* mai sunt m├óini pe care nu le-am atins mai sunt ochi care nu m-au privit urechi la
Cite┼čte

ÔÇťLucian Irimescu ╚Öi tenta╚Ťia artistic─â a magmaticuluiÔÇŁ

ÔÇťLucian Irimescu ╚Öi tenta╚Ťia artistic─â a magmaticuluiÔÇŁ     Lucian Irimescu probeaz─â una dintre calit─â╚Ťile esen╚Ťiale ale artei
Cite┼čte

ÔÇ×Temut─â ┼či hulit─â; o aventur─â ÔÇ×competi┼úional─âÔÇŁ dinainte pierdut─âÔÇŽ

ÔÇ×Temut─â ┼či hulit─â; o aventur─â ÔÇ×competi┼úional─âÔÇŁ dinainte pierdut─âÔÇŽ   O dezbatere asupra condi┼úiei istoriilor literare ast─âzi, a┼ča
Cite┼čte

Cronos contra Cronos: suspensia poetic─â a nostalgicului

Consacr├óndu-se la ÔÇô ┼či cu ÔÇô deplin─â maturitate cercet─ârii literare, autoarei, printre altele, a unei
Cite┼čte

Premiul literar: ├«ntre recunoa┼čtere ┼či consacrare

  N-am fost niciodat─â un fan al premiilor literare. Trat├óndu-le, ├«n principiu, cu plusul de relativism
Cite┼čte

Oriana Fallaci ÔÇ×Un marxist la New YorkÔÇŁ

Oriana Fallaci   Un marxist la New York   Iat─â-l c─â sose╚Öte: fragil, arz├ónd de miile sale dorin┼úe, de
Cite┼čte

Maria Corti: Avantext

Termenul ²avantext² e de-acum utilizat din două puncte de vedere în mod necesar divergente, unul
Cite┼čte

Marcuse- Heidegger ┬źScrisorile anului zero┬╗

De┼či foarte cunoscut ├«nc─â din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la
Cite┼čte

Nadia Cavalera

Nadia Cavalera Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu c├óteva luni ├«n urm─â, am primit din Italia un
Cite┼čte

Alda Merini: 17 poeme

Am v─âzut pe c├ómpul tinere┼úii ceva ce de departe se ivea: era culoarea fanteziei ┼či-n cer pornit-am s─â
Cite┼čte

Alfonso Gatto: ╚śapte poeme

Sur├óz├óndu-╚Ťi ┬á Sur├óz├óndu-╚Ťi ├«nseamn─â a muri, ├«mping├ónd cuv├óntul spre t─âr├ómul acela u┼čor spre cochilia ├«n zumzet spre cerul ├«nser─ârii, spre orice lucru
Cite┼čte

Cioburi

Am uitat s─â-┼úi spun (totdeauna se uit─â esen┼úialul): gr─âdina m-a uitat ┼či mama n-a putut cuprinde ├«n
Cite┼čte

nu mai există catifea nici speranţă

nu mai exist─â catifea nici speran┼ú─â   ai zis atunci ╚Öi mi-ai mai zis s─â scrii despre mine
Cite┼čte

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Cea mai ur├ót─â zi dintotdeauna   G─âsesc prin spa╚Ťiul virtual, cel accesibil nou─â(?) o informa╚Ťie interesant─â ÔÇô
Cite┼čte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Cite┼čte

Loredana Magazzeni - Miraculoasa ran─â

    Miraculoasa ran─â - ┬á ÔÇ×Dezordinea mea. ├Än asta se afl─â: c─â fiece lucru pentru mine e o
Cite┼čte

MARIO LUNETTA

Născut la Roma, unde a decedat în 2017. Are la activ o vastă operă ce acoperă
Cite┼čte

F. Aderca ÔÇô un condotier al noii literaturi

În pofida prestanţei recunoscute de cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii literare în care a
Cite┼čte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Cite┼čte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Cite┼čte

Maria Corti: Avantext

17 septembrie 2019
Autor

Termenul ┬▓avantext┬▓ e de-acum utilizat din dou─â puncte de vedere ├«n mod necesar divergente, unul filologic ┼či cel─âlalt filosofic. ├Än aceast─â dubl─â perspectiv─â se explic─â dezvoltarea aici ┼či amploarea cap. II al Principiilor, paragraf. 2, Avantextul poetic ┼či dubla intrare ├«n joc; paragr. 6, Text poetic ├«n devenire. Statutul variantelor (unde totu┼či r─âm├ón de nedep─â┼čit afirma┼úiile lui Contini despre variantistic─â). ├Än plus se adaug─â reflec┼úia despre avantextul prozastic, narativ, valorific├ónd bogata ┼či sugestiva m─ârturie a Fondului de manuscrise de la Pavia.

Observ├ónd problematica de sus, rezult─â foarte clar, dac─â nu exist─â nimic mai mult unic ├«n realitate dintr-o ciorn─â de autor con┼úin├ónd o sintagm─â, un vers, o ├«nsemnare, totu┼či acea ciorn─â apar┼úine unei arii avantextuale a fenomenului literar at├ót de vast ├«nc├ót nu o vom aduna niciodat─â totul laolalt─â. Nu exist─â cale de ie┼čire din teritoriile imagina┼úiei. Exist─â mereu o ciorn─â scris─â ├«n vreo parte la vreo or─â ├«n orice timp sau loc din lume. E dificil s─â se orienteze pentru acela care tr─âie┼čte ├«n afar─â ┼či poate dup─â at├óta timp dup─â prima inventare a textului. Se depun eforturi, dar ceva pare mereu pierdut. ┼×i nu exist─â pierdere ├«n detrimentul ├«ntregii literaturi, dup─â cum nu exist─â achizi┼úie care s─â nu mearg─â ├«n avantajul ei,

Limbajul omului sose┼čte ca un oaspete nea┼čteptat ├«n ciornele poetice, poate s─â-┼či ia distan┼úe fa┼ú─â de poet, s─â se dezvolte ├«n avantexte potrivit unei proprii existen┼úe organice.

S─â ne ├«ntoarcem la cele dou─â puncte de vedere, cel filologic ┼či cel filosofic. Recentul frumos volum Introducere la studii de filologie italian─â[1], autorul Alfredo Stussi, ajuns la cel de-al cincilea capitol despre filologia modern─â de autor, dedic─â un paragraf no┼úiunii filologice de avantext ┼či opera┼úiei legat─â de acesta a filologilor italieni.┬á Raport├óndu-se ├«n principal la g├óndirea filologului Cesare Segre, autor al lucr─ârii ├Ändrumare ├«n analiza textului literar (Torino, Einaudi, 1985, la pp. 79, 84-85), Stussi consider─â avantext ansamblul de fraze precedente ale redact─ârii finale ale unui text, deja foarte bine constituite ┼či apte s─â dovedeasc─â existen┼úa elanurilor urm─âtoare. Cum ai spune c─â fazei avantextual─â se solicit─â deja un text precis cu structuri tematice ┼či formale astfel s─â ilumineze In mod comparat diferitele faze ale modului de producere a textului┬á ┼či s─â contribuie la edi┼úia sa critic─â.

Foarte diferit punctul de vedere filosofic pentru care ceea ce conteaz─â cu adev─ârat e problema st─ârii n─âsc├ónde a inven┼úiei, adesea reconduc├ónd la declara┼úiile arti┼čtilor fie ├«n ambian┼úa incon┼čtientului fie ├«n cea a unei interven┼úii ini┼úiale a ceva divin, supraomenesc, pe care Contini l-a numit pentru Vita Nova dantesc─â <aspectul mitologic al inspira┼úiei>:[2]

 

Atunci spun c─â limba mea a vorbit aproape ca pentru sine ├«ns─â┼či pus─â, ┼či zise: Femei ce-ave┼úi intelect de iubire. Aceste cuvinte le-am conservat ├«n mintea mea cu mare bucurie, g├óndind c─â le-a┼č folosi pentru ├«nceputul meu (Vita Nova, 10, 13-14)[3]

 

O confruntare s-ar putea descoperi ast─âzi la poetul Vittorio Sereni care, f─âc├ónd apel la g├óndirea lui Val├ęry, a afirmat: ┬▓Primul vers ├«l ofer─â zeii, iar tot restul ├«ns─â provine dintr-o elaborare succesiv─â┬▓.[4] E vorba desigur de o metafor─â teologic─â, aceea┼či prin care zicem ├«n mod popular ┬▓plouat din cer┬▓, fapt care ar ipotiza o crea┼úie din nimic, care ├«n realitate pare s─â apar┼úin┼č ├«n mod singular bunului Dumnezeu, care prin natura sa e unic. De fapt Goethe, care a vorbit totu┼či┬á de ┬▓ bucuria primei intui┼úii┬▓, ┼či-a corectat apoi tirul: < ce anume ├«nseamn─â a inventa ┼či cine poate spune c─â ar fi inventat asta opri aia? Astfel ├«n orice fel a miza pe dreptul de prioritate e adev─ârat─â nebunie; deoarece e doar prezum┼úie de incon┼čtien┼úi a nu voi s─â recuno┼čti cu onestitate faptul de a plagia>[5].

Reflec┼úia lui Goethe se leag─â de vervul a inventa ┼či de deverbalul inven┼úie, care se conoteaz─â foarte diferit potrivit cu atributul ce urmeaz─â: inven┼úien poetic─â, stiin┼úific─â, tehnologic─â poduc un raport divers cu realul ┼či cu adev─ârul dincolo de un efect divers al inven┼úiei, ┼úin├ónd seama ┼či de faptul c─â ars inveniendi a fost secole la r├ónd ├«ntr-o pozi┼úie principal─â ├«n ambian┼úa logicii ┼či a retoricii, ├«n ce prive┼čte acele loci argumentorum. A face lumin─â ori a ├«ncerca s-o faci asupra fecundit─â┼úii c├ómpului semantic ├«n care reintr─â texemul inven┼úie e aproape necesar, de unde cercetarea publicat─â la editura Einaudi, aici citat─â la nota 5 ┼či la care se retrimite. Dar locul mental unde este posibil a urm─âri anumite parcursuri ale inven┼úiei este tocmai avantextul, ca totu┼či acea condi┼úie psihologic─â creativ─â pe care Val├ęry o numea ├ętat dÔÇÖattente (Cahiers II, 944) sau dispozi┼úie de ├«ncercare pentru care subiectul e gata s─â vad─â ├«n realul posibilit─â┼úii de a fi ┬▓altul┬▓ ┼či astfel s─â se disocieze prin a se asocia ├«n mod divers cu efortul de a na┼čte noul.

Aceast─â stare de a┼čteptare con┼čtient─â sau incon┼čtient─â pentru Val├ęry, se ┼čtie, este ┼či tendin┼ú─â de a umple un gol, care cheam─â dintr-o pagin─â alb─â, dintr-un sunet, dintr-un ritm. Faimos este strig─âtul lui Mandelstamm: ┬▓ Nu exist─â ├«nc─â nici m─âcar un singur cuv├ónt, ┼či totu┼či versurile deja r─âsun─â┬▓. Sensului, ori mai bine zis puterii golului i se acompaniaz─â a┼čteptarea unei c─âderi a posibilului din existent, din real. C─âdere care adesea se nume┼čte inspira┼úie, iluminarae, fulgurare; la Val├ęry, Max Jacob, Montale de-a dreptul miracol. Nu ├«nt├ómpl─âtor, cei vechi aduceau ├«n cauz─â c├ónd zeii, c├ónd Muzele spre a explica mi┼čc─âtoarea senza┼úie, proprie a inventatorului ├«nsu┼či ┼či a publicului s─âu, c─â ceva ar fi sosit din afar─â, cel pu┼úin din afara con┼čtiin┼úei. Zanzotto noteaz─â: ┬▓Mi se ├«nt├ómpl─â s─â fixez pe vreo buc─â┼úic─â de h├órtie la ├«ndem├ón─â rapide adnot─âri care sunt deja nucleul unei poezii. Asta mi se ├«nt├ómpl─â atunci c├ónd o stare de suflet devine violent─â ├«nc├ót s─â for┼úeze expresia. Buc─â┼úile de h├órtie pot r─âm├óne acolo ani de zile┬▓.[6]

Pe urm─â exist─â interven┼úia ├Änt├ómpl─ârii: Jakobson povestea bucuria profund─â pe care gre┼čelile de tipar i-o d─âdeau poetului rus Hlebnikov, care sus┼úinea c─â gre┼čeala de tipar p─ârea uneori produs─â de un mare artist. Uneori ├«nt├ómplarea ofer─â prilejul s─âu a bruciapelo; a o recunoa┼čte ┼či utiliza ├«l prive┼čte doar pe poten┼úialul artist. ├Änc─â o dat─â Val├ęry este stimulant: ┬▓Les truvailles v├ęritables r├ęsultent dÔÇÖunesorte de cristallisation brusque, ou s├ęmi-brusque. CÔÇÖest un rangement sui generis, issu du hasard┬▓ (cursivul autorului, II 998). Debarcat ├«n insula care se nume┼čte limbaj, scriitorul poate s─â bage de seam─â c─â cuvintele ┼čtiu juca de unele singure┬á ┼či c─â din jocul ├«nt├ómpl─âtor poate ├«ncepe inven┼úia sa. Un cuv├ónt cade ├«n psich├ę ca o piatr─â ├«n apa st─âtut─â a unui mic lac, unde provoac─â nenum─ârate mi┼čc─âri la suprafa┼ú─â ┼či ├«n ad├óncime. S-ar distinge cu destul folos un caz care ac┼úioneaz─â din afar─â ┼či unul care opereaz─â dinl─âuntrul autorului astfel ├«nc├ót el, recunosc├óndu-l, s─â fie ├«n m─âsur─â s─â-i accelereze procesul sau s─â-l provoace f─âc├óndu-l s─â p─âtrund─â ├«n propria competen┼ú─â inventiv─â. Ribot ├«n Essai sur l┬óimagination cr├ęatrice discerne tocmai ├«n ├«nt├ómplare ├«nt├ólnirea unei ├«nt├ómpl─âri externe ┼či a unei apropriate dispozi┼úii interne, ┬▓la conflit de la causalit├ę externe et de la finalit├ę interne┬▓.[7]

Pentru a focaliza ┼či dispozi┼úia subiectului se ├«nt├ólne┼čte ceea ce Ren├ę Boirel ├«n volumul Th├ęorie g├ęn├ęrale de l┬óinvention define┼čte dinamismul orientato,[8] concept ├«n raport cu care┬á cercet─âtorul propune de-a dreptul o dynamologique intentionelle,cum s-ar spune o logic─â a dinamicii orient─ârilor interioare. Orientarea ar fi orientat─â spre anumite strucuturi ale realului, inclusiv limba, mai cur├ónd dec├ót spre altele cu scopul de a le modifica ori ale stiliza ├«n mod diferit. Din acest lucru s-ar deduce a nu fi nicic├ónd inven┼úia cu totul necondi┼úionat─â, nici desprins─â de raportul dublu al subiectului cu realul ┼či cu structurile semiotico-culturale, istorice, prealese ori suferite. Aceasta ar confirma utilitatea de a suprima lexemul ┬▓crea┼úie┬▓. Sugestiv exemplu de dinamism orientat ofer─â scrierile de copil ale lui Giacomo leopardi, publicate ├«n volumul ├Än cu┼čca pictat─â. Toate scrierile inedite, rare ┼či edite, 1809-1810 de Giacomo Leopardi;[9]┬á scurtele teme ├«n proz─â ale copilului reveleaz─â un sistem profund de nexuri poetice ├«n faz─â ├«nc─â embrionar─â. Exist─â adic─â structuri formale goale care a┼čteapt─â s─â fie ├«mbr─âcate. Textele tinere┼čti nu doar anun┼ú─â deja caracteristicile ideolectului leopardian, ci o serie de viitoare semnifica┼úii poetice, spre exemplu de structuri ritmice orientate incon┼čtient c─âtre realiz─âri viitoare. Analog discursului, de nu egale, s-ar putea face pentru cele dint├ói manifest─âri artistice ale lui Mozart ┼či ale lui Klee.

Pictorul Massimo Campigli, rafinat investigator al propriei activit─â┼úi creative, rar exemplu ├«n ce prive┼čte cele mai frecvente m─ârturii ┼či de aceea singular ┼či plin de solicitudine, scrie ├«n Noi scrupule:┬▓tabloul se prezint─â ca ┼či c├ónd ar fi fost latent ├«n mine, e problem─â de a-l determina s─â iese, de a ├«ntinde o curs─â subcon┼čtientului┬▓.[10]

Prin urmare un avantext este ┼či avan-tabloul ┼či astfel l-ar defini Lotman ├«n teoria sa a textualit─â┼úii, care ├«mpiedic─â izolarea seriei literare de alte serii textuale. Campigli arat─â ├«n lungul s─âu jurnal la capitolul XVI: ┬▓Dar ├«nc─â cel mai frecvent tabloul <care se afl─â ├«n mine> mi se ive┼čte ├«n mine ├«n timpul st─ârii de semiveghe, deja ├«mplinit ├«n toate detaliile ┬▓ (ivi, p. 145). ┼×i adnotarea: ┬▓Cred a┼čadar ├«n utilitatea, ├«n crea┼úie, ├«n ceea ce ├«n artilerie se nume┼čte un <scop fals>, care s─â distrag─â aten┼úia, inteligen┼úa ┼či s─â deschid─â o spiral─â subcon┼čtientului, care ┼čtie ┼či face totul,┬á dar resimte o mare pudoare ┼či sim┼úindu-se observat ┼či interogat se retrage, se ├«nv─âluie, se ├«nchide. Crea┼úia e un joc de-a v-a┼úi ascunselea cu subcon┼čtientul, te trimite cu g├óndul la ┼čireteniile de dragoste ┼či la cele ale v├ón─âtorilor┬▓.

Faimosul ├ętat d┬óattente este deseori descris de c─âtre autori, mai ales de c─âtre poe┼úi[11] ┼či poate cu curioase constan┼úe lingvistice, adesea metaforice: reac┼úie chimic─â la distan┼ú─â (Sereni), scurt-circuit (Luzi), magnet (Zanzotto), und─â ce urc─â (Luzi), un ├«ntreg acl─âtuind dinamica orient─ârilor interioare. Vantaxtul nu face ├«n mod irect s─â se ├«n┼úeleag─â c─â ar fi ca atare, ciornele Fondului de Manuscrise de la Pavia par s─â fie sf├ór┼čite acolo din ├«nt├ómplare ┼či un atare ritual av├ónd ceva magic care le apropie ├«ntre ele, faptul poate crea neajunsuri: ┼čters─âturi, rescrieri, deplas─âri de versuri, m─ârturisiri, despre ├«nceputul procesului inventiv adev─ârat ┼či propriu, semne ale activit─â┼úii r─âsucit─â s─â identifice op┼úiunile, dinamica oeient─ârilor spre anumite structuri ale realului, inclusiv limba sau modele culturale preexistente, ├«n tentativa unei prime stiliz─âri. Ca ┼či c├ónd autorul ar ┼čti deja c─â interven┼úiile sale sunt unicul lucru care d─â ├«n mod evident┬á semnifica┼úie operei ├«n desf─â┼čurare. El ┼čtie ┼či c─â acesta este genul Istoriei literare de care nu se poate ┼úine seama ├«n alc─âtuirea Istoriei literaturii.

Reflect├ónd asupra avantextului se percepe c─â literatura nu e f─âcut─â doar din cuvinte ┼či din lucruri, e str─âb─âtur─â de ciudate ├«nt├ómpl─âri de via┼ú─â interioar─â ┼či de apari┼úii ale Muzelor. Exist─â autori a c─ârei orientare sau dinamism orientat, cum ├«l nume┼čte Ren├ę Boirel,[12] este direct ├«n mod precis ├«n interven┼úiile corectoare, alte ├«n care asta nu se ├«nt├ómpl─â; autori mai nelini┼čti┼úi.

S-ar putea numi, ca să trecem la oximoron, formaţii informe acelea ce constituie faza embrională a avantextului; adevătul scriitor poartă apoi cu sine în mod firesc fetusul la deplina maturitate.

├Än acest parcurs nu exist─â scurt─âturi, faptul distinge ├«n mod radical inven┼úia de imagina┼úie, ultima fiind liber─â ┼či necondi┼úionat─â, poate s─âri peste faze ┼či chiar s─â se roteasc─â cu elegan┼ú─â ├«n gol. Uneori un artist neizbutit are mai mult─â imagina┼úie dec├ót un adev─ârat artist.

Observ├ónd materialele Fondului de manuscria de la Pavia se invidualizeaz─â o profund─â diferen┼ú─â ├«ntre seria de avantextte poetice ┼či avantaxtele narative, acestea din urm─â adev─ârate s─ârb─âtori ale imaginarului.

Textele poetice ofer─â lumini nu numai procesului inventiv, ci asupra naturii ├«nse┼či a limbajului poetic, adic─â asupra diferen┼úei calitative fa┼ú─â de aceea care se configureaz─â drept expresie artistic─â posibil─â ├«n vorbitor, pe c├ót suntem ├«n fa┼úa unei folosin┼úe a limbajului ca scop mai degrab─â dec├ót ca mijloc comunicativ. Exist─â o singur─âtate a limbajului poetic fa┼ú─â de alte limbaje , care-l face inefabil chiar dac─â nu elimin─â posibilitatea unui raport, oric├ót de antinomic, cu limba, faptul nu ├«nseamn─â a c─âdea ├«n solu┼úiile de tip crocian sau vosslerian.

Se dă impresia că ciornele rătăcitoare în conţinuturi ale Fonsului închid energeia limbajului poetic pentru care poetul este, chiar în sens lingvistic, eternul vorbitor. Asemenea lebedei murinde din poveste, cuvântul, în actul de a se stinge ca mijloc de comunicare cotidiană, devine realitate a poeziei. Despre vocale Rimbaud, zicând culoare, adaugă: Je dirai quelque jour vos naissances latentes.

 

Scurt-circuitul, imagine citat─â din Luzi, d─â ideea unei fulgur─âri. Deja ├«n antichitate Longino ├«n Despre Sublim [13] consider─â sublimul drept ceva care ┬▓exprimat la momentul potrivit r─âstoarn─â ca un fulger orice lucru┬▓. ┼×i ├«n mod oarecum nou stimuleaz─â Campigli care define┼čte fericirea de a crea ┬▓lucru dramatic, funambulesc, trepidant. Este ca a┼čteptarea c├ónd trapezul cade exact ├«n m├óna acrobatului ├«n zbor┬▓.

Debarcat ├«n insula care se cheam─â limbaj, poetul descoper─â c─â cuvintele se joac─â de unele singure, de unde puterea ├«nt├ómpl─ârii ├«n inven┼úia sa. Lingvistul Giulio Lepschy observ─â ├«n Aspecte lingvistice ale fantasticului:[14] ┬▓Alte tendin┼úe subliniaz─â aspectul iconic, fonosimbolic, expresiv al limbajului, coleg├ónd semnificantul, ┼či ├«n particular materia sa fonologic─â, nu at├ót ├«n mod direct de semnificat, /…/ c├ót de lumea interioar─â a vorbitorului ┼či a ascult─âtorului, ┼či adesea de aspecte creative ┼či fantastice ale spiritului lor┬▓. Sunt acestea evenimente ale spiritului din care e f─âcut─â poezia ┼či pentru care Val├ęry ar zice le corp parfois pase au travers de l┬óame.[15]

Avantextele poetice sunt poate cele mai ├«nc─ârcate de ceea ce Francis ponge define┼čte drept tatonnements de la cr├ęation.

Ironic─â, sugestiv─â ┼či ar trebui s─â-i spunem captivant─â de-a dreptul marea metafor─â a lui Ponge despre inspira┼úie sau mai exact despre acel proces pentru care o idee poetic─â se prezint─â min┼úii, dar apoi alunec─â mai departe ca o ┼čop├órl─â ┼či dispare. Asta se ├«nt├ómpl─â ├«n acela pi├Ęce intitulat─â tocmai Le l├ęzard,unde metafora genereaz─â un proces analogic:┼čop├órla, adic─â inspira┼úia, ├«┼či caut─â pe furi┼č drumul s─âu, se blocheaz─â pe zidul alb, care este pagina scriitorului, ┼či dintr-odat─â dispare ├«ntr-o cr─âp─âtur─â:

 

il en sort un petit animal formidablement dessin├ę, comme un dragon chinois, brusque mais inoffensif chacun le sait et ca le rend sympathique. Un chef d┬óeuvre de la bijouterie pr├ęhistorique.[16]

 

┼×i pu┼úin mai ├«ncolo Ponge ilumineaz─â analogia sa:

 

Telles conditions se trouvant r├ęunies:

Page par un violent d├ęsir d┬óobservation ├á y inscrire ├ęclrair├ęe et chauff├ęe ├á blanc. Faille par o├╣ elle communique avec l┬óombre et la fraicheur qui sont ├á l┬óint├ęrieur de l┬óesprit. Qu┬óun mot par surcroit s┬óy pose, ou plusiuers mots. Sur cette page, par cette faille, ne pourra sortir qu┬óun … (aussitot globant tous pr├ęc├ędents mots)… un petit train de pens├ęes grises – lequel circul ventre ├á terre et rentre volentiers dans les tunnels de la┬óesprit.

 

┬▓Atari condi┼úii g─âsindu-se reunite: pagin─â iluminat─â ┼či sc─âldat─â ├«n alb de o violent─â dorin┼ú─â de a ├«nscrie acolo ceea ce este observat. Falie prin care ea comunic─â cu umbra ┼či r─âcoarea ce se afl─â ├«nl─âuntrul spiritului. C─â un cuv├ónt prin supraplus s-ar instala acolo ori mai multe cuvinte. Pe aceast─â pagin─â, din aceast─â falie n-ar putea ie┼či dec├ót un / … / mic tren de g├ónduri – care circul─â ├«n goan─â ┼či cu pl─âcere reintr─â ├«n tunelul min┼úii.┬▓

Ar îsemna să ofensăm adevărul de n-am atribui în acest caz figurii analogiei capacitatea de a construi în mod fascinant procesul invenţiei.

Cu toate acestea Jakobson sugereaz─â de a nu aplica un raport de cauzalitate mecanic ├«ntre psich├ę ┼či inven┼úie; ar fi, zice el, ca ┼či cum ai pune ├«ntrebarea care-l tulbura pe un gentilom francez din trecut: ┬▓Coada e ata┼čat─â de c├óine ori c├óinele e ata┼čat de coad─â?┬▓.[17]

├Än avantextele poetice, spre deosebire de cele prozastice, se configureaz─â o major─â disontinuitate: se pot confunda rolurile de ├«nceput ┼či de sf├ór┼čit astfel ├«nc├ót viitorul spre final apare drept ├«nt├óiul; e ca ┼či c├ónd ar ie┼či la suprafa┼ú─â mult prea lent ordinea inventiv─â. O poezie de Montale se poate prezenta prin ┼čase versiuni. Dac─â deja Schleiermacher ├«n 1831 vorbise de ┬▓reflec┼úie prefigurant─â┬▓ (vorbildliche Besinnung) sau ┬▓prefigurare┬▓,[18] Poe a fost acela care la r├óndul s─âu a ilustrat ├«n The Philosophy of Composition [19] faptul c─â libertatea ini┼úial─â a poetului ├«nt├ólne┼čte limite r├ónd pe r├ónd prin care procesul inventiv avanseaz─â ├«ntruc├ót opera ├«ncepe s─â-┼či dicteze propria voin┼ú─â, s─â-┼či impun─â coeren┼úa.

Acesta e adev─âratul proces comun avantextelor poetice ┼či narative; poate mai frapante ├«n cele secunde, unde exist─â pasul lung al naratorului, cum de asemenea ┼či m─âsura temporal─â lung─â ┼či ├«n care scriitorul ├«ndur─â fascina┼úia ├«n plus a unei lumi posibile sau a unui univers imaginar ce se ofer─â drept repertoriu de imagini ce se nutresc din nesf├ór┼čite jocuri combinatorii (vezi aici Termenul nr. 4, Lumi posibile) (e vorba de cel de-al patrulea studiu al c─âr┼úii de fa┼ú─â, n. tr.). Spre exemplu, pentru Hilarotragoedia lui Giorgio Manganelli cercet─âtorul ├«nt├ólne┼čte ├«n Fondul din Pavia mai mult de cinci variante diferite, rev─ârsate p├ón─â la urm─â ├«n opera de tipar din 1964, ├«n care se asist─â la diverse muta┼úii de ruptur─â, mai ales ├«n exempla.

Borges a fost cel care a pus ├«n lumin─â drama alternativelor pentru care orice inven┼úie a unei intrigi, a unui timp, a unui spa┼úiu, a unui loc e op┼úiune ce se rezolv─â prin renun┼úare la o alt─â posibil─â op┼úiune la fel de ademenitoare (vezi Principi, cap. II, 4). Examenul primelor redact─âri consimte uneori de a accepta dificult─â┼úile activit─â┼úii selective, momentele de redactare ├«n care refuzatul nu dispare cu totul, deschide u┼ča ┼či reapare, d├ónd loc la o situa┼úie momentan─â de alternativ─â. Scriitorul Cess Nooteboom ├«n Le montagne dei paesi bassi [20] duce departe ├«n timp oscila┼úia ┼či imagineaz─â c─â ├«n jurul coper┼úii c─âr┼úii tip─ârite ar exista ┬▓g├óndurile pe care autorul le-a g├óndit ├«n timp ce scria ┼či c─ârora nu le-a permis s─â p─âtrund─â ├«n carte┬▓. ┼×i continu─â m─ârturisind c─â un astfel de moment ajunge la orice carte ┼či c─â sunt subevaluate tentativele┬á personajelor de a se sustrage existen┼úei ┼či ├«nt├ómpl─ârilor, sc─âp├ónd verific─ârii lor. ┬▓Se subevalueaz─â ceea ce ├«nseann─â a exista ┼či totu┼či nu exist─â cu adev─ârat┬▓ (ivi, p. 103).

Manganelli ┼či Morselli sunt doi scriitori cu un procedeu extrem de tulbur─âtor ┼či contradictoriu ├«n punerea modelului lor de lectur─â a lumii. Naratorul este condi┼úionat de construc┼úia unei lumi narative posibile, ├«n timp ce poetul apare legat de semnificatul cel mai profund a ceea ce este inven┼úia formal─â artistic─â, ├«n sine ├«nstr─âinant─â ├«n privin┼úa modelelor de lectur─â ale lumii.

Uneori pare c─â scriitorul nu ar fi capabil s─â suporte perfec┼úiunea, nici m─âcar ca idee, fiindc─â abuzat─â precum visurile cele mai visate. Se disting adesea ├«n mod foarte clar ├«ntr-o perspectiv─â tipologic─â a literaturii autori care au marcat categoria ┬▓sf├ór┼čit┬▓ al unui mod de a compune ┼či a modelelor culturale ├«n vigoare sau categoria ┬▓├«nceput┬▓ al noului. Spre exemplu, despre marcarea ├«nceputului e foarte semnificativ─â ├«ntreaga m─ârturisire avantextual─â a povestirii Madona filosofilor (┬▓La madonna dei filosofi┬▓) a lui Carlo Emilio Gadda. Textul prezent ├«n Fondul din Pavia, doldora de ┼čters─âturi, rescrieri, variante minime sau maxime, emite un mesaj limpede ├«n antinomia dintre structurile primei ┼či ale celei de-a doua redact─âri: primei redact─âri destul de monolingvistice ├«i urmeaz─â lucrul de suprapunere a acelui uz spastic al limbii. Pentru Gadda, se ┼čtie, semnificatul lumii este o ┬▓dizarmonie prestabilit─â┬▓; ei bine, un atare asistematic existen┼úial devine polisistematic ├«n noua punere a structurii narative ┼či lingvistice. Adic─â codicele comunicative ┼či expresive ale limbii literare, ale limbii vorbite ┼či ale dialectului se ├«ncruci┼čeaz─â ┼či se intersecteaz─â cu o func┼úie ├«nstr─âinant─â reciproc─â, d├ónd na┼čtere la plurilingvism. O privire pe foile avantextului gaddian las─â un sens de stupoare vr─âjit─â care ├«nso┼úe┼čte spaima; cu metafor─â botanic─â gaddian─â s-ar zice nu t─âiere de plante, ci excep┼úionale altoiuri, centrale ┼či periferice, o r─âbd─âtoare transformare structural─â.

 

 


[1] A. Stussi, Introduzione agli studi di filologia italiana, Bologna, Il Mulino, 1994, pp. 155-261.

[2] G. Contini, Un¢idea di Dante (1970), Torino, Einaudi, 1976, p. 54.

[3] Dante Alighieri, Vita Nova, a cura di Guglielmo Gorni, Torino, Einaudi, 1996.

[4] AA.VV. Sulla poesia. Conversazioni nelle scuole, Parma, Pratiche, 1981 (si citerà Sulla poesia).

[5] J. W. Goethe, Maximen und Reflexionen (si cita dalla trad. It. Massime e Riflessioni, Roma, Theoria, 1983, 2 voll.,II, p. 241; M. Corti, Percorsi dell┬óinvenzione, Torino, Einaudi, 1993, p. 4; id., Lieux mentaux et parcours de l┬óinventions, in AA.VV., Les sentiers de la cr├ęation, Reggio Emilia, Diabasis, 1994, pp. 19-36.

[6] AA. VV. Sulla poesia, p. 79.

[7] Paris, Alcan, 1908 (3), p. 135.

[8] Paris, Presses Universitaires de France, 1961, p. 48.

[9] A cura di M. Corti, Milano, Bompiani, 1972, soprattutto alle pp. XXIII-XXXI.

[10] M. Campigli, Nuovi scrupoli, Torino, Allemandi, 1995, cap. XV, p. 141; J. M. Lotman, B. Uspensky, Tipologia della cultura, milano, Bompiani, 1975.

[11] AA. VV., Sulla poesia, cit.

 

[12] R. Boirel, Th├ęorie g├ęn├ęrale de lÔÇÖinvention, Paris, Presses Universitaires de France, 1961, p. 48.

[13] Dionisio Longino, Del Sublime, a cura di C. Mazzucchi, milano, Vita e Pensiero, 1992, p. 5.

[14] G. Lepschy, Nuovi saggi di linguistica italiana, Bologna, Il Mulino, 1989, pp. 199-230.

[15] P. Val├ęry, Alphabet, a cura di M. T. Giaveri, Reggio Emilia, Diabasis, 1995., p. 98.

[16] Fr. Ponge, Le l├ęzard, in id. Pi├Ęces, Paris, Gallimard, 1962, pp. 84-88.

[17] R. Jakobson, Poetica e poesia, Torino, Einaudi, 1985, p. 45.

[18] M. Corti, Percorsi, cit., p. 14.

[19] E. Poe, Filosofia della composizione. In Opere scelte, a cura di G. Manganelli, Milano, Mondadori, 1971, pp. 1307-1322.

[20] C. Nooteboom, Le montagne dei paesi bassi, Milano, Iperborea, 1996, p. 101.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

trei + = 5

Arhiva

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
« Iul    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30