* mai sunt mâini pe care nu le-am atins mai sunt ochi care nu m-au privit urechi la
Citeşte

“Lucian Irimescu și tentația artistică a magmaticului”

“Lucian Irimescu și tentația artistică a magmaticului”     Lucian Irimescu probează una dintre calitățile esențiale ale artei
Citeşte

„Temută şi hulită; o aventură „competiţională” dinainte pierdută…

„Temută şi hulită; o aventură „competiţională” dinainte pierdută…   O dezbatere asupra condiţiei istoriilor literare astăzi, aşa
Citeşte

Cronos contra Cronos: suspensia poetică a nostalgicului

Consacrându-se la – şi cu – deplină maturitate cercetării literare, autoarei, printre altele, a unei
Citeşte

Premiul literar: între recunoaştere şi consacrare

  N-am fost niciodată un fan al premiilor literare. Tratându-le, în principiu, cu plusul de relativism
Citeşte

Oriana Fallaci „Un marxist la New York”

Oriana Fallaci   Un marxist la New York   Iată-l că sosește: fragil, arzând de miile sale dorinţe, de
Citeşte

Maria Corti: Avantext

Termenul ²avantext² e de-acum utilizat din două puncte de vedere în mod necesar divergente, unul
Citeşte

Marcuse- Heidegger «Scrisorile anului zero»

Deşi foarte cunoscut încă din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la
Citeşte

Nadia Cavalera

Nadia Cavalera Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am primit din Italia un
Citeşte

Alda Merini: 17 poeme

Am văzut pe câmpul tinereţii ceva ce de departe se ivea: era culoarea fanteziei şi-n cer pornit-am să
Citeşte

Alfonso Gatto: Șapte poeme

Surâzându-ți   Surâzându-ți înseamnă a muri, împingând cuvântul spre tărâmul acela uşor spre cochilia în zumzet spre cerul înserării, spre orice lucru
Citeşte

Cioburi

Am uitat să-ţi spun (totdeauna se uită esenţialul): grădina m-a uitat şi mama n-a putut cuprinde în
Citeşte

nu mai există catifea nici speranţă

nu mai există catifea nici speranţă   ai zis atunci și mi-ai mai zis să scrii despre mine
Citeşte

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Cea mai urâtă zi dintotdeauna   Găsesc prin spațiul virtual, cel accesibil nouă(?) o informație interesantă –
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Loredana Magazzeni - Miraculoasa rană

    Miraculoasa rană -   „Dezordinea mea. În asta se află: că fiece lucru pentru mine e o
Citeşte

MARIO LUNETTA

Născut la Roma, unde a decedat în 2017. Are la activ o vastă operă ce acoperă
Citeşte

F. Aderca – un condotier al noii literaturi

În pofida prestanţei recunoscute de cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii literare în care a
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Citeşte

Vieţi umane la cheremul morţii imprevizibile

22 iulie 2016
Autor

În cruzimea pe care i-o conferă terorismul din aceste ultime luni, realitatea bate de departe orice ficţiune. Nici cele mai faimoase pagini ale romanelor clasice, nici ficţiunile literaturii de consum, poliţiste ori sf, nici măcar pelicule fantasmagorice ale cinematografiei, şi ea cu mize comerciale, nu depăşesc amploarea şi absurdul tragediilor succedate în aceste ultime masacre ce bântuie geografia lumii de azi.

Nesiguranţa s-a instalat în vieţile noastre – europeni, asiatici, americani, din sud ori din nord, arabi, creştini ori musulmani – ca un fel de siglă a existenţei debranşate de la statutul ei normal. Am mai spus-o: trăim deja într-o lume pe dos, în care nicio regulă nu mai funcţionează, de vreme ce urcarea într-un tren, precum cel regional ce se îndrepta cu câteva zile în urmă, în Germania, spre Würzburg, devine riscul unui sfârşit de destin cu totul imprevizibil. Un cetăţean de 62 ani, plecat tocmai din Hong Kong ca să viziteze vestigii medievale ale Europei, sfârşeşte pe coridorul trenului sub lovitura cuţitului unui tânăr de 16 ani, afgan, iar împreună cu el alte zeci: morţii unui război ce-şi multiplică la nesfârşit fronturile.

Un alt exemplu, caz, soartă ingrată: Fatima Charrii, o marocană de şaizeci de ani, musulmană, se afla pe plaja de la Nisa în seara de 14 iulie. Ea e prima victimă a camionului blestemat cu volanul în mâinile unui dement tunisian. de aceeaşi credinţă cu ea, Mohamed Bouhlel. Aceeaşi soartă dementă o are şi Adija Bouzaouit, o infirmieră algeriană de patruzeci de ani care, şi ea musulmană, tocmai se îndrepta pe plajă să-şi cumpere o îngheţată.

Bilanţul victimelor atentatului de la Nisa e o paradoxală încrucişare de destine, o aiuritoare şi absurdă succesiune de coincidenţe. „Te-ai salvat fiindcă erai primul. / Fiindcă erai ultimul” – iată două versuri cu gust profetic scrise de o mare poetă poloneză premiată Nobel.

Aruncat în voia întâmplării, rămâi la mâna norocului. A sorţii. Implacabile, pe cât de întâmplătoare în imprevizibilul ei. De fapt, la mâna unui semen al tău, adolescent deraiat de la calea firească a propriei vieţi de malefici „ideologi” ai Urii, ori adult, născut şi trăitor în inima Europei şi transformat, prin alchimia aceleiaşi uri, într-un ucigaş cu ori fără simbrie în slujba aceloraşi „profeţi” ai vrajbei morbide.

Cazurile – şi exemplele – sunt multe şi e aproape imposibil să le rânduieşti, fără cutremurare, dar cu revolta egală cu cruzimea delictului, într-o succesiune a fatidicului.

Două tinere studente poloneze plecate dintr-un sat polonez şi-au plătit cu viaţa visul unei vacanţe pe invidiata Promenadă de pe Coasta de Azur din Franţa.

Un italo-american, Nicolas Leslie, de douăzeci ani, instructor de surf, născut la Milano din mamă americană, sosise pe plaja din Nisa tocmai din Berkley californian. Cum să-şi fi putut anticipa tragicul sfârşit? Şase italieni şi-au găsit moartea în atentat, iar miercuri, la aeroportul din Milano, însuşi preşedintele Mattarella le-a întâmpinat sicriele alături de familii. O stare de asediu, totală şi permanentă de-acum, de parcă ne-am afla în ambianţa medievală a vechilor epidemii de ciumă, pierzând gustul dezinvolturii şi atenţi la fiece pas ca la atacul unor insecte veninoase ce ne atacă sălbatic.

În seara de la Bataclan din Paris un copil de cinci ani a reuşit să se ascundă şi să se salveze, însă mama şi bunica au fost ucise pe caldarâmul din faţa teatrului. Cutremurătoare întrebarea ce coşmaruri îl vor urmări întreaga sa viaţă. Şi ea, posibil, în cine ştie ce pericole.

Patricia San Martin Nunez, o sindicalistă scăpată de dictatura lui Pinochet din Cile, şi-a găsit sfârşitul la concertul de la Paris de la acelaşi teatru.

Un proiectil ucide accidental o femeie americană în excursie în Maroc, iar glonţul provenea din puşca unui japonez, de data asta, fără vreo raţiune belicoasă: un antrenament, prostesc şi nu mai puţin absurd.

Ce s-ar mai putea adăuga, la miile de pagini şi de relatări, în cazul repetatelor, intrate într-o insipidă „logică” a cotidianului, atacuri cu arme din SUA, în care victimele sunt secerate ca într-un joc de copii când, cu nuiele de copaci, ne imaginam legendari „războinici” scoşi din pagini literare celebre şi testându-ne, cu fragilitatea inocenţei, măsura simbolică a unei bărbăţii ce-avea să vină?

Vieţi, destine, existenţe devenite, parcă, nişte sinistre mize ale unor dramatice jocuri de zaruri. Şi de (ne)noroc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

× 5 = cinsprezece

Arhiva

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031