Un poem de Andrei Tarkovski

Not─â N-am ╚Ötiut c─â marele cineast rus a scris, ├«n afara c─âr╚Ťilor sale ╚Ötiute ╚Öi citite,
Cite┼čte

Umberto Eco - un incitant apel la cultivarea memoriei

Umberto Eco Drag─â nepoate, ├«nva╚Ť─â pe de rost (articol ap─ârut ├«n s─âpt─âm├ónalul ÔÇ×LÔÇÖEspressoÔÇŁ, la rubrica sa ÔÇ×La
Cite┼čte

RESTITUIRI

  Unde tr─âiesc ?[*] Cum g├óndesc ? Ce viseaz─â ? Poe┼úii italieni de azi ?   (Anchet─â preluat─â din s─âpt─âm├ónalul de
Cite┼čte

ANDREA ZANZOTTO ┬źCEI OPTZECI DE ANI NEVROTICI AI MEI PETRECU┼óI ├ÄN DEMONTAREA CUVINTELOR┬╗

┬źCEI OPTZECI DE ANI NEVROTICI AI MEI PETRECU┼óI ├ÄN DEMONTAREA CUVINTELOR┬╗ ┬á (Interviu realizat de Franco Marcoaldi,
Cite┼čte

Avangarda vs experimentalism sau în căutarea autenticităţii scriiturii

Termenul de avangardă ca atare are, la începuturile sale, o conotaţie negativă, dacă este să
Cite┼čte

PAUL CELAN.SPINUL ÎN CARNE SAU IDENTITATEA PIERDUTĂ.

Destinul postum al poeziei lui Paul Celan conserv─â datele ┼či, ├«n mare parte, structura ┼či
Cite┼čte

Premiul literar: ├«ntre recunoa┼čtere ┼či consacrare

N-am fost niciodată un fan al premiilor literare. Tratându-le, în principiu, cu plusul de relativism
Cite┼čte

Mircea Popescu ÔÇô un c─ârturar rom├ón neresemnat

Două consistente volume cu un caracter miscelaneu fatalmente impus de un destin ingrat atestă cât
Cite┼čte

Umberto Eco: elogiul erorilor care schimb─â lumea

La doar câteva zile de la despărţirea de Umberto Eco continuă, mai ales în spaţiul
Cite┼čte

Un "jurnal" textualizant al lui Dracula sau o poveste postmodern─â a lui Vlad ┼óepe┼č

Când mi-a căzut întâia oară sub ochi cartea lui Marin Mincu Il diario di Dracula,
Cite┼čte

Intemperanţa ca stare poetică

aporeme (Autograf nr.1/ 2005) George Popescu Intemperan┼úa ca stare poetic─â   Intempestiv ┼či insurgent, ├«n m─âsura ├«n care ceea
Cite┼čte

RESTITUIRI

Dante Maffia, Constantin Udroiu la Sorbona Not─â   M─ârturisesc cu un sentiment de jen─â (greu pardonabil chiar ┼či ├«n
Cite┼čte

Blog/Notes RESTITUIRI

Un act incon╚Ötient de subminare a istoriei George Popescu   M─ârturisesc, am ajuns ├«n punctul nevralgic ├«n care
Cite┼čte

RESTITUIRI (Articol ap─ârut ├«n revista ÔÇ×RamuriÔÇŁ, nr. 3, martie 1991, p. 4.)   George Popescu   De la con┼čtiin┼úa crizei
Cite┼čte

Despre ceea ce nu mai trebuie demonstrat!

┼×i la urma urmei ce anume mai era de demonstrat? Ce anume nu ┼čtiam cu
Cite┼čte

Absenteismul ÔÇô o maladie recrudescent─â

Dincolo de rezultatele alegerilor locale par┼úiale desf─â┼čurate duminica trecut─â ┼či mai ├«nainte ca forma┼úiunile politice
Cite┼čte

ÔÇ×Ciuma ro┼čieÔÇŁ ÔÇô o gratuit─â blasfemie

Epitetul acesta, de ÔÇ×cium─â ro┼čieÔÇŁ, poate s─â-┼či fi avut o anume validitate ├«n primii ani
Cite┼čte

Despre grava maladie a primatului

M─ârturisesc din capul locului c─â mi-a displ─âcut dintotdeauna preten┼úia, prezent─â ┼či activ─â ├«n via┼úa de
Cite┼čte

Despre suferinţă

Cu siguranţă că suferea de Alzeimer vecinul pe care, în de-acum îndepărtata-mi copilărie, îl priveam
Cite┼čte

Sindromul cumetriei în politica dâmboviţeană

N-am scris demult despre politichia intern─â (c─âci de Politic─â, ├«n semnifica┼úia sa consacrat─â istoric ┼či
Cite┼čte

PAUL CELAN.SPINUL ÎN CARNE SAU IDENTITATEA PIERDUTĂ.

24 octombrie 2017
Autor

Destinul postum al poeziei lui Paul Celan conserv─â datele ┼či, ├«n mare parte, structura ┼či fizionomia operei acelei stirpe de poe┼úi pentru care parcursul biografiei exterioare ┼či presta┼úia exerci┼úiului liric ca atare nu ofer─â dec├ót palide argumente asupra provoc─ârii implicite spre grandoarea ei disimulat─â. Disimulat─â, ├«ntruc├ót, ├«n ciuda unor notabile, dar ├«n orice caz nespectaculoase indicii ale unui interes manifest ici-acolo ├«n procesul de receptare a poeziei sale, aceasta, ├«mpreun─â cu autorul ei, pare mai cur├ónd ├«nt├ómpinat─â cu o curiozitate ce nu elimin─â circumstan┼úele ├«n care o anumit─â ÔÇ×indulgen┼ú─âÔÇŁ ├«nso┼úe┼čte suplimentul de tragedie pe care autorul ├«l poart─â cu el: din Cern─âu┼úiul postbelic, mai ├«nt├ói la Bucure┼čti, unde se consum─â, dup─â toate m─ârturiile conservate, unul dintre pu┼úine anotimpuri senine ale existen┼úei sale subminate de un r─âu al Istoriei, apoi la Viena, scurt moment de decep┼úie, ┼či, ├«n sf├ór┼čit, ├«n Parisul ├«n care, cu un deliberat statut de ÔÇ×str─âinÔÇŁ ┼či concomitent cu e┼čuate tentative de integrare ├«n climatul literar, face mai cur├ónd figur─â de inadaptat.

Cu privire la structura profund─â a poetului, nu se poate stabili cu prea multe detalii o linie de demarca┼úie ├«ntre cauzele ce prezideaz─â aceast─â condi┼úie de ÔÇ×extraneuÔÇŁ provenind din mediul cultural parizian ┼či cele ce-ar apar┼úine acelui r─âu l─âuntric, profund, lucr├ónd la temelia destinului fiin┼úei unui individ c─âruia tragedia neamului s─âu i-a livrat cu nu pu┼úin─â ÔÇ×solicitudineÔÇŁ o prob─â cutremur─âtoare, ├«n chiar momentele ├«n care personalitatea sa se deschidea, promi┼ú─âtoare, spre ├«mplinirea unui destin norocos. Copilul e h─âr─âzit cu nu pu┼úine dote intelectuale, s-a n─âscut ┼či crescut ├«ntr-un ora┼č de margine de Imperiu habsburgic, Cern─âu┼úi, ce nu-┼či pierduse nimic din atributele unui creuzet cultural multilingvistic ┼či multicultural, ├«n care spiritul de toleran┼ú─â interetnic ├«nc─â mai func┼úiona ca un model. Ajuns, la v├órsta primei tinere┼úi la studii, la Paris, acuz─â din plin momentul instaur─ârii teribilei tragedii menite a decima, prin pogromuri dep─â┼čind, ├«n cruzime, orice limit─â a dicibilului.

Revenit acas─â, e prins ├«n vertijul tragediei, ├«┼či pierde p─ârin┼úii, devine el ├«nsu┼či v├ónat, rateaz─â ┼čansa unei salv─âri prin artificiul unor aranjamente subversive puse la cale de prieteni ┼či cunoscu┼úi, ajunge ├«ntr-un lag─âr cu regim de carcer─â, apoi transferat ├«ntr-un altul de munc─â, ├«n nordul extrem al Rom├óniei, unde ├«l ajunge vestea pierderii ambilor p─ârin┼úi. Aici se consum─â, cu siguran┼ú─â, momentul cronic al tragediei sale devenit, ulterior, acel locus dolenti ce-i va marca iremediabil existen┼úa ┼či care se va instala la r─âd─âcina fiin┼úei sale ca o ran─â ce nu se va ├«nchide niciodat─â. Pierderea mamei va fi, de-acum, nu doar un topos recurent, distribuit ├«ntr-o larg─â gam─â de tr─âiri mustind ├«n mla┼čtina incon┼čtientului ┼či izbucnind instantaneu angaj├ónd un ├«ntreg complex de tr─âiri ce vor pune ca la o ultim─â prob─â ├«ns─â┼či legitimitatea legii divine ┼či a prezen┼úei omului ├«n lume. Spinul ├«n carne, topos kierkaardian obsesiv ┼úin├ónd de ├«nsu┼či statul individului uman, ├«ntr-o lume devenit─â, prin circumstan┼úele Istoriei, cea mai rea dintre toate posibile, ┼či, cu el ┼či dup─â el, o ran─â, Rana, mustind necontenit ├«n apele amniotice ale unei existen┼úe ce pare damnat─â, dincolo de orice ofert─â salvatoare, desemnat─â, cum e, e┼čecului, falimentului ce trebuie, iat─â, ├«mplinit, des─âv├ór┼čit, ca ┼či cum el, Subiectul devenit at├ót de sl─âbit prin lucrarea pe care Memoria, irepresiv mecanism ivit la confluen┼úa a dou─â comandamente-urgen┼úe (non-uitarea, rest de remediu salvator al Lumii ┼či tragic─â obliga┼úie epifanic─â a figurii materne imposibil de stins ├«n plasma osmotic─â a incon┼čtientului), ├«n loc s-o potoleasc─â, o a┼ú├ó┼ú─â sfredelitor.

┼×i totu┼či… Pu┼úine sunt, la suprafa┼ú─â, semnele acestei fenomenale crize ce zac, ÔÇ×str├ómtorateÔÇŁ, ├«n subteranele poeziei celaniene; ce-i drept, episodul vienez a fost un e┼čec, ├«n ciuda disponibilit─â┼úii poetului de a continua anotimpul de mic─â vacan┼ú─â bucure┼čtean─â, nelipsit─â de idile sentimentale, mai mult ori mai pu┼úin circumstan┼úiale, cu acea poft─â de via┼ú─â debordant─â, afi┼čat─â ostentativ, de care depun m─ârturie at├ótea documente. Reintrat ├«n zona de iradiere a limbii materne, pe care o alesese de-acum ca idiom al poeziei sale, t├ón─ârul de nici treizeci de ani nu-i un timid, nu evit─â tentative de p─âtrundere ├«n cercurile literare, chiar continu─â s─â scrie, ├«n german─â, face noi prietenii, caut─â s─â valorifice datele unei generoase recomand─âri cuprinse ├«ntr-o scrisoare a lui Alfred Margul-Sperber ┼či, ├«n ciuda unor rezultate minime, dar, credem noi, promi┼ú─âtoare pentru un t├ón─âr lipsit ├«nc─â de o biografie literar─â de rezisten┼ú─â, p─âr─âse┼čte Viena ┼či porne┼čte spre Paris.

Nu-i at├ót de greu de ├«n┼úeles de ce nu-l ispite┼čte Germania: pentru el acolo se afl─â ├«nc─â toposul ÔÇ×du┼čmanuluiÔÇŁ, originea R─âului ce i-a devastat biografia, destinul; ├«i va ├«mprumuta, ei bine, limba, o dat─â fiindc─â e unica rela┼úie matern─â pe care o mai posed─â, ├«n afara celei zidit─â ├«n Memorie, iar a doua oar─â fiindc─â, cine ┼čtie (ipoteza a fost avansat─â de majoritatea exege┼úilor de mai t├órziu ai operei sale), op┼úiunea e un mod de r─âzbunare, unicul ce ┼či-l poate permite. A┼ča se face c─â la Paris, ├«n ciuda cunoa┼čterii profunde a francezei (va traduce din ea ├«n german─â, printre al┼úii ├«l va traduce ┼či pe exilatul rom├ón Cioran), va continua s─â scrie p├ón─â ├«n ultima clip─â ├«n limba C─âl─âului. Aici, spre deosebire de Viena, ├«n care urmele devastatoare ale r─âzboiului des─âv├ór┼čiser─â peisajul de co┼čmar al vechiului imperiu sustr─âg├ónd parc─â orice semn de grimas─â de pe imaginea caricatural─â a Kakaniei, a lui Musil ┼či a altora, via┼úa pare, spre a ne aminti de o formul─â a lui Preda, mai r─âbd─âtoare cu oamenii: via┼úa literar─â e ├«n plin─â mi┼čcare, surrealismul a supravie┼úuit, Br├ęton, ├łluard sunt ├«nc─â vii, ba chiar instan┼úe de comand─â, voci ascultate, iar t├ón─ârul ├«nc─â Paul Celan nu preget─â s─â-i caute, s─â ┼či-i aproprie. Scrie chiar un poem la moartea celui de-al doilea, dar nimic mai mult: ┼či aceast─â tentativ─â e sortit─â e┼čecului. Din vina cui? Unii comentatori se gr─âbesc s─â-i culpabilizeze pe marii, impeniten┼úii francezi, Br├ęton mai ales, nedispus s─â-l adopte pe t├ón─ârul ÔÇťstr─âinÔÇŁ ce-l nelini┼čte┼čte, tot ce se poate, cu privirea sa interogativ─â, cu opiniile sale separate, cu lipsa sa de adeziune entuziast─â ┼či necondi┼úionat─â la gloria mi┼čc─ârii literare┬á pe care, astfel g├ónde┼čte ┼či astfel revendic─â, a ridicat-o ├«n peste trei decenii.

Va fi fost a┼ča. Dar de c├óte ori, ├«n istoria literar─â, mai veche ori mai nou─â, nu s-a ├«nt├ómplat aidoma cu at├ó┼úia ┼či at├ó┼úia poe┼úi ajun┼či ├«ntr-o astfel de rela┼úie? Nu, vina, dac─â de vin─â poate fi vorba, nu-i a lor, sau nu-i numai a lor. Exist─â ┼či o m─ârturie, tulbur─âtoare ├«n felul ei, ├«n acest sens ┼či, nu-i poate deloc lipsit de importan┼ú─â faptul c─â ea apar┼úine unui poet, unui intelectual nu mai pu┼úin marcat de solitudine ┼či de insolitudine dec├ót poetul nostru. Este Henri Michaux. Iat─â depozi┼úia sa, cuprins─â ├«ntr-un scurt necrolog publicat imediat dup─â sinuciderea lui Celan: ÔÇťPe drumul existen┼úei sale, Paul Celan a ├«nt├ólnit mai obstacole, foarte mari, unele chiar insurmontabile, unul ultim insurmontabil de-a dreptul. ├Än aceast─â chinuit─â perioad─â ne-am ├«nt├ólnit … f─âr─â s─â ne ├«nt├ólnim (sbl. ns. G.P.). Am vorbit prin a nu fi necesar s─â vorbim. Prea grav era ├«n el ceea ce era grav. N-ar fi ├«ng─âduit s─â se p─âtrund─â acolo. Pentru a bloca, avea un sur├ós, ├«n at├ótea r├ónduri, un sur├ós ce trecuse prin at├ótea naufragii. Ne pref─âceam c─â aveam ├«nainte de orice probleme cu privire la cuv├ónt. ├Äntr-un pat de z─âpad─â, ├«n al s─âu Schneebett pustiit, plin de disperare, uimitor de dur, poetul neegalat se odihne┼čte ┼či ├«i va face s─â se odihneasc─â pe veci ├«ntr-un mod straniu, particular, pe cei care ├«n orice odihn─â continu─â s─â se simt─â stingheri┼úiÔÇŁ. Elocvent─â m─ârturie-document din partea unui poet, Michaux, pentru care testarea limitelor existen┼úei, provocarea destinului au fost, cum se ┼čtie, nu doar pure tenta┼úii poetice, exerci┼úii esoterice ori cabalistice de laborator literar, ci experien┼úe vitale, deregl├ónd liminar ├«ns─â┼či structura limfatic─â a organismului. S─â trecem, a┼čadar, peste ispita, de care mul┼úi comentatori n-au sc─âpat, de a citit, ├«n cuvintele lui Michaux, un fel de auto-repro┼č tardiv pentru a nu fi putut intra cu Celan ├«ntr-un raport de comuniune. Fiindc─â avem aici, mai cur├ónd, indiciile unei diagnoze a condi┼úiei celaniene ├«nse┼či, umane, dar ┼či poetice, c─âreia, mai ├«nainte de a-i decripta, ├«n diacronia evenimentelor biografice, cauzele, ar fi mai fructuos a-i c─âuta determin─ârile ├«n haloul sincronic al propriei poietici.

├Än sfera vie┼úii sale strict particulare, Celan cunoa┼čte, am putea spune, ├«n mod c├ót se poate de firesc, ba chiar plenar, ofertele unei existen┼úe ce pare h─âr─âzite fericirii. ┼×i unui confort, nu foarte generos, ├«ns─â ferit de griji, cel pu┼úin dup─â 1955, anul apari┼úiei primei sale culegeri (excluz├ónd prima plachet─â, catalogat─â de el ├«nsu┼či cu cifra ÔÇ×oÔÇŁ!) de poeme. S─â nu uit─âm c─â, ├«n aceea┼či perioad─â, doi rom├óni, pe care, repet, ├«i vizita, Cioran ┼či Br├óncu┼či, nu se bucurau nici de recunoa┼čteri fastuoase (cel pu┼úin genialul sculptor ce-┼či ducea, ├«n baraca sa din empasse Ronsin, ultimele clipe ale unei existen┼úe nelipsite de ingerin┼úe!), nici de un minim confort ÔÇ×burghezÔÇŁ. Pe care, de altfel, ├«l refuzau, ├«ntruc├ót ├«l detestau. Celan ├«ns─â ├«nt├ólne┼čte din nou iubirea, traverseaz─â momente de adev─ârat festin, cunoa┼čte emo┼úia ┼či face experien┼úa patern─â, este afabil, ├«ntrune┼čte admira┼úia multor intelectuali parizieni, steaua sa poetic─â se ridic─â promi┼ú─âtor pe un cer ├«n care deja poetul, ├«n striurile magmatice ale poemelor (a se vedea faimosul Todesfuge), ├«l punea pe ÔÇ×me┼čterul germanÔÇŁ, care era ÔÇ×moarteaÔÇŁ, s─â ridice un ÔÇ×morm├óntÔÇŁ ├«n care ÔÇ×eiÔÇŁ (actantul poetic colectiv cu rezonan┼ú─â coral─â, de exod biblic) s─â nu se mai simt─â ÔÇť├«nghesui┼úiÔÇŁ. ┼×i, iar─â┼či, revenind la accidentele deceptive de pe parcursul biografic strict literar, era adev─ârat c─â, ├«n 1952, tr─âise o cumplit─â dezam─âgire, citind, la insisten┼úele prietenei ┼či fostei sale, pasagere, iubiri vieneze Ingeborg Bachmann, pe celebrul ÔÇ×scaun electricÔÇŁ al Grupului 47. Dar episodul trecuse ┼či, ├«n plus, acolo nu de ÔÇ×inamici┼úieÔÇŁ fusese vorba, ci de ne├«n┼úelegere; ┼či nu a omului, ci a Poetului. Poezia celanian─â din acel moment, ├«n ciuda stadiului ei germinal, cum el ├«nsu┼či o va recunoa┼čte ┼či ┼či-o va repudia p├ón─â la a-┼či-o repro┼ča ironic, con┼úinea deja, ├«n fibra ei subtextual─â, toate datele acelui indicibil spre care va evolua triumfal.

 

 

├Än rest, existen┼úa poetului va continua s─â-┼či urmeze un drum care, privit din afar─â, nu divulga nimic mai mult dec├ót repere ale unui traseu firesc. ├Äns─â ÔÇô ┼či aici se ├«ntrez─âre┼čte, credem, punctul central ┼či sensibil ├«n care se produce acea sciziune dramatic─â la nivelul unei psihologii macerate, l─âuntric, de multele obstacole ├«nt├ólnite ┼či, iat─â, nedep─â┼čite de care vorbe┼čte Michaux┬á ÔÇô altceva se petrece ├«n nimfa poeziei celaniene. Iar ├«n acea zon─â func┼úioneaz─â alte principii, se consum─â alte evenimente, alunec─âri, surp─âri, diluvii, vertijuri, toate subsumate substratului incon┼čtientului, ├«n dualul / tragicul raport Mohn ÔÇô Ged├Ąchtnis, pe care autorul ├«l asum─â, totu┼či, ├«ntr-o func┼úie de coordonare: Mohn und Ged├Ąchtnis. ÔÇ×Mac ┼či MemorieÔÇŁ, a┼čadar, cum a fost oferit cel mai adesea ├«n diverse traduceri. ┼×i, totu┼či, a┼ča cum atrage aten┼úia un poet, prozator ┼či un critic de talia italianului Giuseppe Bevilacqua, traduc─âtorul lui Celan ├«n limba lui Dante, cobor├ónd cu ceva precau┼úii pe filiera cuv├óntului Mohn, vom putea alege ┼či semnificatul translat al s─âu, acela de uitare, la care ne-ar obliga perechea Ged├Ąchtnis; exegetul italian ├«┼či sprijin─â alegerea pe mai multe exemple, precum acel Oh Mohn der Dichtung invocat de romanticul Ludwig Uhland, uitare, ca dulce remediu la presiunea amintirilor sau a unei realit─â┼úi oprimante.

S─â urm─âm, acum, ├«n deschiderea unei abord─âri din interior a poeticii celaniene, fie ┼či ├«n linii generale, c├óteva repere trasate de Giuseppe Bevilacqua ├«n masiva ┼či pertinenta introducere (un mic studiu monografic, de fapt) sub titlul, semnificativ ├«n sine, ÔÇ×Eros ÔÇô Nostos ÔÇô ThanatosÔÇŁ. ├Än opinia acestuia, titlul primei culegeri, cea din7 1955, provine din ultimul poem al ultimului ciclu al plachetei ap─ârute la Viena ┼či desemnat─â de autor cu num─ârul ÔÇ×zeroÔÇŁ, poem ce se nume┼čte Corona; iat─â versul: ÔÇ×wier lieben einander wie Mohn und Ged├ĄchtnisÔÇŁ, ÔÇ×ne iubim ca macul ┼či memoriaÔÇŁ. Se impune imediat o men┼úiune pe care ├«nclin─âm s-o consider─âm esen┼úial─â pentru ├«ntreaga poetic─â celanian─â:

├«nt├ói, ciclul vechii plachete poart─â titlul Der Sand aus den Urnen (ÔÇ×Nisipul din urneÔÇŁ), propun├ónd, ├«nc─â din aceast─â faz─â a crea┼úiei, adic─â din primul an petrecut la Paris, metaforele-cheie, dominante (├«ntr-o accep┼úie tropologic─â mai aplicat─â), ale ├«ntregii poetici; pe de o parte, der Sand, cu simbolistica sa cre┼čtin─â, dar ┼či ezoteric─â, divulg─â o serie de atribute ce trimit cu prioritate la trecere, la labilitatea condi┼úiei umane ┼či fragilitatea fiin┼úei; de cealalt─â, die Urne, la r├óndu-i bogat─â simbolic, nu doar ├«n latura funerar─â-funebr─â, dar, prin r─âsturnarea aporetic─â proprie tradi┼úiei ermetico-ezoterice, dar ┼či cre┼čtine, antam├ónd numeroase conota┼úii ÔÇťvitalisteÔÇŁ, chiar ┼či camuflate, ├«n direc┼úia, mai ales, a speran┼úei de m├óntuire ┼či r─âscump─ârare, ├«n aceast─â via┼ú─â ori dincolo de ea;

├«n al doilea r├ónd, acela┼či poem dezvolt─â un motiv, al iubirii coroborat aporetic cu cel al mor┼úii, ce se ofer─â drept hlamida din care va ie┼či toposul major al ├«ntregii poetici, l─âstarul pe care vor cre┼čte, ulterior, ramurile unui univers liric ridicat, aidoma unui monument (funerar: topoi-ul morm├óntului s─âpat ├«n aer) ├«mpotriva uit─ârii, memento bachian cu gravit─â┼úi de org─â ca un strig─ât sugrumat (de vehemen┼úa indicibilului) al evreului r─ât─âcitor, ├«ndur├ónd, ├«nc─â, blestemul exodului, cruzimea exilului involuntar, chinul comandat , nu de un Dumnezeu, ci de noii ÔÇ×mae┼čtri ai mor┼úiiÔÇŁ, agen┼úi luciferici cu voca┼úii apocaliptice. Aici trebuie, cred, c─âutate, ca ├«ntr-un chivot ascuns, dar deloc secret, deloc tainic, ├«ntruc├ót f─âcut de-acum transparent de o Istorie c─âzut─â ├«n deriziune, nodul semantic, miezul germinativ al poeticii celaniene: de o parte, eroticul, propensiunea (aproape animalic─â, oricum cu accente maladive, morbide) spre Eros, semn al unei nisus, aspira┼úie de nepotolit, al fiin┼úei spre absolut, pivot al voca┼úiei ├«mplinirii ├«n lume; de cealalt─â, corolar aproape fatal, funebrul, expiatoriul, Moartea, ca semn nu neap─ârat al unei extinc┼úii a┼ča-zic├ónd finale, c├ót semnul, lestul, a┼č zice, al unui doliu pe c├ót de ap─âs─âtor, pe at├ót de imposibil de ignorat (prin uitare), pecetea, ├«nscris─â ÔÇô ┼či, ├«n planul poiesis-ului ÔÇô ├«n registrul unui co┼čmar din care nu se mai poate ie┼či.

 

Din perspectiva mai sus deschis─â, celebra Todesfuge devine centrul, la propriu (dac─â socotim c─â este al dou─âzeci ┼či cincilea poem din cele cincizeci ┼či cinci ale culegerii) al volumului Mohn und Ged├Ąchtnis, ├«ns─â cu iradieri ┼či difuze contamin─âri ├«n ├«ntreaga crea┼úiei ulterioar─â.

S─â p─âtrundem, a┼čadar, cu instrumente pe m─âsur─â, ├«n corpul magmatic al acestui poem. Constat─âm, de la primul contact, caracterul translatic, gustul metaforei revelatorii, criptarea mesajului prin asocieri ┼čocante ┼či care nu reprezint─â, oric├ót s-ar putea ipotiza, reminiscen┼úe ale logodnei accidentale a poetului cu surrealismul ┼či reprezentan┼úii s─âi, din Bucure┼čtiul anilor ÔÇÖ45-ÔÇÖ47, ori din Parisul anilor ÔÇÖ50, de┼či nu trebuie cu totul ignorat─â nici aceast─â ipotez─â; se profileaz─â ÔÇô ┼či se atest─â ÔÇô aici mai cur├ónd acea extraordinar─â dexteritate, mai ├«nt├ói, dar, ├«n fond, voca┼úie profund─â, nativ─â, s-ar putea spune, a unui limbaj hermetic, apoftegmatic sui generis, ├«n m─âsura ├«n care senten┼úiozitatea, resim┼úit─â la o prim─â lectur─â, nu se opre┼čte la un prim nivel, la enun┼úul cu alur─â ÔÇ×filosofic─âÔÇŁ, ci sugereaz─â parc─â, ├«n subtextul niciodat─â sondabil satisf─âc─âtor, prezen┼úa ori numai inten┼úia de a face prezente adev─âruri ultime, sentin┼úe esen┼úiale, ce se refuz─â unei transparen┼úe imediate. Celan, s─â ne amintim, ├«┼či uluise ┼či subjugase prietenii literari din Bucure┼čti, de altfel litera┼úi cu vechi ┼či indiscutabile servicii ale exerci┼úiilor expresive puse ├«n oper─â de avangarde, prin u┼čurin┼úa cu care jongla ├«n zona calambururilor.

C├ót despre limbajul s─âu, ivit la cap─âtul unor viziuni, iat─â ce scria un recenzent al primului s─âu volum: ÔÇťViziunile sale nu sunt cunoscute, sunt visate ca ├«n tablourile lui Chagal. [...] Odat─â cu Celan ┼či-a f─âcut apari┼úia o putere poetic─â ce ├«nha┼ú─â indicibilul de marginile sale ┼či ia ├«n serios, ca o realitate extrem─â, cuv├óntulÔÇŁ (Karl Schwedhelm, recenzie ├«n ┬źWort und Wahrheit┬╗, VIII, 1953, p. 533). ├Äns─â cuv├óntul, das erschwiegene Wort, mai cur├ónd dec├ót cuv├ónt periferic, cuv├ónt complicat, dificil, e cuv├ónt t─âcut, cucerit prin t─âcere, deci. Sensul indicibilului e mai aproape acum de poetica celanian─â (Cf. ┼či Ladislao Mittner, Storia della letteratura tedesca dal realismo alla sperimentazione, Torino, Einaudi, 1971, III, p. 1637)[1]. Moartea, deci, e aproape obligatoriu legat─â de figura (ve┼čnic localizat─â ├«n amintire, prin urmare, in absentia) matern─â, a┼ča cum se ├«nt├ómpl─â cu ultimul poem ce ├«nchide volumul Mohn und Ged├Ąchtnis, intitulat Z├Ąhle die Mandeln (ÔÇ×Num─âr─â migdaleleÔÇŁ); succint ÔÇ×rezumatÔÇŁ, poemul evoc─â figura mamei num─âr├ónd migdalele, care, amare cum erau (alternan┼úa timpurilor nu-i accidental─â, iar poetul va proba o consecven┼ú─â acut─â ├«n aceast─â direc┼úie), o determin─â s─â devin─â precaut─â (dich wachhielt), iar c─âutarea ochiului matern, apoi gestul mamei de a ┼či-l bloca, ascunde, spre a se feri vederii (niemand dich ansah), precum ┼či, mai ales, curgerea rou─âi ÔÇťde tine g├ónditeÔÇŁ (topos al pl├ónsului) ├«n ÔÇ×urnaÔÇŁ cal c─ârui ÔÇťpaznicÔÇŁ (custode) devine o zis─â, un cuv├ónt deci, ce nu g─âse┼čte o trec─âtoare, ca un vas primitor, la nimeni, toate aceste gesturi-simbolizante definesc confruntarea Poetului cu acel indicibil ce nu reprezint─â, ca la poe┼úii post-experimentali┼čti (post-moderni, fie!) un act de derobare juisant─â de la tranzitivitatea codului poetic tradi┼úional, ci un refuz, liminar ┼či el, de a numi-nara, din oroare, de-ne-numitul. Funebrul devine astfel epifanie nu a mor┼úii, ci a abjec┼úiei, a ororii, iar oroarea recuz─â verbalizarea, fiindc─â, asociindu-┼či indicibilul, invoc─â t─âcerea. Fie ┼či o t─âcere care comunic─â: t─âcerea strig─âtului (acel der Schreier pe care, s─â ne amintim, ├«l invocase, ├«n programele anticipatoare ale expresionismului german, Stefan Zweig, ca strig─ât al unei cohorte medievale de minnesingeri ├«ntru revolt─â), ├«ntors asupra lui ├«nsu┼či, din cauza incapacit─â┼úii actantului poetic de a trece dincolo de hotarul la care ├«l poart─â amintirea transformat─â ├«n co┼čmar.

 


[1] Criticul citat preia, fire┼čte, sintagma din Argumentum ┼či t─âcere, a lui Celan ├«nsu┼či.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

5 − doi =

Arhiva

octombrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
« Sep   Noi »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031