„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

RESTITUIRI.Tzvetan Todorov şi “pericolul binelui”

11 octombrie 2016
Autor

Într-o corespondenţă de la Paris, jurnalistul Cesare Marinetti l-a abordat, joi, pentru ediţia naţională a cotidianului «La Stampa» din Torino, pe Tzvetan Todorov, filosoful şi criticul literar de origine bulgară, proaspăt câştigător, împreună cu românul Norman Manea, a unei prestigioase distincţii internaţionale. Interviul a pornit de la un text, devenit faimos, al autorului “Gramaticii Decameronului”, prin care se grăbise, crede autorul interviului, să decreteze moartea totalitarismului odată cu încheierea secolului XX. Cum se explică atunci, a venit întrebarea, acel angoasant 11 septembrie?· “Totalitarismul secolului XX a murit, susţine Todorov, şi nu există riscul ca el să se întoarcă, nici în timpul generaţiei noastre, nici în cea a copiilor noştri şi nici măcar în cea a nepoţilor noştri. Aceasta nu înseamnă că nu există noi pericole, chiar şi mai mari. Eu nu cred în sfârşitul istoriei”.

La întrebarea dacă Bin Laden şi kamikazii săi nu ne duc înlăuntrul unei idei totalitare, Todorov răspunde că nu, fiindcă nu e acţiunea unui stat, ci a unui grup de indivizi fără stat ce atacă cu succes cel mai puternic stat al lumii. El crede, în contrast cu scenariul lui Orwell din “1984”, că evenimentele de la 11 septembrie i se par mai aproape de acelea ale lui Ian Fleming din serialul cu James Bond în care miliardari megalomani atacă lumea spre a o stăpâni. În plus, adaugă cărturarul parizian, nu există elemente de totalitarism şi pentru că, în mod judicios, ele ar apar în condiţiile unui stat ce-şi subjugă proprii cetăţeni, pe când terorismul musulman ţinteşte la cetăţeni aflaţi la mare distanţă.

Tema cea mai fierbinte a dialogului e generată de ideea ultimei cărţi a lui Todorov ce stipulează pericolul unei “tentaţii a binelui”. Iată cum îşi defineşte autorul această idee: “Este tentaţia de a te considera încarnarea binelui şi de a acţiona cu certitudinea că ai un drept moral să te impui altora. S-a întâmplat cu Irakul şi cu Iugoslavia. Şi chiar cu 11 septembrie. Nu întâmplător preşedintele Bush a vorbit imediat de luptă a binelui împotriva răului folosind aceiaşi termeni cu ai teroriştilor islamici. Acelaşi maniheism şi aceeaşi tentaţie a binelui. Eu cred că democraţiile ar trebui să evite să impună binele: în istorie victimele acelora care au crezut că au întrupat binele sunt mult mai numeroase decât cele ale răufăcătorilor”.

Todorov nu crede în soluţiile decise de comunitatea internaţională în Kosovo şi în Iugoslavia, spre exemplu. El susţine că se impunea mai curând ajutorul dat Opoziţiei spre a-l învinge pe Miloşevici, iar nu bombardamentele. Adică exact aşa cum s-a întâmplat, dar din păcate abia la sfârşit. Fiindcă, argumentează el, raţiunea războiului contra Iugoslaviei a fost blocarea curăţeniei etnice, iar rezultatul de acum este exact pe dos, adică potenţarea acesteia. Potrivit filosofului, nici un stat democratic nu are dreptul să intervină împotriva unui stat totalitar pentru a-l obliga să devină democratic. Ar fi exact aceeaşi tentaţie a binelui ce sfârşeşte prin a semăna răul.

El repetă însă că nu-l scandalizează ideea de a ajuta, prin mijloace paşnice, forţele democratice să preia puterea într-un stat totalitar şi crede că acesta ar fi trebuit să fie scenariul pentru Iugoslavia. În fond, spune el, cel mai grav lucru este acela de a-i lăsa pe militari să judece politica, în loc, aşa cum e normal, ca politica să fie cea care-i judecă pe militari. Un avertisment lucid al unui gânditor care şi-a făcut din tema celuilalt una din ideile forte nu doar ale lumii de azi, ci ale istoriei umanităţii.

 

24 ianuarie 2002


  • · Referinţele la evenimente în act la data interviului oferit de cărturar – 11 septembrie 2001 şi, mai ales, conflictul din fosta Iugoslavie nu impietează cu nimic asupra actualităţii evaluărilor sale de perspectivă general umană şi istorică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

şapte − = 0

Arhiva

octombrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep   Noi »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31