„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

Poeme

16 decembrie 2011
Autor

Intermezzo cu figurine de ceară

N-are vocaţia scribului. Cu un veac în urmă, şi-a pierdut mâna dreapta într-un duel cu crini galbeni de gelozie. Şi poezia nu e o vacă de muls. A învăţat asta abia când a trebuit să substituie prima metaforă cu o metonimie cioplită în lemn. În rest, dealul e-aproape, crucea încă mai trebuie şlefuită. Trebuie să strălucească pentru suferinţa prenatală. Şi ciobul e acolo pregătit pentru jertfă. Silaba întârzie la prânzul princiar al sabatului neîntinat. Voi fi acolo – zice. Vor fi acolo – zic – dar nu pentru căinţă. Nu pentru răzbunare. Nu pentru obol. Nu pentru mântuire. Pentru milă şi pentru sfârşitul care şi-a încheiat lucrarea Verbului. Lucrarea sa asupra Verbului. Şi scribul (ciung şi cocoşat de nemăsuri şi vrăji îngăduite numai vizitatorilor) va plânge subtil tremurul caligrafiei celuilalt. A nimănui. De fapt…

 

 Viţa de vină

margine cu perdeluţe la geam. cu untdelemn

sărac prin scorburi invadate de melci. Flamura

îndoielii pe o creastă de gând învins. eşecul pânzei

în trestirişul unui discurs ce şi-a pierdut începutul.

şi vara buimacă incendiind carnea şi apa şi cruzimea

şi acel finestrino al morţii prin care copilul bâiguia

prisosul vorbei tainice. ce s-a ales de braţul gol

al pâinii aşteptând la capătul aleii de roze murinde.

era marginea care purta în mari coşuri de trandafiri

urmele săpăturii adânci în magma milei. şi dincolo

de ea abisul care ne privea precum zarathusta

o rudă îndepărtată.

 

 Intermezzo cu miezuri de nucă

sic itur ada astra. am îndurat apocalipsa fiindcă am clădit-o. nu din cuvinte. nu din marmoră de Carrara. nu din lutul – oricum păcătos şi prea singur – ci din crimele asupra atâtor semne pe care le-am descoperit pe drumul dintre strigăt şi durere, dintre urlet şi rană. Împăratul nu se afla acolo spre a semna edictul asupra ultimei demisii a scribului: care n-a mai îndurat vestirea. Ştreangul era foarte aproape. La îndemână. Litera strălucea în apusul clandestin al unei odihne neîngăduite. Măsura şi răsura, echilibru precar – boală cu miezuri de nucă pe marginile ei de velur roşu. şi dacă nu m-am oprit acolo în accidentul Întâmplării a fost şi pentru că, mai în josul paginii, creştea acolada supliciului: crudul borţos al semnăturii indescifrabile, aluatul indicibilului. Unde să fi fost Poezia în tot acest timp în care orăcăitul broaştelor lansau spre cer proiectile de hieroglife? Simboli al bivio. Soft impardonabil cu guler alb mustind de o cerneală nemaivăzută.

 

Selva oscura

Am cutreierat vântul cu funia pe grumazul cuvântului

Şi secara din ochii tăi stăruia în acvila orei mai pură ca nicicând.

Nu ne vedeam din cauza febrei.

A luminii care venea din cutele bolii.

Şi era caldă plimbarea şi cald somnul ariciului

pe întinderea poemului

Beat de ultima ta răsuflare. Pe dealuri mureau în ţipăt scurt

Anemonele toamnei celei din urmă. Eram beţi şi eram tineri

Şi în sânge se cheltuia ardoarea de contrabandă –

nepreţuita iluzie.

 

Plugul înstelat al cerului din noi plămădea recolta

Cum briza însămânţează adesea în tâlharul de ocazie

Nu cruzimea ci mila crimei ce va urma.

Ne auzeam prin praful de pe tobele verii apuse

Plăgile vechi şi tinere încă: tăcerea era numai durere

Şi foame. Regeşti pustietăţi în hramul cutezanţei de a întoarce spatele

Pe ferigi coşcogeala leprosului anunţa marea logodnă.

Cu pământul ce nu ne părăsise niciodată.

Pe care niciodată nu-l vom lăsa din mâini.

Nu am avut o mare la îndemână, însă apele somnului inundau

Singurele visuri promise. Coşmaruri de înecaţi fără voie.

Gustul de a încheia ce începusem ne înstela. Pluteam.

Fructul copt în mâinile aprige

Ale celei care turma mâna putrezea în aurul serii.

Am văzut cum la răscrucea unde neantul o lua la dreapta

Crucea stătea înţepenită şi dreaptă.

În selva obscură a nimicului musteau neuitatele cânturi.

 

Şi nemuritorul se retrage

 Zice poetul la porţile umbrei unde salcâmi putrezi

Îşi alungă somnul lunecând în cuvinte mâloase.

Silaba ultimei metrici mai tremură încă pe prundul

Unduios al mării ce n-o să fie – care n-a fost să fie.

Întâmplarea e o petrecere o înduioşată aşteptare

În frica mâzgii cotropitoare. Să fii fericit astăzi -

Într-un astfel de sfârşit e o sfidare a cruzimii ce ne măsoară

Cu sângele ei rece şi încă demn de haruri străvechi.

Cavalerul cutreieră urma lăcustei. Verbul crapă.

Versul se lasă încet sub bruma harului nemângâiat.

Vom muri ieri – răsună pe poteci cu cerbi vinovaţi de-ntâlnire.

Care n-a fost a noastră. Mâine târziul va arunca deja

Sămânţa sfadei care-a cărat în nesfârşite convoaie

De vorbe tăcerea mieilor decapitaţi.

 

Purificare cu mucigai pe margini

 Lungă a fost iarna şi sticla fără îndurare şi strigătoare la cer

Zarva nebunilor şi crâncenă cea mai plăpândă dintre fiarele

Ţinutului. Ne citesc poemele mai vechi de un an. Pe noi care-am absentat. Pe noi, care ne-am cheltuit cealaltă cină.

Varul adoarme

Cu mâna la gură. Pudoarea mărului singur dă ocol grădinii

Devastate de melci uriaşi. Plăcerea ocoleşte gândul cel bun.

Pe ziduri urcă plăpând cărări sărate de prelungi rătăciri.

Unde-a stat umbra mătăsii nu vom şti poate niciodată. Neagra

Urzeală a mâinilor s-a strecurat între noi şi valul de sticlă.

Busola încă măsoară clandestinitatea crimei de ieri.

Paşii urieşeşti ai fiarei ne stau înainte. Şi înapoi

Capetele de bronz ale statuilor ierbii. Copilării fără scuturi.

Ierni fără adăpost. Ochiul tău dispare în centrul spaimei

Ce ne-a însoţit pân-aici. Moare la capătul ploii

O pasăre tânără şi nouă cum nu n-am mai văzut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

opt + 8 =

Arhiva

decembrie 2011
Lu Ma Mi Jo Vi Du
    Ian »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031