v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

15 martie 2018
Autor

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în parte făcute publice, destinul, singular şi de un prestigiu, în Italia din ultimele decenii, demn de cel al lui Giacomo Leopardi, Eminescu al lor, îndeosebi în postumitatea gânditorului român. De această dată sub semnătura unuia dintre exegeţii şi admiratorii săi mai tineri, extrem de activ în promovarea lui Cioran.

 

 

Fabrizio Caramagna

 

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

(prin scrisorile către Mario Andrea Rigoni)

 

George Popescu

 

Într-un gen marginalizat și tainic cum e cel aforistic, Emil Cioran, ori mai exact E.M. Cioran („am renunțat la numele meu de botez și în locul lui pun mereu inițialele E.M. Fiecare cu maniile sale”, scrie într-o scrisoare prietenului și exegetului său Mario Andrea Rigoni) e poate

unul dintre scriitorii de aforisme și forme scurte cei mai cnoscuți și citiți (ezit să adaug și „mare” din moment ce într-o altă scrisoare către Rigoni Cioran scrie „Am o singură sugestie să vă dau: dacă nu e prea târziu, ar trebui să suprimați `mare` în expresia ‘marele scriitor româno-parizian`”. Sunt realmente sincer şi nu e vorba de o modestie calculată”).

În Italia, editura Adelphi a publicat aproape toate operele lui Cioran (cărţi ca Pe culmile disperării, Silogismele amărăciunii ori Inconientul de a ne fi născut au înregistrat un amplu succes de vânzări), critici şi cercetători citează continuu opere şi fragmente şi pe web aforismele şi fragmentele lui Cioran sar, într-un mod aproape obsesiv, de la un seite la altul.

Nu e intenţia mea în acest articol de a reproduce o selecţie – a nu ştiu câta – de aforisme cioraniane, nici să scriu o recenzie – a nu ştiu câta – despre opera lui Cioran („Aici s-au scris vreo douăzeci de articole despre ultima mea carte: lucru care mă dezgustă cât de a mai scrie vreodată”, scrie Cioran într-o scrisoare). Aş vrea mai curând să vorbesc despre Cioran dintr-un punct de vedere particular: prietenia sa cu Mario Andrea Rigoni, cercetător de literatură

italiană (în special despre Leopardi) şi scriitor de aforisme.

Puţini ştiu că, tocmai graţie lui Mario Andrea Rigoni, E. M. Cioran găseşte la începutul anilor optzeci în Adelphi a lui Roberto Calasso editura ideală pentru propriile sale texte

(„Chiar azi i-am scris câteva rânduri lui Roberto Calasso pe care-l cunoaşteam de scurtă vreme mulţumită scrisorilor Dumneavoastră. Nu uit că, dacă Adelphi a decis să mă

publice este mai ales meritul Dumneavoastră”, îi scrie Cioran lui Rigoni). Rigoni se dovedeşte un traducător pe cât de congenial pe atât de competent („fiindcă dumneavoastră

cunoaşteţi în mod mirabil franceza, de fiecare dată când primesc o traducere a dv., respir”, îi scrie Cioran de la Paris) şi devine foarte curând responsabilul publicării operelor

lui Cioran la editura Adelphi însoţindu-le şi de unele iluminate prefeţe (puţini au observat aceasta, dar la începutul ediţiilor Adelphi stă scris: „Publicarea operelor lui E.M. Cioran are loc sub direcţia lui M.A. Rigoni”).

Într-o superbă carte intitulată „E. M. Cioran. Mon cher ami, scrisori către Mario Andrea Rigoni 1977-1990” şi publicată de o mică editură din Padova, „Il Notes magico” cu

o splendidă introducere de Raoul Bruni, i se oferă cititorilor o amplă selecţie a scrisorilor pe care E. M Cioran i le-a trimis lui Mario Andrea Rigoni, în răstimp de treisprezece ani, între 1977 şi 1990.

Epistolarul dintre unul dintre cei mari scriitori contemporani şi tânărul studios şi scriitor de aforisme reparcurge istoria acestei prietenii (când schimbul de scrisori începe, Rigoni, atunci în vârstă de 29 de ani, publicase de puţin timp un amplu şi înnoitor studiu despre Leopardi şi estetizarea anticului) şi, mai ales, face lumină, nicicum lineară, a receptării lui Cioran în Italia.

Într-o scrisoare către Rigoni din 1977, Cioran va scrie: „Ştiu că nu exist în Italia. Dar asta face parte dintr-un faliment literar pe care-l accept, de altminteri sunt un autor marginal şi mă consider ca atare”. Aşa cum observă Raoul Bruni în introducerea la epistolar, „Dacă în general asupra raportului dintre Cioran cu alţi editori pare să se impună un „fel de nenoroc grotesc”, până într-atât încât el să poată scrie o carte întreagă despre necazurile cu aceştia” („gândeşte-te că în America şi în Germania m-au publicat la edituri specializate în cărţi şcolare”) în Italia a fost în mod aventuros tipărit la începutul anilor şaizeci de către Edizioni del Borghese, vădit de dreapta (din scrisorile către Rigoni rezultă că Cioran nu nutrea simpatie pentru acest editor de care se va îndepărta pe parcurs). În continuare se va merge înainte, cu propunerea de a fi tradus şi publicat la o editură milaneză aflată la început, „Multhipla”, apropiată de extremă stângă.

 

 

 

După un prim moment de ezitare, Cioran va refuza oferta de la Multhipla („Multhipla riscă să dispară peste câteva luni, aşa cum se întâmplă întreprinderilor de acest gen. Un scriitor necunoscut la o editură necunoscută seamănă foarte mult cu peripeţiile mele, cu trecutul meu”, va nota Cioran). Dacă o atare decizie se datora legitimei neîncrederi a lui Cioran faţă de editurile mici, Multhipla (ca de altfel şi Edizioni del Borghese) nu putea reprezenta editorul de dorit şi din alte motive. „Vă sfătuiesc să ţineţi seama de orientarea revistei şi, ca urmare, de a exclude din opţiune tot ceea ce într-un fel ori altul atinge politica, ideologiile şi smintelile de acest tip”, va scrie Cioran într-o scrisoare către Rigoni.

Tocmai datorită lui Rigoni s-a întâmplat că în Italia Cioran va ieşi din izolarea editorială. Prima scriere a lui Rigoni despre Cioran este din 1980, atunci când publică în revista

„Nuovi Argomenti” o „Mică antologie cioraniană”, cu un cuvânt înainte intitulat „Acrobatul intolerabilului”, pe care Cioran l-a apreciat („Ce potriveală! Formulele bine ticluite

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia prin scrisorile către Mario Andrea Rigoni sunt posibile numai în limbile latine”, îi scrie lui Rigoni). În ambient italian această antologie precede publicarea la Adelphi a primelor cărţi ale lui Cioran traduse de Rigoni: Ecartelément („Squartamento”, 1981) cu un studiu introductiv de Guido Ceronetti) şi Historie et Utopie („Storia e Utopia”, 1982). Apoi au fost publicate celelalte opere sub direcţia lui Rigoni, care a coordonat şi traducerile (printre toate şi cea semnată de Luigia Zilli, traducătoarea cărţii L’inconveniente di essere nati, „probabil cartea care mă exprimă cel mai bine”, cum notează Cioran).

Aşa cum arătam mai sus, o parte consistentă a scrisorilor adresate de Cioran lui Rigoni cuprind discuţii inerente publicării şi raportului cu editorii. Rigoni şi Cioran discută

deseori şi de aceste chestiuni referitoare la traducea cărţilor amândurora. Cioran susţine în mai multe rânduri că nu cunoaşte italiana, dar reuşeşte doar „s-o ghicească

graţie limbii române” (şi evident francezei şi spaniolei), însă cititorului îi este permis să se îndoiască de asta, dat fiind că în continuare va ajuta traducătorul francez să ajusteze unele detalii în versiunea franceză a studiilor lui Rigoni.

Pentru un pasionat de aforism ca mine, Mon cher ami e şi bogată în abordări şi reflecţii despre genul aforistic. Derulând epistolarul m-am ciocnit de adevărate aforisme ori fragmente de aceeaşi natură cu cele pe care le citesc în operele lui Cioran (…). În special există un aforism despre aforism scris de Cioran într-una din cele dintâi scrisori (8, septembrie, 1977) care este emblematic pentru luciditatea sa: „Genul aforismului comportă dificultăţi, întrucât cuvântul are o mai mare importantă decât într-o poezie sau într-un contract. În realitate este totul. Aceasta este pedeapsa pentru cine cultivă o formă de expresie în aparenţă atât de puţin serioasă”. Aşa cum a scris Raoul Bruni, Cioran e unul dintre ultimii continuatori ai marii tradiţii epistolografice europene, o tradiţie ce trece prin Madame Du Deffand, Flaubert, Kafka, Rilke şi îl situează, printre cei mai mari reprezentanţi ai săi, ce coincidenţă, pe Leopardi.

Într-un mod literar atât de tasat de rumoare şi de redundanţă, unde Cioran e citat total nepotrivit pentru orice lucru, acest epistolar dintre Cioran şi Rigoni mi se pare un

optim punct de observaţie – discret şi tainic, dar în egală măsură obiectiv lucid – spre a cunoaşte pe Cioran dincolo de atâtea locuri comune ce-i înconjoară faima.

 

Sursă: E-M-Cioran-la-sua-ricezione-in-italia-attraverso-le-lettere-a-marioandrea-rigoni/ http://aforisticamente.com/2011/01/17/

(În româneşte: G.P)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

8 × = şaizeci patru

Arhiva

martie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi   Apr »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031