Oriana Fallaci „Un marxist la New York”

Oriana Fallaci   Un marxist la New York   Iată-l că sosește: fragil, arzând de miile sale dorinţe, de
Citeşte

Maria Corti: Avantext

Termenul ²avantext² e de-acum utilizat din două puncte de vedere în mod necesar divergente, unul
Citeşte

Marcuse- Heidegger «Scrisorile anului zero»

Deşi foarte cunoscut încă din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la
Citeşte

Nadia Cavalera

Nadia Cavalera Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am primit din Italia un
Citeşte

Alda Merini: 17 poeme

Am văzut pe câmpul tinereţii ceva ce de departe se ivea: era culoarea fanteziei şi-n cer pornit-am să
Citeşte

Alfonso Gatto: Șapte poeme

Surâzându-ți   Surâzându-ți înseamnă a muri, împingând cuvântul spre tărâmul acela uşor spre cochilia în zumzet spre cerul înserării, spre orice lucru
Citeşte

Cioburi

Am uitat să-ţi spun (totdeauna se uită esenţialul): grădina m-a uitat şi mama n-a putut cuprinde în
Citeşte

nu mai există catifea nici speranţă

nu mai există catifea nici speranţă   ai zis atunci și mi-ai mai zis să scrii despre mine
Citeşte

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Cea mai urâtă zi dintotdeauna   Găsesc prin spațiul virtual, cel accesibil nouă(?) o informație interesantă –
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Loredana Magazzeni - Miraculoasa rană

    Miraculoasa rană -   „Dezordinea mea. În asta se află: că fiece lucru pentru mine e o
Citeşte

MARIO LUNETTA

Născut la Roma, unde a decedat în 2017. Are la activ o vastă operă ce acoperă
Citeşte

F. Aderca – un condotier al noii literaturi

În pofida prestanţei recunoscute de cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii literare în care a
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

I. D. Sîrbu sau terapia de sine

Memoria ca sindrom al fericirii   Cum să-l uiţi pe I. D. Sîrbu când, odată ce l-ai
Citeşte

Eugen Negrici: Sub incidenţa spiritului creator

Când, în toamna anului 1966, am păşit, în ambientul abia înfiripat al noii alma mater
Citeşte

Italo Calvino: „profeţii” literare pentru mileniul trei

Premise metodologice*   În 1984, de-acum în plină glorie naţională şi internaţională, Italo Calvino primeşte, de
Citeşte

Pasolini:Visul unui centaur sau poetica corpului viu

“Cazul Pasolini” continuă, astăzi mai mult decât ieri să alimenteze multe dintre perplexităţile lumii literare
Citeşte

v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

12 ianuarie 2019
Autor

Davide Ronconi

Scrisoare deschisă dascălilor filologi

 

Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde invectiva, ruga şi tăcerea se precipită într-o stranie, definitivă investiţie. Vă zic: sunteţi nişte monahi. Şi războinici. Nu trădaţi şi voi, în această trădare generală de clerici şi de jurnalişti, de „experţi” în comunicare şi de editori ori agenţii de evenimente culturale… Sunteţi monahi şi războinici având în custodie şi spre creştere un bun preţios, pe care aproape nimeni nu-l mai asumă. Ori despre care prea mulţi vorbesc însă atât de steril şi într-o naftalină de retorică ori de bune intenţii… O numesc literatură. Dar nu-i nimic altceva decât viaţă necontenit resuscitată a limbii, a întâiei, a umilei şi îmbelşugatei relaţii cu care natura ne-a înzestrat. Prin intermediul limbii, este viaţă ce se retrezeşte la viaţă, adică la conştiinţă. Sunteţi monahi şi războinici ai limbii care este, cum să spun, viaţă a gândirii – sau a raţiunii, dacă trebuie spus. Fiindcă, în fond ce este literatura? O grămadă de cărţi ce înfundă librăriile? Un ataşament în fundalul ziarului „Corriere della sera”? Sau o anexă la ziarul „La Reppublica”?O bibliotecă a bibliotecilor? Sau ultima dintre mode? O listă de clasici opusă alteia? Nu, literatura sau cum vreţi să numiţi acea galerie de termeni, este o experienţă. Că vreţi ori nu, vă aflaţi pe frontul unei lupte care are în obiectiv dispariţia unui fenomen numit poezie, adică un război asupra rădăcinii înseşi a experienţei lingvistice în aspectul său de corespondenţă încercată cu lumea, de răspuns al taina care izbeşte din cuvinte şi invită. Nu dispariţia, nu. Fiindcă nu va dispărea niciodată, făcând parte dintre fenomenele umane primare. Asemenea foamei, sexului şi totului. Ci reducţia sa din cauza neînţelegerii. Anestezia sa. Aşezarea ei printre divertismentele plictisitoare, ori mai degrabă printre paradoxurile inutile pentru cei mai mulţi. În schimb, încă de copii, viaţa ne cheamă să nu folosim doar numele din registru de stare civilă. Nu sunt suficiente cuvintele din registru stabilite prin legi ori cel adesea şi mai obscur şi sărac impus (şi cu cu ce formidabile instrumente) de uz. Iubitei, fiilor le inventăm porecle spre a încerca să spunem ceea ce ne vorbeşte de ei, cu duioşie ori teamă. Dante spunea că uneori folosim cuvintele spre a spune ceea ce nu ştim. Limba deschisă şi întinsă spre taina lumii este începutul şi spre a spune astfel concertul literaturii. Inimii, raţiunii nu-i ajung cuvintele stinse pe care ni le pun în gură. Dacă inima şi raţiunea sunt încă vii. Dacă ascultăm încă lumea. Dacă ele ne primesc lovitura prezenţei. Sunteţi monahi şi războinici. Prost plătiţi. Puşi uneori să lucraţi în condiţii groaznice. Între editori şi, adesea, conducători ce nu pricep nimic din toate acestea. În ambianţe unde totul pare să concureze la mortificarea vieţii şi, deci, şi a limbii. Între birocraţie, capricii ce par duhori şi clipocitul mort al obişnuinţei. Ispitiţi să faceţi asemenea tuturor, retraşi în spatele chestiunilor sindicale ori familiare. Retraşi în spatele greutăţilor. Însă monahul şi războinicul locuiesc greutatea. Nu fac doar o meserie. Fac o sută de mii de meserii pentru soarta vrednicei bătălii. Dacă aveţi greutăţi economice mergeţi să furaţi, faceţi unicele exproprieri care merită. Sau faceţi cooperative, ligi ale profesorilor de limbă, case de ajutor reciproc, coletă. Ar trebui să vă plătească miliarde, altceva decât marii manageri… Însă într-atât unica voastră demnitate profesională e destinată în a fi făcut să tremure sau să deschidă ochii cuiva care citeşte o capodoperă ca şi cum s-ar apuca să scrie acolo, pe loc, cu voi, colaborând în a scrie întreaga voastră viaţă împreună cu voi. Nu e o problemă de bani. Şi nu contează dacă sunteţi foarte prea cultivaţi ori curajoşi sau dacă înfricoşaţi sau îndrăzneţi. Fapt e că vă aflaţi acolo acum, în acest fel de tranşee, în această luptă corp la corp. Iar în mâinile voastre – în ale voastre mai mult decât în altele – responsabilitatea de a nu lăsa să moară dulcele sunet şi avântul limbii noastre italiene. Limbă de poezie, înainte de toate, aşa cum se arată la Francesco, la Jacopone, apoi la Dante, la Petrarca, până la Leopardi, la leul Ungaretti şi la atâţia alţii, nenumăraţi care în diferite măsuri şi respiraţii au dat relief şi dreptate cuvintelor. Tratându-le pentru ceea ce sunt: instrumente prin care de urmărit adevărul şi a-l dezvălui, asemenea unui Ioan Botezătorul strigând în pustiu, ori asemenea zvâcniturii din pântecul Elisabetei. Trăim într-o epocă de cuvinte stinse. Într-o inflaţie de cuvinte ce cad pe umerii unor generaţii care nu-i adevărat că citesc puţin; citesc o grămadă – de la sms-uri la spoturi, de la ziare oferite gratis în metrou, însă toate lucruri în care cuvintele sunt moarte. Lectură în care nu există viaţă. Unde nu i se cere nimic celui ce citeşte, doar banii săi ori părerea ori votul. Abandonaţi programele, scadenţele, planşele analitico-istorice. Reduceţi-le la minimum indispensabil. Care e aproape de zero. Planşa istorică a limbii la ce-i foloseşte unui copil dacă nu se deprinde gustul şi scandalul literaturii? Ridicaţi-vă în picioare, citiţi. Faceţi un teatru din această viaţă a limbii când în ea ajunge izbitura vieţii. Această dublare a vieţii. Faceţi aşa cum aţi văzut că s-a făcut în faţa voastră de către cine a citit glorioase pagini de literatură investindu-le cu propria fiinţă, cu propria trebuinţă de fericire şi descoperind taina lumii. Faceţi aşa, precum monahii în picioare, precum războinicii. Fiindcă de pretutindeni nimicul aruncă ocheade. Şi coboară pe uliţele şi autostrăzile a posibilei voastre lenevii, a bunei voastre conştiinţe fără drept de apel, al echivoculu vostru simţ al trebuinţei. Destinul mi-a consemnat o mică parte din scrierea de versuri, cărţi, ale mele şi ale altora. Şi acum această cărţulie de lecturi împărtăşite. Vouă partea de a indica şi împărtăşi cuvântul arzător al literaturii. Nu lăsaţi să se stingă, în ochi orbiţi de plictiseală de către texte de reclamă. Mânăstirea mea este a voastră şi acelaşi câmp minat. Iertaţi, ori nu scuzaţi, deranjul.

 

Sursa:

http:/www.daviderondoni.altervista.org/ public2/index

 

 

În româneşte de

George Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

5 + noua =

Arhiva

ianuarie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai   Feb »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031