v.p. (epistolă cvasi-clandestină)

Lui Vio, la 60 de ani   Să te fi zărit întâia oară în vacarmul unei adunări
Citeşte

Viorel Pîrligras: risipitorul de har

Viorel Pîrligras e un risipitor: al darurilor cu care a fost binecuvântat, al pasiunii pentru
Citeşte

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală

Umberto Eco – un medievist în postmodernitatea virtuală   (Aproximări ipotetice) George Popescu     Printre cele mai ascuţite, inventive şi rafinate
Citeşte

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum

Geo Vasile – traducătorul congener cu Gellu Naum   Numele lui Geo Vasile l-am întâlnit, cred, întâia
Citeşte

la carta bionda del Caffé del Turco

la carta bionda del Caffé del Turco   ci sono altri hamlet… la carta bionda del Caffé del
Citeşte

Gela Enea sau revolta disimulată elegiac

Ceea ce surprinde la întâia lectură a poeziei din cea de-a doua carte de versuri
Citeşte

Poezia ‒ sinonimie a onticului

Cu un debut revuistic în îndepărtatul 1973 în revista sibiană „Transilvania” şi cu botezul lui
Citeşte

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

  În acest eseu propun o clarificare a dihotomiei disidenţă/ rezistenţă care pare subînscrisă, din păcate,
Citeşte

La Rio de Janeiro Un cartier luxuriant ca un biliard al viitorului Braziliei

Se vor împlini în curând trei ani de la preluarea puterii, în Brazilia, de către
Citeşte

Mario Luzi: o poezie inedită

Am scris despre poetul italian finalist, trei ani consecutivi, al Premiului Nobel, o monografie (Povara
Citeşte

Eugenio Montale

    În fum De câte ori te-am aşteptat la gară în frig, în ceaţă. Mă plimbam tuşind, cumpărând ziare
Citeşte

Un studiu de Italo Calvino

Sfidarea labirintului[i]   1. De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au cunoscut o traumă pe care
Citeşte

Michele Ranchetti și poezia epifanică

Michele Ranchetti și poezia epifanică Michele Ranchetti, născut la Milano în 1925, decedat la Florenţa, în
Citeşte

„România – al treilea ţărm al fluviului care curge înăuntrul meu”

Interviu cu poetul, romancierul, traducătorul şi academicianul brazilian MARCO LUCCHESI Marco Lucchesi 1Sosit pentru a nu
Citeşte

Inconştienţa păcătoasă a unor „formatori” de opinie

Iată ce scriam cu mai bine de patru ani în urmă; mai exact, în 23
Citeşte

Mario Costantini

Mario Costantini: Pe drumul spre casă George Popescu  Au trecut aproape două decenii de când, în medievala
Citeşte

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului

Eleanor Mircea Insolitarea ludică a cotidianului   Din noul (merituos și provocator) val de poeți craioveni, Eleanor Mircea
Citeşte

Alda Merini

Alda Merini I poeti lavorano di notte / Poeții lucrează noaptea „Când sunt întrebată de unde se
Citeşte

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound.

EUGENIO MONTALE Misterul unui poet. Ezra Pound. (apărut în „Corriere d’informazione”, 26-27 aprilie 1958, apoi în colecția
Citeşte

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis

Andrea Zanzotto: o nouă Divina Mimesis  George Popescu  Andrea Zanzotto, “cel mai bun dintre poeții italieni născuți
Citeşte

Doctoriada şi cazuistica unui sufix

29 iulie 2016
Autor

Dacă nu mă înşală cumva memoria-mi tot mai obosită, o singură dată m-am referit la

scandalul doctoratelor, suspectate de plagiat şi, în câteva rânduri, denunţate ca atare. Şi atunci am intervenit doar spre a atrage atenţia asupra unui aspect, puţin ori deloc discutat şi amendat, respectiv cel al nivelului ştiinţific, deseori irelevant ori de-a dreptul execrabil. Două posibile cauze identificam în demersul meu: prima, de structură instituţională, anume condiţionarea gradelor universitare de titlul de doctor şi, mai grav, de la poziţia de asistent în sus; cea de-a doua consta în ceea ce numesc, cu un termen destructurat negativ prin timp şi contraproductiv, în acelaşi context ştiinţific: compilaţie.

Revin asupra argumentului stârnit de cazul plagiatului lui Victor Ponta, confirmat ca atare prin votul de alaltăieri al celor 47 de membri ai Consiliului general al CNATDCU, urmare a contestaţiei depuse de autorul tezei şi care, cum se stipulează într-un comunicat, se va finaliza în câteva zile prin retragerea disputatului titlu.

Nu înţeleg nici acum, cum nici în momentul denunţului – insidioasă delaţiune băsesciană proprie „şcolii” sale vaporene -, încăpăţânarea fostului premier, ministru, deputat, procuror, avocat etc. de a fi continuat să se agaţe de o negare a unei realităţi a cărei cazuistici era de o evidenţă greu de contestat. Personal mi-a fost de la început destul de limpede că, atât în cazul lui Ponta, cât şi al altor demnitari, dotaţi cu un bagaj intelectual, dacă nu de înaltă competitivitate, cu acces la o bibliografie de specialitate aptă să-i conducă, nu fără o bună doză de trudnică pregătire, spre o lucrare, nici pe departe „genială”, dar meritorie şi în limitele elementarei discipline a unei astfel de întreprinderi, s-au abandonat practicii ispitei plagiatului.

Nu-i cazul atâtor generali, colonei, incluşi într-un melanj competiţional de simbriaşi pe tricicletele Puterii, politice ori, mai precis, politicianiste. În ce-i priveşte, suspiciunea de plagiat îşi are o legitimitate neîndoielnică, fie şi numai urmărindu-le ieşirile publice, căci despre discursuri „academice” nici nu poate fi vorba şi ei înşişi se feresc precum numitul personaj popular de… tămâie.

În ce mă priveşte, cu Ponta lucrurile s-au petrecut în cadrul mai larg al unei serii începute imediat după decembrie 1989, când, concomitent cu închiderea „odioaselor”  întreprinderi şi instituţii decretate – inclusiv ori mai ales ideologic  - retrograde şi cumva chiar „antirevoluţionare”, s-a dat acces liber (mai ales pentru cei cu vocaţia nealterată a aranjamentelor) la tot, inclusiv la ceea ce avea să se transforme până în ziua de azi în fabrici de diplome. Din care nu puteau să lipsească nici râvnitele titluri de „doctori”: în ştiinţe, desigur.

Mulţi, prea prinşi în caruselul sinecurilor de nivel demnitar, nu mai aveau timp pentru cine ştie ce documentări prin biblioteci ori cu „învechitele” notiţe în baza lecturilor serale, căci şi aşa serile, mai totdeauna târzii, le erau sustrase înaltelor şi urgentelor sarcini de partid şi de stat. În acest caz, ipotizez că nu le rămânea decât să apeleze la „negrii” (ne amintim de scandalurile literare de prin  anii 70!), probabil din rândul unor subordonaţi îndatoraţi ori chiar a unor „specializaţi” în acest hobby vechi şi el de când lumea.

De aici încolo, întregul scenariu devine nu doar clar ca bună-ziua, dar oferă şi singura explicaţie, să-i spunem, ceva mai logică pentru cazurile ce-au generat şi alimentat scandalul acestei doctoriade.

Să spun că, intelectualiceşte vorbind, Victor Ponta nu mi-a plăcut niciodată şi că, deşi i-am acordat votul la scrutinul prezidenţial (fiindcă contracandidatul său nu m-a convins din acelaşi motiv şi, pe deasupra, din altele pe care nu pregetă să mi le confirme continuu), nu-i înţeleg şi nu-i suport nici acum comportamentul său de limbut dedulcit la un ironism de un gust ieftin şi gratuit. Însă, pe el, şi cu siguranţă vor mai fi şi alţii, în cazul în care s-ar fi decis cu onestitate pentru un proiect doctoral, nu-l suspectez de incapacitatea de a nu-l fi putut împlini, fie şi la nivelul mediu, dar în limita decenţei ştiinţifice, în condiţiile unei normalităţi care, de altfel, lipseşte masiv din multele ambiente ale societăţii noastre post-decembriste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

2 + unu =

Arhiva

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031