„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

Lumea (de ieri, de azi şi de mâine) în viziunea unui mare jurnalist

17 octombrie 2016
Autor

Notă

 

Continuăm în acest număr publicarea textului scrisorii pe care jurnalistul italian de notorietate mondială i-a adresat-o colegei, concitadinei şi prietenei sale, Oriana Fallaci, ca răspuns la articolul acesteia, între timp publicat într-o carte între timp publicat într-o carte („Mânie şi orgoliu”) devenită best-seller în anii care au urmat atacului sângeros de la 11 septembrie 2001.

 

Tiziano Terzani: Sultanul şi Sfântul Francisc (V)

 

 

Nu putem însă renunţa la speranţă.

„Spuneţi-mi, ce anume împinge omul la război?”, îl întreba Albert Einstein pe Sigmund Freud într-o scrisoare din 1932. „E cu putinţă a dirija evoluţia psihică a omului astfel încât el să devină capabil să reziste la psihoza urii şi a indiferenţei?”. Lui Freud îi trebuiră două luni ca să-i răspundă. Concluzia sa a fost că era de sperat: influenţa a doi factori – un comportament mai civilizat şi justificata teamă a efectelor unui război viitor – ar fi trebuit să pună capăt războaielor într-un viitor apropiat.

 

Ce-i drept, moartea l-a ocolit pe Freud de ororile celui de-al Doilea Război Mondial.

Nu l-a ocolit însă pe Einstein care a devenit totuşi tot mai convins de necesitatea pacifismului. În 1955, puţin înaintea morţii, din căsuţa sa de la Princeton în America unde găsise refugiu, a adresat omenirii un ultim apel pentru propria-i supravieţuire.

„Amintiţi-vă că sunteţi oameni şi uitaţi de tot restul”.

Pentru a ne apăra, Oriana, nu-i nevoie să jignim (mă gândesc la flegmele şi la loviturile tale). Pentru a ne proteja nu e nevoie să ucidem. Şi chiar în aceasta pot exista excepţii juste.

Mi-au plăcut totdeauna la Jataka, dintre poveştile vieţilor precedente ale lui Buda, cea în care până şi el, un compendiu al non-violenţei, ucide într-o încarnare anterioară. Călătoreşte pe o barcă împreună cu alte 500 de persoane, El, care are deja puteri clarvăzătoare, „vede” că unul din pasageri, un bandit, e pe punctul de a-i ucide pe toţi şi a-i jefui şi el previne asta aruncându-le în apă înecându-l ca să-i salveze pe ceilalţi.

A fi împotriva pedepsei cu moartea nu înseamnă a fi împotriva pedepsei şi în favoarea libertăţii tuturor răufăcătorilor. Însă spre a pedepsi cu dreptate e nevoie de respectarea anumite reguli ce sunt fructul lipsei spiritului civic natural, e nevoie de îndreptăţita raţiune, e nevoie de dovezi. Ierarhii nazişti au fost conduşi în faţa tribunalului de la Nüremberg; cei japonezi responsabili de toate atrocităţile comise în Asia au fost duşi în faţa Tribunalului de la Tokio mai înainte să fie, unii şi ceilalţi, în mod necesar traşi în ţeapă. Dovezile contra fiecăruia dintre ei erau zdrobitoare. Dar cele împotriva lui Osama Bin Laden?

„Noi avem toate dovezile contra lui Warren Anderson, preşdinte de la Union Carbide. Aştetptăm să-l extrădaţi”, scrie americanilor în aceste zile din India, desigur în formă de provocare, Arundhati Roy, scriitoare şi autoare a lui Dumnezeul lucrurilor mărunte: una ca tine, Oriana, faimoasă şi contestată, iubită şi urâtă. Ca tine, gata mereu să înceapă un scandal, Roy s-a folosit de discuţia mondială asupra lui Osama Bin Laden spre a cere să fie adus în faţa unui tribunal indian preşedintele american de la Union Carbide, responsabil de explozia din 1984 la fabrica chimică de la Bhopal, din India, ce-a făcut 16 mii de morţi. Un terorist şi el? Din punctul de vedere al acelor morţi, poate că da.

Imaginea teroristului care acum ne este prezentat drept „duşman” de distrus este miliardarul saudit care, dintr-o vizuină din munţii Afganistanului, ordonă atacul Turnurilor Gemene, este inginerul-pilot, islamist fanatic care, în numele lui Alah, se ucide pe sine însuşi şi mii de nevinovaţi; e băiatul palestinian care cu o geantă plină de dinamită se aruncă în aer în mijlocul mulţimii.

Trebuie totuşi să acceptăm că pentru ceilalţi „teroristul” ar putea fi omul de afaceri ce soseşte într-un sat sărac din Lumea a Treia în borsetă nu cu o bombă, ci cu planurile de construcţie a unei fabrici chimice care, din cauza riscurilor de explozie şi de poluare, n-ar putea fi niciodată construită într-o ţară din Întâia Lume. Şi centrala nucleară care îi face să se îmbolnăvească de cancer pe oamenii care trăiesc în apropiere? Şi digul care dislocă zeci de mii de familii? Ori şi mai direct construirea atâtor mici industrii ce cimentează orezării seculare, transformând mii de ţărani în muncitori spre a produce încălţăminte de sport sau radiouri portabile, până într-o zi în care e mai convenabil să mute acele lucrări altundeva şi fabricile se închid, muncitorii rămân fără lucru şi fără câmpuri bune de cultivat orezul, mor de foame?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

7 + = treisprezece

Arhiva

octombrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep   Noi »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31