v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Povara nostalgiei

12 martie 2018
Autor

N.B.

Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe care mi le-au oferit, zilele trecute, colectivul revistei „Mozaicul” şi cel al Liceului adventist din Bănie, restitui cititorilor mei câteva rânduri scrise cu aproape 11 ani în urmă. Dincolo de detaliile memorialist-biografice, resortul mai de adâncime ar fi de căutat în imperioasa nevoie de confruntare peste vremi a unei condiţii a şcolii autohtone aflate din nefericire încă într-o necontenită şi păcătoasă „reformă” ale cărei evidenţe dramatice sunt de o evidenţă acuzatoare. 

 

 

Povara nostalgiei

 

 

În primăvara lui 1966, elev în ultimul an la Liceul craiovean „N. Bălcescu” (azi Colegiul „Carol I), ceea ce ştiam despre mediul universitar al cetăţii din sectorul agricol erau informaţiile vagi pe care le aflasem în apartamentul acad. Alexandru Buia unde ajunsesem într-o zi să-l vizitez pe fiul marelui savant ce-mi era coleg de generaţie şi pe care o gripă rebelă îl ţintuise la pat. Cum în centrul atenţiei generale se afla atunci apropiata înfiinţare a Universităţii în Cetatea Băniei, în modestul apartament situat în blocul unde fiinţează şi acum frizeria „Ciufulici”, în scurtul moment de prezentare, îmi amintesc de încurajările rectorului de atunci al Institutului Agronomic care astăzi, ca facultate, îi poartă numele, faţă de tânărul care eram sosit, cu patru ani mai înainte, la învăţătură, la oraş, dintr-un sat pierdut în sudul doljean şi care decisese deja să urmeze, la Bucureşti, cursurile facultăţii de filozofie.

N-am fost, aşadar, prea interesat şi curios de ofertele noii universităţi, însă îmi amintesc de întâlnirea promoţională cu profesorii universitari Al. Piru şi Oliviu Gherman, ambii urmând să preia, din toamnă, sarcini de ctitori ai noii Alma Mater.

Jocul destinului a făcut ca, în toamnă, să nu pot ajunge la Bucureşti şi, astfel, să particip, aproape fără voia mea, la admiterea de la Facultatea de filologie a universităţii abia înfiinţate şi, graţie altor întâmplări, de data aceasta norocoase, să fiu remarcat de criticul şi istoricul literar Al. Piru, al cărui prestigiu avusesem prilejul să-l remarc în remarcabila bibliotecă a liceului unde învăţasem.

Cum să uit atmosfera acelui examen de admitere de o exigenţă particulară la care ne prezentasem 600 de candidaţi pentru doar 60 de locuri? Norocul – sau, cine ştie, ghinionul, dat fiind faptul că mă prezentasem mai mult la insistenţele părinţilor, decis ca, după armată, obligatorie atunci, să-mi încerc şansele tot la filozofie, în Bucureşti – m-a ajutat atunci să devin student filolog şi au urmat cinci ani ce mi-au marcat esenţial viaţa. Ani de lecturi şi de experienţe literare, cu neuitatele cursuri ale lui Al Piru şi ale lui Ion Zamfirescu, cu seminariile tinerilor asistenţi, azi nume de referinţă, Eugen Negrici şi Marin Beşteliu, Sina Dănciulescu, Cornelia Cârstea sau Kati şi Emil Dumitraşcu; cu aventuri culturale inedite, nelipsite de peripeţii, aşa cum s-a întâmplat cu constituirea unui cenaclu „Lucian Blaga” în incinta facultăţii ori a desfăşurării unui simpozion despre acelaşi Blaga, cu participarea lui Ion D. Sîrbu şi care, în decursul aceleiaşi zile a fost de câteva ori ori interzis, prin intervenţii securiste şi tot de atâtea ori reconfirmat, graţie aprobării prorectorului de atunci Oliviu Gherman…

Fireşte, Facultatea de filologie avea să asume pecetea personalităţii lui Piru. Norocos, încă o dată, m-am bucurat de preţuirea şi asistenţa, aproape paternă, a marelui profesor şi istoric literar ce avea să-mi marcheze destinul. Neuitate rămân pentru mine cursurile profesorului I. Zamfirescu şi „botezul” pe care mi l-a oferit, ca o imensă surpriză pentru tânărul de doar 19 ani, în primăvara lui 1967, când, la cercul de literatură universală, am prezentat, într-un amfiteatru arhiplin şi cu un curaj pe care numai orgoliul adolescentin îl poate susţine, o comunicare despre teatrul lui Pirandello.

Timpul – care fuge, vorba anticului poet, ireparabil – a cernut multe întâmplări şi aventuri, cu o bizară adunare studenţească a facultăţii, în primăvara lui 1968, în care trebuia să se decidă exmatricularea mea pe motiv de … indisciplină şi prea mare „libertinism”; salvat, în ultimă instanţă, de intervenţia aceluiaşi Oliviu Gherman care, în calitate de prorector, a anulat decizia, ce fusese deja dictată, de cine ştie ce instanţe „secrete”. Cursuri admirabile, seminarii furtunoase, colaborări la reviste şi publicaţii cotidiene de atunci, înfiinţarea revistei „Cadran universitar”, concursurile literare, discuţiile nocturne despre subiecte în mare parte tabù (Blaga, reabilitat şi nu prea, Camus, Kafka, Malraux, Sartre, Eco, Pasolini, Croce, Faulkner, Nae Ionescu, E. Lovinescu, ca să nu mai vorbim de G. Călinescu şi de „Istoria” sa, citită pe ascuns, pe la fondul „documentar” al Bibliotecii ce se afla, atunci, în clădirea actuală a Facultăţii de mecanică…

Nu ştiu ce-a mai rămas din spiritul acelui timp, însă îmi e limpede că rectitudinea sa s-a pierdut. „Secularizarea” studiilor universitare, în ciuda avantajelor ştiute, are destule insidii. Globalizarea a adus consumismul şi, cu el, lentoarea şi dezinteresul. Cartea ca suport al lecturii a fost substituită de noile media şi s-a pierdut, cred, determinarea şi motivaţia educaţională. Am mai scris cândva despre proasta receptare pe care am făcut-o cu toţii avertismentului lui Noica cu privire la riscul transformării culturii tradiţionale într-o cultură a …untului. În fond, maestrul schivnic, la Păltiniş, fusese încă o dată profet.

Însă, dincolo de toate, cum să rezişti, acum, asaltului nostalgiei fără asumarea acelui fior dramatic cu care amintirea acelor vremi îţi împovărează destinul?

 

17.07.2007

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

× 9 = noua

Arhiva

martie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi   Apr »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031