* mai sunt mâini pe care nu le-am atins mai sunt ochi care nu m-au privit urechi la
Citeşte

“Lucian Irimescu și tentația artistică a magmaticului”

“Lucian Irimescu și tentația artistică a magmaticului”     Lucian Irimescu probează una dintre calitățile esențiale ale artei
Citeşte

„Temută şi hulită; o aventură „competiţională” dinainte pierdută…

„Temută şi hulită; o aventură „competiţională” dinainte pierdută…   O dezbatere asupra condiţiei istoriilor literare astăzi, aşa
Citeşte

Cronos contra Cronos: suspensia poetică a nostalgicului

Consacrându-se la – şi cu – deplină maturitate cercetării literare, autoarei, printre altele, a unei
Citeşte

Premiul literar: între recunoaştere şi consacrare

  N-am fost niciodată un fan al premiilor literare. Tratându-le, în principiu, cu plusul de relativism
Citeşte

Oriana Fallaci „Un marxist la New York”

Oriana Fallaci   Un marxist la New York   Iată-l că sosește: fragil, arzând de miile sale dorinţe, de
Citeşte

Maria Corti: Avantext

Termenul ²avantext² e de-acum utilizat din două puncte de vedere în mod necesar divergente, unul
Citeşte

Marcuse- Heidegger «Scrisorile anului zero»

Deşi foarte cunoscut încă din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la
Citeşte

Nadia Cavalera

Nadia Cavalera Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am primit din Italia un
Citeşte

Alda Merini: 17 poeme

Am văzut pe câmpul tinereţii ceva ce de departe se ivea: era culoarea fanteziei şi-n cer pornit-am să
Citeşte

Alfonso Gatto: Șapte poeme

Surâzându-ți   Surâzându-ți înseamnă a muri, împingând cuvântul spre tărâmul acela uşor spre cochilia în zumzet spre cerul înserării, spre orice lucru
Citeşte

Cioburi

Am uitat să-ţi spun (totdeauna se uită esenţialul): grădina m-a uitat şi mama n-a putut cuprinde în
Citeşte

nu mai există catifea nici speranţă

nu mai există catifea nici speranţă   ai zis atunci și mi-ai mai zis să scrii despre mine
Citeşte

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Cea mai urâtă zi dintotdeauna   Găsesc prin spațiul virtual, cel accesibil nouă(?) o informație interesantă –
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Loredana Magazzeni - Miraculoasa rană

    Miraculoasa rană -   „Dezordinea mea. În asta se află: că fiece lucru pentru mine e o
Citeşte

MARIO LUNETTA

Născut la Roma, unde a decedat în 2017. Are la activ o vastă operă ce acoperă
Citeşte

F. Aderca – un condotier al noii literaturi

În pofida prestanţei recunoscute de cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii literare în care a
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Exerciţiu post-democratic al Puterii?

14 septembrie 2016
Autor

Nu cu mult timp în urmă s-a lansat în spaţiul mediatic din „lumea bună” a Europtei Unite, o acută (şi, din păcate, fără cuvenitul impact!) dezbatere în marginea unor opinii ale cunoscutului gânditor german Juergen Habermas. Considerat unul dintre cei mai importanţi gânditori ai lumii de azi denunţa, cu pertinenţa-i proprie, condiţia unei Europe căreia criza, financiară şi economică, i-a conferit un statut de federalism executiv al unui Consiliu european auto-investit cu o autoritate ce reprezintă un model de exerciţiu al puterii diferit faţă de cel democratic; filosoful german îl defineşte ca fiind un „exerciţiu post-democratic al puterii” la nivel transnaţional.

Într-un context mai larg, este limpede că un astfel de „exerciţiu” e propriu şi altor organisme şi entităţi, în Europa ori în afara ei, precum FMI ori Banca Mondială, ba chiar şi la nivelul unor guverne din ţări influente în baza unei puteri economice consolidate. Habermas consideră, în baza unei evaluări pe cât de simple pe atât de convingătoare, că s-a impus astfel un fel de sub-autorizare a parlamentelor naţionale cu un efect copleşitor asupra statelor cu economii mai slăbite şi, în consecinţă, s-a creat o diviziune, străină previziunilor Tratatelor Uniunii, între Ţări cu nevoi şi, deci, cu economii slab dezvoltate, şi Ţări hegemone, cu economii puternice, sfârşind într-o subordonare a primelor celor secunde.

Gânditorul german, care numise un astfel de proces o „golire inter-guvernativă” a democraţiei, identifică două grupări în raport cu atitudinea față de această nouă și oarecum insolită realitate: euroscepticii adepți ai ”statelor naționale” și euroentuaziaștii  susținători ai tezei federalzării europene. Oricât de ciudat, ambele tabere sunt considerate falimentare.

Cea dintâi, fiindcă toate sistemele funcționale extrateritoriale generează, prin statutul lor probleme pe care individual statele, din cauza competențelor limitate, nu le pot soluționa; la ce-ar servi, se întreabă Habermas, o reglementare a piețelor financiare în interiorul unui stat dacă piața depășește, în goana ei după profit, granițele acestui stat, prin urmare revenirea la acea ”frumoasă vreme a autonomiei naționale” ar fi doar o iluzie mistificatoare.

Cea de-a doua tabără, a federalizării europene, e la fel de iluzorie, chiar dacă din motive ceva mai complexe: spre deosebire de ceea ce se întâmplă într-un stat federal, printre cetățenii europeni nu există acea ”solidaritate / civică / necesară spre a se forma o voință politică comună” care-ar putea legitima puterea de decizie a unui stat federal, respectiv de a modifica în mod autonom propriile competențe în dauna statelor membre, adică așa-numita ”competență peste competență”; pe de altă parte, Uniunii i s-au transferat drepturi de suveranitate statală, însă statele membre au conservat monopolul puterii, adică executarea propriilor aparate administrative. Așadar, o transformare a Uniunii Europene în sens federativ ar fi lipsită de o bază substanțială (solidaritatea civică) și ar fi prea costisitoare și complexă spre a putea fi considerată și realizabilă.

În concluzie, singura auspicabilă ar fi o ”treia cale” (fie și în semnificația primară a lui Norberto Bobbio), adică de a constitui între popoarele diverselor state conștiința comună că sunt cetățeni ai Uniunii pe lângă faptul că sunt cetățeni și ai propriului stat de origine.

Aici intră în scenă justiția – mai exact instanțele judecătorilor din țările membre, nodul gordian constând în dificultatea de a armoniza propriul drept intern cu cel comunitar, îndeosebi în contextul în care sunt atinse și slăbite prerogativele  parlamentelor naționale. Habermas citează, în acest sens, cazurile conflictelor ivite între Curțile Constituționale din Germania și Italia, pe de o parte, și Curtea Europeană.

În ce privește cazuistica românească, de data recentă, atunci când supralicitata intervenție, nu a vreunei curți jurisdicționale comuniare, ci a Executivului de la Bruxelles ce și-a excedat voluntar și agresiv propriul statut, n-a fost decât una din confuziile majore ale unui proiect ce pare încă departe de a-și fi decantat rezonabil și coerent sfera de acțiune. Fiindcă, spre a rămâne strict la cazul românesc al referendumului din 2012, intervenția comunitară a fost politică, iar, în absența unor instanțe europene strict jurisdicționale, cele autohtone s-au subordonat unor interese de grup, făcând exercții hermeneutice acolo unde ar fi trebuit să măsoare legea cu realitatea chiar în legitatea cea mai intimă a acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

2 + = opt

Arhiva

septembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug   Oct »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930