v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

13 martie 2018
Autor

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci într-o tristă și, pe alocuri lugubră continuitate, că ne dovedim opaci, dacă nu chiar obtuzi, în tezaurizarea valorilor de clasă universală de care n-am dus și nu ducem lipsă. Noroc că, fie și în câteva cazuri – un Brâncuși, un Enescu, un Ionescu, Eliade și, nu neapărat ultimul la rând, un Emil Cioran – prin reputații de nivel mondial au reușit să mai restituie ceva din pierderi. Însă a nu se uita că și ei, în obscurul răstimp de interdicții de acasă, ne-au lipsit de prilejul unei consonanțe meritate cu creațiile lor.

Am scris nu demult, într-o publicație literară, despre ceea ce numeam ”cazul” italian al postumității lui Emil Cioran, publicat, citit, comentat, iubit, uneori până spre idolatrie, nu doar de elite academice, pe care le-a ignorat aproape programatic, ci de o mare masă de tineri, scriitori ori gânditori care i-au consacrat un loc preferențial și în spațiul virtual.

Despre raporturile sale prietenești, altminteri rare în registrul său biografic, cu scriitorul și universitarul padovan, Mario Andrea Rigoni, m-am ocupat doar la nivelul unor referințe indirecte.

Iată că mi-au parvenit recent două dintre cărțile apărute prin grija și darotită acestuia din urmă: prima, ceva mai veche, din 2007, dar republicată în ediție digitală în 2013, este un masiv epistolar cuprinzând scrisorile trimise de Cioran amicului de la Padova pe care îl susținuse încă de la debutul său, în franceză, cu un prim volum de aforisme, și care i-a fost în varii ocazii oaspete în celebra sa mansardă pariziană. La rândul său, Rigoni a reușit performanța, deloc facilă în prima instanță, de a-i traduce, îngriji și publica opera la prestigioasa editură milaneză Adelphi.

Cu titlul franțuzesc preluat din formula de adresare a lui Cioran, Mon cher ami, cartea, apărută la editura padovană „il notes magico”, e doar în mod indirect ”opera” destinatarului scrisorilor, meritul său fiind acela de a fi pus la dispoziția traducătorului, Mattia Venturo, și a îngrijitorului ediției în persoana lui Raoul Bruni, nu întâmplător admiratori și, cumva, discipoli ai gânditorului român, masiva sa arhivă epistolară.

Ulterior, același scriitor și critic italian (printre altele unul dintre cei mai apreciați exegeți ai lui Leopardi, de care, cum își amintește, Cioran se simțea foarte legat, a publicat o carte cu titlul ”In compagnia lui Cioran”, în care relatează, cu detalii definitorii pentru personalitatea cioraniană, întâmplări restituite din memoria întâlnirilor și a discuțiilor pe care le-au purtat de-a lungul a peste trei decenii la Paris..

Volumul Mon chera mi se deschide cu o judecată a lui Cioran însuși dintr-o epistolă în care notează că e recomandabil Cherchez la vérité sur un auteur plutôt dans sa correspondance que dans son oeuvre. Discutabil ori nu, un astfel de adevăr pare propriu relativismului pe care autorul ”Neajunsului de a ne fi născut” l-a afirmat și susținut aproape metodic de-a lungul insolitei sale cariere. Și existențe.

Rigoni debutase, înainte de a-l cunoaște pe Cioran, la Paris, cu o carte consacrată lui Leopardi, în care, refuzând eforturile unor exegeți academiști de a-l face pe poetul și pe gânditorul din Recanati… „progresist”, se va bucura de aprecierea amicului parizian care, într-o prefață la o nouă carte consacrată lui Leopardi, îl va confirma în diagnosticul său pe linia unui nihilism absolut ce-l va împinge să-l apropie pe Leopardi de… Buddha: „…în fond el, Leopardi, se aseamănă enorm cu Buddha”, apreciindu-i chiar și profețiile de ordin politic, căci, scrie el, ”luciditatea politică a lui Leopardi e stupefiantă (…) Ceea ce știm despre viitorul Europei, Leopardi o știa deja”.

Nu pot încheia aceste însemnări, cu promisiunea unei reveniri mai aplicate, fără a nu evoca caracterizarea pe care Mario Andrea Rigoni i-o face lui Cioran și care apare pe coperta a patra a cărții sale ”În compania lui Cioran”:

Există atâția scriitori pe care îi putem admira și chiar iubi, dar puțin capabili să coboare în carne și în suflet, astfel încât să devină complici la perplexitățile noastre, la terorile noastre ori la tainele noastre. De fapt, nu e obișnuit a percepe, în spatele unui text literar, un prieten. Acest lucru se întâmplă însă cu Cioran: până la punctul că atât de  mulți necunoscuți, din ungherele cele ai diverse de pe glob, au simțit trebuința să-l caute…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

noua − 6 =

Arhiva

martie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi   Apr »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031