanim printre părinţii ştiinţelor politice moderne, cel mai mare expert italian şi european şi unul dintre cei mai importanţi pe plan internaţional în această disciplină care, prin activitatea şi sârguinţa sa, a devenit, încă din anii cincizeci, şi o disciplină de nivel academic. A fost distins cu opt titluri de „doctor honoris causa” al mai multor universităţi din ţara sa şi din străinătate, onorat cu premiul „Prinţ al Asturiei”, un fel de Nobel al ştiinţelor sociale, acordat în 2005. Debutul universitar la făcut, imediat după război (refuzând încorporarea), în Florenţa natală, în 1945, apoi a fost, pe rând, titular al catedrei de politologie, la prestigioasa catedră Albert Schweitzer ca profesor in the Humanities la Universitatea Columbia din SUA, după ce predase la Stanford..

În 1971 a fondat Revista italiană de ştiinţă politică, iar în anii 90 a început colaborarea sa ca editorialist la cotidianul milanez „Corriere della sera”. A solicitat, testamentar, să nu i se organizează funeralii, nici religioase şi nici civice.

Polemist redutabil, i s-au recunoscut încă din tinereţe capacitata de a conjuga excelenţa ştiinţifică şi harul comunicaţional. Lui i se datorează şi termeni, intraţi azi în uzul comun al limbajului politic italian, precum „Mattarellum” şi „Porcellum”, prin care a definit legile electorale adoptate în Peninsulă după anii marilor schimbări de la începutul anilor 90. Tot el, critic acerb al regimului berlusconian, a inventat, pentru mandatele acestuia din urmă, formula de „sultanat”. Era un maestru al politicii, căutat şi curtat de majoritatea celor afiliaţi acestei „meserii” printre cele mai vechi şi mai pline de capcane din istoria umanităţii, un expert în dreptul constituţional din toate timpurile şi statele, dar neevitând, mai ales ca editorialist redutabil, subiecte aprinse şi delicate legate de multiculturalism,  de echilibrele ambientale, precum nici cele aparţinând unor ştiinţe aplicate.

Autor al unui impresionant nmăr de cărţi, traduse în marile limbi de circulaţie, propuse în bibliografii obligatorii, citite şi citate pretutindeni, dintre care de un interes ştiinţific şi, aş spune, şi popular, ar fi de amintit cea din îndepărtatul an 1957, apărută la editura Il Mulino din Bologna, cu titlul „Democrazia e definizioni”, ca şi cea scrisă în engleză şi editată la Cambridge University Press, în 1976, cu titlul „Parties and Party Systems” devenită rapid un adevărat manual al politologiei universale.

Critic al tuturor formaţiunilor politice din ţara sa (pornind de la ceea ce el numise la finele anilor 70 un sistem al unui pluralism polarizat, între Democraţia Creştină şi PCI şi cu multe formaţiuni satelitare. pe care n-a ezitat să-l includă, cu posibile grave consecinţe pe atunci, contextului politic al Republicii de la Weimar, al celui dinaintea Războiului civil din Spania ori al celei de-a patra Republici Franceze. Sustras formulelor şi schemelor „ideologice” uzuale, a fost şi a rămas un moderat „anticomunist” (pe vremea – preciza el de fiecare dată – când încă mai existau comunişti) dar deopotrivă un critic al neoliberismului incongruent, contrar, ca şi concitadina sa egal de faimoasă, Oriana Fallaci, fenomenului „imigraţiei de masă”. Poziţia sa se întemeia pe teza că pericolul cel mai mare survenea din ceea ce el numai vocaţia teocratică a Islamului, Laic la limita anticlericalismului, a critica Biserica Catolica pentru poziţia decenală a acesteia de control al naşterilor. În domeniul legislaţiei electorale, a promovat consecvent sistemul electoral uninominal în două tururi de scrutin, propuneri rămase şi astăzi neaplicate, deşi încă în dezbatere acută în aceste ultime luni.

Printre ultimele sale cărţi (las deoparte cele deja traduse şi copios citate şi folosite în ultimele decenii la noi), personal mi-au reţinut atenţia „Homo videns”. din 1997, în care lansase alarma privind ivirea unui nou tip uman, incapabil de abstracţii conceptuale fiindcă obişnuit să-şi dopeze propria minte doar cu imagini, ca şi „La corsa verso il nulla” („Cursa către nimic”. 2015), în care pesimismul său pentru soarta umanităţii a atins cotele cele mai înalte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

× 9 = şaizeci trei

Arhiva

aprilie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar   Mai »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930