Viorel Pîrligras
Remarc, cu precădere în mediul cultural provincial pe care-l frecventez, o anumită atitudine a creatorilor din domeniul artistic. O atitudine care mi-a amintit de un serial de desene animate, foarte popular acum vreo 40 de ani la televiziunea naţională unică. Calimero era un puişor de găină, negru tot, cu o coajă de ou în cap, foarte complexat că pe el nu-l iubeşte nimeni. De aceea, le propunea animalelor întâlnite – câini, pisici, capre – să-l adopte ca fiu. Desigur, animalele se speriau şi fugeau, fapt care-i accentua puişorului depresia. Era, cu alte cuvinte, un cerc vicios, nu o ieşire din criză. Revenind la creatorii noştri, o lipsă de autoîncredere generează adesea momente uşor ilare. Ei mizează deseori mai mult pe anturajul elitist decât pe propria lor creaţie. Răsfoiesc nişte cataloage expoziţionale şi găsesc fotografii înfăţişându-l pe creator în compania unor mari şi celebri artişti sau personalităţi. Citesc articole sau chiar cărţi în care scriitorii subliniază cu gravitate şi importanţă episoade în care s-au aflat în preajma unor somităţi sau creatori cunoscuţi. Studiez autobiografia unui muzician şi aflu că a cântat cu cutare sau cutare celebritate. Mă aflu într-o vizită la un erudit autentic, iar el îmi flutură cu mândrie pe sub nas opera completă a unui scriitor care i-a dedicat pe fiecare volum în parte preţuirea şi eterna recunoaştere, în chip de autografe. Cu alte cuvinte, valoarea acestor personaje ar consta doar în situarea lor, la un moment dat, în preajma unor personalităţi recunoscute. Ceea ce mi se pare, iertată-mi fie constatarea, o prostie. Nu-ţi faci piedestal artistic la nivelul nu ştiu cărui creator doar pentru că te-ai aflat în strânsă amiciţie cu el. Eu cred că fiecare om este o valoare în sine pe care trebuie să şi-o asume în faţa celorlalţi. Cu atât mai mult creatorii din domeniul artistic, care ar trebui să fie mult mai personali şi mai încrezători în arta lor, să nu şi-o eclipseze atârnându-şi valoarea de o alta mai mare. Pentru că adevăraţii creatori, fie că s-au numit Baba, Bălaşa, Enescu, Tudor Gheorghe, Marin Preda sau Nichita Stănescu, nu şi-au consolidat valoarea descriind relaţia şi existenţa lor pe lângă alţi copaci de geniu, au fost ei înşişi geniile care au onorat anturajul pe care l-au frecventat. Şi cred că atitudinea normală a unui creator este să-şi promoveze opera, lăsând istoriei artelor misiunea de a despica firu-n patru şi a determina relaţia artistului cu societatea.
(Apărut în Autograf nr. 1-2-3/ 2010)
