v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

„Sultanul” şi vechile fantasme

22 iulie 2016
Autor

Notam nu demult în acest spaţiu despre fenomenul de resuscitare a violenţei în prezentul tot mai insidios în care ne e dat să trăim. Un fenomen cotidian, într-o diversitate de forme ce divulgă, dincolo de cruzimea abominabilă, semnele terifiante ale unei întoarceri în vremuri medievale, probabil chiar tribale. Inutil recursul, în acest context, la validitatea dictonului latin Historia, maestra vitae: şi niciun dram de consolare în credinţa că umanitatea – ca individ şi comunitate –ar fi deprins ceva din lecţia, de-atâtea ori invocată, că erorile, ale trecutului, dacă nu sunt evitate, se transformă în orori.

Evenimentele din aceste zile din Turcia intră, din nefericire, în această regretabilă paradigmă de percepţie: un şoc, la nivelul geopoliticii (la vârf!), izvod de cutremurătoare nelinişti în sufletul cetăţeanului de rând al aceleiaşi lumi tot mai răvăşite din acest început de mileniu, poziţionări şi re-poziţionări de o ambiguitate depăşind limita penibilului.

În ce mă priveşte, judecăţile discursive de care se abuzează, în marile cancelarii, nelipsite de filistinismul „corectitudinii politice”, se cuvine să fie abandonate în favoarea faptelor de pe „teren”, în care subzistă, reînviate, vechile fantasme ale istoriei, mai vechi ori mai recente.

Iată, aleatoriu şi selectiv, doar un aspect din Turcia, în realitatea sa de o nuditate mai crudă decât cruzimea nudităţii „victimelor” zecilor de mii ale deciziilor de vendetă ale „sultanului” Erdogan.

Cazărmi în ale căror curţi sunt îngrămădiţi mii de soldaţi, majoritatea tineri, aruncaţi în genunchi pe nisip, cu mâinile încătuşate la spate şi cu privirile către marile ferestre ferecate ale edificiilor în care fuseseră instruiţi, visaseră, crezuseră într-un destin împlinit într-un stat democratic şi într-o ţară modernă şi prosperă care îşi câştigase, nu fără eforturi şi sacrificii, dreptul la un prestigiu în întreaga lume.

Repet, nu de judecăţi politice e nevoie în aceste clipe de grea cumpănă – pentru cetăţenii turci, înrolaţi ori nu jocurilor unor gregare manipulări -, ci de reflecţii responsabile, fără resentimente şi prejudecăţi, în care să se regăsească măcar indicii de înţelepciune, sub semnul unei prudenţe maxime aşezate la umbra acelor stafii care bântuie prezentul lumii de azi. Şi de mâine.

Fiindcă n-a lipsit, apropo de fapte şi acte înregistrate de media internaţionale la Istambul, Ankara şi prin alte zone mai puţin reperate ale Turciei, senzaţie unei recurenţe a unor evenimente ce-au marcat cu un tragism încă supurant destinul ultimului veac.

Mai întâi, revolta din Piaţa Tienanmen de la Beijing din 1989, eşuată şi urmată de o represiune aproape identică celei turceşti de acum. Şi cum să nu ne cutremurăm întorcându-ne, cu cărţile pe masă, cum se spune, fie şi cu cenzura bezmetică, discreţionară şi dictatorială, la valul de teroare gulaghistă a „Tătucului” Stalin. Ori cea a altor „tătuci”, „falnici” condotieri ai terorii, mai întâi Hitler, apoi Franco ori Salazar, ale căror metode de represiune par, acum, copiate la indigo? Ori prin copy-paste, dovadă că plagiatul, pe lângă un act ordinar de furt, poate folosi şi „carte de învăţătură” pentru eventualii „piraţi” ai Puterii absolute.

Să ne mai întrebăm cum de s-au putut identifica. în câteva ore, zeci de pucişti printre care aproape 3 mii de magistraţi? Fireşte că e vorba de liste gata făcute, ca să nu spun de delaţiuni îndosariate ca pe vremea mai tuturor regimurilor autoritare în care, cu vorba ironică a regretatului Umberto Eco folosită ca titlu al unei cărţi, duşmanul, şi când nu există, îl inventezi. Şi odată parafată, invenţia iese pe piaţă, devine instrument prin care accesul la Autoritatea Totală, fatalmente discreţionară şi malefică, trece, în pas cadenţat, pragul spre râvnita dar şi deplorabila Dictatură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

× noua = 9

Arhiva

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031