Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

Umberto Eco - un incitant apel la cultivarea memoriei

Umberto Eco Dragă nepoate, învață pe de rost (articol apărut în săptămânalul „L’Espresso”, la rubrica sa „La
Citeşte

Valentino Zeichen (ITALIA): Două poeme

7 decembrie 2016
Autor

Notă

 

 

Pe numele său anagrafic Giuseppe Mario Zeichen, poetul dispărut dintre noi în vara acestui an e una dintre figurile marcante ale liricii italiene din ultima jumătate de veac. Născut în Istria ocupată de Tito, s-a mutat la Parma, apoi la Roma, publicând romane şi volume de poezii sub semnul neoavangardei activă în anii 60-70.

Ceea ce pare surprinzător în biografia sa este vocaţia unei boeme asimilabile unui model trubaduresc, înrucât câteva decenii a trăit într-o baracă de pe malurile romane ale Tibrului, de unde a şi fost luat de prieteni, în iunie trecut, după un accident vascular, dus la spital unde a şi murit scurt timp după aceea.

A spune că prin versurile sale cu rezonanţă de revoltat social se numără printre preferaţii mei mi se pare doar o chestiune de gust. Chiar dacă a nu se uita că, prezent în toate istoriile şi antologiile literare de prestigiu din ultimele decenii, el ocupă un loc privilegiat în cadrul generaţiei sale.

 

Cele două poeme pe care le propun cititorilor acestei rubrici sunt printre ultimele scrise de autor în zilele de grea suferinţă fizică şi nu numai. Cea de-a doua pare chiar un fel de manifest anti-spread, adică un refuz al modelului de societate în care trăim în Europa de azi. (G.P.).

 

 

Două poeme

 

 

Se spune că poezia

 

Se spune că poezia

e lipsită de adevăratul elan,

că nu mai ştie să fascineze

întrucât nu mai e atât de susţinută

de măreţii îngeri înaripaţi.

Ce să facem? E o lume

de poeţi atei ce zboară

de preferinţă în avion.

 

Spread-ul talentului

 

Sufletele frumoase ostile pactului dintre Cercetare şi industrie

invocă Cercetarea pură, mai curând universitară,

şi cuvântul acesta prea răspândit s-a pierdut, risipit.

Pe tronul lui a pătruns noul cuvânt: Creşterea!

Şi dogma supraproducţiei nevândute a decăzut.

Strategii răului ne tot îmbracă cu ţesuturi

de preferinţă sintetice şi chiar toxice,

ne umflă de obezitate cu mâncăruri nocive.

Şi noi, care proşti nu suntem, nu prea mai consumăm.

Şi mergem la culcare fără cina de tot rahatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

şase − 6 =

Arhiva

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi   Ian »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031