* mai sunt mâini pe care nu le-am atins mai sunt ochi care nu m-au privit urechi la
Citeşte

“Lucian Irimescu și tentația artistică a magmaticului”

“Lucian Irimescu și tentația artistică a magmaticului”     Lucian Irimescu probează una dintre calitățile esențiale ale artei
Citeşte

„Temută şi hulită; o aventură „competiţională” dinainte pierdută…

„Temută şi hulită; o aventură „competiţională” dinainte pierdută…   O dezbatere asupra condiţiei istoriilor literare astăzi, aşa
Citeşte

Cronos contra Cronos: suspensia poetică a nostalgicului

Consacrându-se la – şi cu – deplină maturitate cercetării literare, autoarei, printre altele, a unei
Citeşte

Premiul literar: între recunoaştere şi consacrare

  N-am fost niciodată un fan al premiilor literare. Tratându-le, în principiu, cu plusul de relativism
Citeşte

Oriana Fallaci „Un marxist la New York”

Oriana Fallaci   Un marxist la New York   Iată-l că sosește: fragil, arzând de miile sale dorinţe, de
Citeşte

Maria Corti: Avantext

Termenul ²avantext² e de-acum utilizat din două puncte de vedere în mod necesar divergente, unul
Citeşte

Marcuse- Heidegger «Scrisorile anului zero»

Deşi foarte cunoscut încă din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la
Citeşte

Nadia Cavalera

Nadia Cavalera Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am primit din Italia un
Citeşte

Alda Merini: 17 poeme

Am văzut pe câmpul tinereţii ceva ce de departe se ivea: era culoarea fanteziei şi-n cer pornit-am să
Citeşte

Alfonso Gatto: Șapte poeme

Surâzându-ți   Surâzându-ți înseamnă a muri, împingând cuvântul spre tărâmul acela uşor spre cochilia în zumzet spre cerul înserării, spre orice lucru
Citeşte

Cioburi

Am uitat să-ţi spun (totdeauna se uită esenţialul): grădina m-a uitat şi mama n-a putut cuprinde în
Citeşte

nu mai există catifea nici speranţă

nu mai există catifea nici speranţă   ai zis atunci și mi-ai mai zis să scrii despre mine
Citeşte

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Cea mai urâtă zi dintotdeauna   Găsesc prin spațiul virtual, cel accesibil nouă(?) o informație interesantă –
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Loredana Magazzeni - Miraculoasa rană

    Miraculoasa rană -   „Dezordinea mea. În asta se află: că fiece lucru pentru mine e o
Citeşte

MARIO LUNETTA

Născut la Roma, unde a decedat în 2017. Are la activ o vastă operă ce acoperă
Citeşte

F. Aderca – un condotier al noii literaturi

În pofida prestanţei recunoscute de cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii literare în care a
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Marcuse- Heidegger «Scrisorile anului zero»

17 septembrie 2019
Autor

Deşi foarte cunoscut încă din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la Universitatea din Freiburg, între 1933-1934, a fost resuscitat, cu o vehemenţă disproporţionată şi susceptibilă să conducă la contestarea întregii sale opere filosofice, abia după moartea filosofului, spre sfârşitul anilor ’80. S-au scotocit arhivele, în căutarea de documente compromiţătoare, dar (lucru încă foarte grav) s-a trecut la re-lectura operei, de data asta, în cheie “politică”, asumat partizană, dându-se peste cap orice pretenţii asertive ale unui discurs filosofic ce marcase, încă din anii ’30, profunda criză a metafizicii occidentale, criză pe care autorului celebrei “Sein und Zeit” (1927) o asumase în nume propriu şi cu o francheţe ne reeditată până azi. Nu întâmplător, poate, la numai câţiva ani distanţă, vor urma alte personalităţi universale la rând, printre care Mircea Eliade, spre exemplu, căruia i s-a aplicat aproape exact acelaşi tratament.

Nu ne propunem acum o analiză a acestor tentative (necesare şi justificate în premise, dar eronate şi partizane în consecinţe), ci dorim să oferim cititorului câteva “episoade” ale cazului, situate istoric cu mult înaintea izbucnirii “cazului” Heidegger de mai târziu: e vorba de un schimb epistolar între Herbert Marcuse, fostul student al lui Heidegger, între 1928-1932, şi filosoful însuşi, scrisori datând din 1948, an considerat (şi propus ca atare de către Marcuse) “zero”, conotând, probabil, dorinţa unei “reglări de conturi” cu trecutul foarte apropiat, spre o survenire în viitor dincolo de umbrele grele ale unor “vinovăţii” ce trebuiau asumate. (G.P.)

 

28 august 1947

4609 Chevy Chase Blvd. Washington 15, D.C.

 

Dragă Domnule Heidegger,

 

am reflectat îndelung asupra a ceea ce Dv. mi-aţi spus în cursul ultimei vizite la Todtnauberg[i] şi asupra acestui aspect doresc să vă răspund în mod deschis. Dv. mi-aţi spus de a vă fi disociat pe deplin de regimul nazist începând din 1934, de a fi făcut, în cursul cursurilor dumneavoastră, observaţii din cale-afară de critice şi de a fi fost şi supravegheat de către Gestapo. Eu nu vreau să mă îndoiesc de spusele Dv. Dar rămâne în orice caz consistent faptul că Dv., în 1933-34, v-aţi identificat cu regimul, până la punctul de a apărea şi azi în ochii multora drept unul dintre cei mai puternici susţinători spirituali ai acestuia. Discursurile Dv., scrieri şi acţiuni din acea perioadă, constituie dovada acestui lucru. Dv. nu le-aţi retras public niciodată, nici măcar după 1945. Nici nu aţi declarat vreodată public de a fi ajuns la concluzii diferite de acelea exprimate de Dv. în 1933-1934 şi realizate prin acţiunile Dv. Dv. aţi rămas în Germania şi după 1934, în ciuda faptului de a fi avut posibilitatea să găsiţi oriunde în exterior un loc care să vă primească. Dv. n-aţi denunţat public niciodată nici una dintre acţiunile şi dintre ideologiile regimului. În atari circumstanţe, Dv. sunteţi încă şi azi identificat cu regimul nazist. Mulţi dintre noi am aşteptat mult un cuvânt al Dv., un cuvânt care să vă elibereze în mod limpede şi definitiv de această identificare, un cuvânt care să exprime adevărul Dv., actuala opinie despre ceea ce s-a întâmplat. Dv. n-aţi proferat niciodată un asemenea cuvânt – cel puţin n-a trecut dincolo de sfera privată. Eu – şi foarte mulţi alţii – v-am admirat ca filosof şi am învăţat infinit de la Dv. Dar nu putem opera o distincţie între filosoful şi omul Heidegger, care să nu fie în contradicţie cu însăşi filosofia Dv. Un filosof poate să se înşele în domeniul politic. În acest caz, el îşi va expune public eroarea sa. Dar acesta nu se poate înşela asupra unui regim care a asasinat milioane de evrei, care a făcut din teroare stare de normalitate şi care a răsturnat într-o baie de sânge tot ceea ce era în mod real legat de conceptele de Spirit, de libertate şi adevăr. Un regim care, pe de-a-ntregul şi integral, constituia caricatura letală a oricărei tradiţii occidentale pe care Dv. înşivă aţi expus-o şi apărat-o. Şi chiar dacă regimul nu ar fi fost caricatura, ci ar fi fost împlinirea reală a acestei tradiţii, chiar şi în acest caz nu putea să existe nici un fel de înşelare. Dv. trebuia să puneţi sub acuzare această întreagă tradiţie şi s-o renege… Trebuia neapărat ca Dv. să veniţi să luaţi partea istoriei Spiritului în acest fel? Orice tentativă de a combate o atare neînţelegere cosmică naufragiază împotriva rezistenţei generale faţă de modul de a se manifesta în mod serios al unui ideolog nazist. Intelectul uman obişnuit (şi chiar cel spiritual) ce manifestă o atare rezistenţă refuză de a vedea în Dv. un filosof, din moment ce apreciază că filosofie şi nazism sunt între ele ireconciliabile. Şi acesta trece dincolo de raţiune într-o atare convingere. Încă o dată: Dv. veţi putea combate identificarea persoanei şi operei Dv. cu nazismul (şi prin asta extincţia înseşi a filosofiei Dv.), numai atunci când veţi fi oferit o mărturisire publică a transformării şi conversiunii Dv. Numai atunci noi vom putea combate o atare identificare. Săptămâna aceasta Vă voi trimite un pachet[ii]. Prietenii mei s-au opus oarecum acestui lucru, reproşându-mi de a ajuta un om care s-a identificat cu un regim ce a trimis la camerele de gazare milioane dintre cei de aceeaşi religie cu mine. (Cu scopul de a evita eventuale neînţelegeri, doresc să observ aici că nu numai ca evreu, ci pe bază de motivaţii politice, sociale şi intelectuale, încă de la început am fost anti-nazist şi aş fi fost chiar de-aşi fi fost un “arian pur”.). Împotriva unor atari obiecţii nu-i nimic de retractat. În faţa conştiinţei mele am adoptat pretextul de a trimite un pachet omului cu care am studiat filosofia din 1928 până în 1932. Sunt conştient de faptul că acesta este un prost pretext. Filosoful anilor 1932-1934 nu poate fi complet diferit de cel precedent anului 1933, cu atât mai mult cu cât Dv. aţi întemeiat filosofic şi expus apărarea Dv. entuziastă a Statului nazist şi a Führer-ului.

 

Herbert Marcuse

 

 

Freiburg im Brisgau, 20 ianuarie 1948.

 

Dragă Domnule Marcuse,

 

am primit pachetul despre care Dv. m-aţi înştiinţat în scrisoarea din 28 august. Vă mulţumesc pentru asta. Cred că e conform cu intenţiile Dv. şi spre liniştirea prietenilor Dv. faptul că eu împart întregul conţinut al pachetului cu foştii mei studenţi care n-au fost niciodată nici în partid, nici n-au avut vreo relaţie cu naţional-socialismul. Şi în numele lor, vă mulţumesc pentru ajutor. Cu toate că aflu din scrisoarea Dv. pe cât de serios judecaţi munca şi persoana mea, totuşi scrisul Dv. îmi arată cât de dificil este să ai o discuţie cu oameni care n-au mai trăit în Germania din 1933 şi care oferă o judecată mişcării naţional-socialiste plecând de la sfârşitul ei. În legătură cu punctele importante ale scrisorii Dv. doresc să afirm ceea ce urmează:

1. În privinţa lui 1933: eu aşteptam de la naţional-socialism o reînnoire spirituală a întregii vieţi, o reconciliere a contrastelor sociale şi o salvare a Fiinţei occidentale de pericolele comunismului. Atari concepţii au fost limpede enunţate în discursul meu de Rectorat (l-aţi citit într-adevăr vreodată în întregime?), într-o conferinţă despre “Esenţa ştiinţei” şi în două discursuri ţinute docenţilor şi studenţilor de la Universitatea din Freiburg. La asta să se adauge şi un manifest electoral de circa 20/30 de rânduri, publicat în ziarul nostru studenţesc. Mă gândesc astăzi că unele aserţiuni incluse acolo au fost nelalocul lor. Asta e tot.

2. În 1934 mi-am recunoscut eroarea politică: mi-am dat demisia de la Rectorat în semn de protest împotriva Statului şi partidului. N-am fost pus la curent cu faptul că a) de eroarea mea s-ar fi profitat la un nivel propagandistic fie în ţară, fie în afară, ci că în egală măsură s-a tăcut la nivel propagandistic asupra b) recunoaşterii erorii mele. În orice caz, acest lucru nu-mi poate fi imputat.

3. Dv. aveţi pe deplin dreptate în a spune că n-am făcut niciodată o dezminţire (Gegenbekenntis) publică, care să fi fost clară pentru toţi; m-ar fi încredinţat călăului împreună cu familia. În această privinţă, Jaspers a spus: faptul de a trăi, asta desemnează chiar vinovăţia noastră.

4. Pe parcursul cursurilor şi al seminariilor mele din 1933-1934 am asumat un punct de vedere atât de univoc încât nici unul dintre studenţii mei să nu cadă pradă ideologiei naziste. Lucrările mele din acea perioadă, dacă vreodată vor fi publicate, vor depune mărturie despre aceasta.

5. După 1945, mi-a fost imposibil să fac vreo declaraţie, din moment ce aceia care aderaseră la nazism s-au lepădat de el cu o foarte dezgustătoare schimbare la faţă; iar eu nu aveam absolut nimic de împărţit cu ei.

6. În legătură cu cele mai grave şi întemeiate reproşuri pe care Dv. le pronunţaţi “despre un regim care a asasinat milioane de evrei, care a făcut din teroare stare de normalitate şi care a răsturnat în baie de sânge tot ceea ce era în mod real legat de conceptele de Spirit, de liberate şi de adevăr”, pot doar să adaug că dacă în loc de “evrei” s-ar pune “nemţi de răsărit”, atunci aceasta ar fi în mod egal valabil pentru unul dintre aliaţi, cu singura diferenţă că tot ceea ce s-a întâmplat începând din 1945 este cunoscut opiniei publice internaţionale, în timp ce teroarea de sânge a naziştilor a fost efectiv ascunsă poporului german. Spre a încheia, doresc să vă rog să reflectaţi asupra faptului că şi azi continuă să se alimenteze o falsă propagandă, prin care sunt răspândite spre exemplu zvonuri contradictorii privitoare la adevăr. Mi-au ajuns la cunoştinţă absurde calomnii în contul meu şi despre munca mea. Vă mulţumesc pentru a vă fi manifestat în mod sincer îndoielile Dv. în legătură cu mine. Pot numai să sper că într-o zi Dv. veţi putea găsi în scrierile mele pe filosoful cu care Dv. aţi studiat şi lucrat.

Cu cele mai bune salutări,

M. Heidegger

 

(Din Arhiva «Herbert Marcuse», Literaturhaus, Frankfurt am Main © Shereover Marcuse şi Peter Marcuse.

Scrisorile au apărut în numărul 50 din septembrie-octombrie 1998 al revistei «Reset», de unde le preluăm cu recunoştinţa şi mulţumirile de rigoare).

 

Traducere şi prezentare de

GEORGE POPESCU


[i] Este vorba de localitatea din munţii Pădurea Neagră, în apropiere de Freiburg im Bresgau, unde trăia Heidegger în faimoasa sa casă de vacanţă.

[ii] E vorba de un pachet conţinând alimente şi îmbrăcăminte pe care Marcuse îl expediază prin trupele aliate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

cinci − 3 =

Arhiva

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30