* mai sunt m├óini pe care nu le-am atins mai sunt ochi care nu m-au privit urechi la
Cite┼čte

ÔÇťLucian Irimescu ╚Öi tenta╚Ťia artistic─â a magmaticuluiÔÇŁ

ÔÇťLucian Irimescu ╚Öi tenta╚Ťia artistic─â a magmaticuluiÔÇŁ     Lucian Irimescu probeaz─â una dintre calit─â╚Ťile esen╚Ťiale ale artei
Cite┼čte

ÔÇ×Temut─â ┼či hulit─â; o aventur─â ÔÇ×competi┼úional─âÔÇŁ dinainte pierdut─âÔÇŽ

ÔÇ×Temut─â ┼či hulit─â; o aventur─â ÔÇ×competi┼úional─âÔÇŁ dinainte pierdut─âÔÇŽ   O dezbatere asupra condi┼úiei istoriilor literare ast─âzi, a┼ča
Cite┼čte

Cronos contra Cronos: suspensia poetic─â a nostalgicului

Consacr├óndu-se la ÔÇô ┼či cu ÔÇô deplin─â maturitate cercet─ârii literare, autoarei, printre altele, a unei
Cite┼čte

Premiul literar: ├«ntre recunoa┼čtere ┼či consacrare

  N-am fost niciodat─â un fan al premiilor literare. Trat├óndu-le, ├«n principiu, cu plusul de relativism
Cite┼čte

Oriana Fallaci ÔÇ×Un marxist la New YorkÔÇŁ

Oriana Fallaci   Un marxist la New York   Iat─â-l c─â sose╚Öte: fragil, arz├ónd de miile sale dorin┼úe, de
Cite┼čte

Maria Corti: Avantext

Termenul ²avantext² e de-acum utilizat din două puncte de vedere în mod necesar divergente, unul
Cite┼čte

Marcuse- Heidegger ┬źScrisorile anului zero┬╗

De┼či foarte cunoscut ├«nc─â din manifestarea sa pe scena istoriei, episodul Rectoratului lui Heidegger la
Cite┼čte

Nadia Cavalera

Nadia Cavalera Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu c├óteva luni ├«n urm─â, am primit din Italia un
Cite┼čte

Alda Merini: 17 poeme

Am v─âzut pe c├ómpul tinere┼úii ceva ce de departe se ivea: era culoarea fanteziei ┼či-n cer pornit-am s─â
Cite┼čte

Alfonso Gatto: ╚śapte poeme

Sur├óz├óndu-╚Ťi ┬á Sur├óz├óndu-╚Ťi ├«nseamn─â a muri, ├«mping├ónd cuv├óntul spre t─âr├ómul acela u┼čor spre cochilia ├«n zumzet spre cerul ├«nser─ârii, spre orice lucru
Cite┼čte

Cioburi

Am uitat s─â-┼úi spun (totdeauna se uit─â esen┼úialul): gr─âdina m-a uitat ┼či mama n-a putut cuprinde ├«n
Cite┼čte

nu mai există catifea nici speranţă

nu mai exist─â catifea nici speran┼ú─â   ai zis atunci ╚Öi mi-ai mai zis s─â scrii despre mine
Cite┼čte

Cea mai urâtă zi dintotdeauna

Cea mai ur├ót─â zi dintotdeauna   G─âsesc prin spa╚Ťiul virtual, cel accesibil nou─â(?) o informa╚Ťie interesant─â ÔÇô
Cite┼čte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Cite┼čte

Loredana Magazzeni - Miraculoasa ran─â

    Miraculoasa ran─â - ┬á ÔÇ×Dezordinea mea. ├Än asta se afl─â: c─â fiece lucru pentru mine e o
Cite┼čte

MARIO LUNETTA

Născut la Roma, unde a decedat în 2017. Are la activ o vastă operă ce acoperă
Cite┼čte

F. Aderca ÔÇô un condotier al noii literaturi

În pofida prestanţei recunoscute de cei mai importanţi reprezentanţi ai epocii literare în care a
Cite┼čte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Cite┼čte

Daniele Cavicchia

Născut la Montesilvano, lângă Pescara, în 1948, a publicat 15 volume de versuri, începând cu
Cite┼čte

Un studiu de Italo Calvino

29 iunie 2019
Autor

Sfidarea labirintului[i]

 

1. De la revolu┼úia industrial─â, filosofi, literatur─â, art─â au cunoscut o traum─â pe care nu le-au mai avut p├ón─â acum. Dup─â veacuri trecute ├«n a stabili rela┼úiile omului cu sine ├«nsu┼či, cu lucrurile, locurile, timpul, iat─â c─â toate rela┼úiile se modific─â: nu lucruri, ci m─ârfuri, produse ├«n serie, ma┼činile iau locul animalelor, ora┼čul e un dormitor anexat locului de munc─â, timpul ├«nseamn─â orar, omul un angrenaj, numai clasele au o istorie, o zona a vie┼úii nu figureaz─â ca via┼ú─â adev─ârat─â ├«ntruc├ót e anonim─â ┼či coercitiv─â ┼či la urm─â ne d─âm seama c─â include nou─âzeci ┼či cinci la sut─â din via┼ú─â.

Am p─âtruns de-acum ├«n faza industrializ─ârii totale ┼či a automatiz─ârii (┼či nu conteaz─â dac─â o mare parte a lumii se afl─â ├«nc─â afar─â; de-acum pretutindeni ├«naint─âm ├«n salturi; abia ne punem ├«n mi┼čcare ┼či am ┼či ajuns). Am p─âtruns mult mai ├«nainte de a avea o reprezentare ra┼úional─â la ├«n─âl┼úimea situa┼úiei (un sistem socialist mondial); ma┼činile au luat-o mai ├«naintea oamenilor; lucrurile comand─â con┼čtiin┼úele; societatea ┼čchioap─ât─â ┼či se ├«mpiedic─â la tot pasul ├«ncerc├ónd s─â stea ├«n urma progresului tehnologic; dezvoltarea tehnicii ┼či a produc┼úiei ├«mping asemenea unor for┼úe biologico-seismice; trezirea societ─â┼úilor coloniale ┼či ex-coloniale ├«mpinge de cealalt─â parte; clasa muncitoare din Vest nu mai este sigur─â c─â este antiteza fundamental─â a capitalismului fiindc─â acum for┼úele decisive par c─â pot fi altele (┼či nu doar ÔÇťraporturile de for┼ú─âÔÇŁ Est-Vest, ci ÔÇťlumea a treiaÔÇŁ ca antitez─â ┼či problema fundamental─â a celorlalte dou─â); capitalismul simte ├«n sf├ór┼čit c─â este b─âtr├ón ┼či caut─â, sub sufixul ÔÇťneoÔÇŁ, s─â se conving─â c─â nu-i altceva dec├ót un organism patern de servicii de produc┼úie ┼či distribu┼úie; socialismul simte mai mult ca niciodat─â c─â este t├ón─âr, adolescent cu vocea ├«n schimbare ┼či pentru aceasta pu┼úin se ru┼čineaz─â ┼či pu┼úin face anume spre a-┼či impune scr├ó┼čnetele sale, motor ├«nc─â nu bine rodat, dimpotriv─â supus la un lung rodaj de eforturi sf├ó┼čietoare ┼či s├óc├óitoare; ┼či ├«n aceast─â situa┼úie, cultura at├ót de complex─â ┼či schimb─âtoare se dispune sub at├ótea planuri pentru care critica istoricist─â, linear─â ┼či simplist─â, nu e mai de ajuns ┼či trebuie s─â cear─â ajutorul instrumentelor de cercetare stratigrafic─â ┼či microscopic─â ale etnografului ┼či ale sociologului.

Pe scurt, nu suntem ├«nc─â ├«n stare s─â ┼úinem fa┼ú─â la toate acestea, nu dispunem nici de instrumentele de direc┼úie public─â (nici m─âcar nu suntem ├«n grad s─â ├«mpiedic─âm ca jungla edilitar─â s─â fac─â din Italia o ┼úar─â monstruoas─â), nici de instrumentele individuale, de direc┼úie a vie┼úii particulare (avem zile pline, truditoare, foarte active, dar r─âm├óne ├«ndoiala c─â pierdem vremea m─âcin├ónd ├«n gol spaima unei vie┼úi risipite). Cu toate acestea, putem vedea destul de limpede c─â exist─â doar incapacit─â┼úile noastre contingente, c─â perspectivele ce se deschid sunt cel pu┼úin la fel de bogate ca ┼či cele care se ├«nchid, c─â vom putea tr─âi ├«n dimensiuni dilatate, pe care predicatorii ┬źculturii de mas─â┬╗ au dreptate pe termen scurt dar nu ├«n prospectiv─â, c─â umanitatea ce se va dezvolta ├«ntr-un fel de rela┼úii extra-familiari de culturi extra-na┼úionale, de morale extra-religioase va fi ÔÇô nu spun mai bine ori mai r─âu dec├ót cea de mai ├«nainte, care nu are sens ÔÇô ci mai divers─â, mai variat─â, mai complicat─â, mai semnificant─â, cu valori, nu insipid─â, fericit─â-nefericit─â, pe scurt va fi.

├Än ciuda faptului c─â aceast─â er─â pan-mecanic─â, acest ÔÇťdou─â miiÔÇŁ ar fi avut nenum─ârate profe┼úii at├ót negative ÔÇô a la Huxley ÔÇô c├ót ┼či pozitive ÔÇô a la Majakovski -, se poate spune c─â ne reg─âsim ├«n ea ├«ntr-un mod nea┼čteptat ┼či nu mai termin─âm de a ne uimi de aceasta. Spre a ne limita la cea mai mare ┼či complex─â interpretare a viitorului, cea a lui Marx, observ─âm c─â din profe┼úia sa negativ─â (asupra dezvolt─ârilor capitalismului) nu s-a adeverit imaginea ÔÇô proletarizarea general─â ├«ntr-o neagr─â Londr─â dickensian─â -, ci substan┼úa ÔÇô nimeni nu scap─â de angrenajul industriei ├«n nici un moment al vie┼úii sale publice sau particulare ÔÇô ├«n timp ce din profe┼úia sa pozitiv─â (perspectivele asupra socialismului) nu s-a adeverit ├«nc─â substan┼úa ÔÇô eliberarea omului ÔÇô ci imaginea ÔÇô ┬źnivelul de via┼ú─â american─â┬╗ ca obiectiv al sovieticilor, un gigantic aparat de produc┼úie-distribu┼úie ┼či credit ce pare deja preg─âtit s─â se degreveze de trebuin┼úa material─â.

Dac─â prin urmare cultura nu ┼či-a revenit ├«nc─â din trauma revolu┼úiei industriale nici nu e de a┼čteptat s─â-┼či revin─â cur├ónd. Procesul continu─â, fereasc─â sf├óntul s─â se opreasc─â la jum─âtate, are un sens (adic─â se elibereaz─â) numai dac─â se merge ├«nainte p├ón─â la ultimele consecin┼úe, iar omul este deci supus la noi eforturi de adaptare ┼či redimensionat ┼či cultura ├«i serve┼čte acestuia, vai de cel care ar fi g─âsit un echilibru de tip clasic, de a ┼čtie c─â lucrurile merg oricum (apologetica capitalist─â ori socialist─â): crede c─â este un realist ┼či e un mincinos. Pe scurt, cel numisem mai ├«nainte o traum─â nu are, de fapt, caracterul accidental al traumei, e o condi┼úie ├«n afara c─âreia n-am reu┼čit s─â ne imagin─âm, ├«n afara c─âreia nu exist─â istorie, nici ┼čtiin┼ú─â, nici poezie. Deja atitudinea ┼čtiin┼úific─â ┼či cea poetic─â coincid: ambele sunt atitudini deopotriv─â de cercetare ┼či de proiectare, de descoperire ┼či de inven┼úie. Atitudinea politic─â, a┼čijderea (├«n sens larg: adic─â de a face istorie, cultural─â ┼či cet─â┼úeneasc─â). Calea spre a face una cultura vremii noastre, altminteri extrem de divergent─â ├«n discursurile sale specifice, se afl─â tocmai ├«n aceast─â atitudine comun─â.

 

2. ├Än fa┼úa scandalului primei revolu┼úii industriale, antiumanist ┼či nepoetic, r─âspunsurile culturii puteau fi dou─â: a o accepta spre a o restitui istoriei umane, a o refuza spre a-i contrapune o alt─â lume de valori pe un alt plan. Cultura filosofic─â ├«┼či g─âse┼čte imediat prima cale, cu Marx: alienarea extrem─â ┼či reificarea se vor r─âsturna ├«ntr-o nou─â libertate pentru ├«ntreaga specie uman─â; cultura poetic─â g─âse┼čte imediat cea de-a doua cale, prin estetism: ├«mpotriva ororii poncife a progresului burghez, religia frumuse┼úii ├«n afara spa┼úiului e a timpului. Ambele sunt r─âspunsuri perfect logice ├«n respectiva lor ordine: estetismul nu-┼či propune m├óntuirea de ur├ó┼úenia capitalismului pe un plan istoric ÔÇô sarcina sa e doar aceea de a crea ni┼čte imagini ce s-ar afla afar─â, ce ar fi altele -; socialismul nu-┼či propune s─â ofere azi forme ┼či lucruri de contrapus la cele ale alien─ârii ÔÇô sarcina sa e de a da perspectiv─â istoric─â gesturilor zilei de azi ┼či, deci, o nou─â dimensiune etico-teleologic─â.

Asupra acestei atitudini pe care o numim estetism s─â punem ca figur─â paradigmatic─â pe Baudelaire (nu numai ca poet ┼či personaj, ci din cauza autorit─â┼úii criticului al ├«nnoitorului culturii literare ┼či artistice, ce nu are nici azi asem─ânare), putem spune c─â Baudelaire a fost unicul care i-a corespuns lui Marx pe plan literar. Artilerii de tip divers asalteaz─â fiecare propria ┼úint─â: dar aceast─â ┼úint─â se ├«nt├ómpl─â s─â fie aceea┼či persoan─â pentru unii ┼či pentru ceilal┼úi: bourgeois-ul cu lumea sa artificial─â, monstruoas─â ┼či de nelocuit. (Cine ar vrea s─â dezvolte apoi o paralel─â ├«ntre Marx ┼či Baudelaire ar trebui s─â ┼úin─â seama de sugestiile elenizanto-renascentiste despre idealul uman al lui Marx, ca ┼či de fascina┼úia ÔÇô nu numai infernal─â ÔÇô a ora┼čului modern industrial al lui Baudelaire ┬źsocialist┬╗. ┼×i nu va ├«nt├órzia s─â identifice estetism ┼či socialism unite mai ales ├«n cultura englez─â (Morris, Ruskin, Wilde).

Spun toate acestea numai spre a stabili c─â ├«ncepem s─â presupunem c─â o anumit─â zon─â a literaturii ÔÇô cea care trimite la etichete de ┬źestetism┬╗, ┬źescapism┬╗, ┬źexotism┬╗ sau ├«n accep┼úia sa mai negativ─â ┬źdecadentism┬╗ – nu are o cet─â┼úenie ├«n epoca industrial─â, ne afl─âm pe o cale gre┼čit─â. Estetismul ÔÇô ┼či tot ceea ce va urma pe urmele sale ÔÇô nu doar este fructul civiliza┼úiei industriale, ci ├«i este fructul prim ┼či cel mai direct. ÔÇťSe evadeaz─âÔÇŁ ├«n M─ârile Sudului fiindc─â unicul mod a afirma ceva referitor la industrialism devine simbolism sau se descoper─â arta neagr─â sau se recupereaz─â copil─âria ┼či timpul pierdut, sau se instaureaz─â cultul cuv├óntului pur sau cel al incon┼čtientului sau acela al disponibilit─â┼úii spre varietatea contradictorie a vie┼úii, mereu ├«n func┼úie de un raport ÔÇô de lupt─â, de reform─â sau de adaptare ÔÇô cu ambian┼úa ├«n care se tr─âie┼čte. ├Äns─â ├«nchei aici cu eviden┼úe ori tautologii, a┼ča cum se ├«nt├ómpl─â deseori ├«n discursurile de sociologie literar─â.

Sim┼úeam nevoia s─â vorbesc de cealalt─â posibilitate de contesta┼úie ce se deschide literaturii ├«n fa┼úa primei revolu┼úii industriale: a-i accepta realitatea ├«n loc de a i-o refuza, a o asuma ├«ntre imaginile propriei lumi poetice, cu inten┼úia pe care deja cultura filosofico-politic─â ┼či-a f─âcut-o proprie ÔÇô de a o salva de dezumanitate ┼či de a-i atesta semnificatul final de progres (├«n sens istoricist sau pozitivist; de la ├«nceput ÔÇô ┼či deseori ┼či dup─â aceea ÔÇô cele dou─â accep┼úii s-ar ├«ngem─âna).

Dar ├«mi dau seama c─â ar fi trebuit s─â situez, deja la ├«nceputul acestui capitol ÔÇô ├«naintea unei culturi de contesta┼úie ÔÇô o cultur─â formativ─â ┼či apologetic─â a primei revolu┼úii industriale, anterioar─â ┼či contemporan─â ei. Putem s─â-i identific─âm ascenden┼úele cele mai nobile ┼či solide ├«n optimismul iluminist, ├«n utilitarismul englez, ├«n economia liberal─â clasic─â ┼či manifest─ârile imediate ┼či cur├ónd mistificatoare ├«n romantismul burghez, victorial, ┼či ├«n primul pozitivism.

Literatura ce-┼či propune s─â reprezinte ├«n mod critic primele aspecte ale industrialismului se na┼čte din aceast─â couche cultural─â burghez─â at├ót de compromis─â ┼či ├«i mo┼čtene┼čte multe tr─âs─âturi. Condamnarea estetico-ideologic─â care apas─â ast─âzi asupra ei a fost confirmat─â se poate spune ├«n mod unanim de c─âtre jura┼úii din cele mai diverse tendin┼úe critice. Spre a ne limita la romanul francez ├«n perioada cuprins─â ├«ntre Georges Sand ┼či Zola, se salveaz─â cei doi mai pu┼úin compromi┼či cu ideologia umanitar─â a epocii, Stendhal ┼či Balzac, care, pe c─âi diferite, ocup─â un loc tot mai important ├«n discursurile criticii de azi; iar apoi se sare p├ón─â la Flaubert, altul necompromis, ├«n timp ce se pr─âbu┼če┼čte Victor Hugo. ┼×i se pr─âbu┼če┼čte Zola care se documenteaz─â asupra minelor ┼či asupra halles spre a ambienta ├«n ele scenele de efect ale imagina┼úiei sale ├«nc─â victorhugolian─â. ├Äntr-un cuv├ónt, a fi deopotriv─â progresist ┼či poet e tot mai dificil. Faptul c─â discu┼úia ┬ź├«n─âuntrul st├óngii┬╗ – ├«nceput─â ├«nc─â din timpul Revolu┼úiei franceze ÔÇô ocup─â de-acum ├«ncolo ├«ntregul orizont al culturii ideologice ┼či nu doar ideologice. ┼×i c─â linia romantic-umanitar─â pozitivist─â demonstreaz─â c─â nu rezist─â dincolo de faza industrializ─ârii.

(N-a┼č ┼čti s─â fac s─â intre ├«n acest cadru cazul lui Walt Whitman, apologet al revolu┼úiei industriale ┼či al libert─â┼úii democratice, apologet al orice: al naturii, al muncii ┼či al individului, adev─ârat─â expresie poetic─â a unei explozii de for┼úe generale ┼či, asemenea tuturor poe┼úilor, dificil de ├«ncadrat ├«ntr-o interpretare istorico-sociologic─â, dar capabil s─â suscite ┼či s─â ├«nglobeze toate interpret─ârile. Iar o ┼či mai mare dificultate se arat─â ├«n a-l ├«ncadra pe Rimbaud, altul ┼či ├«nc─â ┼či mai complex poet revolu┼úionar al revolu┼úiei industriale).

├Än scrierea sa Industrie ┼či literatur─â (┬źMenab├▓ 4┬╗, cf. pp. 14-17), Vittorini a definit deja ÔÇô at├ót de des─âv├ór┼čit ├«nc├ót e inutil ca eu s─â mai insist ÔÇô modul inadecvat de a reprezenta lumea industrial─â al poeticii ┬źfeliei de via┼ú─â┬╗, a┼ča cum a continuat, dup─â Zola ┼či dup─â americanii ┬ź┼čcolii de la Chicago┬╗, pu┼úin ├«n toat─â lumea p├ón─â ast─âzi, ┼či prin ├«nv─â┼ú─âtura ┬źrealismului socialist┬╗ care duce cu sine toate viciile unei proaste tradi┼úii, inclus ┼či romantismul, pedagogismul ┼či acea pruderie. (┼×i, voi ad─âuga, ┼či prin anumite tentative de fresc─â social─â cu o tehnic─â ┬źde nivel industrial┬╗ – Dos Passos, D├Âblin ÔÇô care este doar o cromare sub care pulseaz─â rugina naturalist─â.

Punctul pe care m─â gr─âbesc s─â-l ajung este o alt─â bifurcare de drumuri, pe care am putea data ca imediat succesiv─â lui Zola, g├óndind la acel concet─â┼úean ┼či tovar─â┼č al s─âu de ┼čcoal─â, ├«mpreun─â cu care a venit la Paris, Paul C├ęsanne, care ├«ncepe s─â fac─â, ├«n timp ce Zola scrie ├«nc─â Rougon-Macqart, o pictur─â ce pare cu o sut─â de ani mai t├órziu, o ├«ntreaga decompozi┼úie de planuri ┼či de lumini, mase colorate ce se echilibreaz─â ├«n mod geometric, lumea satului a┼ča cum o revde, ├«ntorc├óndu-se la ea, cel ce s-a obi┼čnuit s─â priveasc─â alte lucruri, s─â se mi┼čte ├«ntr-un alt spa┼úiu. Am putea spune c─â, dac─â p├ón─â ├«n acel moment termenul de antitez─â impoeticitate-dezumanitate a industriei ce avanseaz─â fusese c─âutat ├«ntr-o concep┼úie umanist─â precedent─â ori mai bine zis ├«ntr-o imagine a lumii naturalist-umanitar─â ├«n care se c─âuta s─â se ├«nglobeze ┼či realitatea industrial─â, de aici ├«ncolo se mergea spre asumarea ei ÔÇô cubism, futurism ÔÇô cu o nou termen de antitez─â, adic─â imaginea unui viitor industrial care ar fi reg─âsit frumuse┼úe ┼či pregnan┼ú─â moral─â,┬á dar nu pe cele de dinainte: diferite; adic─â, ar fi g─âsit ÔÇô ar fi exprimat ÔÇô un stil.

Aceast─â nu reprezentare, ci mimesis formal-conceptual─â a realit─â┼úii industriale ├«ncepe de la artele vizuale ┼či a┼č spune chiar de la artele ce caut─â forma de dat obiectelor vie┼úii cotidiene. ├Än revolu┼úia arhitectonic─â, de la Morris ┼či de la art nouveau la constructivism ┼či de la bauhaus la ra┼úionalism la industrial design putem s─â g─âsim direc┼úia sa dezvoltare cea mai linear─â. ┼×i se poate imediat re┼úine c─â aceast─â preeminen┼ú─â a vizualului se face sim┼úit─â ┼či ├«n paginile poe┼úilor ┼čefi ai mi┼čc─ârilor ├«n literatur─â, precum Apollinaire ┼či Maiakovski, care simt nevoia de a se exprima ┼či prin inven┼úii tipografice.

Caracteristica fundamental─â a acestei atitudini stilistice pe care am putea-o numi ┬źlinia ra┼úionalist─â a avangardei┬╗ este optimismul istoricist: contra pozi┼úiilor de refuz ┼či de evaziune, se afirm─â m├óntuirea estetico-moral─â a lumii mecanizate. Faptul c─â pe aceast─â linie s-ar situa tendin┼úe, forme ┼či explica┼úii teoretice ├«n┼úelese ca perpetuare ┼či mascare a exploat─ârii capitaliste asta nu-i invalideaz─â sensul general istoric-pozitiv, l─ârgirea sa spre o sintez─â a ra┼úiunilor estetismului ┼či a celor ale ideologiei socialiste: crearea unei alte frumuse┼úi ┼či impunerea frumuse┼úii acestei realit─â┼úi. (Folosirea ┬źfrumuse┼úii┬╗ ca un termen comprehensiv de valori estetico-istorico-morale, ca ┼či cum a┼či fi putut spune ┼či ┬źlibertate┬╗). Aceasta este linia care salveaz─â, ├«n cultura artistico-literar─â a secolului nostru, o sarcin─â moral─â de neresemnare, ├«n iubirea pentru lucrurile vie┼úii ale ┼či muncii, ├«n urgen┼úa de a le vedea ca ├«ntr-o anticipat─â lume din nou uman─â: m─â g├óndesc la un adev─ârat pictor marxist, L├ęger, la atitudinea sa fa┼ú─â de lumea mecanic─â, la a-i inventa o imprevizibil─â bucurie accept├óndu-i totu┼či duritatea.

Celui ce se ├«ntreab─â ├«n fiece moment: ┬źDar nu voi face jocul capitalismului?┬╗ prefer pe acela ce ├«nfrunt─â toate problemele de transformare a lumii cu ├«ncrederea c─â ceea ce e mai bun serve┼čte cel mai bine. De altfel, ├«n acela┼či num─âr scrierea lui Fortini e un document despre cum o tensiune revolu┼úionar─â, dac─â alimentat─â numai de pasiunea pentru teorie ┼či nu printr-un mod de opera practic uman ( ┼či prin lucruri care devin instrument ┼či produs al acestui mod de a opera), se rezolv─â ├«n alegerea nimicului.

Optimismul istoricist pe care avangarda ├«l exprim─â ├«n momentul s─âu ini┼úial poate c─âp─âta obiective ideologice foarte diferite, corespunz├ónd obiectivelor diverse ale istoricismului ├«nsu┼či: de la iluminismul arhitec┼úilor la panteismul revolu┼úionar al lui Maiakosvski, la na┼úionalismul r─âzboinic al futurismului italian, la batjocura anarhic─â a dadaismului, la ┬źopl├á, noi tr─âim┬╗ al expresionismului politic, urm├ónd arcul care de la un anumit moment ├«ncolo nu mai e nici na┼úionalist, nici istoricist ┼či cu at├ót mai pu┼úin optimist. Un impuls visceral-existen┼úial-religios apropie expresionismul, pe C├ęline, pe Artaud, o parte din Joyce, monologul interior, surrealismul cel mai curat, pe Henry Miller ┼či ajunge p├ón─â ├«n zilele noastre. Asupra acestui curent visceral al avangardei discursul meu n-ar dori deloc s─â subevalueze ori s─â condamne fiind─âc e o linie ce continu─â s─â conteze ┼či constituie cheia unor posibilit─â┼úi expresive actuale ce conteaz─â ┼či pentru mine, totu┼či nu pot m─â pot face nimic dac─â nu reu┼česc s─â vorbesc despre el cu simpatie ┼či adeziune. Nu fiindc─â eu n-a┼č crede ├«n revolu┼úii interioare, existen┼úiale: ├«ns─â marele eveniment al secolului nostru, ├«n acest sens ÔÇô ┼či poate condi┼úie necesar─â a noii faze industriale ÔÇô a fost revolu┼úia ├«mpotriva tat─âlui, f─âcut─â ├«n teritoriile imperiului patern al lui Francesco Giuseppe, de c─âtre un medic alienist ┼či de c─âtre un t├ón─âr vizionar, Freud ┼či Kafka. Ei bine, eu nu-i consider nici pe Freud, nici pe Kafka ┬źviscerali┬╗: ├«i consider doi mae┼čtri fiindc─â ÔÇô fiecare ├«n felul s─âu ÔÇô sunt la fel de duri, arizi, seci ca ni┼čte cuie.

Problema expresiv─â ┼či critic─â r─âm├óne pentru mine una singur─â: prima mea op┼úiune formal-moral─â a fost pentru solu┼úiile de stilizare reductiv─â ┼či ├«ntruc├ót ├«ntreaga mea experien┼ú─â mai recent─â m-ar conduce s─â m─â orientez spre necesitatea unui discurs cel mai posibil ├«nglobant ┼či articulat, care s─â ├«ncarneze multiplicitatea de cunoa┼čtere ┼či instrumental─â a lumii ├«n care tr─âim, continuu s─â cred c─â nu exist─â solu┼úii valabile estetic, moral ┼či istoric dac─â nu se realizeaz─â ├«ntr-o ├«ntemeie de stil.

Hemingway al primelor mele op┼úiuni tinere┼čti n-a sc─âzut de fapt ├«n statur─â: r─âm├óne cel mai bun dintre to┼úi, prin exactitate ┼či usc─âciunea ├«n cuv├ónt, ├«n gest ┼či ├«n raporturile umane (chiar dac─â t├ón─âra genera┼úie american─â ├«i prefer─â pe acel t├ón─âr frate al s─âu total opus care este Henry Miller, ├«nvolburat, profetizant ┼či stilistic indiscriminat). ├Äns─â ├«ntre timp s-a dezvoltat ┼či pentru mine tot mai mult o exigen┼ú─â stilistic─â mai complex─â, care s─â se fac─â prezent─â prin adoptarea tuturor limbajelor posibile, a tuturor metodelor posibile de interpretare, care s─â exprime multiplicitatea de cunoa┼čtere a lumii ├«n care tr─âim.

Numele de care e nevoie aici este desigur acela al lui Joyce; un scriitor pe care din p─âcate n-am reu┼čit niciodat─â s─â-l iubesc, fiindc─â multe laturi ale sale mi se dovedesc lipsite de interes: fiziologicul, catolicul blasfemiator, irlandezul.

Exist─â, din fericire, ca exemplu de cum limbajele se inventeaz─â, se dezvolt─â, tr─âiesc ┼či nu r─âm├ón sclave,Picasso, care a tr─âit ├«ntreaga cultur─â vizual─â a trecutului ┼či a prezentului, potrivit unor c─âi care ├«n literatur─â ar merge de la liric─â la epic─â, de la jurnal la nonsens, Picasso care a spus tot ceea ce putea spune ├«n sensul de istorie a semnului grafic pictural, de istorie public─â mondial─â, de istorie autobiografic─â. Pe scurt: unicul om dup─â Shakespeare care a exprimat lumea ┼či pe el ├«nsu┼či ├«n mod total.

Numele lui Picasso ne trimite la un moment al istoriei culturale a secolului nostru ├«n care limitele avangardei p─âreau dep─â┼čite: stagiunea ce se deschide ├«n preajma r─âzboiului din Spania ┼či se extinde la primii ani ai perioadei postbelice. Au existat ┼či acolo echivocuri ┼či focuri de paie, desigur: dare ceea ce conteaz─â ├«nc─â ┼či azi este cum un av├ónt care era deopotriv─â stilistic, istoric ┼či existen┼úial a reu┼čit s─â creeze o imagine a acelei epoci ce spore┼čte ├«n loc s─â se ofileasc─â.

Ar fi gre┼čit dac─â ast─âzi noi ne-am opri s─â facem din asta un mit; dar ┼či azi trimiterea la acel climat (cum am spune ÔÇô pentru literatura italian─â – ┬źVittorini ┼či Pavese┬╗) e valabil ca exemplu al unei c─âut─âri formale ce nu era niciodat─â formalist─â, ci plin─â de implica┼úii culturale pe toate planurile.

S─â-l privim la Pavese ├«n preocuparea sa pentru o literatur─â a lumii industriale: munca necontenit─â pentru a-┼či defini un stil (rigoarea ├«n stabilirea spa┼úiului poetic al romanelor sale ÔÇô eludarea personajului, a descrip┼úiei picturale, a psihologiei ÔÇô care azi trec drept descoperiri ale ┬źnoului roman┬╗ francez), referin┼úa la interpretarea antropologic─â a experien┼úelor existen┼úiale ┼či poetice celor mai arhaice (pe care le-a divulgat atunci voga sociologic─â), persistenta ireductibilitate la istoria celei mai tainice ┼či feroce interiorit─â┼úi individuale (care acum este tema aproape exclusiv─â a unei vaste zone de literatur─â din ├«ntreaga lume). Fire┼čte, dac─â Pavese poate fi evaluat ├«n mod complet numai acum, faptul c─â el a tr─âit toate aceste teme ca precursor izolat face astfel ca s─â sim┼úim c├ót de lungi ┼či de decisivi au fost cei doisprezece ani ce ne separ─â de moartea sa ┼či c├ót de multe aspectele sale (limba, pentru noi de-acum obi┼čnui┼úi cu combina┼úii mai complexe; contrastul dintre lumea interioar─â ┼či politic─â, care ne pare rudimentar; contrastul sat-ora┼č, s─âlbatic-civilizat, unde persist─â accentuarea filo-primitiv─â a ├«ntregii culturi ┬źfrazeriene┬╗ ne apar azi cu inconfundabila culoare a epocii; ┼či deja faptul de a-l putea recunoa┼čte ┼či defini ne dovede┼čte c─â am intrat ├«ntr-o epoc─â diferit─â.

 

3. Care este situa┼úia literar─â ├«n fa┼úa ┬źcelei de-a doua revolu┼úii industriale┬╗? Tr─âim ├«ntr-un timp de stratificare cultural─â apt─â s─â justifice relansarea conceptului de ┬źavangard─â┬╗ dar ┼či s─â fac─â mai neclare ra┼úiunile crizei sale. E greu a separa un mai ├«nainte ori un dup─â ├«n morfologia literar─â ┼či a trasa o linie net─â ├«ntre ┬źtradi┼úie┬╗ ┼či ┬źavangard─â┬╗. Invidiez siguran┼úa lui UImberto Eco ├«n a crede c─â ┬źformele deschise┬╗ ar fi mai noi dec├ót ┬źformele ├«nchise┬╗, c├ónd chiar ┼či formele metrice, rima (rima!), se pot ├«ntoarce de la un an la altul pentru a primi un semnificat nou. Formele clasice ale poeziei ┼či cele ale secolului al XIX-lea ale romanului au intrat ├«n criz─â deja de c├óteva decenii bune ÔÇô s─â spunem ├«ntre 1880 ┼či 1930 ÔÇô de acolo ├«ncoace se l─ârge┼čte un evantai de c─âut─âri ┼či de posibilit─â┼úi pe care le-am putea considera pe toate contemporane, totul ├«nc─â ├«n curs, ┼či cele pe care le condamn─âm le condamn─âm fiindc─â semnific─â un con┼úinut pe care-l condamn─âm, nu dintr-o simpl─â trebuin┼ú─â de alternan┼ú─â formal─â. ┼×i Vittorini folose┼čte ┬╗mai pu┼úin ├«napoiat┬╗ ┼či ┬źmai ├«napoiat┬╗ drept categorii de judecat─â, adic─â se face ecou al certitudinii avangardei ├«n revolu┼úia permanent─â a formelor, bazate pe o credin┼ú─â istoricist─â care azi apare prea simpl─â. ├Äns─â atuci c├ónd trece la justificarea ra┼úiunilor ┬ź├«napoierii┬╗ vedem c─â judecata polemic─â asupra formelor e mereu judecat─â polemic─â de con┼úinut, judecat─â cultural─â.

Astfel, voi ├«ncerca totu┼či eu, continu├ónd s─â aplic la situa┼úia prezent─â cele dou─â defini┼úii de linie ┬źra┼úionalist─â┬╗ ┼či de linie ┬źvisceral─â┬╗ ale avangardei pe care le-am folosit p├ón─â aici. ┼×i azi este posibil a distinge cele dou─â linii (chiar dac─â nu totdeauna ├«ntr-o manier─â net─â), ├«ns─â prima impresie este c─â dezvolt─ârile celei de-a doua sunt ├«n prevalen┼ú─â net─â fa┼ú─â de dezvolt─ârile celei dint├ói. Linia ┬źra┼úionalist─â┬╗, ori a stiliz─ârii reductive ┼či matematico-geometrizante, a marcat o relativ─â victorie ├«n a fi reu┼čit s─â impun─â gustul designers-urilor s─âi ┼či a arhitec┼úilor s─âi ├«n─âuntrul lumii industriale, dar a pl─âtit cu o sl─âbire a for┼úei sale creative ┼či combative. Monopolul opozi┼úiei la ideologia industrial─â pare asumat de dezvolt─ârile liniei ┬źviscerale┬╗ (Beckett, Burri, informel-ul, muzica ┼či pictura ÔÇť├«nt├ómpl─âriiÔÇŁ). beat generation etc.) ├«ns─â e o opozi┼úie at├ót de pu┼úin didactic─â ├«nc├ót ar putea s─â fie considerat─â ┼či o lini┼čtit─â desp─âr┼úire de teritorii.

Orice hipermecanizare, hiperproduc┼úie, hiperorganizare sunt un dat pe care noile genera┼úii nu mai viseaz─â s─â le discute. Nu exist─â un mai ├«nainte ca termen de compara┼úie (de-acum departe de experien┼ú─â), nici un dup─â (perspectiva r─âsturn─ârii raporturilor de proprietate nu mai are imagini care s─â se deta┼čeze ast─âzi, dec├ót ├«n ┼ú─ârile subdezvoltate; nimeni nu mai e ├«n m─âsur─â s─â asigure c─â lumea industrial─â a socialismului viitor nu va fi din punct exterior identic─â cu lumea industrial─â a capitalismului viitor).

├Än aceast─â situa┼úie reprezentarea transform─ârilor lumii exterioare ÔÇô tem─â at├ót a naturalismului c├ót ┼či a avangardei ra┼úionaliste – este cea care pierd4e din interes: interioritatea este cea care domin─â terenul. Omul celei de-a doua revolu┼úii industriale se adreseaz─â unicei p─âr┼úi necromate, neprogramate a universului: adic─â interioritatea, self-ul, raportul nemediat totalitate-eu. Iar aceasta nu e numai o atitudine a poetului, a artistului ┼či a beatnikului, ci ┼či a simplului subiect g├ónditor ┼či comportamental.

Noul individualism┬á acosteaz─â la o nou─â pierdere complet─â a individului ├«n marea lucrurilor; dilatarea eului ┼úinte┼čte, prin budismul beat, senzualitatea difuz─â, experien┼úele mistico-stupefiante, la pierderea opozi┼úiei dialectice dintre subiect ┼či obiect. Judecata negativ─â pe care-o d─âm despre aceast─â atitudine nu ├«nseamn─â c─â am considera-o gratuit─â, lipsit─â de o ra┼úiune a sa istorico-cultural─â. ┼óintind asupra acestei zone interne a individului, literatura caut─â s─â-┼či fac─â bre┼č─â acolo unde cultura ideologic─â prezint─â o lacun─â. Ast─âzi ideologiile care conduc lumea industrial─â ÔÇô pe de o parte filosofia anglo-saxon─â a ┼čtiin┼úei ┼či a comunic─ârii, pe de alt─â parte materialismul istoric ÔÇô ┼úintesc asupra ┬źpublicului┬╗ ┼či ocolesc ┬źprivatul┬╗, ├«ntr-un fel de curs─â centrifug─â din nucleul lor de preocup─âri antropologice. R─âm├óne o zon─â vacant─â, ├«n care existen┼úialismul, fenomenologia, psihanaliza ├«ncearc─â s─â se ├«nglobeze ├«ntr-un discurs organic. ├Äns─â acest discurs organic nu a g─âsit p├ón─â acum o linie a sa, pare a nu reu┼či ├«nc─â s─â se elibereze de ademenirea ├«n vechiul fundal mistico-mocirlos. Lipse┼čte acel ┬źsupliment de societate┬╗ de care vorbe┼čte ├«n acela┼či ┬źMenab├▓┬╗ Leonetti; ideologia militant─â las─â neap─ârate tran┼čeele individualului; iar teritoriul pe care dou─â secole ┼či mai mult de istorie a g├óndirii laice au reu┼čit s─â le sustrag─â domin─ârii teologilor este pe punctul s─â cad─â ├«n m├óna necroman┼úilor.

Principalele elemente ale acestei necroman┼úii ofer─â hinterlandul ideologic al multor mi┼čc─âri ale ultimei avangardei. Se na┼čte ┬źs─âlbaticul civiliza┼úiei industriale┬╗ a c─âror beat generation, mul┼úi al┼úi ┬źfurio┼či┬╗ ┼či neo-nihili┼čti ne dau o ampl─â exemplificare interna┼úional─â ce include ast─âzi ┼či URSS. Nu este o ┬ź├«ntoarcere la natur─â┬╗, dimpotriv─â: e o naturalizare a industriei. Fundalul istoric con┼čtient sau incon┼čtient al acestor tr─âs─âturi e o economie perfect organizat─â ce-┼či va l─ârgi roadele ca o natur─â indiferent─â. Nu va veni oare ziua ├«n care produc┼úia va fi pus─â ├«n mi┼čcare de automate, ziua ├«n care munca manual─â va consta ├«n a ap─âsa un buton o singur─â dat─â? Beatniks sunt noii s─âlbatici ai unei jungle mecanice ┼či str─âine.

Linia ┬źvisceral─â┬╗ a avangardei ne conduce azi a┼čadar ├«n fa┼úa unei alternative ├«ntre subjugare biologic─â ┼či subjugare industrial─â. Era necesar s─â fie a┼ča? Nu s-ar spune. Ivit─â din lumea reific─ârii generale, aceast─â revendicarea naturii-om ce devine revendicare a poetului ca fapt de natur─â, putea ┼či poate avea alte scopuri, ├«n direc┼úia unei poezii complexe precum morfologia biologic─â, a unui sens lirico-vital ce-ar fi la ├«n─âl┼úimea cunoa┼čterii noastre intelectuale a lumii. M─â g├óndesc la dou─â figuri diferite precum ziua ┼či noaptea, dar care ambele ne comunic─â acest sens ┼či ambele izvor├óte din con┼čtiin┼úa cea mai sf├ó┼čietoare a civiliza┼úiei noastre ├«n anii celui de-al doilea r─âzboi mondial: Dylan Thomas ┼či Jean Genet.

 

4. Privind mai cu aten┼úie, ┼či linia ra┼úionalist─â a avangardei, geometrizant─â ┼či reductiv─â, ├«n experien┼úa sa literar─â cea mai recent─â ┼či extrem─â, cea a lui Robbe-Grillet, coboar─â spre o interiorizare ┼či o face cu maximul efort de depersonalizare obiectiv─â: procesul de mimesis a formelor lumii tehnico-productive devine interior, devine privire, mod de a intra ├«n rela┼úie cu realitatea exterioar─â.

Cartea intitulat─â ├Än labirint ne poate servi la o evaluare a lui Robbe-Grillet ├«n aspectele sale pozitive ┼či negative. Deja ├«n c─âr┼úile precendente el ne d─âduse unul dintre cele mai extraordinare ┼či pozitive rezultate ale culturii literare contemporane cu calitatea prozei sale: aceast─â abolire absolut─â a oric─ârui halou ├«n jurul cuv├óntului. S─â ne g├óndim la spiritualismul persistent al culturii franceze de o orice tendin┼ú─â ┼či la limbajul prin care el se exprim─â; s─â ne g├óndim la cum la noi nu reu┼čim s─â folosim cuvintele f─âr─â rezonan┼úe sugestive; ┼či poate vom descoperi; ┼či vom descoperi de ce ÔÇô lucru altfel incomprehensiv ÔÇô i-a venit r├óndul lui Robbe-Grillets─â suscite at├ótea polemic ┼či aversiuni ├«ntr-un timp ├«n care puterea de scandal a avangardei este mai epuizat─â dec├ót oric├ónd ┼či totul trece f─âr─â a provoca vreo ridicare de spr├óncene: adic─â faptul c─â angajarea obiectual─â a cuv├óntului love┼čte unul din viciile fundamentale ale tradi┼úiei literare. Necazul este c─â ÔÇô chiar aici ├«n ├Än labirint ÔÇô halourile spiritualiste eliminate ├«n jurul cuvintelor se recreaz─â ├«n jurul caracterului misterios al fabula┼úiei, al pl─âcerii romantice a misteriosului ce este altceva dec├ót pl─âcerea ┼čtiin┼úific─â a structurilor complicate.

Contradic┼úia figurii lui Robbe-Grillet este aceasta: exist─â ├«n el o r─âd─âcin─â ra┼úionalist─â (de mare originalitate ┼či for┼ú─â poetic─â) ┼či o r─âd─âcin─â ira┼úionalist─â (slab─â chiar ├«n climatul culturii ira┼úionaliste). Acest lucru e valabil at├ót pentru opera creativ─â ÔÇô ├«n special Voyer e Jalousie ÔÇô c├ót ┼či pentru scrierile teoretice, pe care eu nu le-al subevalua ├«n bloc. Pu┼úin, chiar dintre sus┼úin─âtorii cei mai convin┼či ai scriitorului, sunt dispu┼či s─â gireze declara┼úiile sale de poetic─â, deseori necioplite ┼či provocatorii; dar eu cred c─â anumite pagini teoretice (eseul Natu─â, umanism, tragedie), dac─â nu pe planul unei g├óndiri riguroase atunci pe acela al solicit─ârilor poetice ┼či morale, sunt foarte importante, asemenea propunerii unei viziuni a lumii antitragice, lipsite de vibra┼úii religioase, de sugestii antropomorfe ┼či antropocentriste. Este aceasta o propunere ce va putea fi dezvoltat─â de literatura ce va veni; ├«n timp ce romanele grilletiene sunt cazuri-limit─â la care e greu a prevedea dezvolt─âri din partea unor discipoli ┼či urma┼či, dec├ót ├«n sensul exigen┼úei generale a unui nou ┬źspa┼úiu literar┬╗.

Spa┼úiul neantropocentric pe care ├«l configureaz─â Robbe-Grillet ne apare ca un labirint spa┼úial de obiecte c─âruia i se suprapune labirintul temporal al datelor unei istorii umane. Aceast─â form─â a labirintului temporal e ast─âzi aproape arhietipul imaginilor literare ale lumii, chiar dac─â de la experien┼úa lui Robbe-Grillet, izolat─â ├«n asceptismul s─âu expresiv, trecem la o configurare pe mai multe planuri inspirate de multiplicitatea ┼či complexitatea de reprezentare a lumii pe care cultura contemporan─â ne-o ofer─â.

┼×i aici forma labirintului este cea care domin─â: labirintul cunoa┼čterii fenomenologice a lumii la Butor, labirintul concrete┼úii ┼či stratific─ârii lingvistice la Gadda, labirintul imaginilor culturale ale unei cosmogonii ├«nc─â ┼či mai labirintice la Borges. Am dat trei exemple ce corespund la tot at├ótea filoane ale literaturii contemporane, ce tind toate la o summa a modurilor cognosicibile ┼či expresive ┼či ce pot s─â se prezinte amestecate ┼či ├«ntre┼úesute ├«n mod diferit: filonul neorablaisiano-babeliano-goricobaroc (care ├«i cuprinde pe Queneau ┼či pe Gadda, dar ajunge p├ón─â la Nabokov ┼či la G├╝nther Grass) se altoie┼čte ├«n cel babeliano-enciclopedico-intelectual (tenta┼úia romanului global, pan-eseistic va deveni fire┼čte tot mai puternic─â; Musil a ajuns la noi azi cu arsenalul cultural al unei alte epoci, dar la momentul just pentru ambi┼úia care-l anim─â) ┼či cel din pasti┼ča ┬źstravinskian─â┬╗, geometrizant ┼či el, dar numai ├«n liniile interne ale compozi┼úiei, ├«n timp ce materialele fantastice sunt extrase din cultura literar─â (precum Borges ce caut─â s─â compun─â o imagine a universului nemistic─â, chiar dac─â dedus─â de la teologi ┼či vizionari; sau precum Brecht care mi┼čc─â ni┼čte m─â┼čti ├«n costum spre a ar─âta mecanismul moral al societ─â┼úii contemporane f─âr─â a se sustrage de la reprezentarea aspectelor exterioare). S─â vedem cum acest ansamblu de intui┼úii se fructific─â la cei mai tineri: Germania divizat─â ├«n dou─â imagini speculare ┼či extreme ale epocii noastre e luat─â de Uwe Johnson ca tem─â a realismului s─âu ├«n refrac┼úii multiple, printr-un rece caleidoscop de f─âr├ómi┼ú─âri lingvistico-ideologico-morale.

Aceast─â literatur─â a labirintului gnoselogico-cultural (┼či cea pe care am trecut-o ├«n revist─â ├«n capitolul precedent ┼či pe care am putea-o defini a gr─âmezii biologico-existen┼úiale) are ├«n sine o dubl─â posibilitate. Pe de o parte, exist─â ast─âzi aptitudinea necesar─â spre a ├«nfrunta complexitatea realului, refuz├óndu-i viziunile simpliste ce nu fac dec├ót s─â confirme habitudinile noastre de reprezentare a lumii; ceea ce ast─âzi ne este de folos este harta labirintului c├ót mai particularizat─â posibil. Pe de alt─â parte, exist─â fascina┼úia labirintului ca atare, a r─ât─âcirii ├«n labirint, a reprezent─ârii acestei absen┼úe de c─âi de ie┼čire ca adev─ârata condi┼úie a omului. ├Än a separa una de cealalt─â cele dou─â atitudini vrem s─â punem aten┼úia noastr─â critic─â, de┼či ┼úin├ónd seama c─â nu se poate distinge totdeauna printr-o t─âietur─â net─â (├«n impulsul de a c─âuta calea de ie┼čire exist─â mereu ┼či o parte de iubire pentru labirinturile ca atare; ┼či din jocul de ne pierde ├«n labirinturi face parte ┼či o anumit─â ├«nc─âp─â┼ú├ónare de a g─âsi calea de ie┼čire).

R─âm├óne afar─â cel ce crede c─â poate ├«nvinge labirinturile fugind de dificultatea lor; ┼či e prin urmare o cerere pu┼úin pertinent─â ce i se face literaturii, fiind dat un labirint, de a-i oferi ea ├«ns─â┼či cheia pentru a ie┼či din el. Ceea ce literatura poate face este s─â defineasc─â atitudinea cea mai bun─â pentru a g─âsi calea de ie┼čire, chiar dac─â aceast─â cale de ie┼čire nu va fi altceva dec├ót trecerea de la un labirint la altul. Sfidarea labirintului este ceea ce dorim s─â salv─âm, o literatur─â a sfid─ârii labirintului este ceea ce dorim s─â extirp─âm ┼či s─â distingem din literatura capitul─ârii la labirintul.

Numai a┼ča se dep─â┼če┼čte acea ┬źatitudine disperat─â┬╗ pe care Vittorini (┬źMenab├▓┬╗ 4┬╗, p. 19) o repro┼čeaz─â vechii avangarde ┼či mo┼čtenirii pe care ea a l─âsat-o celei noi: non-speran┼úa ├«n puterea determinante a culturii.

Ast─âzi ├«ncepem s─â cerem de la literatur─â ceva mai mult dec├ót o cunoa┼čtere a epocii sau a unei mimesis a aspectelor exterioare ale obiectelor┬á sau ale celor interioare ale sufletului omenesc. Vrem de la literatur─â o imagine cosmic─â (acest termen este punctul de convergen┼ú─â┬á al discursului meu cu cel al lui Eco), adic─â la nivelul planurilor de cunoa┼čtere pe care dezvoltarea istoric─â le-a pus ├«n joc.

Iar celui care ar vrea ca ├«n schimb s─â renun┼ú─âm ( ┼či celui ce e gata s─â ne acuze c─â renun┼ú─âm) la continua noastr─â exigen┼ú─â de semnifica┼úii istorice, de judec─â┼úi morale, le voi r─âspunde c─â ┼či din ceea ce se pretinde (ori poate are motivele sale pentru a pretinde) meta-istoric ceea ce conteaz─â pentru noi este inciden┼úa sa ├«n istoria oamenilor; c─â ┼či de ceea ce acum se refuz─â (┼či poate are motivele sale┬á s─â se refuze) unei judec─â┼úi morale, ceea ce conteaz─â pentru noi e ceea ce ne ├«nva┼ú─â.


[i] Eseul cu acest titlu, unul dintre cele mai importante ale scriitorului, a ap─ârut ├«n publica┼úia ┬źMenab├▓ 5┬╗, Torino, Einaudi, 1962, urmare a unei dezbateri provocat─â de Elio Vittorini ├«n nr. 4 al publica┼úiei cu titlul Industria e letteratura ┼či la care au mai participat scriitori ┼či critici dintre cei mai importan┼úi ai momentului, ├«ntre care Franco Fortini, Francesco Leonetti, Umberto Eco; ap─ârut ├«n plin av├ónt de decantare a mi┼čc─ârii neoavangardei italiene ├«nceput─â, la Palermo, la sf├ór┼čitul anilor 50, cu #I Novissimi, eseul calvinian ├«i ofer─â autorului s─âu ├«nc─â un pretext de a polemiza cu teoreticianul grupului mai sus men┼úionat, Angelo Guglielmi ┼či, ├«n acela┼či timp, de a se deta┼ča de noile orient─âri, asum├óndu-┼či, ca Pasolini, ca Vittorini ├«nsu┼či, singur─âtatea unui drum propriu.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

cinci + 5 =

Arhiva

iunie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
« Mai   Iul »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930