Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

Umberto Eco - un incitant apel la cultivarea memoriei

Umberto Eco Dragă nepoate, învață pe de rost (articol apărut în săptămânalul „L’Espresso”, la rubrica sa „La
Citeşte

RESTITUIRI

  Unde trăiesc ?[*] Cum gândesc ? Ce visează ? Poeţii italieni de azi ?   (Anchetă preluată din săptămânalul de
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

12 ianuarie 2019
Autor

Davide Ronconi

Scrisoare deschisă dascălilor filologi

 

Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde invectiva, ruga şi tăcerea se precipită într-o stranie, definitivă investiţie. Vă zic: sunteţi nişte monahi. Şi războinici. Nu trădaţi şi voi, în această trădare generală de clerici şi de jurnalişti, de „experţi” în comunicare şi de editori ori agenţii de evenimente culturale… Sunteţi monahi şi războinici având în custodie şi spre creştere un bun preţios, pe care aproape nimeni nu-l mai asumă. Ori despre care prea mulţi vorbesc însă atât de steril şi într-o naftalină de retorică ori de bune intenţii… O numesc literatură. Dar nu-i nimic altceva decât viaţă necontenit resuscitată a limbii, a întâiei, a umilei şi îmbelşugatei relaţii cu care natura ne-a înzestrat. Prin intermediul limbii, este viaţă ce se retrezeşte la viaţă, adică la conştiinţă. Sunteţi monahi şi războinici ai limbii care este, cum să spun, viaţă a gândirii – sau a raţiunii, dacă trebuie spus. Fiindcă, în fond ce este literatura? O grămadă de cărţi ce înfundă librăriile? Un ataşament în fundalul ziarului „Corriere della sera”? Sau o anexă la ziarul „La Reppublica”?O bibliotecă a bibliotecilor? Sau ultima dintre mode? O listă de clasici opusă alteia? Nu, literatura sau cum vreţi să numiţi acea galerie de termeni, este o experienţă. Că vreţi ori nu, vă aflaţi pe frontul unei lupte care are în obiectiv dispariţia unui fenomen numit poezie, adică un război asupra rădăcinii înseşi a experienţei lingvistice în aspectul său de corespondenţă încercată cu lumea, de răspuns al taina care izbeşte din cuvinte şi invită. Nu dispariţia, nu. Fiindcă nu va dispărea niciodată, făcând parte dintre fenomenele umane primare. Asemenea foamei, sexului şi totului. Ci reducţia sa din cauza neînţelegerii. Anestezia sa. Aşezarea ei printre divertismentele plictisitoare, ori mai degrabă printre paradoxurile inutile pentru cei mai mulţi. În schimb, încă de copii, viaţa ne cheamă să nu folosim doar numele din registru de stare civilă. Nu sunt suficiente cuvintele din registru stabilite prin legi ori cel adesea şi mai obscur şi sărac impus (şi cu cu ce formidabile instrumente) de uz. Iubitei, fiilor le inventăm porecle spre a încerca să spunem ceea ce ne vorbeşte de ei, cu duioşie ori teamă. Dante spunea că uneori folosim cuvintele spre a spune ceea ce nu ştim. Limba deschisă şi întinsă spre taina lumii este începutul şi spre a spune astfel concertul literaturii. Inimii, raţiunii nu-i ajung cuvintele stinse pe care ni le pun în gură. Dacă inima şi raţiunea sunt încă vii. Dacă ascultăm încă lumea. Dacă ele ne primesc lovitura prezenţei. Sunteţi monahi şi războinici. Prost plătiţi. Puşi uneori să lucraţi în condiţii groaznice. Între editori şi, adesea, conducători ce nu pricep nimic din toate acestea. În ambianţe unde totul pare să concureze la mortificarea vieţii şi, deci, şi a limbii. Între birocraţie, capricii ce par duhori şi clipocitul mort al obişnuinţei. Ispitiţi să faceţi asemenea tuturor, retraşi în spatele chestiunilor sindicale ori familiare. Retraşi în spatele greutăţilor. Însă monahul şi războinicul locuiesc greutatea. Nu fac doar o meserie. Fac o sută de mii de meserii pentru soarta vrednicei bătălii. Dacă aveţi greutăţi economice mergeţi să furaţi, faceţi unicele exproprieri care merită. Sau faceţi cooperative, ligi ale profesorilor de limbă, case de ajutor reciproc, coletă. Ar trebui să vă plătească miliarde, altceva decât marii manageri… Însă într-atât unica voastră demnitate profesională e destinată în a fi făcut să tremure sau să deschidă ochii cuiva care citeşte o capodoperă ca şi cum s-ar apuca să scrie acolo, pe loc, cu voi, colaborând în a scrie întreaga voastră viaţă împreună cu voi. Nu e o problemă de bani. Şi nu contează dacă sunteţi foarte prea cultivaţi ori curajoşi sau dacă înfricoşaţi sau îndrăzneţi. Fapt e că vă aflaţi acolo acum, în acest fel de tranşee, în această luptă corp la corp. Iar în mâinile voastre – în ale voastre mai mult decât în altele – responsabilitatea de a nu lăsa să moară dulcele sunet şi avântul limbii noastre italiene. Limbă de poezie, înainte de toate, aşa cum se arată la Francesco, la Jacopone, apoi la Dante, la Petrarca, până la Leopardi, la leul Ungaretti şi la atâţia alţii, nenumăraţi care în diferite măsuri şi respiraţii au dat relief şi dreptate cuvintelor. Tratându-le pentru ceea ce sunt: instrumente prin care de urmărit adevărul şi a-l dezvălui, asemenea unui Ioan Botezătorul strigând în pustiu, ori asemenea zvâcniturii din pântecul Elisabetei. Trăim într-o epocă de cuvinte stinse. Într-o inflaţie de cuvinte ce cad pe umerii unor generaţii care nu-i adevărat că citesc puţin; citesc o grămadă – de la sms-uri la spoturi, de la ziare oferite gratis în metrou, însă toate lucruri în care cuvintele sunt moarte. Lectură în care nu există viaţă. Unde nu i se cere nimic celui ce citeşte, doar banii săi ori părerea ori votul. Abandonaţi programele, scadenţele, planşele analitico-istorice. Reduceţi-le la minimum indispensabil. Care e aproape de zero. Planşa istorică a limbii la ce-i foloseşte unui copil dacă nu se deprinde gustul şi scandalul literaturii? Ridicaţi-vă în picioare, citiţi. Faceţi un teatru din această viaţă a limbii când în ea ajunge izbitura vieţii. Această dublare a vieţii. Faceţi aşa cum aţi văzut că s-a făcut în faţa voastră de către cine a citit glorioase pagini de literatură investindu-le cu propria fiinţă, cu propria trebuinţă de fericire şi descoperind taina lumii. Faceţi aşa, precum monahii în picioare, precum războinicii. Fiindcă de pretutindeni nimicul aruncă ocheade. Şi coboară pe uliţele şi autostrăzile a posibilei voastre lenevii, a bunei voastre conştiinţe fără drept de apel, al echivoculu vostru simţ al trebuinţei. Destinul mi-a consemnat o mică parte din scrierea de versuri, cărţi, ale mele şi ale altora. Şi acum această cărţulie de lecturi împărtăşite. Vouă partea de a indica şi împărtăşi cuvântul arzător al literaturii. Nu lăsaţi să se stingă, în ochi orbiţi de plictiseală de către texte de reclamă. Mânăstirea mea este a voastră şi acelaşi câmp minat. Iertaţi, ori nu scuzaţi, deranjul.

 

Sursa:

http:/www.daviderondoni.altervista.org/ public2/index

 

 

În româneşte de

George Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

6 + = opt

Arhiva

ianuarie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai   Feb »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031