„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

13 martie 2018
Autor

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci într-o tristă și, pe alocuri lugubră continuitate, că ne dovedim opaci, dacă nu chiar obtuzi, în tezaurizarea valorilor de clasă universală de care n-am dus și nu ducem lipsă. Noroc că, fie și în câteva cazuri – un Brâncuși, un Enescu, un Ionescu, Eliade și, nu neapărat ultimul la rând, un Emil Cioran – prin reputații de nivel mondial au reușit să mai restituie ceva din pierderi. Însă a nu se uita că și ei, în obscurul răstimp de interdicții de acasă, ne-au lipsit de prilejul unei consonanțe meritate cu creațiile lor.

Am scris nu demult, într-o publicație literară, despre ceea ce numeam ”cazul” italian al postumității lui Emil Cioran, publicat, citit, comentat, iubit, uneori până spre idolatrie, nu doar de elite academice, pe care le-a ignorat aproape programatic, ci de o mare masă de tineri, scriitori ori gânditori care i-au consacrat un loc preferențial și în spațiul virtual.

Despre raporturile sale prietenești, altminteri rare în registrul său biografic, cu scriitorul și universitarul padovan, Mario Andrea Rigoni, m-am ocupat doar la nivelul unor referințe indirecte.

Iată că mi-au parvenit recent două dintre cărțile apărute prin grija și darotită acestuia din urmă: prima, ceva mai veche, din 2007, dar republicată în ediție digitală în 2013, este un masiv epistolar cuprinzând scrisorile trimise de Cioran amicului de la Padova pe care îl susținuse încă de la debutul său, în franceză, cu un prim volum de aforisme, și care i-a fost în varii ocazii oaspete în celebra sa mansardă pariziană. La rândul său, Rigoni a reușit performanța, deloc facilă în prima instanță, de a-i traduce, îngriji și publica opera la prestigioasa editură milaneză Adelphi.

Cu titlul franțuzesc preluat din formula de adresare a lui Cioran, Mon cher ami, cartea, apărută la editura padovană „il notes magico”, e doar în mod indirect ”opera” destinatarului scrisorilor, meritul său fiind acela de a fi pus la dispoziția traducătorului, Mattia Venturo, și a îngrijitorului ediției în persoana lui Raoul Bruni, nu întâmplător admiratori și, cumva, discipoli ai gânditorului român, masiva sa arhivă epistolară.

Ulterior, același scriitor și critic italian (printre altele unul dintre cei mai apreciați exegeți ai lui Leopardi, de care, cum își amintește, Cioran se simțea foarte legat, a publicat o carte cu titlul ”In compagnia lui Cioran”, în care relatează, cu detalii definitorii pentru personalitatea cioraniană, întâmplări restituite din memoria întâlnirilor și a discuțiilor pe care le-au purtat de-a lungul a peste trei decenii la Paris..

Volumul Mon chera mi se deschide cu o judecată a lui Cioran însuși dintr-o epistolă în care notează că e recomandabil Cherchez la vérité sur un auteur plutôt dans sa correspondance que dans son oeuvre. Discutabil ori nu, un astfel de adevăr pare propriu relativismului pe care autorul ”Neajunsului de a ne fi născut” l-a afirmat și susținut aproape metodic de-a lungul insolitei sale cariere. Și existențe.

Rigoni debutase, înainte de a-l cunoaște pe Cioran, la Paris, cu o carte consacrată lui Leopardi, în care, refuzând eforturile unor exegeți academiști de a-l face pe poetul și pe gânditorul din Recanati… „progresist”, se va bucura de aprecierea amicului parizian care, într-o prefață la o nouă carte consacrată lui Leopardi, îl va confirma în diagnosticul său pe linia unui nihilism absolut ce-l va împinge să-l apropie pe Leopardi de… Buddha: „…în fond el, Leopardi, se aseamănă enorm cu Buddha”, apreciindu-i chiar și profețiile de ordin politic, căci, scrie el, ”luciditatea politică a lui Leopardi e stupefiantă (…) Ceea ce știm despre viitorul Europei, Leopardi o știa deja”.

Nu pot încheia aceste însemnări, cu promisiunea unei reveniri mai aplicate, fără a nu evoca caracterizarea pe care Mario Andrea Rigoni i-o face lui Cioran și care apare pe coperta a patra a cărții sale ”În compania lui Cioran”:

Există atâția scriitori pe care îi putem admira și chiar iubi, dar puțin capabili să coboare în carne și în suflet, astfel încât să devină complici la perplexitățile noastre, la terorile noastre ori la tainele noastre. De fapt, nu e obișnuit a percepe, în spatele unui text literar, un prieten. Acest lucru se întâmplă însă cu Cioran: până la punctul că atât de  mulți necunoscuți, din ungherele cele ai diverse de pe glob, au simțit trebuința să-l caute…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

× 5 = cinsprezece

Arhiva

martie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi   Apr »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031