Eugenio Montale şi latuta mai puţin ştiută a destinului său creator

17 ianuarie 2017
Autor

 

Am scris şi publicat nu demult câteva articole ale jurnalistului Eugenio Montale, inclusiv cea apărută pe la mijlocul anilor cincizeci cu prilejul unei vizite pe care i-a făcut-o lui Constantin Brâncuşi în celebrul atelier de la Paris. Era pe vreme când marele poet era simbriaş, adică redactor la cotidianul „Corriere della sera”, unde colabora cu o libertate totală, scriind despre ceea ce dorea, liber de constrângerile inerente profesiunii de jurnalist.

Printre scrierile sale mai puţin cunoscute şi, în orice caz, total ignorate în spaţiul nostru cultural se numără şi cele adunate sub  titlul, în sine incitant, Trendadue variaziuni („Treizeci şi două de variaţiuni”) din care mi se pare interesant să propun cititorilor acestei rubrici două intervenţii, una în versuri cu un gust al umorului uşor de depistat iar alta despre condiţia traducerii  într-o lume în care războiul rece era o realitate mai nocivă decât se putea crede atunci şi, îndeosebi, de când ne putem da seama acum, când el pare a se reinstala. Notaţiile sale despre erorile unor traduceri mi se pare de un interes care merită aprofundate. (G. P.).

 

Din volumul Trentadue variazioni („Treizeci şi două de variaţiuni”).

 

21.

 

Figure

 

L’anafora sarebbe una lungagnata?

Con l’uso è scomparso anche il significato.

E lo zeugma? Un imbroglio della vista

o dell dita del linotipista.

Non certo un reuma. Quando apparve il nome

Nietzsche uno correttore fu licenziato.

 

Figuri

 

Anafora ar fi oare o tărăgănare?

Prin uz a dispărut chiar şi înţelesul.

Şi zeugma? O nălucire a vederii

ori a degetelor linotipistului.

Sigur nu o reumă. Când a apărut numele

Nietzsche  un corector a fost concediat.

 

 

 

 

22.

 

A fost vreodată Aristotel soldat? Fără să roşesc prea mult mărturisesc că nu ştiam atunci când mi s-a întâmplat să citesc Soldier Aristotle played the taws („Soldatul Aristotel se juca de-a aruncatul cu pietre la ţintă”), vers ce-a apărut într-una din cele mai faimoase poezii ale lui W. B. Yeats: Among School Children („Printre şcolare”). În forma aceasta versul s-a citit în multe ediţii şi în retipăriri şi nu a trezit obiecţii. Probabil că nici autorul n-a făcut caz de asta. Doar mai târziu eroarea a fost ştearsă şi s-a putut citi Solider Aristotle, prea puternicul Aristotel, şi a devenit clară contrapunerea la versul precedent care spune: „Pentru Platon natura ea o spumă / pe paradigma abstractă a lucrurilor”.

E limpede cum corectura a adus folos la mai buna înţelegere a textului. Dar poate că nu totdeauna e aşa. Uneori eroarea e mentală, aparţine cititorului care, apoi, informat asupra coquille, rămâne dezamăgit şi continuă să gândească textul în forma greşită. Un poet cunoscut de-al meu a scris: „Ezită peste culmea axei tremurătoare” (era vorba de un cufundar în poziţie dreaptă pe trambulină) iar compozitorul a scris: Ezită cât mai deasupra etcetera. Mulţi cititori au preferat forma greşită judecând-o mai … existenţială.

Apropo de coquille care înseamnă cochilie dar şi refuz. Într-o pagină a lui Gide litera d şi cuvântul înseamnă cu totul altceva. Probabil, fiind vorba de Gide, puţini cititori şi-au dat seama de avarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Arhiva

ianuarie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec   Feb »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031