v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Sfântul Ilie şi „paparudele” islamice

22 iulie 2016
Autor

În copilărie, sosirea lunii lui cuptor aducea cu ea două provocări diametral opuse în oferta lor pentru ţâncii care eram: un plus de travaliu pe la muncile câmpului între care seceratul, treieratul şi punerea la păstrat a recoltei încă supurând de sudoarea trudei de peste an şi, în compensaţie, scăldatul, la gârlă ori pe la bălţile ori lacurile de prin localităţile vecine, atunci când era cazul. A mai spune că pe vremea copilăriei mele odraslele sătenilor contau şi ca pălmaşi distribuiţi într-o diversitate de sarcini pe criteriul anilor consemnaţi, nu în acte, ci în conştiinţa implacabilă a părinţilor pare, pare azi mai curând vreo filă ruptă din vreo carte de citire.

Şi oricât de aşteptată, vara, cu vacanţa ei mare, nu lăsa prea mult loc distracţiei ca şi binemeritatei odihne. Doar cele două-trei ceasuri smulse arşiţei cotropitoare şi serile, şi ele împuţinate în ore din cauza oboselilor acumulate ce atentau la vioiciunea ochilor tot mai căzuţi spre somn mai rămâneau să recompenseze ceva din promisiunile unui anotimp grăbit asociat… vacanţei.

Nu lipseau însă nici alte, câteva, momente în care curiozitatea mirabilă a copiilor se desfăcea cu o inocenţă disponibilitate unei fastuoase petreceri. Cea mai aşteptată era sosirea paparudelor, de obicei din şatre de ţigani, nomazi, instalându-se pe valea gârlei săteşţi în corturile lor desfăşurate lângă căruţele cu cai cam gălbejiţi şi ei de trudă şi de hrana încropită tot din cerşeli ori în schimbul unor obiecte ieşite din mâinile meseriaşe ale ţiganilor meşteşugari (cazanele de ţuică din aramă erau la mare preţ). Sosirea lor vesteau apropierea sărbătorii Sfântului Ilie, pe care o anticipau în zile ori, câteodată, chiar cu săptămânile. Criteriul era unul singur şi dublu motivat: durata arşiţei şi, deci, a secetei impunând invocarea ploii ca şi gradul de ospitalitate a localnicilor, pe care un bulibaşă ceva mai înţelept trebuie să-l fi evaluat dinainte destul de exact.

În acele zile în care trupurile ţigăncuşelor goale puşcă dănţuiau în ropotele bătăilor din palme ce acompaniau cele câteva strofe binecunoscute ale invocaţiei ploii şi al Sfântului imaginat într-un car biciuind seninul cerului înfocat în căutarea norilor, cu ori fără vreun suport veridic al credinţei, desfătarea se transforma într-un festin demn de un ritual somptuos.

Nu pot uita nici frenezia celor mari, căreia i-o asociam şi pe a noastră, când, sub bubuiturile teribile, se dezlănţuiau reprize scurte de ploi repezite, calde şi îmbelşugate în apa de-acum binecuvântată, dar nici deznădejdea absenţei lor, întinsă pe zile întregi de aşteptare. Şi de fiecare dată rezerva de înţelepciune a bătrânilor săteni găsea explicaţii şi justificări din care nu lipseau avertismentele unei morale, oricât de naive însă mai mereu cu urmări în constituirea identităţii noastre de copii în aşteptarea maturităţii ce-avea să vină.

Nu ştiu – şi nici nu cred – că tradiţia, câtă mai rezistă, mai dispune de amploarea şi de soliditatea de prin vremuri demult trecute. Însă nu-mi pot reprima un sentiment de acută îngrijorare şi, pe alocuri, ataşată, nu atât spaimei, cât dezolării – şi mai ales unei infinite tristeţi – că, în memoria mea de-acum adultă vara aceasta cu sceptrul Sfântului Ilie pare a fi substituit, chiar şi în spectrul unei ticăloşite metafore, ţigăncuşele de altădată cu nişte paparude… islamice.

Ele sunt, azi, cele ce se zbenguie pe cerul vecinătăţilor noastre schimbând sunetele şiragurilor metalice ce le lunecau pe şoldurile îmbăiate cu zăngănitul ameninţărilor al armelor şi al urii de o ingrată frenezie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

trei × 8 =

Arhiva

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031