v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Vieţi umane la cheremul morţii imprevizibile

22 iulie 2016
Autor

În cruzimea pe care i-o conferă terorismul din aceste ultime luni, realitatea bate de departe orice ficţiune. Nici cele mai faimoase pagini ale romanelor clasice, nici ficţiunile literaturii de consum, poliţiste ori sf, nici măcar pelicule fantasmagorice ale cinematografiei, şi ea cu mize comerciale, nu depăşesc amploarea şi absurdul tragediilor succedate în aceste ultime masacre ce bântuie geografia lumii de azi.

Nesiguranţa s-a instalat în vieţile noastre – europeni, asiatici, americani, din sud ori din nord, arabi, creştini ori musulmani – ca un fel de siglă a existenţei debranşate de la statutul ei normal. Am mai spus-o: trăim deja într-o lume pe dos, în care nicio regulă nu mai funcţionează, de vreme ce urcarea într-un tren, precum cel regional ce se îndrepta cu câteva zile în urmă, în Germania, spre Würzburg, devine riscul unui sfârşit de destin cu totul imprevizibil. Un cetăţean de 62 ani, plecat tocmai din Hong Kong ca să viziteze vestigii medievale ale Europei, sfârşeşte pe coridorul trenului sub lovitura cuţitului unui tânăr de 16 ani, afgan, iar împreună cu el alte zeci: morţii unui război ce-şi multiplică la nesfârşit fronturile.

Un alt exemplu, caz, soartă ingrată: Fatima Charrii, o marocană de şaizeci de ani, musulmană, se afla pe plaja de la Nisa în seara de 14 iulie. Ea e prima victimă a camionului blestemat cu volanul în mâinile unui dement tunisian. de aceeaşi credinţă cu ea, Mohamed Bouhlel. Aceeaşi soartă dementă o are şi Adija Bouzaouit, o infirmieră algeriană de patruzeci de ani care, şi ea musulmană, tocmai se îndrepta pe plajă să-şi cumpere o îngheţată.

Bilanţul victimelor atentatului de la Nisa e o paradoxală încrucişare de destine, o aiuritoare şi absurdă succesiune de coincidenţe. „Te-ai salvat fiindcă erai primul. / Fiindcă erai ultimul” – iată două versuri cu gust profetic scrise de o mare poetă poloneză premiată Nobel.

Aruncat în voia întâmplării, rămâi la mâna norocului. A sorţii. Implacabile, pe cât de întâmplătoare în imprevizibilul ei. De fapt, la mâna unui semen al tău, adolescent deraiat de la calea firească a propriei vieţi de malefici „ideologi” ai Urii, ori adult, născut şi trăitor în inima Europei şi transformat, prin alchimia aceleiaşi uri, într-un ucigaş cu ori fără simbrie în slujba aceloraşi „profeţi” ai vrajbei morbide.

Cazurile – şi exemplele – sunt multe şi e aproape imposibil să le rânduieşti, fără cutremurare, dar cu revolta egală cu cruzimea delictului, într-o succesiune a fatidicului.

Două tinere studente poloneze plecate dintr-un sat polonez şi-au plătit cu viaţa visul unei vacanţe pe invidiata Promenadă de pe Coasta de Azur din Franţa.

Un italo-american, Nicolas Leslie, de douăzeci ani, instructor de surf, născut la Milano din mamă americană, sosise pe plaja din Nisa tocmai din Berkley californian. Cum să-şi fi putut anticipa tragicul sfârşit? Şase italieni şi-au găsit moartea în atentat, iar miercuri, la aeroportul din Milano, însuşi preşedintele Mattarella le-a întâmpinat sicriele alături de familii. O stare de asediu, totală şi permanentă de-acum, de parcă ne-am afla în ambianţa medievală a vechilor epidemii de ciumă, pierzând gustul dezinvolturii şi atenţi la fiece pas ca la atacul unor insecte veninoase ce ne atacă sălbatic.

În seara de la Bataclan din Paris un copil de cinci ani a reuşit să se ascundă şi să se salveze, însă mama şi bunica au fost ucise pe caldarâmul din faţa teatrului. Cutremurătoare întrebarea ce coşmaruri îl vor urmări întreaga sa viaţă. Şi ea, posibil, în cine ştie ce pericole.

Patricia San Martin Nunez, o sindicalistă scăpată de dictatura lui Pinochet din Cile, şi-a găsit sfârşitul la concertul de la Paris de la acelaşi teatru.

Un proiectil ucide accidental o femeie americană în excursie în Maroc, iar glonţul provenea din puşca unui japonez, de data asta, fără vreo raţiune belicoasă: un antrenament, prostesc şi nu mai puţin absurd.

Ce s-ar mai putea adăuga, la miile de pagini şi de relatări, în cazul repetatelor, intrate într-o insipidă „logică” a cotidianului, atacuri cu arme din SUA, în care victimele sunt secerate ca într-un joc de copii când, cu nuiele de copaci, ne imaginam legendari „războinici” scoşi din pagini literare celebre şi testându-ne, cu fragilitatea inocenţei, măsura simbolică a unei bărbăţii ce-avea să vină?

Vieţi, destine, existenţe devenite, parcă, nişte sinistre mize ale unor dramatice jocuri de zaruri. Şi de (ne)noroc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

8 − = trei

Arhiva

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031