Un poem de Andrei Tarkovski

Not─â N-am ╚Ötiut c─â marele cineast rus a scris, ├«n afara c─âr╚Ťilor sale ╚Ötiute ╚Öi citite,
Cite┼čte

Umberto Eco - un incitant apel la cultivarea memoriei

Umberto Eco Drag─â nepoate, ├«nva╚Ť─â pe de rost (articol ap─ârut ├«n s─âpt─âm├ónalul ÔÇ×LÔÇÖEspressoÔÇŁ, la rubrica sa ÔÇ×La
Cite┼čte

RESTITUIRI

  Unde tr─âiesc ?[*] Cum g├óndesc ? Ce viseaz─â ? Poe┼úii italieni de azi ?   (Anchet─â preluat─â din s─âpt─âm├ónalul de
Cite┼čte

ANDREA ZANZOTTO ┬źCEI OPTZECI DE ANI NEVROTICI AI MEI PETRECU┼óI ├ÄN DEMONTAREA CUVINTELOR┬╗

┬źCEI OPTZECI DE ANI NEVROTICI AI MEI PETRECU┼óI ├ÄN DEMONTAREA CUVINTELOR┬╗ ┬á (Interviu realizat de Franco Marcoaldi,
Cite┼čte

Avangarda vs experimentalism sau în căutarea autenticităţii scriiturii

Termenul de avangardă ca atare are, la începuturile sale, o conotaţie negativă, dacă este să
Cite┼čte

PAUL CELAN.SPINUL ÎN CARNE SAU IDENTITATEA PIERDUTĂ.

Destinul postum al poeziei lui Paul Celan conserv─â datele ┼či, ├«n mare parte, structura ┼či
Cite┼čte

Premiul literar: ├«ntre recunoa┼čtere ┼či consacrare

N-am fost niciodată un fan al premiilor literare. Tratându-le, în principiu, cu plusul de relativism
Cite┼čte

Mircea Popescu ÔÇô un c─ârturar rom├ón neresemnat

Două consistente volume cu un caracter miscelaneu fatalmente impus de un destin ingrat atestă cât
Cite┼čte

Umberto Eco: elogiul erorilor care schimb─â lumea

La doar câteva zile de la despărţirea de Umberto Eco continuă, mai ales în spaţiul
Cite┼čte

Un "jurnal" textualizant al lui Dracula sau o poveste postmodern─â a lui Vlad ┼óepe┼č

Când mi-a căzut întâia oară sub ochi cartea lui Marin Mincu Il diario di Dracula,
Cite┼čte

Intemperanţa ca stare poetică

aporeme (Autograf nr.1/ 2005) George Popescu Intemperan┼úa ca stare poetic─â   Intempestiv ┼či insurgent, ├«n m─âsura ├«n care ceea
Cite┼čte

RESTITUIRI

Dante Maffia, Constantin Udroiu la Sorbona Not─â   M─ârturisesc cu un sentiment de jen─â (greu pardonabil chiar ┼či ├«n
Cite┼čte

Blog/Notes RESTITUIRI

Un act incon╚Ötient de subminare a istoriei George Popescu   M─ârturisesc, am ajuns ├«n punctul nevralgic ├«n care
Cite┼čte

RESTITUIRI (Articol ap─ârut ├«n revista ÔÇ×RamuriÔÇŁ, nr. 3, martie 1991, p. 4.)   George Popescu   De la con┼čtiin┼úa crizei
Cite┼čte

Despre ceea ce nu mai trebuie demonstrat!

┼×i la urma urmei ce anume mai era de demonstrat? Ce anume nu ┼čtiam cu
Cite┼čte

Absenteismul ÔÇô o maladie recrudescent─â

Dincolo de rezultatele alegerilor locale par┼úiale desf─â┼čurate duminica trecut─â ┼či mai ├«nainte ca forma┼úiunile politice
Cite┼čte

ÔÇ×Ciuma ro┼čieÔÇŁ ÔÇô o gratuit─â blasfemie

Epitetul acesta, de ÔÇ×cium─â ro┼čieÔÇŁ, poate s─â-┼či fi avut o anume validitate ├«n primii ani
Cite┼čte

Despre grava maladie a primatului

M─ârturisesc din capul locului c─â mi-a displ─âcut dintotdeauna preten┼úia, prezent─â ┼či activ─â ├«n via┼úa de
Cite┼čte

Despre suferinţă

Cu siguranţă că suferea de Alzeimer vecinul pe care, în de-acum îndepărtata-mi copilărie, îl priveam
Cite┼čte

Sindromul cumetriei în politica dâmboviţeană

N-am scris demult despre politichia intern─â (c─âci de Politic─â, ├«n semnifica┼úia sa consacrat─â istoric ┼či
Cite┼čte

RESTITUIRI

24 octombrie 2017
Autor

 

Unde tr─âiesc ?[*]

Cum gândesc ?

Ce viseaz─â ?

Poeţii italieni de azi ?

 

(Anchet─â preluat─â din s─âpt─âm├ónalul de actualitate literar─â al cotidianului italian “La Stampa”,┬á din 14 septembrie 1996, nr. 34 ┼či realizat─â de Maurizio Cucchi.)

 

De ce, ├«n Italia, to┼úi spun c─â iubesc poezia, dar pentru poe┼úi se face pu┼úin sau nimic? Cine este cu adev─ârat poetul ? Cum face s─â tr─âiasc─â ├«n mijlocul unui de┼čert ? ├Än ce anume crede ?>

Poe┼úii sunt persoane care tr─âiesc <ascunse> printre oameni. ┼×i cum spunea Pascoli, au o tain─â: <Poet este cel care exprim─â cuv├óntul pe care cu to┼úii ├«l au pe buze, dar pe care nimeni nu-l spune.

 

├Ä┼či recunoa┼čte societatea noastr─â proprii poe┼úi?┬á Da, dar cu o suprem─â distrac┼úie ┼či fiindc─â, fiind vorba de o activitate care nu produce profit, poezia nu poate fi considerat─â pe acela┼či plan cu o profesie sau o meserie.

Iar poetul este foarte ├«ncurcat atunci c├ónd i se pune de c─âtre un barman ori de c─âtre un tovar─â┼č de c─âl─âtorie cu trenul indiscreta ├«ntrebare: “Dumneavoastr─â cu ce v─â ocupa┼úi?”. Personal, m-am echipat de decenii pentru asta ┼či atunci r─âspund imperturbabil: “publicist” sau “consilier editorial”. Toate bune, totu┼či m─â arde u┼čor faptul c─â nu pot spune “poet”, a┼ča cum altul spune “inginer”, “farmacist”, “m─âcelar” sau chiar “pictor, “scenograf”, “c├ónt─âre┼ú”. Ar fi foarte ┼čov─âitor ┼či incredul chipul interlocutorului ├«n fa┼úa nemaiauzitului r─âspuns pe care i l-a┼č da: “Sunt un poet”.

Prin tradi┼úie, cine scrie versuri a scos-o la cap─ât cu profesiuni diverse, uneori chiar foarte ilustre sau chiar pl─âcute. Printre poe┼úii no┼čtri exist─â c├ó┼úiva profesori universitari, precum Mario Luzi, Edoardo Sanguineti, Maria Luisa Spaziani, iar apoi, ├«n ultimele genera┼úii, Biancamaria Frabotta, Tomaso Kemeny, Valerio Magrelli. Cel din urm─â, care pred─â la Pisa limb─â ┼či literatur─â francez─â, adaug─â imediat: “Nu cred c─â studen┼úii mei ┼čtiu c─â sunt poet. De altfel, de c├ótva timp am mi-am ignorat a┼čtept─ârile ├«n aceast─â direc┼úie. Oamenii, uneori, m─â schimb─â pentru medic: dup─â participarea mea la Caro diario (emisiune popular─â de televiziune n.b.) a lui Nanni Moretti, sunt practic un dermatolog…”

├Änv─â┼ú─âm├óntul ofer─â, cum spune Biancamaria Frabotta, ┼či posibilitatea de a “face cunoscut copiilor lumea poeziei. Raportul cu tinerii prin intermediul literaturii este excelent. C├óteodat─â descoperim c─â studen┼úii no┼čtri au devenit adev─âra┼úi scriitori, cum mi s-a ├«nt├ómplat mie cu Melania Mazzuco, printre finali┼čtii de la Strega”.

├Äns─â poe┼úii-dasc─âli nu sunt sau nu sunt numai universitari. Giorgio Caproni, spre exemplu, preda ├«n ┼čcolile elementare, Andrea Zanzotto, la cele medii, Giancarlo Majorino, la liceu. Dar exist─â ┼či unii care au f─âcut aplica┼úii de secretariat la ┼čcoal─â, precum acel singular str─âlucitor care este mantovanul Umberto Bellintani, deja sculptor ┼či elev al lui Mario Marini. Ca ┼či cum ai spune c─â poe┼úii oscileaz─â de sus ├«n jos; sunt transversali ├«ntr-o ierarhie social─â care concede roluri recunoscute, dar ├«nc─âlcate de poezie.

La fel de adev─ârat este c─â Giuseppe Conte, care a predat ani de zile (“Am ├«ncetat atunci c├ónd am putut conta pe activit─â┼úi de consilier editorial ┼či de colabor─âri jurnalistice”) ┼či care colind─â Italia ┼či lumea pentru conferin┼úe ┼či lecturi publice (“Trebuie s─â c├ó┼čtig─âm pentru a tr─âi ┼či cu mi┼čcarea, merg├ónd acolo unde suntem chema┼úi”), spune c─â ├«ntr-o zi feti┼úa vecinilor de cas─â a ├«ntrebat-o pe mama sa: “Dar de ce domnul Conte nu lucreaz─â”?.

Un poet tot timpul ocupat este Valentino Zeichen, care tr─âie┼čte de dou─âzeci ┼či ┼čapte de ani ├«ntr-o barac─â la doi pa┼či de centrul Romei. “Tr─âiesc co┼čmarul screpenului – spune -, care s-a substituit celui al carelor cu ┼čenile din timpuri r─âzboinice. Scrutez orice persoan─â care sose┼čte prin aceste p─âr┼úi ca pe un posibil executor de evacu─âri, caut s─â ├«n┼úeleg dac─â m─â g─âsesc ├«n fa┼úa omului care va decreta r─âzboiul ├«mpotriva locuin┼úei mele precare”. Curtea c─âminului s─âu e delicioas─â, are un gust de vechi sat care ├«n anotimpul potrivit te reconforteaz─â. Om de barac─â ┼či monden, conlocutor str─âlucit, Zeichen este obi┼čnuit oaspete de elegante cine, ├«n care se inspir─â:” M─â a┼čez la mas─â ┼či-mi zic: Nu peste mult timp, din p─âcate, trebuie s─â ne ridic─âm, s─â ne c─âr─âm”. C├óteodat─â ├«ns─â m─â plictisesc, alteori cuvintele care trec de la un fel de m├óncare la altul devin urma vreunui vers, ├«mi dau ideea unei poezii, aproape ca o fulgerare nea┼čteptat─â”.

Valentino exprim─â perfect sim┼ú─âm├óntul precarit─â┼úii traiului de poet. Un pic ca Alda Marini care locuie┼čte la Milano pe Navigli ┼či este un formidabil personaj care a tr─âit ┼či tr─âie┼čte ├«n mod generos ├«ntre nebunie ┼či genialitate.

Valentino ┼či Alda sunt ├«ntr-un fel dou─â excep┼úii. Cei mai mul┼úi reintr─â ├«ntr-o tradi┼úie care ┼či i-a voit profesori sau jurnali┼čti ┼či critici, cum a fost Eugenio Montale. Printre poe┼úii care au lucrat ├«n redac┼úii de ziare este spre exemplul Raffaello Baldini, care a p─âr─âsit de pu┼úin timp Panorama, ├«n timp ce Franco Loi scrie pentru Sole-24 Ore. Giovanni Raboni este critic teatral la Corriere della Sera (cum a fost ┼či Elio Pagliarani la Roma, pentru Paesa Sera). ┼×i ├«nsu┼či Raboni a desf─â┼čurat o important─â activitate ├«n c├ómpul editorial, cum au f─âcut mul┼úi al┼úi poe┼úi, totu┼či mai ales ├«n trecut. ├Än acest sens exemplul cel mai ilustru r─âm├óne cel al lui Vittorio Sereni, care a fost mult timp director literar la Mondadori. Iar cu el s─â ne amintim ┼či de Antonio Porta, conduc─âtor de case editoriale la Bompiani ┼či la Feltrinelli. Ast─âzi poe┼úii care lucreaz─â ├«nl─âuntrul caselor editoriale nu sunt desigur numero┼či. Nico Orengo, dup─â mul┼úi ani la Einaudi, a devenit jurnalist cultural ┼či e responsabil la Tuttolibri de la La Stampa, unde lucreaz─â ┼či Mario Baudino. Roberto Mussapi este la Jaca Book. Exempul celui mai t├ón─âr func┼úionar editorial ┼či poet e cel al lui Antonio Riccardi, de treizeci ┼či patru de ani, care a publicat chiar ├«n acest an prima sa carte, Il profitto domestico, pe drept l─âudat─â de critic─â ┼či care se ocup─â de treburile economice la Mondadori pentru colec┼úia “Miti”, care a relansat cu succes poezia pentru un public vast:” ├Än munca mea implicarea de timp ┼či de interese e foarte puternic─â – spune el -. E adev─ârat c─â poe┼úii ┼či scriitorii nu mai au prezen┼úa tradi┼úional─â pe care o aveau ├«n lumea editorial─â, dar e un p─âcat, fiindc─â ar fi putut juca un rol foarte important ├«n muta┼úia profund─â care a avut loc ├«n acest sector. Din p─âcate pentru ani buni a existat o form─â de lips─â de iubire reciproc─â.”

├Än orice caz, cu privire la sectorul editorial, prezen┼úa poe┼úilor este ├«nc─â puternic─â ├«ntr-un aport extern, precum acela al traducerii. Aproape to┼úi cei mari din acest secol au tradus, ┼či mult, din pasiune ┼či din necesitate. Printre autorii de azi e bine cunoscut─â munca lui Raboni, pentru versiunile din Baudelaire, ┼či prin enorma angajare ├«n traducerea integral─â a lui Recherche ale lui Proust. Dar ┼či cei mai tineri au dat mult, precum Mussapi, precum Magrelli (“Am ├«nceput ca traduc─âtor, ┼či ┼úin cursuri de traducere ├«n versuri: un lucru extraordinar”), precum Vivian Lamarque (“P├ón─â acum dou─â luni predam ├«ntr-un liceu ┼čtiin┼úific privat; acum a fost ├«nghi┼úit de o alt─â institu┼úie ┼či va trebui s─â m─â mut; va fi un an de tranzi┼úie ┼či voi traduce La Fontaine”), precum Milo De Angelis ┼či Patrizia Valduga, precum Gianni D’Elia ┼či Tomaso Kemeny, de la care amintesc excelente versiuni din Dylan Thomas.

A tradus (din Verlaine) ┼či Cesare Viviani, psihanalist junghian: ” Poezie ┼či psihanaliz─â sunt dou─â cercet─âri de grani┼ú─â, care au totu┼či ceva ├«n comun: caut─â s─â ├«mping─â privirea dincolo de ceea ce e cunoscut, dincolo de ceea ce apar┼úine descrierii realit─â┼úii comune. Am├óndou─â supun analizei ceea ce noi cunoa┼čtem, despre noi ┼či despre lume. Cea a psihanalistului este o munc─â pe care o iubesc profund, fiindc─â e foarte vital─â, legat─â de ├«ntreprinderea uman─â. Este extraordinar s─â po┼úi crea prilejuri de eliberare, de expansiune, observ├ónd c─â o persoan─â se re├«ntoarce la un flux pozitiv cu via┼úa”.

Poe┼úii, deci, sunt foarte ocupa┼úi ┼či aproape desf─â┼čoar─â mereu, cu pasiune, profesii diferite de poezie ( care, dealtfel, nu este o profesiune). Nelo Risi, spre exemplu, este regizor cinematografic (cum se poate uita “Jurnalul unei schizofrenice”?), Giampiere Neri, ├«n schimb, a fost func┼úionar de banc─â, Giovanni Giudici, care este unul dintre marii autori ai vremii noastre, a lucrat mult ├«n publicitate la Olivetti ┼či a sus┼úinut mereu c─â cine scrie versuri ar trebui de preferin┼ú─â s─â se ocupe, ca profesie, cu altceva. Ar trebui, pe scurt, s─â aib─â o meserie, nu angajat─â ├«n literatur─â, care s─â-i garanteze supravie┼úuirea ┼či ├«n acela┼či timp deplina libertate mental─â pentru oper─â.

Dar opera, chiar, cum se na┼čte? Modalit─â┼úile sunt diferite. Mi se pare ├«n sc─âdere, din nefericire, ideea c─â inspira┼úia n-ar exista ┼či c─â poetul n-ar trebui s─â fac─â altceva dec├ót s─â se a┼čeze la m─âsu┼ú─â ┼či s─â combine cu dexteritate cuvintele. Vivian Lamarque ├«mi spune c─â scrie “tot timpul pe divan, comod─â, cu creioane, gume, pixuri etc.”, ┼či adaug─â: “Ciudat, pentru a scrie nu am nevoie de lini┼čte. Dimpotriv─â, am nevoie s─â aud ├«n jur forfota dulce a vie┼úii, cum spunea Sandro Penna. Nu conteaz─â dac─â forfota ora┼čului Milano nu este desigur dulce. Astfel, am c─âutat cu tot dinadinsul o cas─â care s─â nu fie lini┼čtit─â. Atunci agentul imobiliar nu-┼či credea urechilor, era fericit”.

Giuseppe Conte afirm─â: Nu am nevoie de mas─â de scris. Dac─â ideea m─â atinge poate s─â se ├«nt├ómple oriunde. Acas─â, ca ┼či ├«n c─âl─âtorie. Scriu mai ales cu m├óna, ┼či fiindc─â g├óndirea poetic─â este mai repede dec├ót computerul”.

C─âl─âtoria ┼či poezia. Raboni a ar─âtat odat─â c─â momentele propice le avea ├«n situa┼úii de trecere, ├«n tren. Dar un moment de trecere e ┼či acela care precede somnul , ├«n care Luciano Erba spunea c─â g─âsea concentrarea ideal─â. ┼×i eu m─â asociez. A┼ča cum m─â asociez celui care o g─âse┼čte plimb├óndu-se, spre exemplu Gianni D’Elia, dasc─âl privat ┼či traduc─âtor: “Colind pe picioare, cu bicicleta, pe coclaurile de la Pisaro, ora┼čul meu, ├«ntre mare ┼či deal. Descop─âr ┼či redescop─âr toponomastica coastei adriadice, care a devenit ├«ntre timp un fel de metropol─â care merge de la Roma p├ón─â la Pescara. Prin urmare – continu─â el – sunt chiar nebuni cei care mai cred c─â poezia se face cu limbajul. Poezia se face mai ales cu un sentiment al lumii ┼či al lucrurilor, un pic potrivit arhetipului flaneur. Iar acest mers ├«mi asigur─â ┼či un ritm, mersul versului.”

├Än sintonie cu c─âl─âtoria ┼či cu suspensiunea este momentul vacan┼úei, cu at├ót mai mult cu c├ót Cesare Viviani spune c─â a scris mereu versuri chiar vara, ├«n afara ora┼čului Milano unde tr─âie┼čte, ┼či ├«nl─âuntrul unui peisaj natural. ┼×i Antonio Riccardi leag─â de explorarea locurilor sale de origine, ├«n Apenninii de l├óng─â Parma, experien┼úa contempl─ârii: ” Colind pe c├ómpuri ┼či prin p─âduri care sunt neschimbate de secole. Astfel ├«mi cultiv obsesia tematic─â, care e aceea a unei ruine familiare, financiare ┼či morale. ├Än acest fel se ├«nt├ómpl─â s─â se depoziteze ├«n mintea mea ceea ce trece apoi pe pagin─â .”

Gregorio Scalise, figur─â de particular─â inteligen┼ú─â autoironic─â, afirm─â, dimpotriv─â, c─â locul s─âu de scriere este o camer─â de lucru. Dar pentru a evacua c├ómpul de orice echivoc de retoric─â ├«┼či descrie astfel ziua-tip: “M─â scol devreme ┼či merg la magazinele generale din Bologna, unde produsele cost─â pu┼úin. Pe urm─â m─â ├«ntorc acas─â, descifrez diversele facturi ce mi-au sosit┬á ┼či ├«mi leg ziarele. ├Än ciuda acestora reu┼česc s─â m─â dedic teatrului, ca scriitor ┼či adaptator de texte. Iar apoi ├«ncerc ├«n van s─â am spa┼úii publice unde s─â-mi exprim opiniile…” Baby-pensionat demult, Scalise, pentru a reveni la tema “meseria poetului”, a fost de copil asigurator, inspector vamal, a colindat Europa din motive de studiu, a fost profesor ┼či apoi func┼úionar la Galeria de art─â modern─â din Bologna, “b─âg├ónd mereu de seam─â, prin urmare, c─â munca mea a fost part time”.

Figuri foarte umane ┼či simpatice, poe┼úii. ┼×i atunci, de unde durerea ┼či nelini┼čtea, tulburarea ┼či literarul spleen? ” Speenul meu – spune Scalise – e atunci c├ónd ├«mi lipsesc banii. ├Ämi place via┼úa, ├«mi place s─â m─ân├ónc, s─â petrec cu prietenii. Cu at├ót mai mult m─â apuc─â o form─â de spleen c├ónd v─âd c─â al┼úii au mai mult succes.” Inspira┼úia, totu┼či, survine c├óteodat─â ca un raptus. O spune Biancamaria Frabotta, c─âreia nu mai pu┼úin dec├ót altora ├«i place s─â colinde prin locuri naturale, precum acelea ale celei de-a doua sale case de la Montiano ├«n Maremma. “Treab─â de scris, ├«mi place foarte mult s─â caut cuvintele care dau form─â a ceea ce am sim┼úit ├«n mod obscur. C├ónd ├«ncep s-o fac am momente de ├«ntrerupere nea┼čteptat─â, de-a dreptul a┼úipesc: apoi reiau ┼či ├«nchei.”

Iar tehnica, meseria, abilitatea de me┼čte┼čugar? ” Ce vrei – ├«mi spune Zeichen, la incomparabila m─âsu┼ú─â din a sa dehors-barac─â -, dup─â treizeci de ani,┬á tehnica vine de la sine, nu po┼úi s─â n-o fi c├ó┼čtigatÔÇŁ. Ceea ce conteaz─â este c─â poetul are o sensibilitate diferit─â, spre a nu spune superioar─â, ┼či o form─â particular─â a sentimentului, umana compasiune. P─âcat totu┼či c─â nu li se d─â suficient─â ascultare poe┼úilor, precum, spre exemplu, romancierilor, c─ârora li se solicit─â opinii luminate asupra lumii. Cine scrie e legat de sfera de emotivitate ┼či de senza┼úie, astfel societatea crede, nu chiar gre┼čit, c─â ar fi constitu┼úionalmente dincolo de schemele sale ra┼úionale de interpretare”.

Poetul a fost deseori ├«n mod proverbial prezentat drept un subiect dezl├ónat care tr─âie┼čte doar pe jum─âtate cu aer, care are un raport slab cu realitatea. Nimic mai banal. Mario Santagostini, milanez, profesor de ┼čcoli medii ├«n hinterland, autor al unei foarte bune c─âr┼úi precum “L’Olimpiade del ’40″ ( da, chiar aceea care n-a avut loc niciodat─â) este un ins rezervat, spune clar c─â “opera se face ├«n propria credin╚Ť─â ├«n via┼ú─â” ┼či c─â inspira┼úia este “un detaliu care recapituleaz─â lumea, cel pu┼úin la marii autori; ┼či ├«n aceia ca ┼či ├«n mine recapituleaz─â via┼úa”. Cuvinte de ├«n┼úelepciune, care exprim─â cu luciditate sim┼ú─âm├óntul muncii poetice.┬á Care desigur nu cere s─â se ├«nstr─âineze de lume, dimpotriv─â: “Revendic poetului un rol civil”,┬á afirm─â de fapt Giuseppe Conte.

Niciun refugiu, deci, nici o cochilie aurit─â ori mizerabil─â. Poetul solicit─â totdeauna ascultare a cuv├óntului s─âu, care garanteaz─â, printre altele, prevalen┼úa fiin┼úei ├«mpotriva aparen┼úei ┼či supravie┼úuirea s─ân─âtoas─â a limbii ├«n lumea imaginii ┼či a spectacolului care nu ├«nceteaz─â niciodat─â. Iar ├«ntre timp, cum spune Magrelli, poe┼úii “tr─âiesc ├«n cort”.

 


[*] Public aici ├«nt├óia oar─â acest text-anchet─â tradus ├«n urm─â cu peste dou─â decenii ╚Öi propus de Maurizio Cucchi, unul dintre cei mai valoro╚Öi poe╚Ťi ai genera╚Ťiei ╚Öaptezeciste italiene, n─âscut la Milano, ├«n 1945, c├ó╚Ötig─âtor al unor importante premii (“Viareggio” pentru poezie, 1983, ┼či “Montale”, 1993.

 

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

8 − opt =

Arhiva

octombrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
« Sep   Noi »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031