Năluca lui Yorick

18 august 2013
Autor

Blog/Notes
Năluca lui Yorick
George Popescu

Putere – Opoziţie, iată un binom care, în politica dâmboviţeană mai recentă, şi-a eludat încet-încet câte ceva din structura sa organică, eşuând într-un fel de joc ipocrit în care, odată cu schimbarea terenurilor, fiecare parte preia, automat şi aproape axiomatic, rolul celeilalte. Dacă mai există dubii, o simplă evaluare cu puţin spirit analitic a celor două partituri ale discursului public e mai mult decât simptomatică.
Odată campania electorală, frenetică şi, în parte, ficţională, prin promisiuni disjuncte de realităţi palpabile, noua Putere rezultată resimte din plin beţia victoriei şi, pe neaşteptate, resimte şocul unui narcisism de care nu se mai vindeca decât cu preţul unei înfrângeri nicicând scontate. De cealaltă parte, noua Opoziţie, acuzând, şi ea, odată cu înfrângerea, un şoc, de sens opus însă, odată depăşită buimăceala, va prelua, indistinct şi cumva fatidic, partitura adversarei, în aceeaşi tonalitate şi cu aceleaşi tipuri – şi ticuri – de discurs. În tribunele Ţării, alegătorii – şi ei distribuiţi în două tabere, cu excepţia celor, din ce în ce mai mulţi deveniţi imuni – devin martorii unui spectacol la care sunt obligaţi să asiste, neputincioşi în absenţa votului suspendat între scrutine, prizonieri ai unui joc cu iz de afacere.
Nu persistă nicio urmă de raţionalitate: tot ce era şi este bun pentru o parte devine rău pentru cealaltă. Legislaţia însăşi e pretext de alegaţii … hermeneutice; căci aceeaşi lege şi aceleaşi litere ale ei, aruncate la subsolul paginii, capătă valori juridice (şi morale) diametral opuse.
Şi totul pare a avea o cauzalitate şi un determinism destul de la îndemână, dar pe care niciuna din cele două tabere nu sunt dispuse să le recunoască şi, în consecinţă, să se debaraseze de ele: e vorba de existenţa, în vecinătatea imediată a liderilor, la toate palierele, de la premier şi şef de partid în opoziţie până la prefect şi primarul unei localităţi risipite în geografia ţării, a unei echipe de „sfătuitori”, veritabili agenţi ai linguşelii, persoane clandestine în spaţiul culturii ca şi al vieţii normale, cu pretenţii neacoperite de a se pricepe la toate, gata să-şi dea cu părerea neîntrebaţi şi în legătură cu aspecte care merg de la teoria cuantică la …soarta maidanezilor.
Şi uite aşa se întâmplă că protagoniştii politici sau civici, singurii şi adevăraţii responsabili ai actului de guvernare, ai Ţării şi ai oricărei comunităţi, devin, mai devreme sau mai târziu, prin nu ştiu ce alchimii tainice, victime sigure şi facile ale unor presiuni persuasive pe cât de improprii pe atât de nocive.
În absenţa unui Yorick, tandrul prieten şi sfătuitor pe care dulcele prinţ Hamlet îl plânge mai convingător parcă decât pe nefericita Ofelie, nimeni prin preajmă nu poate, nu vrea ori n-are expertiza necesară să tragă de mânecă, substituind codul narcisist al beţiei de sine cu adevărul ce bântuie, cum se spune, cu capul spart prin cetate.
Subzistă, în această „proastă dialectică” pe care ne-o livrează democraţia, tocmai prin limitele ce l-au făcut cândva pe Winston Curchill s-o califice drept un sistem politic prost (cu paradoxalul merit de a nu exista altul mai bun!), un funest joc de substituiri de măşti, amintind de funambulescul joc al măştilor din „commedia dell’arte”. Cu adausul, la urma urmei, semnificativ, moralist prin definiţie şi scop, spectacolul e mai totdeauna prevăzut cu un happy-end.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Arhiva

august 2013
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul   Sep »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031