Ioane d’arc şi miţele bastoane mediatice

10 august 2016
Autor

Răsfoind, cât se poate de selectiv, presa noastră cotidiană aflată într-o degringoladă egală, dacă nu chiar mai mare, decât clasa politică şi societatea ale căror destine ingrate le deplânge, mi se întâmplă destul de des să dau peste câte o partitură a vreunui solist pe care şi orchestra, aşa improvizată cum e, preferă să-l livreze, cu tot molozul „stilistic”, publicului. Eventual, şi acesta, redus la o condiţie de afon, predispus să aplaude, cu mâinile deconectate de la nişte presupuse reguli ale unei percepţii ghidate deontologic.

Surprinzător sau nu, de la o vreme s-au înmulţit partiturile unor soliste, multe dintre ele autopropulsate în roluri de ioane d’arc (minusculele nu sunt întâmplătoare!) „căzute” fără să-şi dea seama în roluri de… miţe baston. Sau bastoane, de vreme ce limbajul nu depăşeşte ţăţismul de iarmaroc mutat, cum se pare, prin coclaurile unor redacţii în care îşi chivernisesc, cum pot, simbriile date de nişte patroni distribuiţi în clanuri şi oferite la pachet cu „directivele” de… comenzi: irefutabil mixate politic şi, uneori, cu pretenţii „ideologice”, nedepăşind bemolul lătrăturilor.

Pură întâmplare să dau luni dimineaţă, pe seite-ul unui cotidian cu pretenţii de „îndreptar” central în ale deontologiei, peste un titlu care, cu un pic de exigenţă, ar fi fost replicat destinatarului chiar de la nivelul unei gazete de perete. Titlul e acesta; „Dragnea Liviu, fă puţină linişte ca să auzi ceva: tu ai uitat că eşti doar un PSD-ist condamnat la puşcările? Noi, nu”.

Doamne iartă-mă, mi-am zis, duduia semnatară, de care, mărturisesc smerit, nu ştiam mai mult decât interferarea cu totul accidentală a semnăturii prin spaţiul virtual (alias Ramona Ursu), nu prea arată a fi în treaba ei. Un astfel de titlu nu-l merită nicio compunere la vreun liceu seral, e ca girafa care „nu se există”, iar pentru cine, mai concesiv, nu mi-ar împărtăşi opinia, nu-mi rămâne decât să caute ceva similar prin toată presa, inclusiv tabloidă, de pe meridianele Europei, la care tocmai astfel de „însufleţiţi” jurnalişti jură că se raportează.

Că altă „stilistică” duduia asta, despre care aflu că are, la activ, un parcurs jurnalistic atât de bogat încât îi trezeşte uimirea ei înseşi), nu posedă o dovedeşte chiar trimiterea la un alt titlu anunţat într-un interstiţiu al celui citat care sună astfel:”Tovarăşu’ Oprea, fii puţin atent aici: eşti un hoţ la fel ca Ponta.Pu…”. Şi nu, nu-i nicio eludare a noastră, punctele de suspensie se găsesc acolo, gata să fie completate, ad libitum, cum se zice, de către cititorul nu neapărat can-can-ist.

Şi asta nu-i tot, fiindcă nici nu se putea ca, pornind la drum cu o astfel de titrare, la ce ne-am putea aştepta dacă nu la o beşteleală de un mahalagism sub preţul tărâţelor, căci mălaiul îşi are preţul lui. Nici vorbă adică de vreun rest de decenţă, sub pretextul vreunei devoalări investigative (documentar, aflu că duduia e ahtiată după…investigaţii), ori al vreunei abordări analitice.

Nu, incipit-ul e cât se poate de ageamist, duduia are ce are cu…comuniştii, başca securiştii, nimeni alţii decât „tovarăşii” Dragnea, Ponta, Oprea şi PSD-iştii lor. Se înţelege că anticomuniştii ar fi niscaiva Blaga, Videanu, Boc, Băsescu ori Stolojan, unii pe care prin 89, pe când duduia Ramona şi-ar fi putut schimba pantalonaşii scurţi cu Victoraş ori cu Liviuţă (Dragnea), probabil cu câteva clase gimnaziale mai sus), ăilalţii chiar erau nişte „tovarăşi”, care pe la şefii de vămi, care pe la cârme de vapoare, care prin cele mai înalte organisme economico-politice ale fostului regim.

Fapt e însă că, dacă tot e vorba de mafiotism şi de afaceri necurate – căci, aşa cum am tot evocat în acest spaţiu decretarea morţii ideologiilor de către reputaţi gânditori occidentali – mă întreb ce relaţie s-ar putea stabili între una( unii şi alta), adică între „comunişti” şi jaful ţărişoarei pe „cadavrul” căreia jeleşte, aiuritor, duduca jurnalistă? Când acuzi o formaţiune ce se pretinde de stânga dar declară băţoasă că a antamat cele mai liberale proiecte şi programe pe principiile economiei de piaţă acuzaţia de „comunism” e mai mult decât atac stupid ivit din nişte frustrări istericale pe care nicio stilistică, oricât de hazardată, precum cea a exhibiţiei editorialiste de mai sus n-o mai susţine. E o afurisenie de o gratuitate galopantă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Arhiva

august 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul   Sep »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031