Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

Umberto Eco - un incitant apel la cultivarea memoriei

Umberto Eco Dragă nepoate, învață pe de rost (articol apărut în săptămânalul „L’Espresso”, la rubrica sa „La
Citeşte

Umberto Eco: elogiul erorilor care schimbă lumea

19 septembrie 2017
Autor

La doar câteva zile de la despărţirea de Umberto Eco continuă, mai ales în spaţiul italian, dar nu numai, dezbaterile în regim omagial despre autorul „Numelui trandafirului” şi al atâtor zeci de cărţi publicate în aproape şaptezeci de ani de activitate intensă, frenetică, temerară pe alocuri, acoperind o vastă şi impunătoare gamă de discipline.

Dacă ne-am opri doar la vocaţia sa jurnalistică, consider deja că reprezintă o performanţă în sine faptul că şi-a susţinut rubrica sa săptămânală, cu titlul semnificativ „La bustina di Minerva” („Plicul Minervei”) în publicaţia „L’Espresso” timp de 32 de ani, fără nicio întrerupere.

Ultimul număr al săptămânalului milanez mai sus menţionat i-a fost dedicat în întregime titularului rubricii republicând la loc de cinste şi întâiul articol cu care îşi inaugura lunga şi populara colaborare.

Articolul apărea în numărul din 31 martie din 1985, în care autorul, pe atunci în plină glorie internaţională nu doar ca romancier (îi apăruse deja şi cel de-al doilea roman cu titlul „Pendulul lui Foucault”, ca să nu mai vorbim de cărţile sale de studii, inclusiv celebrul „Tratat de semiotică”), îşi avertizează, nu fără sagacitatea-i şi ironia recunoscute, asupra aventurii căreia i se dedica.

Rubrica – şi, fireşte, colaborarea sa – i se datora prietenului său de decenii, nimeni altul decît Valentino Bompiani, jurnalist şi proprietar al L’Espresso şi deopotrivă al uneia dintre cele mai prestigioase case editoriale din Italia, despre care Eco însuşi povesteşte, spre a-şi justifica titlul rubricii, cum cel dintâi obişnuia să inventeze rubrici şi colecţii editoriale pe dosul pachetelor lui de ţigări ce-ar fi meritat conservate pentru cine ştie ce pagini de istorie literară şi jurnalistică.

Eco se teme că rubrica nu va rezista probabil mai mult de un an. Experienţa o mai făcuse şi acesta a fost rezultatul. Titlul nu trebuie, susţine iniţiatorul, pus în seama înţelepciunii zeiţei, ci… chibriturilor pe care le aprinzi ;i le-arunci, ceea ce sugerează că vor fi atacate aspecte ale vieţii cotidiene, cu diversitatea lor ce-ar putea concura rubricile de… publicitate:

„Deocamdată, plicuri: despre ultima carte necitită, despre intuiţia ce ne-a bântuit mintea pe autostradă în timp ce frânezi la coada unui Tir, despre fiinţă şi nimic, despre celebrii paşi de dans ai lui Fred Astaire. Apoi vom vedea…”

Şi, apoi, cum titlul acestui prim articol era „Ce frumoase erori!”, Eco se opreşte asupra rolului, de cele mai multe ori decisiv pentru destinul istoriei şi al culturii umane, al unor erori, precum cea binecunoscută, a genovezului Cristofor Columb, navigatorul care pornise în căutarea Indiilor descperind, în schimb, America. Autorul aminteşte că în engleză termenul acestor descoperiri este serendipity şi care ar semnifica, simplu, descoperire din greşeală. Exemplele nu lipsesc, de la celebrul măr ce i-ar fi căzut în cap lui Newton la Marie Curie ce-ar fi uitat din neatenţie Pechblenda (ori Uranitul) pe măsuţă şi la Bethold Schwarz, descoperitorul pulberii de puşcă tot din întâmplare.

Căci, avertizează Eco mai în glumă, mai în serios, „Uneori mă tem că acela care nu descoperă niciodată nimic ar fi cel care vorbeşte doar când este sigur că are dreptate. Este tocmai ceea ne învăţau părinţii: Mai înainte să vorbeşti, gândeşte!. Gândeşte, desigur, dar gândeşte şi la altceva. Ideile minunate survin din întâmplare. De aceea, dacă sunt bune, nu sunt niciodată numai ale tale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

şapte × 8 =

Arhiva

septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug   Oct »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930