„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

IN MEMORIAM PIER PAOLO PASOLINI

21 septembrie 2016
Autor

Nu peste mult timp se vor împlini 41 de ani de la moartea unuia dintre cei mai mari, disputaţi, iconoclaşti scriitori, regizori, jurnalişti, pictori pe care i-a cunoscut cea de-a doua jumătate a veacului trecut. Nu doar italian, ci universal prin vocaţie, prin destin, prin operă. E vorba de Pier Paolo Pasolini, considerat de mai toate sondajele de opinie ce-au urmat controversatului său sfârşit, ucis, în noaptea de 1 noiembrie 1975, pe o plajă pustie de la Ostia, din vecinătatea Romei. O crimă nici până azi rezolvată, în ciuda faptului că pentru ea a plătit aproape douăzeci de ani de închisoare un puşti care, mai târziu, la amnistie, avea să-şi nege cu argumente culpa. Dosarul s-a redeschis în mai multe rânduri şi s-a reînchis la loc în absenţa vreunei soluţii cât de cât credibile.

Am scris, de-a lungul anilor, în mai multe rânduri despre el. Inclusiv o carte mono0grafică. Cum însă posteritatea sa n-a contenit să sporească – s-au scris cărţi, s-au realizat numeroase documentare şi, de curând, chiar două lung-metraje – n-am încetat să mă documentez, recitându-i cărţile, mai ales scrierile sale jurnalistice de un rar profetism. Deşi le cunoşteam, am redescoperit recent două texte, între care un poem al său dedicat mamei sale, unica fiinţă feminină căreia i-a consacrat iubirea sa filială, şi un poem al marii prozatoare, Elsa Morante care, împreună cu Alberto Moravia cu care era căsătorită pe vremea tinereţii lor, s-au numărat printre cei mai cordiali prieteni ai săi. Le ofer aici cititorului în speranţa unei restituiri instructive şi ca un omagiu adus unui spirit care, peste ani, încă bântuie insomniile unei umanităţi în derivă al cărei profet nemincinos a fost şi a rămas.

 

George Popescu

 

 

 

Elsa Morante

 

În niciun loc

 

Aşa e,

tu – cum se spune – ţi-ai tăiat singur coarda.

În realitate, tu erai – cum se spune – un inadaptabil

şi la sfârşit te-ai convins

chiar dacă mereu aşa ai fost: Un inadaptabil.

Cei bătrâni te compătimeau pe la spate

fie şi cerându-ţi semnătura pentru proclamaţiile lor

iar cei „tineri”  te scuipau în faţă

fascişti fiind egal cu mustăţile lor:

(tu le spuseseşi deja, însă

greşiseşi într-un punct:

erau mai fascişti decât mustăţile lor )

te scuipau în faţă, însă şi ei îţi cerşeau

propagandă pentru pliantele lor

şi bani pentru găştile lor.

Iar tu te dai îndărăt, mereu te dăruiai şi te dăruiai

Şi ei înşfăcau şi apoi: „el dăruieşte”

- gângăveau în trăncănelile lor –

„din dragoste de el însuşi”. Trăiască, trăiască

cel ce se iubeşte pe sine şi pe alţii ca pe sine însuşi.

Ei îi urau pe ceilalţi ca pe ei înşişi

şi într-o atare justiţie cred că pot

să întemeieze o revoluţie.

Ei îţi reproşau diversitatea

înţelegând prin asta: homosexualitatea.

De fapt, ei foloseau trupul femelelor

cum le venea. Liberi să-l folosească cum le venea.

Trupul femelelor e carne de folosinţă

însă trupul masculilor pretinde respect. Păi cum nu”

Asta le e morala. Dacă o femeiuşcă de stradă

ar fi asasinat pe unul dintre ei

n-ar judeca-o considerată imatură.

Dar cu adevărat cu adevărat cu adevărat

cea prin care tu însuţi te considerai un diferit

nu era diversitatea ta.

Adevărata ta diversitate era poezia.

Aceea era ultima raţiune a urii lor

fiindcă poeţii sunt sarea pământului

şi ei vor pământul sterp -

În realitate, EI sunt contra-naturii.

Iar tu eşti natură: Poezie, adică natură.

Şi aşa tu acum ţi-ai tăiat singur coarda

Nu te mai îngrijeşti de ziare

- rugăciune de dimineaţă – cu crizele de guvern

şi prăbuşirile lirei şi decretoaiele şi decreţelele

şi legile şi maxi-legile. Eu sper

că o ultimă singură graţie îţi mai rămâne încă – un strop –

adică să râzi şi să surâzi. Ca tu de-acolo unde eşti

- dar o clipă încă – de-acolo, din NICIUNDE

unde te găseşti acum în trecere –

ca tu să surâzi şi să râzi de profiturile şi de speculaţiile şi de

averile lor acumulate şi de fugile de capital şi taxe evazive

şi de carierele lor etc.

Ca tu să poţi râde şi surâde de ele pentru o clipă

mai înainte de a te întoarce

în Paradis.

Tu erai un sărac

Şi mergeai cu Alfa cum merg cei săraci

în frumoasele tale veşminte de provincial ultima modă

precum copiii ce se ostenesc să pară mai bogaţi decât alţii

din nevoia de iubire pentru ceilalţi.

În realitate tu asta râvneai: să fii egal cu ceilalţi şi

în schimb ieri nu mai erai. DIFERIT, dar de ce?

Fiindcă erai un poet.

Iar asta ei nu-ţi iartă: să fii un poet.

Însă tu râzi (de asta).

Lasă-le ziarele şi mijloacele lor de masă

şi du-te de-aici cu poeziile tale solitare

în Paradis.

Oferă cartea ta de poezii paznicului Paradisului

şi vei vedea cum se deschide înainte-ţi

poarta de aur.

 

Pier Paolo, prietenul meu.

 

Roma, 13 februarie 1976.

 

 

Pier Paolo Pasolini

 

Rugă Mamei Mele

 

E greu de spus cu cuvinte de fiu

acest lucru cuiva căruia în suflet prea puţin îi seamăn.

Tu eşti singura pe lume ce ştie ceea ce a fost mereu

în sufletul meu, înainte de orice altă iubire.

De-aceea trebuie să-ţi spun ceea ce e înfricoşător de ştiut:

e înăuntru graţia ta ce-mi naşte angoasa.

Eşti de neînlocuit. De aceea damnată singurătăţii

e viaţa ce mi-ai dăruit. Nu vreau să fiu singur.

Am o nesfârşită foame de iubire, de iubirea de trupuri fără suflet.

Fiindcă sufletul e în tine, eşti tu, însă tu

eşti mama mea şi iubirea ta e sclavia mea:

mi-am petrecut copilăria sclav al acestui înalt

simţ, iremediabil, de o consacrare fără margini.

Era unicul mod de a simţi viaţa,

unicul fel, unica formă: acum s-a sfârşit.

Supravieţuim: şi e tulburarea

unei vieţi renăscute în afara raţiunii.

Mă rog ţie, ah, mă rog ţie: a nu dori să murim.

Sunt singur aici, cu tine, într-un aprilie ce va veni….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

patru + = 9

Arhiva

septembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug   Oct »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930