Incon┼čtien┼úa p─âc─âtoas─â a unor ÔÇ×formatoriÔÇŁ de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Cite┼čte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Cite┼čte

Eleanor Mircea Insolitarea ludic─â a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludic─â a cotidianului   Din noul (merituos ╚Öi provocator) val de poe╚Ťi craioveni, Eleanor Mircea
Cite┼čte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poe╚Ťii lucreaz─â noaptea ÔÇ×C├ónd sunt ├«ntrebat─â de unde se
Cite┼čte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (ap─ârut ├«n ÔÇ×Corriere dÔÇÖinformazioneÔÇŁ, 26-27 aprilie 1958, apoi ├«n colec╚Ťia
Cite┼čte

Andrea Zanzotto: o nou─â Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nou─â Divina Mimesis ┬áGeorge Popescu ┬áAndrea Zanzotto, ÔÇťcel mai bun dintre poe╚Ťii italieni n─âscu╚Ťi
Cite┼čte

Davide Ronconi Scrisoare deschis─â dasc─âlilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschis─â dasc─âlilor filologi   Mai mult dec├ót o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Cite┼čte

Aldo Moro ┼či sf├ór┼čitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au ├«mplinit ÔÇô ┼či s-au comemorat ├«ntr-o larg─â gam─â de manifest─âri
Cite┼čte

Claudio Magris despre o art─â ┼či nu numai

[...]   Al doilea g├ónd. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp disp─ârut, Claudio Magris (┬źCorriere della
Cite┼čte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Cite┼čte

├Änc─â o trist─â desp─âr╚ŤireÔÇŽ

Vestea plec─ârii dintre noi, ├«ntr-un alt orizont, a lui Jean B─âile╚Öteanu a sosit, s├ómb─ât─â diminea╚Ťa
Cite┼čte

O (alt─â) ÔÇ×stafieÔÇŁ b├óntuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Cite┼čte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

A┼ča cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini reg─âsite ┼či doar ├«n
Cite┼čte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Cite┼čte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, pu┼úin a┼čteptat ┼či de aceea cople┼čitor, al celor dou─â momente omagiale pe
Cite┼čte

Zarv─â ╚Öi haos pe calea suspendat─â a speran╚Ťei

Reg─âsesc ├«n noianul de ├«nsemn─âri conservate ├«n spa╚Ťiul memorial al computerului o ├«nsemnare de mai
Cite┼čte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiec╚Ťii de la ├«nchiderea sec╚Ťiilor de votare, ceea ce anticipam ├«n articolul
Cite┼čte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece ├«n ultimii ani pe scena politicii ÔÇô
Cite┼čte

Un poem de Andrei Tarkovski

Not─â N-am ╚Ötiut c─â marele cineast rus a scris, ├«n afara c─âr╚Ťilor sale ╚Ötiute ╚Öi citite,
Cite┼čte

Umberto Eco - un incitant apel la cultivarea memoriei

Umberto Eco Drag─â nepoate, ├«nva╚Ť─â pe de rost (articol ap─ârut ├«n s─âpt─âm├ónalul ÔÇ×LÔÇÖEspressoÔÇŁ, la rubrica sa ÔÇ×La
Cite┼čte

Andrea Zanzotto:┬źScandalul┬╗ indicibilului

15 decembrie 2011
Autor

├Än ciuda unor vechi prejudec─â┼úi ce extr─âdau aspectul adev─ârului din ecua┼úia poeticului, problema sa s-a insinuat mereu ├«n orizontul oric─ârei experien┼úe majore odat─â cu experien┼úele romantice; chiar dac─â, chestiunea adev─ârului fusese deja sustras─â orizontului conven┼úional-retoric al esteticilor de stamp─â clasicist─â. De la perspectivele unei cazuistici ÔÇťlogiceÔÇŁ, ignar─â pentru poetic─â, s-a trecut, odat─â cu p├ónda romantic─â ÔÇô h├Âlderlinian─â ┼či novalisian─â ÔÇô la izvoarele Logosului unde se b─ânuia prezen┼úa acelei aletheia heideggeriane ca ÔÇťlumini┼č-rari┼čteÔÇŁ ├«n chiar ad├óncul selvei oscure ce reprezenta Limbajul la identificarea Sensului iluminant al mesajului c├óntului orfic: acela┼či ce asuma sarcina ÔÇô imposibil─â, oarecum dedalic─â ÔÇô de remediu-├«mbl├ónzire a fiarelor ┼či a pietrelor, rect├Ę a magmaticului geologic prezent chiar ├«n dimensiunea sa de quidditate rebel─â. Cu Nietzsche mai ales, problema adev─ârului trece definitiv ┼či ÔÇťscandalosÔÇŁ din aporiile ra┼úionamentelor logice, ├«n centrul unei provoc─âri a ontologicului. Fiindc─â pentru autorul Aurorei, ├«ntrebarea str─âveche ┬źCe este adev─ârul?┬╗, suport─â o transpozi┼úie ┼či devine astfel ├«ntrebare genealogic─â: ÔÇťde unde vine adev─ârul?ÔÇŁ, iar aceast─â schimbare de registru, cu neb─ânuite ÔÇťsurp─âriÔÇŁ de natur─â onto-gnoseologic─â, are, cu consecin┼úe imense pentru poetica succesiv─â, meritul de a resuscita Cuv├óntului o sarcin─â ce p─âruse definitiv pierdut─â; Cuv├óntul, dup─â Nietzsche, redevine configurarea ├«n sunet al unui stimul de natur─â ÔÇ×nervoas─âÔÇŁ; iar prin asta, se deschid, ├«nc─â neb─ânuite ├«n toat─â dimensiunea lor dramatic─â, por┼úile psihanalizei cu toate implica┼úiile ce vor urma.

Pentru Andrea Zanzotto, al c─ârui debut, cu volumul Dietro il paesaggio (├Än spatele peisajului), din 1951, ├«l singulariza prin conservarea obsesivelor interoga┼úii ermetice ale Fiin┼úei fragile, ÔÇťsl─âbiteÔÇŁ dup─â e┼čecul pozitivismelor ┼či, mai ales, dup─â ÔÇťamurgulÔÇŁ metafizicului, unica cale de urmat s-a eviden┼úiat a fi aceea de a-┼či cerceta, printr-un survol mortal, un topos, un ÔÇťpeisajÔÇŁ, exact circumscris, ├«ns─â nu ├«n exactitatea sa decorativ geografic─â; a se situa ÔÇť├«n spateleÔÇŁ (sau ├«nl─âuntrul) peisajului echivala, pentru el, cu gestul liminar al scufund─ârii ├«n vertijul non-sensului, ├«n acel ÔÇ×dezastru obscurÔÇŁ, numit ┼či interogat ┼či de Henri Michaux, nu ├«nt├ómpl─âtor unul dintre congenerii s─âi filtrat intertextual ├«n chiar paginile acestui volum de debut. Sarcina sa, ┼či a Poetului post-ermetic ┼či post-avangardist, ├«n chiar vremea ├«n care neorealismul, ├«n Italia, ┼či ÔÇťangajareaÔÇŁ (sartrian─â, camusian─â, althusserian─â), ├«n Fran┼úa aruncau ├«n derizoriu orice preten┼úie trans-cendental─â a poeticului, era aceea de a fora pe verticala unei quiddit─â┼úi de natur─â geologic─â c─âtre structurile mereu disimulate ale Logosului; o mi┼čcare ├«ntr-un ÔÇťsusÔÇŁ ┼či ├«ntr-un ÔÇťjosÔÇŁ, a┼ča cum observa cu pertinen┼ú─â Stefano Agosti, cel mai subtil exeget al s─âu; ┼či, ├«n acela┼či timp, tot pe urmele aceluia┼či critic, oferit─â, aceast─â mi┼čcare, oarecum paradoxal: adic─â, fix├ónd punctul cel mai de ÔÇťsusÔÇŁ al investiga┼úiei cu chiar volumul de debut, Dietro il paesaggio, spre a ajunge, abia cu ÔÇťtrilogiaÔÇŁ alc─âtuit─â din Il galateo in bosco, Fosfeni ┼či Idioma (din 1978-1986, la punctul cel mai de ÔÇťjosÔÇŁ al experien┼úei.

┬źLe d├ęsastre obscur┬╗

Primul Zanzotto continu─â, deci, experimentarea ├«ntr-un regim strict propriu a unui ermetism care, rat├óndu-┼či relativ repede ra┼úiunile de a exista (estetice ┼či, mai ales, ideologice) l─âsase ├«nc─â deschis─â m─âcar promisiunea (├«ndeosebi ungarettian─â) a esen┼úializ─ârii expresiei poetice p├ón─â la atingerea unei purit─â┼úi cristaloide a versului. Concomitent, a┼ča cum critica a sesizat la timp, pa┼čii uria┼či, revolu┼úionari avansa┼úi de avangardele istorice ┼či, ├«nainte de toate, de surrealism ┼či expresionism n-au putut fi ignora┼úi, nici de el, cum nici de al┼úi importan┼úi congeneri. Exemple, din primul volum, sunt, dac─â nu multe, oricum conving─âtoare: ┬ź…una fanciulla bionda / che ha un nome come una corona / e che ha perduto per sempre / una mano per salutare una rosa┬╗ (┬ź… o feti┼ú─â blond─â / ce poart─â un nume ca o coroan─â / ┼či care a pierdut pentru totdeauna / o man─â ca s─â salute un trandafir.┬╗ (Acolo pe pod); ori, din acela┼či poem: ┬źL├á un animale azzurro / deperisce nella sua tana / e lÔÇÖestate legata dalla neve / non conosce altro frutto che se stessa┬╗ (┬źAcolo un animal albastru / se stinge ├«n viziunea sa / iar vara legat─â de z─âpada / ce alt fruct dec├ót pe sine nu ┼čtie┬╗. Modelele ilustre sunt aici ├łluard, Lorca, Michaux, ├«ns─â demn de re┼úinut r─âm├óne faptul c─â poetul ┼či le asum─â (modelele) ├«n perspectiva de a conferi discursului blocat, la un prim nivel, ├«ntr-un peisaj distinct, ├«ntr-un ethos ├«nd─âr─âtul c─âruia se a┼čeaz─â strategic cu instrumentarul la ├«ndem├ón─â (limbajul, vederea-viziunea, dar ┼či celelalte sim┼úuri excitate la maximum), o m─âsur─â livresc─â; t├ón─ârul Zanzotto se serve┼čte de inter-text ┼či chiar textualizeaz─â cu mult ├«naintea novissimilor ce-ar urma s─â substituie, sub impactul demonetiz─ârii limbajului, orice reprezentativitate metafizic─â unui proces de auto-speculare a discursului poetic.

Surpriza, noutatea ┼či originalitatea acestui prim Zanzotto e de c─âutat ├«n alt─â parte ┼či anume ├«n decizia de a investiga, ca ├«n ni┼čte fi┼če clinice, psihanalitice, st─ârile gregare, halucinante deseori, iradiante, autentice staze, nu ale fiin┼úei, ci ale peisajului ├«n care deja a plonjat, cum avea s─â observe Montale ├«nsu┼či peste aproape dou─â decenii spre a-i identifica acel loc de unde vine adev─ârul, cum voia Nietzsche: ┬źLÔÇÖamore infermo del giorno / i monti fa deserti / e inaccessibili ormai. / I cimiteri oscuri diluvi / hanno accolto lÔÇÖodore delle mamcerie, / le unnumerevoli gale / della pioggia si assottigliano / e vanno ai cieli di carta / delle girandole e delle tende.┬╗ ( ┬źIubirea infirm─â a zilei / mun┼úii devin pustii / ┼či inaccesibili de-acuma. / Cimitirele obscure potoape / au cules mireasma maceriilor, / nenum─âratele gale / ale polii se mi┼čcoreaz─â / ┼či merg ├«n cerurile de h├órtie / ale vertijelor ┼či ale perdelelor┬╗ (┬źLÔÇÖamore infermo del giorno┬╗). ┼óintele investigatoare ale poetului sunt, de-acum, acelea┼či ale ├«ntregii sale crea┼úii, reiterate din unghiuri ┼či, mai ales, din puncte diferite ale sondajului, cum spuneam, pe vertical─â, de sus ├«n jos, de la ce se vede, din superficii, spre straturile cele mai ad├ónci, geo-logice, unde fosfeni (titlul unuia din volumele celebrei ÔÇťtrilogiiÔÇŁ), magme silicoase, osuare ale celor pierdu┼úi, ├«n diluvii ┼či surp─âri de teren, dar ┼či ├«n catastrofe (tot diluvii) ale Istoriei (primul r─âzboi mondial) sunt suplicate s─â dea seama de originea Fiin┼úei.

Poetul e, dintru ├«nceput, un testimone (un martor), iar actul poetic o m─ârturisire a acelui adev─âr care r─âm├óne, ├«n accep┼úia heideggerian─â, o aletheia: stare de ne-ascundere; mai exact spus, poetul ├«┼či refuz─â orice tenta┼úie de discursivizare, de transcendere, chiar dac─â transcenderea ar ├«nsemna, din punctul ├«n care se afl─â, nimic altceva dec├ót ÔÇťaducerea la suprafa┼ú─âÔÇŁ, adic─â la limbajul zilei, a lucrurilor, care nici nu mai sunt altceva dec├ót ÔÇťresturiÔÇŁ, ÔÇťr─âm─â┼či┼úeÔÇŁ, ÔÇťoaseÔÇŁ, ÔÇťcenu┼čiÔÇŁ, ÔÇťmagmeÔÇŁ , embleme ale unor descompuneri milenare; el se mul┼úume┼čte s─â le numeasc─â, s─â le indice printr-un proces de lexicalizare ce-┼či asociaz─â arpegiul muzical, dac─â nu chiar un elementar proces de fonetizare; pentru Zanzotto (c├óteva din poemele sale au fost puse pe partituri muzicale!), Semnificantul, ├«ntruc├ót nu poate fi g├óndit separat de Semnificat (con┼úinutul e forma ├«ns─â┼či), prin diferite jocuri fonetice, alitera┼úii, rime accidentale, imita┼úii de gesturi ori pure interjec┼úii, nu o dat─â create ad hoc, poetul configureaz─â un discurs liric ce-┼či derog─â printre strategii-i particulare ┼či pe aceea de a mima Realul.

Subiectul-Absenţă

Era firesc ca, dintr-o astfel de perspectiv─â, nici inter-textul, nici Literatura, ca ÔÇťmodel ÔÇô interior ┼či abstras ÔÇô al unei ziceri sustrase timpului, form─â verificat─â ┼či durabil─â de opus evenimentelor ambigui ┼či precare ale istorieiÔÇŁ, cum credea acela┼či Stefano Agosti. Pentru Zanzotto, Istoria nu-i altceva dec├ót un pretext de a constata falimentul Fiin┼úei ┼či, cu ea, al Limbajului; proba, ori mai cur├ónd contra-proba ÔÇô fiindc─â poetul lucreaz─â, ├«n linia ermetic─â ┼či post-expresionist─â, per via negativa ÔÇô o constituie tocmai degradarea, detracarea lor, a Fiin┼úei, tot mai sl─âbite, ┼či a Limbajului, tot mai aplatizat; standardizarea, ├«n orizont lingvistic, e cancerul c─âruia se cuvine a i se g─âsi un remediu. Iar remediul lui Zanzotto e pe c├ót de singular, pe at├ót de dramatic: revenirea la originea de-vorbitului, (del parlabile, cum ├«l caracteriza undeva francezul Michel D├ęguy), ├«ns─â ├«n exact direc┼úia identific─ârii urmelor unei ┬źgramatici originare┬╗, susceptibil─â s─â restituie ceva, nu din aura (├«ntruc├ót paradisiacul e definitiv pierdut, iar dac─â trebuie s─â r─âm├ónem la Dante, atunci el e de c─âutat exclusiv ├«n Infern, ca Frumuse┼úe (Belt├á) a Limbii, adic─â a Poeziei). Iar dac─â Limbajul ┼či-a pierdut, prin demonetizare, prin usage, orice preten┼úie la ├«n-trupare, la specularitate ┼či,┬á id est, la autenticitate, ceea ce-i mai r─âm├óne poetului de f─âcut e s─â se cufunde, arheologic vorbind, ├«n magma Realului, peisajul, deci, spre a aproxima, din cioburi, din fragmente, din resturi, din cenu┼či ┼či din oase ceva care s─â aminteasc─â de Limbajul disp─ârut. Realitatea e separat─â de limb─â, nu fiindc─â a┼ča se cuvine, ci fiindc─â astfel a sf├ór┼čit: ceea ce spune Limbajul nu mai este lucrul, semnul e mort, ci ceea ce Limbajul ├«nsu┼či a ajuns (a fost f─âcut) s─â spun─â. Este ┼či ra┼úiunea pentru care poetul nostru va trece, cur├ónd, ├«ncep├ónd cu volumul Vocativo (din 1957), la un fel de gramaticalizare pe cont propriu, a onomatopeelor, dar ┼či la alte tehnici deloc ├«nt├ómpl─âtor similare cu cele psihanalitice, freudiene ┼či, mai ales, lacaniene. Psihanaliza, descoperit─â relativ timpuriu de c─âtre Poet, asumat─â ca atare, recunoscut─â ca prezen┼ú─â ├«n c├ómpul s─âu de manifestare, va fi, totu┼či legat─â ├«n particular de dou─â aspecte nu tocmai prioritare ori predilecte ale ei: primul, freudian, ca preocupare pentru dereglarea psich├ę-i, f─âr─â ├«ns─â ┼čtiutele motiva┼úii sexologice, ci mai cur├ónd ca dereglare a Fiin┼úei ┼či a Limbajului prin detracarea Peisajului, a ambientului, ca efecte ├«n primul r├ónd ale industrializ─ârii ┼či consumismului. ┼×i iar─â┼či nu putem s─â nu observ─âm aici aceea┼či obsesie ca ┼či la marele s─âu prieten, venet ┼či el, Pasolini, spre deosebire de care autorul Frumuse┼úii nu va transforma dezolarea ├«ntr-un pretext de angajare ideologic─â ori politic─â. ├Äns─â ┼či mai aproape de poetica zanzottian─â ├«n aceast─â direc┼úie va fi consecin┼úa acelei aplatiz─âri a Limbajului prin standardizarea impus─â de acela┼či consumism. Pentru el, e limpede acest lucru, estetizarea adornian─â reprezint─â un pericol mortal, ca ┼či conceptul de reproducere a operei de art─â a lui Benjamin. ┼×i a firesc s─â fie a┼ča, c├ót─â vreme, a┼ča cum am v─âzut, actul poetic prin excelen┼ú─â consist─â, la Zanzotto, ├«n identificarea lui ens /ente, nu neap─ârat ├«n sens heideggerian, ci mai cur├ónd ├«n sensul identific─ârii acelei forma lingae care s─â stea pentru lucrul disp─ârut (prin diluvii, prin alunec─âri de teren, prin muta┼úii temporale etc.

Al doilea aspect al psihanalizei, de data aceasta mai aproape de Lacan, chiar dac─â, potrivit demonstra┼úiilor unor exege┼úi ai s─âi, ├«n unele privin┼úe poetul italian cade pe coinciden┼úe de nu cumva chiar ├«l anticipeaz─â pe filosoful francez, vizeaz─â statul Eului, sciziunea Subiectului, nu neap─ârat fichteian, c├ót mai cur├ónd ca persoan─â care vorbe┼čte, ca persona junghian─â: umbr─â ┼či urm─â, pe de o parte, dar ┼či instan┼ú─â actan┼úial─â a discursului ca zicere, cum ar dori Nichita St─ânescu; ce vrem s─â spunem prin aceasta? Zanzotto, ├«ntr-un lung interviu despre psihanaliz─â, ap─ârut nu cu prea mul┼úi ani ├«n urm─â, recunosc├óndu-i acesteia psihanalizei ├«n cetatea poeticului, dar ┼či ├«n biografia sa interioar─â, se ar─âta mai degrab─â tentat s─â-i recunoasc─â r─âd─âcini ├«n psihologia (estetic─â) a romantismului german, prin Novalis, dar ├«ndeosebi prin H├Âlderlin, Poetul, pentru el, prin excelen┼ú─â. Subiectul nu numai ca a disp─ârut (┼či nu-i deloc surprinz─âtor c─â el nici nu apare ├«n primul Zanzotto; survenirea Eului se produce abia odat─â cu Pasque dar mai ales cu Belt├á, ┼či-┼či va defini un statut precis cu tripticul Galateo, Fosfeni ┼či Idioma. ├Äns─â Subiectul nu-i dat, pentru Zanzotto, dec├ót ca Absen┼ú─â: el e locul vidului, al golului, Subiect-Absen┼ú─â; eul, de aceea, chiar ├«n ultimele poeme ale sale, nu se arat─â dec├ót rareori cu o identitate de natur─â poietic─â, ci impersonalizat, o Voce, disp─ârut─â ┼či ea odat─â cu quiddit─â┼úile devenite relicve ┼či c─âreia Poetul ├«ncearc─â s─â-i identifice Limbajul ca Vorbire; iar Vorbirea aceasta pare, acuma, lectorului subjugat, la r├óndu-i, de discursul standard, alt mod de a numi mallarm├ęan cuv├óntul turmei, nu doar extraneu, dar chiar ab-normal, schizoidal, pe dos (iar─â┼či nichitst─ânescian). ├Än parantez─â fie spus, oric├ót de distan┼úi ar p─ârea Zanzotto ┼či Sorescu, ultimul pare s─â fi avut norocul, ├«n ciclul Liliecilor, s─â reg─âseasc─â, aproape nealterat, exact Idiomul ├«nc─â nu pierdut, dar pe cale de disolu┼úie, chiar dac─â e vorba aici de o comunitate bine delimitat─â, etnologic ┼či sociologic; poetul italian a c─âutat ┼či el Idiomul (Idioma e titlul unei culegeri) ├«ns─â, cum e propriu literaturii peninsulare, a f─âcut-o apel├ónd la dialect, la cel venet, evident.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

opt − 7 =

Arhiva

decembrie 2011
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
    Ian »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031