„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

20 aprilie 2019
Autor

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23 februarie 2015. Întrebarea este nu doar dacă între timp s-a schimbat ceva în statutul al media autohtone, ci dacă nu cumva precaritatea a crescut până peste marginile unor minime așteptări.

 

În cea mai proastă dialectică cu putinţă, presa autohtonă, în cvasi-totalitatea sa, nu putea să fie altceva şi altcum decât societatea în care evoluează şi pe care pretinde s-o schimbe în bine. Intrată aproape din primii ani postdecembrişti într-o funestă competiţie de afirmare şi, deseori de supravieţuire în contextul unui capitalism dezmăţat, s-a trezit subit în jocul vulnerabilităţilor de tot felul, traversând spaţiul imund al unor oportunisme (de la statutul de oficină partinică la cel de slujnică a unor interese de grup) sfârşind prin a compromite cele mai elementare cerinţe deontologice.

Goana după rating, pe lângă riscul firesc al deprofesionalizării prin supralicitarea scandalului şi al licenţiosului, coroborată şi cu o acerbă dorinţă de câştig rapid prin asumarea prototipului de vedete pe un model occidental impropriu unei societăţi profund sărăcite, a sfârşit prin a institui un sistem mediatic nefast funcţiilor sale de bază, deteriorând, în umbra unei clase politice amatoriste şi gregare, exact ceea ce a pretins şi mai pretinde că ar face: o operă de informare şi de formare în deplin consens cu exigenţele unei morale şi ale unei educaţii civice mai necesare decât oricând.

Slujbaşi – ai breslei – adunaţi intempestiv de prin toate cotloanele subculturii urbane (şi, uneori, chiar suburbane), semidocţi cu pretenţii „academice” şi închipuiţi profeţi ai adevărului furnizat în doze „absolute”, confundând analiza la obiect marcată de profesionalismul specializat, oferă unui public pe care ei înşişi l-au decupat de la linia unei normalităţi doar mostre de improvizaţii „lălăite”.

Spaţiul „public” al televiziunilor e, în această perspectivă, o evidentă probă rechizitorială: aceleaşi figuri – politicieni guralivi şi „analişti” de conjunctură, cu toţii închipuiţi docenţi în mai toate domeniile şi sectoarele vieţii sociale, ale economiei şi, îndeosebi, ale justiţiei, îşi dau întâlnire în studiouri formatate ca veritabile tribune de „dezbatere”, pălăvrăgind ceasuri întregi în coduri ale unei gramatici de uz propriu: aceiaşi, dar sortaţi, potrivit cu scopurile, deja ştiute, aprig disputate patronal şi „ideologic”.

 

Două excesive paradoxuri: întâi, crucificarea clasei politice fără nici cel mai infim efort de a se disocia, în propria lor execuţie, de năravurile acesteia, cu care se trădează a fi într-un raport vizibil de complicitate; în al doilea rând, abandonarea voioasă a oricărui principiu de neutralitate, chiar atunci când e vorba de un eveniment înscris în realitatea cotidiană cea mai banală. Un accident rutier, un incendiu într-o clădire, o gripă a unui oficial, ca să nu mai vorbim de prezentări la instanţe de judecată ale unor oameni publici devin, subit, fără preparative, premise şi pretexte ale unor exhibiţii sfidând chiar funcţia unor simpozioane academice ori a unor întruniri internaţionale cu profil decizional.

Că este aşa, au probat-o ultimele săptămâni tasate pe zăngănitul de cătuşe din insolita campanie în forţă a justiţiei ieşite, şi ea, dintr-o discutabilă apatie, în care cele câteva zeci de (falşi) mediatori ai informaţiei au suplinit, alternativ, competitiv dar şi antagonic, completele de judecată, cu o impresie de cancan sufocant. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

5 + trei =

Arhiva

aprilie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar   Mai »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930