Poezie ┼či ┼čtiin┼ú─â ÔÇô Aproape o cronistorie

13 martie 2017
Autor

Not─â

Un poet genial, un c─ârturar din spi┼úa umani┼čtilor de pe vremea lui Petrarca ┼či Leonardo, poliglot, un explorator obsedat ┼či bolnav de curiozitatea de a cunoa┼čte Lumea ├«n toate ungherele ei, un traduc─âtor excep┼úional ┼či pasional ┼či, pe deasupra, un mare ┼či constant propagator al limbii ┼či al culturii rom├óne┼čti al c─âror elogiu nu contene┼čte s─â-l ├«mplineasc─â pe oriunde s-ar afla. Cine l-a ascultat, ├«nt├ólnit ┼či cunoscut fie ┼či o singur─â dat─â, ┼či-l al─âtur─â, f─âr─â regret ┼či cu o nelipsit─â m├óndrie printre ├«nt├ólnirile acelea pe care un mare psihiatru contemporan le a┼čeza la temelia devenirii fiec─âreia dintre noi.

Recent, la Bucure┼čti, am avut surpriza s─â-i fiu al─âturi la ├«nt├ólnirea cu Nicolae Manolescu, la solicitarea acestuia din urm─â, ┼či, dup─â dou─â ceasuri de taclale, am putut sesiza pe chipul amfitrionului nostru semnele unei rare satisfac┼úii. La fel avea s─â se ├«nt├ómple ┼či ├«ntr-o sal─â a Bibliotecii Universitare din Capital─â, ├«n care scriitori faimo┼či ÔÇô Mihai Zamfir, Dinu Fl─âm├ónd, Ana Blandiana ÔÇô m─â ├«ntrebau cum ┼či prin ce miracol l-am descoperit ┼či l-am transplantat ├«n geografia limbii ┼či culturii noastre. E vorba de nimeni altul dec├ót de academicianul ┼či poetul Marco Lucchesi, din ale c─ârui articole publicistice, expediate prin ani pe adresa mea, am decis, ├«n semn de omagiu, s─â propun cititorilor acestei rubrici c├óteva extrase.

 

George Popescu

 

 

Poezie ┼či ┼čtiin┼ú─â ÔÇô Aproape o cronistorie

de

Marco Lucchesi

 

Contrariul unui adev─âr profund

este un alt adev─âr profund

Niels Bohr

 

La v├órsta de treisprezece ani, cu un mic ochean ┼či un atlas ceresc, am ├«ncercat, suspendat oarecum ┼či cu gura deschis─â, s─â descifrez complicatele arabescuri cu care oamenii au cartografiat cerul. Decembrie era pe sf├ór┼čite, iar povestea solitudinii mele cucerea o stranie component─â nocturn─â.

┼×i tremuram asemenea lui Pascal dinaintea Singur─ât─â┼úii. ┼×i m─â aruncam asemenea lui Leopardi ├«n Infinit. De o parte, stelele pe bolt─â. De cealalt─â, divaga┼úiile mele str─âb─âtute de nesiguran┼ú─â. Ce altceva m-a┼č fi putut a┼čtepta s─â v─âd dincolo de zodiacul vie┼úii? Oglinzi ce mi-ar fi reflectat ┼či mi-ar fi ar─âtat chipul caracterului meu tranzitoriu. Restul unei stele contempl├óndu-┼či propria origine. Vis├ónd re├«ntoarcerea.

Locurile mele de observa┼úie erau plaja de la Piratininga ┼či biserica San Francesco, de unde tata Dante evalua, cu marele s─âu telescop, stelele constela┼úiei S─âget─âtorului.

Prima mea emo┼úie au constituit-o craterele Lunii. Dup─â Ariosto ┼či Jules Verne, iat─â-m─â cosmonaut virtual ├«ntre cosmonau┼úi literari.

Ori poate vr─âjita nebuloas─â a Orionului, de la a c─ârei incomparabil─â frumuse┼úe nu e posibil s─â dezertezi f─âr─â a nu r─âm├óne uimit de ea. Ori poate impactul afl─ârii faptului c─â lumina actual─â a Andromedei ├«┼či are originea cu dou─â milioane de ani ├«n urm─â. Ori, mai mult, deconcertanta descoperire c─â num─ârul galaxiilor variaz─â de la 100 la 200 de miliarde!

Toate acestea m─â z─âp─âceau.

Originea universului m─â tulbura. ┼×i-mi era de ajuns doar ideea de origine spre a m─â z─âp─âci. A g├óndi UniversulÔÇŽ

M-am simţit străbătut de o puternică emoţie metafizică.

 

Sufletul, un compus de atomi netezi ┼či rotunzi. Moartea, neplauzibil─â ÔÇô fiind doar dezagregarea atomilor corpului ┼či ai sufletului, acum descompu┼či ┼či ulterior recompu┼či ├«n ┬ánoi combina┼úii. Corpul ┼či sufletul, materia ┼či lumea se agregau ┼či se dezagregau ┼či iar ├«ncepeau s─â se agrege form├ónd un torent ce p─ârea f─âr─â sf├ór┼čit.

Cu toate astea Universul trebuie s─â se descompun─â. Cuvintele cu care Lucretiu define┼čte acest moment eman─â un suflu de poezie trist─â ┼či superioar─â

 

Analogii palide ar putea asocia Big Bang Crunch cu descompunerea operei De rerum natura. ├Än acela┼či fel ├«n care s-a alc─âtuit lumea noastr─â, se alc─âtuir─â ┼či altele egale ori diferite de aceasta. S-au format spa┼úii goale, metacosmice, denumite intermundia, s─âla┼č al zeilor.

Analogii de ignoran┼úi, nicicum prea ├«ndep─ârta┼úi de Epicur, Democrit ┼či Lucretiu dec├ót teoria cuantic─â a c├ómpurilor, unde intra ├«n joc ÔÇô dincolo de diferen┼úele de baz─â ÔÇô cuprinderea antimateriei. Fiec─ârei p─ârticele i-ar corespunde o antip─ârticel─â, antip─ârticeaua p─ârticeaua antip─ârticelei fiind propria p─ârticea.

S─â lu─âm un exemplu. Hidrogenul e compus dintr-un proton ┼či dintr-un electron, ├«n timp ce antihidrogenul e compus dintr-un antiproton ┼či dintr-un positron. Richard Feynman explic─â asta prin diferen┼úa trasat─â de limba ceasului: materia urma direc┼úia orar─â ┼či antimateria urma direc┼úia anti-orar─â.

 

Iar aici ├«ncepeau aiurelile mele. S─â m─â ├«ntorc ├«napoi ├«n timp. S─â trec Acheronul. S─â ├«mbr─â┼úi┼čez mor┼úii. S─â am├ón viitorul.

 

Cine n-a rămas uluit de teoria cuantică n-a înţeles asta!. Asta a spus Carlo Rubbia într-o conferinţă din 1993, la Praia Vermelha.

Eu voiam s─â cunosc omul ce demonstrase indirect reversul medaliei atomice.

Rubbia construise un accelerator proton-antiproton, iar rezultatele sale au fost ├«ncununate de succes. Urm├ónd ideile lui Van der Meer, sarcina aproape imposibil─â de a produce ┼či ├«nmagazina antimaterie depindea de r─âcirea ipotetic─â a antiprotonilor. Ceva extrem de trudnic printr-o disciplin─â de fier ┼či o determinare ciclopic─â prin perfec┼úionarea acceleratorilor de p─ârticele. Rezultatul a fost acela c─â, dintr-un miliard de interac┼úiuni, s-au ob┼úinut doar cinci ce constituiau probe ├«n┼čel─âtoare ale subparticelei W. Experien┼úele reconfirmau simetria for┼úelor fundamentale. ├Än cazul special al lui Rubbia, for┼úa slab─â ┼či electromagnetismul, a┼ča cum le teoretizeaz─â Abdus Salam. Nobelul pentru fizic─â ar fi fost cucerit ├«n 1982.

 

Acela a fost omul care a probat extraordinara idee potrivit c─âreia locuim o parte dintr-un multivers. Rubbia a ar─âtat o mare afabilitate ┼či discuta cu toat─â naturale┼úea, ├«ntr-o englez─â impecabil─â. O fiin┼ú─â viguroas─â.

 

O problem─â pe care n-o voi uita niciodat─â din acea ├«nt├ólnire a fost cea a lui Lu├Čs Calife, cu privire la complexitatea modelului-st─âp├ón al fizicii cuantice, ce se asemuia mai mult cu un tratat de botanic─â. Rubbia nu s-a l─âsat prea mult rugat ┼či a expus considera┼úii favorabile complexit─â┼úii, contrariu g├óndirii grece┼čti, pentru care cauza cea mai simpl─â trebuie s─â prezideze ├«n┼úelegerii non-simplului.

 

Era vorba de un efort spre a atinge arch├ę. Rubbia a ap─ârat complexitatea ca alfabet de baz─â al naturii, de la lectura c─âreia nu trebuie s─â ne d─âm ├«napoi.

├Äns─â mai mult de dou─â milenii se aflau sub influen┼úa paradigmei simplit─â┼úii. N-ar fi fost u┼čor de modificat ideea deosebit de cristalin─â a unit─â┼úii spre a accepta ├«ntr-un mod gr─âbit c─â complexitatea primea razele unei nea┼čteptate frumuse┼úi. Hiper-fizica nu dep─â┼čise metafizica.

În orice caz, Rubbia apăra complexitatea cu argumente puternice ce decurgeau din practicarea fizicii experimentale de către el.

I-am adresat o singur─â ├«ntrebare: i-am amintit cuvintele lui Dirac, Nobel pentru fizic─â, pentru care specularitatea cosmologic─â ├«┼či avea s─âla┼č ├«n frumuse┼úea matematic─â. ┼×i c─â fizicienii teoreticieni acceptau necesitatea frumuse┼úii matematice ca un gest de credin┼ú─â. Dirac afirma c─â teoria relativit─â┼úii s-a bucurat de un imediat consens universal ├«n virtutea frumuse┼úii matematice. Doream s─â ┼čtiu dac─â Carlo Rubbia era de acord cu aceast─â opinie. Asta ┼či fiindc─â Dirac suferea de nostalgia simplului.

R─âspunsul a sosit ca un fulger: frumuse┼úea era una din laturile Universului, iar matematica e forma prin care se traduce aceast─â frumuse┼úe. Rubbia insista asupra frumuse┼úii complexului ┼či se sim┼úea m├óndru de a fi participat la construirea pun┼úii ce unea for┼úa slab─â cu electromagnetismul ┼či care ├«nsemna o parte a frumuse┼úii virtuale a Teoriei Generale a Unific─ârii.

 

Am început atunci să-mi amintesc de lecturile ce favorizau celebra călătorie la microscop, de la bază la energia înaltă, din prezent în trecut, de la celulă la quark.

 

Vedem ├«nl─âuntrul celulei ÔÇô ┼či aici ├«mi iau libertatea de a-l parafraza pe T. Ferris ÔÇô un amestec de sinuo┼či ribosoni ┼či mitocondri ondulatori, lisosomi sferici ┼či centrioli stela┼úi, ansambluri de aparate complexe garante ale func┼úiunilor respiratoare, s─ân─âtoase ┼či produc─âtoare de energie. Chiar dac─â aceast─â celul─â ar avea doar c├ó┼úiva ani (├«n cazul meu treizeci ┼či trei), structura sa se ├«ntoarce cu peste un miliard de ani ├«n urm─â, atunci c├ónd s-au format celulele eucariotice.

Merg├ónd ┼či mai departe, ├«ncepem s─â dezv─âluim ├«n─âuntrul nucleului contururile singulare ale macromoleculelor DNA. Fiecare ├«nchiz├ónd, ├«n structura sa cu dubl─â elic─â ┼či ├«n pun┼úile sale de hidrogen, o mare cantitate de informa┼úie genetic─â, acumulat─â ├«n patru miliarde ani de evolu┼úie. Conservat─â ├«ntr-un alfabet nucleotid de patru litere ÔÇô f─âcut din zaharuri ┼či molecule de fosfat ÔÇô ce determin─â singularitatea individului ┼či rela┼úia acestuia cu specia.

 

Continu├ónd c─âl─âtoria prin tunelul timpului, d─âm peste moleculele de DNA, formate din atomi, ale c─âror straturi electronice apar ├«mpodobite ├«ntr-o surprinz─âtoare varietate de forme. Unii dintre ace┼čti electroni abia au sosit, rup┼úi ├«n modul acesta de atomii adiacen┼úi. Al┼úii s-au unit cu nucleii lor atomici, cu mai bine de cinci miliarde ├«n urm─â, ├«n nebuloasa din care s-a format P─âm├óntul.

 

Dacă am spori de mai bine de o sută de mii de ori un atom de carbon, am avea nucleul în câmpul nostru vizual. Nucleii au fost reuniţi într-o sferă ce-a explodat mai înainte de apariţia Soarelui.

├Än sf├ór┼čit, examin├ónd mai ├«ndeaproape, putem s─â percepem quarkii ce formeaz─â fiecare proton ┼či fiecare neutron al nucleului. Quarkii s-au reunit atunci c├ónd Universul nu avea dec├ót pu┼úine secunde de via┼ú─â. Astfel, structurile mai mici ┼či mai fundamentale se g─âsesc legate de nivele foarte ├«nalte de energie, fiindc─â au fost forjate ├«n c─âldura foarte mare a clipei zero, a Marii Explozii.

 

Am p─âr─âsit ├«nt├ólnirea strivit de sentimentul timpului. T─âceri supraomene┼čti ┼či spa┼úii nesf├ór┼čite. G├óndire fabric├ónd imagini insondabile.

 

Am f─âcut o plimbare la Urca[1], cu capul plin de celule, neuroni ┼či stele. Ve┼čmintele mele metafizice decadente m─â ├«mpingeau spre o ├«n─âl┼úime mai mare. Nu m─â ├«ntreba┼úi de cauza elanului. Poate tocmai m─â ├«ntorceam la lucrurile de suprafa┼ú─â.

┼×i m─â plimbam ├«n frumuse┼úea de la ÔÇ×Pao de A├ž├║carÔÇŁ [2]. De cealalt─â parte. Pe drumul lui Bem-te-vi[3].

Asta era deci! Eu c─âutam cealalt─â parte. S─â ├«ndr─âznesc s─â m─ârturisesc c─â Dumnezeu ┼či ├«n─âl┼úimea coincideau ├«n str├ómtorarea mea n─âvalnic─â?

R─âspunsul cel mai arz─âtor sosea din C├óntarea cosmic─â , de Ernesto Cardenal: Pregunto par el mundo mas all├í de los cuantos. Pe planul viu ┼či dens, ├«n interlume, care se poate g─âsi dincolo de quarki ┼či poate revela o umbr─â, un strig─ât, un chip.

 

Cealaltă parte a nopţii?

 


[1] Munte din apropierea ora┼čului Rio de Janeiro. (N. tr.)

[2]. Munte din apropierea ora┼čului Rio de Janeiro. (N. tr.)

[3] Pas─âre prezent─â ├«n America de Sud ┼či ├«n America Central─â (N. tr.)

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Arhiva

martie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
« Feb   Apr »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031