„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

Lumea (de ieri, de azi şi de mâine) în viziunea unui mare jurnalist

11 octombrie 2016
Autor

Notă:

 

Aşa cum am anticipat în articolul de ieri al rubricii, propun în continuare cititorilor un articol-replică la faimoasa reacţie a celebrei Oriana Fallaci la atacul Turnurilor Gemene din New York din 11 septembrie 2001, apărut întâia oară în „Corriera della sera” la doar 18 zile de la tragicul eveniment, sfârşind, apoi, într-o carte ce-a generat un val de polemici, mai ales în Franţa. Intitulată „Mânie şi orgoliu”, cartea Orianei Fallaci a apărut şi în română la zece ani de la scrierea ei, iar replica, în forma unui articol ce avea să apară în 7 octombrie 2001,aşadar la doar câteva săptămâni, scris într-o cabană din Tibetul himalaian indian de către nu mai puţin celebrul jurnalist Tiziano Terzani, retras acolo spre a-şi înfrunta maladia după refuzul terapiilor „clasice”, apărut în paginile aceluiaşi cotidian şi, apoi, într-o carte cu titlul „Scrisori contra războiului”.

Ca şi colega şi concitadina sa florentină, retrasă şi ea tot din cauza aceleiaşi maladii dar într-un zgârie-nori din vecinătatea Turnurilor Gemene, Tiziano Terzani propune o analiză a lumii abia intrate în noul secol şi mileniu sub semnul blestemului istoriei sale milenare, cu argumente din care nu lipseşte acel spirit profetic propriu jurnaliştilor pentru care cercetarea adevărului şi poziţionarea faţă de evenimente nu exclud dialogul şi nici respectul faţă de celălalt. Mi se pare inutil să adaug că „scrisoarea” lui Terzani – căci, aşa cum se observă cu uşurinţă, textul are forma unei epistole adresate prietenei sale de departe – avea să cunoască o mare audienţă în Italia şi în lume. Tot inutile mi se par eventualele explicaţii la referirile datate (la nivelul anului 2002) la persoane, politicieni ori acţiuni diplomatice, fără a compromite întru nimic actualitatea poziţiei autorului. (G.P.)

Tiziano Terzani: Sultanul şi Sfântul Francisc (I)

 

 

Oriana, de la fereastra unei case puţin mai încolo de cea în care te-ai născut tu, privesc săbiile ascuţite, austere şi elegante ale chiparoşilor întinse spre cer şi parcă te văd privind, de la ferestrele tale din New York, panorama zgârie-norilor din care lipsesc acum Turnurile Gemene. Îmi revine în minte o după-amiază de acum atâţia, prea numeroşi, ani, când împreună am făcut o lungă plimbare pe potecile acestor coline ale noastre pline de argintul măslinilor. Eu mă apropiam, mic, de profesia în care tu erai deja măreaţă şi îmi propuneai să schimbăm între noi „Scrisori din două lumi diferite”: eu din China de după Mao în care mă duceam să trăiesc, tu din America. Din vina mea n-am făcut-o. Însă în numele acelei generoase oferte a ta de atunci şi nu spre a te angaja acum într-o corespondenţă pe care amândoi dorim s-o evităm, îmi permit să-ţi scriu. Cu adevărat nicicând ca acum, deşi trăind pe aceeaşi planetă, n-am avut impresia de a mă afla într-un fel atât de diferit de tine.

Îţi scriu şi pentru ca – şi fac anume public acest motiv – spre a nu-i lăsa să fie ascultaţi doar acei cititori care poate, ca şi mine, au rămas sideraţi de invectivele tale, la fel ca de prăbuşirea celor două Turnuri. Acolo au murit mii de persoane şi cu ele sentimentul nostru de siguranţă, în cuvintele tale pare mai degrabă a muri din mintea omenească – raţiunea, mai binele din inimă – compasiunea.

Răbufnirea ta m-a uluit, rănit şi m-a făcut să mă gândesc la Karl Krauss. „Cine are ceva de spus să facă un pas înainte şi să tacă”, a scris el, disperat de faptul că, în faţa oribilei orori a Primului Război Mondial, oamenilor nu le paralizase limba. Dimpotrivă, le fusese dezlegată, creând în jur o absurdă şi amestecată şuşana. A tăcea, pentru Krauss însemna a-ţi relua răsuflarea, a căuta cuvintele potrivite, a reflecta mai înainte de a vorbi. El s-a folosit de acea asumată tăcere spre a scrie „Ultimele zile ale umanităţii”, o operă ce pare încă de a neliniştitoare actualitate.

Să gândeşti ce gândeşti şi să-l scrii e dreptul tău. Problema e, totuşi, că, graţie notorietăţii tale, strălucitoarea ta lecţie de intoleranţă soseşte acum şi în şcoli, îi influenţează pe atâţia tineri şi tocmai acest fapt mă nelinişteşte.

Momentul nostru de acum e unul de o extraordinară importanţă. Cumplita oroare abia a început, însă încă mai e posibil s-o oprim făcând din acest moment o mare ocazie de reflecţie. E un moment şi de o enormă responsabilitate pentru ca anumite tensionate cuvinte pronunţate de limbile dezlegate să servească doar spre trezirea instinctelor noastre cele mai josnice, să aţâţe bestia urii ce doarme în fiecare din noi şi să provoace acea orbire a pasiunilor ce face viabilă orice nelegiuire şi îngăduie, nouă ca şi inamicilor noştri, să ne sinucidem şi să ucidem. „Cucerirea pasiunilor îmi pare cu mult mai dificilă decât cucerirea lumii cu forţa armelor. Am încă un drum greu în faţa mea”, scria în 1925 acel mărinimos suflet al lui Gandhi. Şi adăuga: „Atât timp cât omul nu se va aşeza din propria-i voinţă pe ultimul loc între făpturile pământului nu va exista pentru el nici mântuirea”.

Iar tu, Oriana, punându-te pe primul loc în această cruciadă împotriva tuturor celor ce nu sunt ca tine ori care-ţi sunt antipatici, crezi cu adevărat că ne oferi mântuirea? Mântuirea nu e în mânia ta înfierbântată, nici în calculata campanie militară numită, numai spre a o face mai tolerabilă, „Libertate pe termen lung”.

Ori tu gândeşti într-adevăr că violenţa ar fi cel mai bun mod de a înfrânge violenţa? De când e lumea lume n-a existat încă războiul care să fi pus capăt la toate războaiele. Nu va fi nici acesta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

opt − = 1

Arhiva

octombrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep   Noi »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31