Un proiect de ţară? Şi? Doar atât?

7 iulie 2016
Autor

N-am urmărit, pe viu, cum se spune – deja expresiile româneşti nu prea mai au căutare – evenimentul de marţea trecută organizat în Palatul Parlamentului de către guvernul Cioloş, sub înaltul patronaj al preşedinţiei. Ciudat ori nu, ştirea n-a avut vreun impact aparte, ceea ce e în sine un motiv de îngrijorare. Şi nu doar pentru organizatori, cât pentru noi toţi, cam rătutiţi prin meandrele, prea deseori mlăştinoase, ale spaţiului mediatic în care precumpănesc informaţiile „şocante”, chiar dacă nu depăşesc un limbaj abracadrabant.

Nici reacţii mai consistente n-am găsit în acelaşi spaţiu astăzi, poate că doar pe la televiunile de ieri seară, pe care nu le mai urmăresc mai mult decât cât să anticipez obişnuitele şi insipidele „tipare” ale unor clăci sub nivelul miticilor din schiţele lui Caragiale, se va fi discutat ceva. Ceva despre evenimentul ca atare şi, mai precis, despre iniţiativa actualului guvern de a lansa un proiect supralicitat programatic şi sub un titlu de o simplitate, până la urmă, promiţătoare: „România competitivă”.

Nu-mi plac tehnocraţii. Nici în viaţa de toate zilele, cel puţin fără o delimitare semantică mai profund structurată în funcţiile sale determinante, şi cu atât mai puţin la guvernare. Şi refuzul meu n-are nicio legătură cu presupusa lor „independenţă” în raport cu partidele ori cu vreo „ideologie”. De acestea din urmă m-am lecuit demult, iar patetismul cu care se distribuie, cu excese demne de cauze mai bune, atâţia neicusori din politica noastră de la stânga la dreapta nu-mi provoacă mai mult decât un surâs. Cine survolează, dincolo de înşelătoarele superficii ale platformelor (şi ele de-acum istorie, reduse la formatele-reciclate ale aceloraşi programe electorale!), se va conforma acestui adevăr al depăşirii vechilor antinomii ideologice. Termenul însuşi fusese declasat chiar de Marx la înţelesul de „falsă conştiinţă”: un lucru de care nimeni nu mai vrea ori nu mai are interes să se ocupe.

Însă un proiect de ţară, oricare ar fi acesta şi de oriunde ar sosi, merită un tratament mai mult decât superficial, chiar dacă, se spune, el se află doar în faza de antamare şi, prin urmare, va intra într-o dezbatere publică al cărei interes ne va cuprinde pe toţi. Un fel de a spune, fireşte, dinspre iniţiatori, ceea ce nici nu trebuie să surprindă.

Sunt însă destui care pun sub semnul întrebării validitatea unui astfel de demers: durata sa transciclică (vreo două cincinale de altădată) generează suspiciuni, iar insinuările nu vor întârzia, cum ar fi de pildă cea prin care se propune o lectură a unei lovituri strategice la finalul viitorului scrutin legislativ. Unii anticipează un mare guvern de coaliţie (de „salvare naţională”: de cine şi de la ce anume?, căci ieşirea din tunel nu se poate face decât în cadrul legal şi, mai ales, constituţional), alţii nu se sfiesc să indice finalmente „guvernul meu” drept corolar al proiectului care, abia declanşat, va avea nevoie de o branşare transpartinică şi, în consecinţă, pus sub bagheta unui fel de „dirijor” pe o orchestră-mamut în care notele discordante să fie aliniate la o rapsodie patriotardă.

Cine ştie ce va ieşi din acest proiect având în vedere semiclandestinitatea în care a fost lansat. Şi nu mă grăbesc să dau vina pe iniţiatori mai mult decât pe arşiţa care ne-a cuprins şi ne-a împins spre zone de răcoare cu minţile şi aşa prea epuizate. Mă tem de aşteptări neonorate, căci de proiecte nu s-a dus lipsă, numai că ele n-au trecut dincolo de uşile unor cabinete în care, oricum am întoarce cuvintele, au cam lucrat tot de nişte… birocraţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Arhiva

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031