Oriana Fallaci „Un marxist la New York”

Oriana Fallaci   Un marxist la New York   Iată-l că sosește: fragil, arzând de miile sale dorinţe, de
Citeşte

Maria Corti: Avantext

Termenul ²avantext² e de-acum utilizat din două puncte de vedere în mod necesar divergente, unul
Citeşte

Marcuse- Heidegger «Scrisorile anului zero»

Deşi foarte cunoscut încă din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la
Citeşte

Nadia Cavalera

Nadia Cavalera Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am primit din Italia un
Citeşte

Alda Merini: 17 poeme

Am văzut pe câmpul tinereţii ceva ce de departe se ivea: era culoarea fanteziei şi-n cer pornit-am să
Citeşte

Alfonso Gatto: Șapte poeme

Surâzându-ți   Surâzându-ți înseamnă a muri, împingând cuvântul spre tărâmul acela uşor spre cochilia în zumzet spre cerul înserării, spre orice lucru
Citeşte

Cioburi

Am uitat să-ţi spun (totdeauna se uită esenţialul): grădina m-a uitat şi mama n-a putut cuprinde în
Citeşte

nu mai există catifea nici speranţă

nu mai există catifea nici speranţă   ai zis atunci și mi-ai mai zis să scrii despre mine
Citeşte

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Cea mai urâtă zi dintotdeauna   Găsesc prin spațiul virtual, cel accesibil nouă(?) o informație interesantă –
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Loredana Magazzeni - Miraculoasa rană

    Miraculoasa rană -   „Dezordinea mea. În asta se află: că fiece lucru pentru mine e o
Citeşte

MARIO LUNETTA

Născut la Roma, unde a decedat în 2017. Are la activ o vastă operă ce acoperă
Citeşte

F. Aderca – un condotier al noii literaturi

În pofida prestanţei recunoscute de cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii literare în care a
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

I. D. Sîrbu sau terapia de sine

Memoria ca sindrom al fericirii   Cum să-l uiţi pe I. D. Sîrbu când, odată ce l-ai
Citeşte

Eugen Negrici: Sub incidenţa spiritului creator

Când, în toamna anului 1966, am păşit, în ambientul abia înfiripat al noii alma mater
Citeşte

Italo Calvino: „profeţii” literare pentru mileniul trei

Premise metodologice*   În 1984, de-acum în plină glorie naţională şi internaţională, Italo Calvino primeşte, de
Citeşte

Pasolini:Visul unui centaur sau poetica corpului viu

“Cazul Pasolini” continuă, astăzi mai mult decât ieri să alimenteze multe dintre perplexităţile lumii literare
Citeşte

v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

19 aprilie 2018
Autor

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu un orgoliu exagerat, sub semnul unei evoluții gratificatoare în mai toate fațetele ei, iată că moartea (acea babă-cloanță umblând cu… coasa printre noi!) ne bântuie cu aceeași osârdie milenară. O fi, desigur, înscrisă, cum s-a tot spus, înscrisă în destinul nostru omenesc, dar, poate și fiindcă același neostoit „progres” ne-o face însoțitoare mediatică ceas de ceas și clipă de clipă, am ajuns să trăim aproape într-un coșmar. Mor, spun statisticile de pretutindeni, oameni – de la cei simpli ori săraci, de prin toate coclaurile Terrei, până la personalități de marcă ai culturii și artei – la concurență cu noii-născuți. Un gânditor de peste vremuri – citisem cândva – elogia ceea ce el numea… moartea anonimă. Media, de la noi și de aiurea, sunt mai curând parcă conectată, „cancanesc”, în zona vedetelor. Și a unui mondenități câteodată grețoase.

Nu doresc ca rândurile de față să fie taxate într-o astfel de perspectivă. Ele se doresc doar un modest și umil omagiu unei artiste, Ionela Prodan, al cărei sfârșit lumesc îndoliază nu doar folclorul autohton în determinările sale prin vreme, ci în mod particular meleagurile oltene, doljene în speță și, încă și mai exact, acel sud mirific dispus între Ianca și Zăval, prin care resturile falnicelor păduri de odinioară își dau, la această clipă de adio, prinosul lor de lacrimi față de cea care, la rându-i, le-a cântat și le-a adus o emoționantă faimă.

Pentru cei care nu știu ori au uitat, le amintesc că Ionela Prodan a fost studentă la fostul Institut Pedagogic ce-a premers ctitoria actualei Universități, acolo unde am întâlnit-o întâia oară pe potecile – și ele spuzind de copaci și de flori – ale vechiului stabiliment. Bătea la porțile consacrării ca interpretă și, cu un strop de sfiiciune, mi se plângea că i se reproșează trăsăturile unei voci ce nu consona mai cu nimic din ce se știa și asculta. Mie mi s-a părut – și i-am spus-o, iar și-a reamintit ori de câte ori drumurile ni s-au încrucișat – că tocmai această particularitate a vocii sale  trebuie să-i fie miză supremă. Și a și fost. Căci imediat – în ultimele sale luni de studenție – avea să fie încoronată la ediția din 1970 a marelui Festival „Maria Tănase” cu Marele Premiu.

Am scris atunci despre ea și am revenit și când ea însăși s-a întors pe scenele Băniei.

N-am fost – spre a nu fi înțeles eronat – ceea ce se cheamă un… fan al interpretei. I-am admirat, în primii ani, sârguința cu care își culegea din tezaurul anonim al dăbulenenilor și al comunităților sud-doljene cântecele conferindu-le, cu timbrul vocii sale de o gravitate aparte, strălucirea care le-a impus publicului celui mai larg și mai divers.

Despărțirea de un artist rămâne, ca să parafrazez aici o vorbă a lui Geo Bogza, o palmă pe care moartea ne-o aplică tuturor. Ca și umanității în întregul ei.

Adio, Ionela Prodan! Rămânem cu bijuteriile cântecelor tale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

noua − = 5

Arhiva

aprilie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar   Mai »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30