v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Fotbalul şi impozitul pe de credinţă

26 iulie 2016
Autor

Cine nu şi-l aminteşte pe fotbalistul italian Luca Toni, „bombardierul”, cum era poreclit, vedetă a Squadrei Azzura pe la mijlocul deceniului trecut (triumfător cu naţionala ţării sale la Berlin, în 2006 şi transferat, un an mai târziu, de Bayern München unde a devenit, până în 2010, idolul fanilor galonatei formaţii bavareze?

Ei bine, ce avea să i se întâmple cu doar un an în urmă, în 2015, atacantului care încă juca pentru Verona, depăşeşte cu uşurinţă graniţa normalului resuscitând, îmi pare, probabile „edicte” ale tradiţiei tribale.

Întâmplarea datează din 2015, însă un canal de televiziune din Italia a reluat-o duminică într-o emisiune de divertisment, unde de fapt şi-a şi găsit cuvenitul loc. Dar despre ce e vorba?

În actele contractuale din 2007 cu clubul bavarez, atât impresarii cât şi oficialii, să le spunem, „comercianţi”, de la Bayern au lăsat loc liber la rubrica în care fotbalistul ar fi fost obligat, în baza unei legi germane, să-şi declare credinţa: catolic ori evanghelist. Omisiunea s-a materializat prin atribuirea statutului de „ateu” şi asta n-ar fi fost nimic dacă, un an mai târziu, adică în 2008, aceiaşi responsabili n-ar fi corijat eroarea, atribuindu-i, aşa cum era firesc, statutul de credincios, mai exact cel de catolic.

În prima variantă, cea de-a „ateu”, Luca Toni urma să fie „exclus” din registrele Bisericii germane şi exonerat de obligaţia de a plăti o sumă impozitară în conturile acesteia, prevăzută de articolul 140, dintr-o lege datând tocmai din 1827 care obligă pe credincios să-şi declare veniturile din care să se reţină un impozit pentru biserică. Necazul l-a ajuns pe fotbalist tocmai când încă mai juca pentru Verona, printr-o sentinţă a Curţii de Apel din München. care îl soma, prin intermediul fiscului italian de această dată, la plata exorbitantei sume de 1.600 mii de euro. Ca fapt divers şi de un insolit caraghios, ca să nu spun macabru, în baza aceleiaşi legi impozitul „religios” pe venit e obligatoriu pentru orice credincios ceea ce a adus Bisericii Catolice numai în 2013 un venit de 5,5 miliarde de euro, iar celei evanghelice de 4,8 miliarde.

Se înţelege stupoarea incriminatului, legendarul fotbalist Luca Toni, mai ales că, aşa cum avea să se apere, se declara total nevinovat, cu atât mai mult cu cât în acelaşi an în care fusese calificat ca „ateu”, tocmai făcuse o fastuoasă nuntă religioasă, de rit catolic, fireşte, mediatizată şi graţie celebrităţii sale, ca şi a miresei, fotomodelul Marta Cecchetto.

Au urmat procese în instanţe, apeluri, fără să lipsească nici o tumultuoasă campanie din care până la urmă religia, ori mai precis instanţele sale bisericeşti, prea pământene, aveau să-şi asocieze un meritat plus de animozităţi, vecin cu oprobriul public.

Mai surprinde oare pe cineva decizia bisericilor germane de a exclude de la serviciile religioase pe toţi cei care, credincioşi fiind, se sustrag declaraţiei ca atare ca să scape de aiuritorul impozit?

Nu, nu mai e însă cazul lui Luca Toni, fiindcă la Verona, în Italia, el se bucură în continuare de accesul la toate oficiile religioase. Rămâne însă sfidătoare întrebarea pe care el, ca şi alţi numeroşi fani de-ai săi ori dintre cei ce-au aflat de practica juridică a bisericilor germane: „E firesc să plăteşti taxă pentru credinţa în Iisus?”.

Nu întâmplător s-a tot spus, în popor, că multe şi nebănuite sunt căile Domnului. Şi pe ele hălăduiesc, nu fără păcat, chiar „ministerele” (cum sunt calificate în limbajul de la Vatican) Sale de ieri şi de azi. Şi asta în ciuda atâtor curajoase poziţii de reformă din partea Papei Francisc. Mă tem că şi prin Biserica noastră căile pierdute nu lipsesc şi, în spiritul evanghelic al mesajului său autentic, adagiul de a ierta „greşiţilor noştri”, când ei sunt ierarhi ori slujitori ai Domnului, şi-ar pierde substanţa originară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

3 + = noua

Arhiva

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031