* mai sunt mâini pe care nu le-am atins mai sunt ochi care nu m-au privit urechi la
Citeşte

“Lucian Irimescu și tentația artistică a magmaticului”

“Lucian Irimescu și tentația artistică a magmaticului”     Lucian Irimescu probează una dintre calitățile esențiale ale artei
Citeşte

„Temută şi hulită; o aventură „competiţională” dinainte pierdută…

„Temută şi hulită; o aventură „competiţională” dinainte pierdută…   O dezbatere asupra condiţiei istoriilor literare astăzi, aşa
Citeşte

Cronos contra Cronos: suspensia poetică a nostalgicului

Consacrându-se la – şi cu – deplină maturitate cercetării literare, autoarei, printre altele, a unei
Citeşte

Premiul literar: între recunoaştere şi consacrare

  N-am fost niciodată un fan al premiilor literare. Tratându-le, în principiu, cu plusul de relativism
Citeşte

Oriana Fallaci „Un marxist la New York”

Oriana Fallaci   Un marxist la New York   Iată-l că sosește: fragil, arzând de miile sale dorinţe, de
Citeşte

Maria Corti: Avantext

Termenul ²avantext² e de-acum utilizat din două puncte de vedere în mod necesar divergente, unul
Citeşte

Marcuse- Heidegger «Scrisorile anului zero»

Deşi foarte cunoscut încă din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la
Citeşte

Nadia Cavalera

Nadia Cavalera Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am primit din Italia un
Citeşte

Alda Merini: 17 poeme

Am văzut pe câmpul tinereţii ceva ce de departe se ivea: era culoarea fanteziei şi-n cer pornit-am să
Citeşte

Alfonso Gatto: Șapte poeme

Surâzându-ți   Surâzându-ți înseamnă a muri, împingând cuvântul spre tărâmul acela uşor spre cochilia în zumzet spre cerul înserării, spre orice lucru
Citeşte

Cioburi

Am uitat să-ţi spun (totdeauna se uită esenţialul): grădina m-a uitat şi mama n-a putut cuprinde în
Citeşte

nu mai există catifea nici speranţă

nu mai există catifea nici speranţă   ai zis atunci și mi-ai mai zis să scrii despre mine
Citeşte

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Cea mai urâtă zi dintotdeauna   Găsesc prin spațiul virtual, cel accesibil nouă(?) o informație interesantă –
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Loredana Magazzeni - Miraculoasa rană

    Miraculoasa rană -   „Dezordinea mea. În asta se află: că fiece lucru pentru mine e o
Citeşte

MARIO LUNETTA

Născut la Roma, unde a decedat în 2017. Are la activ o vastă operă ce acoperă
Citeşte

F. Aderca – un condotier al noii literaturi

În pofida prestanţei recunoscute de cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii literare în care a
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

20 aprilie 2019
Autor

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23 februarie 2015. Întrebarea este nu doar dacă între timp s-a schimbat ceva în statutul al media autohtone, ci dacă nu cumva precaritatea a crescut până peste marginile unor minime așteptări.

 

În cea mai proastă dialectică cu putinţă, presa autohtonă, în cvasi-totalitatea sa, nu putea să fie altceva şi altcum decât societatea în care evoluează şi pe care pretinde s-o schimbe în bine. Intrată aproape din primii ani postdecembrişti într-o funestă competiţie de afirmare şi, deseori de supravieţuire în contextul unui capitalism dezmăţat, s-a trezit subit în jocul vulnerabilităţilor de tot felul, traversând spaţiul imund al unor oportunisme (de la statutul de oficină partinică la cel de slujnică a unor interese de grup) sfârşind prin a compromite cele mai elementare cerinţe deontologice.

Goana după rating, pe lângă riscul firesc al deprofesionalizării prin supralicitarea scandalului şi al licenţiosului, coroborată şi cu o acerbă dorinţă de câştig rapid prin asumarea prototipului de vedete pe un model occidental impropriu unei societăţi profund sărăcite, a sfârşit prin a institui un sistem mediatic nefast funcţiilor sale de bază, deteriorând, în umbra unei clase politice amatoriste şi gregare, exact ceea ce a pretins şi mai pretinde că ar face: o operă de informare şi de formare în deplin consens cu exigenţele unei morale şi ale unei educaţii civice mai necesare decât oricând.

Slujbaşi – ai breslei – adunaţi intempestiv de prin toate cotloanele subculturii urbane (şi, uneori, chiar suburbane), semidocţi cu pretenţii „academice” şi închipuiţi profeţi ai adevărului furnizat în doze „absolute”, confundând analiza la obiect marcată de profesionalismul specializat, oferă unui public pe care ei înşişi l-au decupat de la linia unei normalităţi doar mostre de improvizaţii „lălăite”.

Spaţiul „public” al televiziunilor e, în această perspectivă, o evidentă probă rechizitorială: aceleaşi figuri – politicieni guralivi şi „analişti” de conjunctură, cu toţii închipuiţi docenţi în mai toate domeniile şi sectoarele vieţii sociale, ale economiei şi, îndeosebi, ale justiţiei, îşi dau întâlnire în studiouri formatate ca veritabile tribune de „dezbatere”, pălăvrăgind ceasuri întregi în coduri ale unei gramatici de uz propriu: aceiaşi, dar sortaţi, potrivit cu scopurile, deja ştiute, aprig disputate patronal şi „ideologic”.

 

Două excesive paradoxuri: întâi, crucificarea clasei politice fără nici cel mai infim efort de a se disocia, în propria lor execuţie, de năravurile acesteia, cu care se trădează a fi într-un raport vizibil de complicitate; în al doilea rând, abandonarea voioasă a oricărui principiu de neutralitate, chiar atunci când e vorba de un eveniment înscris în realitatea cotidiană cea mai banală. Un accident rutier, un incendiu într-o clădire, o gripă a unui oficial, ca să nu mai vorbim de prezentări la instanţe de judecată ale unor oameni publici devin, subit, fără preparative, premise şi pretexte ale unor exhibiţii sfidând chiar funcţia unor simpozioane academice ori a unor întruniri internaţionale cu profil decizional.

Că este aşa, au probat-o ultimele săptămâni tasate pe zăngănitul de cătuşe din insolita campanie în forţă a justiţiei ieşite, şi ea, dintr-o discutabilă apatie, în care cele câteva zeci de (falşi) mediatori ai informaţiei au suplinit, alternativ, competitiv dar şi antagonic, completele de judecată, cu o impresie de cancan sufocant. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

şapte × = 56

Arhiva

aprilie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar   Mai »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930