Premiul literar: ├«ntre recunoa┼čtere ┼či consacrare

N-am fost niciodată un fan al premiilor literare. Tratându-le, în principiu, cu plusul de relativism
Cite┼čte

Mircea Popescu ÔÇô un c─ârturar rom├ón neresemnat

Două consistente volume cu un caracter miscelaneu fatalmente impus de un destin ingrat atestă cât
Cite┼čte

Umberto Eco: elogiul erorilor care schimb─â lumea

La doar câteva zile de la despărţirea de Umberto Eco continuă, mai ales în spaţiul
Cite┼čte

Un "jurnal" textualizant al lui Dracula sau o poveste postmodern─â a lui Vlad ┼óepe┼č

Când mi-a căzut întâia oară sub ochi cartea lui Marin Mincu Il diario di Dracula,
Cite┼čte

Intemperanţa ca stare poetică

aporeme (Autograf nr.1/ 2005) George Popescu Intemperan┼úa ca stare poetic─â   Intempestiv ┼či insurgent, ├«n m─âsura ├«n care ceea
Cite┼čte

RESTITUIRI

Dante Maffia, Constantin Udroiu la Sorbona Not─â   M─ârturisesc cu un sentiment de jen─â (greu pardonabil chiar ┼či ├«n
Cite┼čte

Blog/Notes RESTITUIRI

Un act incon╚Ötient de subminare a istoriei George Popescu   M─ârturisesc, am ajuns ├«n punctul nevralgic ├«n care
Cite┼čte

RESTITUIRI (Articol ap─ârut ├«n revista ÔÇ×RamuriÔÇŁ, nr. 3, martie 1991, p. 4.)   George Popescu   De la con┼čtiin┼úa crizei
Cite┼čte

Despre ceea ce nu mai trebuie demonstrat!

┼×i la urma urmei ce anume mai era de demonstrat? Ce anume nu ┼čtiam cu
Cite┼čte

Absenteismul ÔÇô o maladie recrudescent─â

Dincolo de rezultatele alegerilor locale par┼úiale desf─â┼čurate duminica trecut─â ┼či mai ├«nainte ca forma┼úiunile politice
Cite┼čte

ÔÇ×Ciuma ro┼čieÔÇŁ ÔÇô o gratuit─â blasfemie

Epitetul acesta, de ÔÇ×cium─â ro┼čieÔÇŁ, poate s─â-┼či fi avut o anume validitate ├«n primii ani
Cite┼čte

Despre grava maladie a primatului

M─ârturisesc din capul locului c─â mi-a displ─âcut dintotdeauna preten┼úia, prezent─â ┼či activ─â ├«n via┼úa de
Cite┼čte

Despre suferinţă

Cu siguranţă că suferea de Alzeimer vecinul pe care, în de-acum îndepărtata-mi copilărie, îl priveam
Cite┼čte

Sindromul cumetriei în politica dâmboviţeană

N-am scris demult despre politichia intern─â (c─âci de Politic─â, ├«n semnifica┼úia sa consacrat─â istoric ┼či
Cite┼čte

Noi tehnologii spre o ÔÇ×gaur─â neagr─â intelectual─âÔÇŁ.

Notam, în articolul de ieri, că unicul progres înregistrat la summit-ul G7 din localitatea siciliană
Cite┼čte

N. BALOT─é ÔÇô A FI PE CALE

  Aventura intelectual─â a lui N. Balot─â, ├«nceput─â cu decenii ├«n urm─â ├«n ambian┼úa specific─â a
Cite┼čte

Un summit G7 inutil spre o lume tot mai instabil─â

A fost nevoie de acest summit a celor ┼čapte granzi de pe Terra (├«n absen┼úa
Cite┼čte

Al. Piru ┼či emblema autorit─â┼úii

Sperăm, dacă nu s-a decis nimic până în prezent, ca, măcar din toamnă, 2017 să
Cite┼čte

├Änapoi, la clasiciÔÇŽ

Am scris nu demult, în această rubrică despre nevoia re-lecturii operelor care ne-au marcat, într-un
Cite┼čte

I.D. S├ÄRBU ÔÇô CAPTA┼óIA MEMORIEI

  I. D. S├«rbu r─âm├óne, orice s-ar spune, un caz singular al literaturii rom├óne: autor, printre
Cite┼čte

7 august 2017
Autor

RESTITUIRI

(Articol ap─ârut ├«n revista ÔÇ×RamuriÔÇŁ, nr. 3, martie 1991, p. 4.)

 

George Popescu

 

De la con┼čtiin┼úa crizei la criza speran┼úei

 

ÔÇ×Junalul indirect” al Monic─âi Lovinescu (UNDE SCURTE, Bucure┼čti, Humanitas, 1990) e, oric├«t ar p─ârea de ciudat, o dubl─â ÔÇ×reeditare’ : a c─âr┼úii cu acela┼či titlu, ap─ârut─â ├«n editura ÔÇ×Limite”, la Ma┬şdrid, ├«n 1978, ┼či a …edi┼úiei vorbite, sus┼úinute adic─â la microfonul ÔÇ×Europei libere” de c─âtre autoarea ├«ns─â┼či pe parcursul unui deceniu – 1962-1971. Prin statutul s─âu special, el se adreseaz─â deopotriv─â memoriei noastre exterioare, dar, mai ales, memo┬şriei noastre interioare. Cum ├«n deceniul respectiv (al ÔÇ×dezghe┼úului” sau al ÔÇ×liberaliz─ârii”, cum ├«l nume┼čte autoarea), m─â aflam ├«n perimetre cu colectivit─â┼úi ├«nchise (internat liceal ┼či c─âmin studen┬ş┼úesc), se ├«n┼úelege c─â paginile acestea de lucid─â veghe la destinul culturii rom├óne┼čti nu mi-au fost accesibile. ÔÇ×Undele scurte” nu au putut fi ascul┬ştate dec├«t ├«n condi┼úiile de clandestinitate ale pro┬şpriului c─âmin, ba chiar ┼či atunci, cu precau┼úii nicic├«nd ├«ndeajuns de protectoare: ├«n blocurile tip ÔÇ×cutii de chibrituri” p├«n─â ┼či suspinul copilului din vecini devenea public ; trebuia tact ┼či r─âbdare spre a-┼úi ÔÇ×testa” vecinii ; ÔÇ×la cas─â”, copiii, dac─â nu chiar si …nevasta, trebuiau ┼úinu┼úi departe de orice pericol, fie din motive de ÔÇ×salubritate”, fie de mai mult─â siguran┼ú─â a familiei ├«nse┼či. A viitorului ei. Nu ┼čtiai niciodat─â cum era mai bine. Tu ├«nsu┼úi ├«┼úi deveneai periculos, c─âci, nu o dat─â, prin reflex in┬şvoluntar, repetai sintagme, expresii, chiar dac─â niciodat─â o informa┼úie ├«ntreag─â, care, a┼ča, ca ├«ntr-un joc ce-┼úi angaja brusc destinul, ├«┼úi divulgau sursa. Uneori, situa┼úiile deveneau comice, ├«n na┬ştura lor primar─â, lipsind ├«ns─â foarte pu┼úin s─â nu devin─â …tragice : o m─âtu┼č─â din Arad, profesoar─â la pensie, ├«mi relata prin ’84, cum, duc├«ndu-se la o anumit─â or─â la chio┼čcul de jurnale din centrul ora┼čului, a cerut v├«nz─âtoarei cu calm ┼či senin─âtate …ÔÇ×Europa liber─â”. Incon┼čtientul (?) ├«i jucase o fest─â. Ea ceruse, ├«n fapt, ziarul ÔÇ×Rom├ónia liber─â”. Norocul s-a sprijinit, atunci, pe complicitatea bene┬şvol─â a… v├«nz─âtoarei. Dar cine ar fi putut jura ?

Postul respectiv de radio, ÔÇ×clandestin”, el ├«nsu┼či (a┼ča era taxat ├«n limbajul oficial), func┼úiona din plin, impactul lui cu con┼čtiin┼úa noastr─â – ÔÇ×picotind”, fie, dar neadormit─â – fiind total; ├«n fiecare sear─â, pe unde scurte, cineva se ├«ngrijea s─â ne in-formeze, s─â pun─â, la locul nostru, ├«ntreb─âri de nepus, s─â formuleze r─âspunsuri aproape de ne-formulat. Iar c├«nd acel sau acei cineva ie┼čeau din zodia imper┬şsonalului, cu biografia la vedere, credibilitatea era asigurat─â. Precum Monica Lovinescu (nume-avertisment pentru memoria noastr─â cultural─â supus─â la at├«tea ├«ncerc─âri) ┼či Virgil Ierunca. Misiunea lor, at├«ta c├«t─â ┼či cum s-a manifestat, ├«ndeajuns de obstaculat─â, nu doar de limitele unei cunoa┼čteri in distans, dar mai ales de ÔÇ×bruiajul” propriei noastre incon┼čtien┼úe, a urmat cursul sinuos, dar ireversibil, al slujirii adev─ârului risipit printre at├«tea cioburi de oglinzi sparte. Adev─âr ? – se ├«ntrebau propa┬şgandi┼čtii regimului (┼či tot ei – sau poate al┼úii ? – se mai ├«ntreab─â ┼či acum), curat─â fantasmagorie: Sadoveanu n-a min┼úit niciodat─â, Arghezi a zis ┼či el a┼ča, chestie de circumstan┼ú─â, ce era s─â fac─â? Ba, uite, la un an ┼či ceva de la ÔÇ×revolu┼úie”, unii, vinova┼úi ori nu – aproape c─â nici nu mai are im┬şportan┼ú─â reitereaz─â, cu un zel demn de… pier┬şdute cauze, vechile ÔÇ×teze”, sau ceva din ÔÇ×izul” lor de ideologie (= fals─â con┼čtiin┼ú─â) totalitar─â: sco┬şpul a scuzat mijloacele, trebuie salvat─â opera, ba ├«nc─â pre┼úul supravie┼úuirii nici m─âcar n-a fost ali┬şniat.,. pre┼úului la┼čit─â┼úilor noastre. ┼×i, iar─â┼či, din imperiul calit─â┼úii (al con┼čtiin┼úei – care nu se ├«mparte la doi, care refuz─â presiunea divizibilit─â┼úii) ├«n acela al cantit─â┼úii, care include ┼či eviden┼úa dar ┼či arbitrariul.

Caraghioas─â de n-ar fi at├«t de tragic─â ├«n esen┼úa ei, mi se pare ├«ns─â ÔÇ×teza” (ce ┼či-a g─âsit avoca┼úi destui ┼či, uneori, unde nici nu ne a┼čteptam!) c─â, la urma urmei, ┼či peÔÇŽunde scurte s-a ÔÇ×lucratÔÇŁ de multe ori sub impactul unui sindrom de impar┼úialitate at├«t de prezent ┼či acas─â, ├«n critica noastr─â de toate zilele.

 

Ce rela┼úie poate exista ├«ns─â ├«ntre aceste ├«ntreb─âtoare triste┼úi ┼či… ÔÇ×Jurnalul indirectÔÇŁ al Monic─âi Lovinescu ? Una cert─â, important─â ┼či de o actuali┬ştate care ÔÇ×promite”: simplu, ea s-ar numi ÔÇ×dublu transfer de vinov─â┼úie”. S─â rememor─âm: ├«nt├«i, pe vremea c├«nd autoarea ├«┼či expedia prin eter judec─â┼úile-avertisment, culpabilizarea, mai mult ori mai pu┼úin direct─â, mai mult ori mai pu┼úin concret direc┬ş┼úional─â, ├«n loc s─â purifice ceea ce era de purificat ├«n noi ├«n┼čine, era retransmis─â, la surs─â ; adesea con┬şcertat ┼či dirijat, de la ÔÇ×centru”, uneori, ├«n mod clandestin, sub form─â de ÔÇ×scuze” proprii, de c─âtre noi ├«n┼čine, refuz├«nd astfel ├«nc─â ┼či ├«nc─â o dat─â s─â recunoa┼čtem, s─â ne recunoa┼čtem. Fiindc─â, m─âturisesc, mi-a fost dat de citeva ori s─â aud, cu ani ├«n urm─â, ┼či ├«nc─â de la intelectuali ce se pre┬ştindeau nealinia┼úi, susceptibilit─â┼úi (ridicole, e drept) care f─âceau din ÔÇ×Europa liber─â” o ÔÇ×agentur─â a

Moscovei”. Banale ├«ncerc─âri de… defulare, s-ar zice; poate, ├«ns─â, dinaintea realului, tot mai v─âdit derizoriu, vinov─â┼úia revenea la loc, cercul la┼čit─â┼úii se re├«nchidea. Rana, departe de a se lecui, ren─â┼čtea. Vie. ┼×i iat─â cum cartea aceasta a Monic─âi Lovi┬şnescu, vorbind (re-vorbind) de toate ├«ndr─âznelile noastre, de toate la┼čit─â┼úile noastre, mai mari ori mai mici, diferen┼úiate ori nu, cartea aceasta ÔÇ×di┬şfuzat─â” p├«n─â ├«n 1971 ┼či tip─ârit─â ├«n 1978, ne leag─â ├«ntr-un mod aproape fatal de o actualitate care continu─â s─â ne biciuiasc─â, s─â ne ├«ntre┼úin─â insom┬şnia. ┼×i, ├«n mod c├«t se poate de ciudat, ├«n loc s─â c─âut─âm s─â re-g─âsim in paginile ei fisurile memo┬şriei trebuitoare, ├«n loc s─â restabilim tensiunea at├«tor ├«ntreb─âri ce ar fi trebuit s─â ne cople┼čeasc─â pentru ca, astfel, m─âsura-f─âr─â-de-m─âsur─â a poverii s─â ne elibereze accesul spre noi ├«n┼čine, spre fiin┼úa pierdut─â ori de-a dreptul ├«nchiriat─â, dac─â nu cumva v├«ndut─â, artificializ─âm dileme ce nu ne ajut─â la nimic.

A avut sau nu dreptate Monica Lovinescu ├«n pri┬şvin┼úa lui Arghezi ? Merita C─âlinescu o ÔÇ×punere ├«n parantez─â” ? Dar ce-ar fi voit ea, ÔÇ×judec─âtoarea”, s─â fac─â un Ivasiuc ? Ea ├«ns─â ┼či-a declinat ├«nc─â de la ├«nceput ┼či cu obstina┼úia ce n-a p─âr─âsit-o nici ast─âzi aceast─â calitate lugubr─â, de ÔÇ×judec─âtoare”: ÔÇ×S─â fim ├«n┼úele┼či : nu judec─âm…” (23 martie 1968) – iat─â cuvinte ce revin aproape obsesiv ├«n paginile c─âr┼úii.

┼×i aiunci ? Ce-i putem repro┼ča ? M─â┬şsura, tensiunea cu care ├«┼či r─âsuce┼čte ar─ât─âtorul spre noi ? Se afl─â ├«n gestul acesta o real─â lips─â de m─âsur─â ? Nu cred, fiindc─â noi ├«n┼čine, robi, cum st─âm, propriei neputin┼úe, ne trezim ispiti┼úi de autoimput─âri mai radicale.

┼×i, totu┼či, ceva pare a nu fi in ordine : cu jude┬şc─â┼úile autoarei pe care exilul, de┼či ├«i refuz─â… sa┬şlamul cu soia, n-o livreaz─â mirajelor societ─â┼úii de consum, sustr─âg├ónd-o astfel veghii (ne)lini┼čtii noa┬şstre. Dar ce nu este in ordine? lat─â, spre a reveni, poate chiar ÔÇ×brutalitatea” cu care mu┼čc─â din pl─â┬şcerile noastre, din cele at├«t de pu┼úine; cutare au┬ştor, care abia ce ne-a d─âruit o carte incitant─â, curajoas─â, demn─â etc., e serios certat pentru nu ┼čtiu care articol de la gazet─â ; or, se ┼čtie, artico┬şlul ÔÇ×trece”, cartea r─âm├«ne, fie c─â vrea sau nu vrea Monica Lovinescu, spuneau (spun) unii; cu┬ştare dramaturg ne-a salvat toamna p─âtimirii noastre cu o pies─â din care cutare regizor a f─âcut un spectacol memorabil (l-am si v─âzut de c├«teva ori) ┼či, iat─â-l, acum certat, ┼či el, pentru nu ┼čtiu care ÔÇ×interven┼úie” la nu ┼čtiu care Plenar─â… Are drep┬ştate ? N-are. Prozatorul respectiv, ca ┼či dramatur┬şgul, a fost obligat la asemenea gest; nu ÔÇ×for┼úat”, nu, ci, cum tocmai i s-a sugerat de undeva de… sus, a trebuit s─â r─âspund─â.

┼×i atunci? Cine are dreptate ? Doamna M. L. ? Fereasc─â Dumnezeu, ar fi putut continua aceea┼či.

Desigur, asemenea schematiz─âri ale g├«ndirii (cri┬ştice, singura urm─ârit─â de autoare) par – ┼či chiar s├«nt – de tot ridicolul, de n-ar fi, mai degrab─â, o voluntar─â ┼či vinovat─â reductio ad absurdum. C─âci Monica Lovinescu nu prejudiciaz─â (nu poate) va┬şloarea unei opere incrimin├«nd o atitudine a unui scriitor sau altul. Cu at├«t mai mult cu c├«t scriitorul nu apar┼úine, in chiar propria ei tabl─â de valori, ÔÇ×corului” de lingu┼čitori oi Puterii. Repus ├«n func┬ş┼úiunea care l-a ivit, gestul autoarei nu face dec├«t s─â semnalizeze pericolul, eventual doar direc┼úia din care acest pericol survine. At├«t ┼či nimic mai mult.

Se va observa cu siguran┼ú─â (┼či, a┼č spune, f─âr─â dificultate) c├«t─â suveran─â miz─â pe valoare pune Monica Lovinescu ├«n toate demersurile ei. ┼×i din aceast─â perspectiv─â cartea de fa┼ú─â se ┼či dovede┼čte un capitol de istorie literar─â, g├«ndit ┼či construit, poate nu chiar tocmai accidental, ├«n umbra unei noi muta┼úii a valorilor; noi ┼či mereu re├«nnoite; cu adaosul c─â, date fiind circumstan┼úele – ale tim┬şpului, dar probabil c─â ┼či ale spa┼úiului -, accentul se deplaseaz─â, f─âr─â ├«ns─â a se muta cu totul, din┬şspre estetic spre etic.

Nu spre moral─â. Morala a fost jefuit─â de ultimele ei sucuri curate. A fost, ├«n plus, confiscat─â de regimurile comuniste ┼či tran┬şsformat─â ├«n drapel sub care demisia umanului abia mai poate fi ┼úinut─â ├«n tain─â. Eticul a devenit ├«ns─â paradigmatic. Acum, poate, mai mult dec├«t m├«ine.

┼×i mi se pare ├«nc─â ┼či mai ciudat cum, odat─â ├«nchis─â cartea, ├«n t─âcerea nop┼úii f─âr─â odihn─â, ┼úi se ive┼čte ├«n auz vocea at├«t de familiar─â. Famili┬şar─â, ┼či totu┼či nou─â. Aceea┼či ? Gata s-o ia de la cap─ât ? ├Änc─â ? Dar nu cumva asta ├«nseamn─â c─â ?!… ┼či c─â ?!.,. Doamne fere┼čte !

 

 

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

5 × unu =

Arhiva

august 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
« Iun   Sep »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031