Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi

Davide Ronconi Scrisoare deschisă dascălilor filologi   Mai mult decât o scrisoare, aceasta este o implorare. Ceva unde
Citeşte

Aldo Moro şi sfârşitul politicii

Pe 16 martie trecut s-au împlinit – şi s-au comemorat într-o largă gamă de manifestări
Citeşte

Claudio Magris despre o artă şi nu numai

[...]   Al doilea gând. Vorbind despre Leo Castelli, de scurt timp dispărut, Claudio Magris («Corriere della
Citeşte

Portret spre neuitare: IONELA PRODAN

În lumea pe care nu contenim, uneori cu o inabilitate greu pardonabilă, s-o așezăm cu
Citeşte

Încă o tristă despărțire…

Vestea plecării dintre noi, într-un alt orizont, a lui Jean Băileșteanu a sosit, sâmbătă dimineața
Citeşte

O (altă) „stafie” bântuie prin Europa?

Cum poate fi ignorată ori, mai grav, uitată formula marxistă pusă ca avertisment în preambulul
Citeşte

Receptarea lui E. M. Cioran în Italia

Aşa cum am promis cititorilor acestei rubrici, reiau, aici, din pagini regăsite şi doar în
Citeşte

Despre destinul (fast) al lui Cioran în Italia

Nu știu cum se întâmplă cu noi, românii, și nu de ieri, de azi, ci
Citeşte

Povara nostalgiei

N.B. Sub impactul, puţin aşteptat şi de aceea copleşitor, al celor două momente omagiale pe
Citeşte

Zarvă și haos pe calea suspendată a speranței

Regăsesc în noianul de însemnări conservate în spațiul memorial al computerului o însemnare de mai
Citeşte

După scrutin: Italia o (tristă) premieră într-o neagră seară a Europei

S-a confirmat, potrivit primelor proiecții de la închiderea secțiilor de votare, ceea ce anticipam în articolul
Citeşte

Roma vs Bruxelles: noi și intrigante sfidări

Tot mai bulversat de ceea ce se petrece în ultimii ani pe scena politicii –
Citeşte

Un poem de Andrei Tarkovski

Notă N-am știut că marele cineast rus a scris, în afara cărților sale știute și citite,
Citeşte

Umberto Eco - un incitant apel la cultivarea memoriei

Umberto Eco Dragă nepoate, învață pe de rost (articol apărut în săptămânalul „L’Espresso”, la rubrica sa „La
Citeşte

Sfârşitul imperiului universal?

21 noiembrie 2016
Autor

Cine îşi mai aduce amine de momentul în care, în 1991, aU fost coborât de pe zidurile Kremlinului impozantele drapele ale Uniunii Sovietice, semn al unei abulii a unui imperiu care, împreună cu SUA, dominaseră planeta timp de mai bine de jumătate de secol? În acel moment, s-a consumat un pact între protagoniştii celor două superputeri, Reagan şi Gorbaciov, asupra, nu atât a unei divizări a Puterii asupra lumii, cât mai ales asupra unei renunţări la orice fel de hegemonie univocă. Se năştea speranţa unei noi ordini, alta decât cea de tip Malta postbelică, chiar dacă, în alt loc şi în alte condiţii, discursurile publice, de data aceasta în aparenţă mult mai transparente, în care perspectiva părea a fi cea a unei lumi fără imperii. Ori cel puţin fără imperii cu pretenţii universale.

Că n-avea să fie aşa, deja se intuiseră de atunci câteva indicii. Cele mai indicative proveneau dinspre Washington, acolo unde consilierul strategic de la Casa Albă, nimeni altul decât Brzezinski, sugerase deja şefului său direct o altă soluţie, aceea potrivit căreia, rămase unica superputere, SUA trebuiau să asume o guvernare unilaterală.

Astfel a început operaţia de slăbire a Europei, a excluderii Rusiei din Occidenr, democratizarea întregii Asii islamice. Se contura, cum s-a spus cu o expresie nu atât de norocoasă, „sfârşitul istoriei”, având în frunte un „împărat pacifist, fie acesta Bush tatăl, ori Bill Clinton (despre Bush „cel mic” nici nu poate fi vorba, ci cel mult Obama Cel Bun.

O utopie ce avea să se încheie în zeci de eşecuri, încă în desfăşurare, al cărui sfârşit nimeni astăzi, după ce Trump se ba instala la Casa Albă, nu-şi mai încumetă a-l pronostica.

Sigur, mitul imperiului universal va fi prins, se spune, mai întâi în Maria Britanie (se înţelege de ce, istoria străveche şi glorioasă va fi fost un stimulent greu de neglijat), apoi s-a dezumflat acolo, după cum avea să se risipească şi peste Ocean, urmare a unei nemulţumiri crescânde din partea unei populaţii tot mai înstrăinate de ambiţiile unei clase politice ce se autoderoga drept o elită conducătoare prea orgolioasă pe flerul ei.

Şi oricât de ciudat ar părea în discursul post-electoral american, nu sunt puţini printre teoreticienii ce-i drept mai puţin spectaculoşi, dar nu mai puţin atenţi la capcanele istoriei în meandrele politicii la care toate lumea crede că se pricepe, ca tocmai acum, după Trump să asistăm la un sfârşit el „imperiului universal”, ceea ce ar presupune o serie de retractări şi de retrageri, nu doar din conflictele deschise şi ce par că nu se mai încheie, dar şi la nivelul unei reaşezări a destinului planetei pe alte coordonate, incluzând fie şi o revenire la un naţionalism, altul decât cel vânturat de formaţiuni şi de grupuri radicale şi radicalizate nu atât în numele propriilor interese interne cât al ascensiunii la Putere de unde, cine şie, s-ar putea relua ciclul pervers al bătăliei pentru o hegemonie care ar resuscita acelaşi mit al „imperiului universal”.

Ce se va întâmpla, chiar în contextul spaimelor declanşate acum de Trump şi de viitoarea sa echipă încă în chinurile facerii, e greu încă de previzionat. Istoria se scrie şi se rescrie, uneori se repetă, însă nimeni nu neagă că s-ar putea uneori repeta chiar şi în laturile sale benefice.

Exemplele nu lipsesc. Şi nici speranţa. Care, oricum, trebuie să moară ultima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

× 4 = douăzeci

Arhiva

noiembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct   Dec »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930