“Bucătăresele” lui Lenin

Restitui aici un articol publicat cu exact 21 de ani Citeşte

Mihai Șora - Dialogul generalizat sau încercare de a raționaliza i-realul

Dacă veritabilul act filosofic nu e (pro­babil) sinuciderea, cum cutezase Citeşte

Al. Piru - Portret al criticului la maturitate

Nu e, cred, nici cald, nici frig în imediata vecinătate Citeşte

Vinizio Verzieri

Poezia nu e o rânduire de versuri cu cuvinte uzate în Citeşte

Despărţirea de Doinaş

Notă: articol apărut în revista „Ramuri” la 26 mai 2002 Când Citeşte

Italo Calvino Sfidarea labirintului

Sfidarea labirintului[i] De la revoluţia industrială, filosofi, literatură, artă au Citeşte

Brâncuşi şi Montale: o întâlnire dantescă

Am descoperit, cu aproape trei decenii în urmă, un articol Citeşte

Întâlniri indimenticabile

B.  Doi prieteni dragi, el, Andrea Santurbano, italian, ea, Citeşte

Întâlniri indimenticabile

B.  Doi prieteni dragi, el, Andrea Santurbano, italian, ea, Citeşte

Cesare Pavese: Cântec

Cesare Pavese   ”Un sat înseamnă a nu fi singuri, a ști Citeşte

Angelo Sagnelli: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale”

Anna Manna: ”Poetul ca un monah desculț în orașele goale” (Interviu Citeşte

Nadia Cavalera: Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic

Ultra-experimentalism sau poetica nonsensului apocaliptic   Cu câteva luni în urmă, am Citeşte

«Cealaltă Ană» sau Marile Răni ale Poeziei

Destinul poetic al Anei Blandiana, oricât ar părea lipsit de Citeşte

Cântec de trecut muntele

în amintirea lui Patrel Berceanu   ajunsesem unde nu trebuia: pe drumul pe Citeşte

Fernando di Nicola: Ars duplicandi

Prima, la grazia, poi la forza, dopo la fioritura, ecco, il Citeşte

Cesare Segre VISUL EN ABYME ÎN GENIU PUSTIU

Faptul că juvenilul dar postumul Geniu pustiu al lui Eminescu, Citeşte

Piero Bigongiari CONCENTRARE EXTENSIVA LA EMINESCU

Ce mi-i vremea când de veacuri  Stele-mi scânteie pe lacuri... Citeşte

Patrizia Boi – literatura la feminin

    Prezentare şi traducere de George Popescu     Patrizia Boi e o ingineră născută Citeşte

Valerio Magrelli: Eminescu, fără prezentări

Să spunem adevărul, cel mai trist adevăr: printre atâtea nenorociri, Citeşte

Dorin Teodorescu: un model de cărturar uitat

Îi spuneam Mike. Sau mai pe româneşte şi nu fără Citeşte

Fernando di Nicola: Ars duplicandi

1 May 2020
Autor

Prima, la grazia, poi la forza,

dopo la fioritura, ecco, il rigoglio,

la maturità…

 

Mario Luzi

 

 

Prin tot ceea ce întreprinde, în artă ca şi în viaţă, Fernando Di Nicola, maestrul abruzzez care ne-a vizitat, anul trecut, împreună cu alte trei admirabile artiste italiene, şi şi-a etalat incitantele sale lucrări în foaierul Naţionalului din Craiova, îmi creează impresia puternică de văr primar cu maeştrii noştri populari, ceramişti şi tapiţeri, olari şi cioplitori în lemn răspândiţi, ieri, ca şi azi, pe sub poalele brâncuşiene ale Carpaţilor.

Bonom în exces, generos, cu faţa spre semenul lovit de suferinţă, scriam cândva că până şi umbletul său, conservând ceva din migala şi acurateţea cu care-şi elaborează operele, dă impresia că de el, de mersul său adică, ar depinde chiar sănătatea pământului şi soarta planetei. Un meşteşugar, aşadar. Şi un maestru. Adică un creator de şcoală, în meserii tradiţionale, abruzzeze şi universale, precum arta cu şi pe ceramică, tapiţeria şi serigrafia. Pornit, cu peste jumătate de veac în urmă, de la un peisagism sobru, somptuos, elegant, cu irizări romantice, el a trecut, cu trecerea anilor, la tapiţerie şi la serigrafie predând aceste antice meserii într-un institut tehnic din Penne, formând generaţii de elevi ce-au devenit ulterior, mulţi dintre ei, la rându-le, artişti adevăraţi.

Cu şorţul său inconfundabil dinainte-i, cum mi-l aminteau câţiva concitadini, mi-a adus în memorie o mişcătoare pagină scrisă cândva de geniul risipit al lui Giovanni Papini despre meşterii florentini de odinioară ieşiţi în uşa sutelor de ateliere-prăvălii: mândri de harul şi de truda lor, asemeni unor figuri michelangioleşti împăcaţi, în renunţarea la orgoliul genialităţii, cu lumea şi cu semenii din imediata vecinătate.

Ce element comun mi-l apropia oare pe admirabilul meu prieten, Ferna’, de figurile papiniane? Cred că, dincolo de acel har ce se întemeiază, cu vorba lui Enescu, pe o imensă transpiraţie, faptul de a gândi arta în termeni de utilitate. Căci lucrările sale, tapiţerii ori vase de ceramică (şi aceasta plămădită după proprii reţete) sau de marmură, sunt şi acum create de artist cu asumarea deschisă şi, nu o dată, provocatoare, ad usum communem; dacă îmi e permis să mă exprim astfel.

Opere-obiecte, deci; ca şi tapiseriile sale impunătoare care, plasate pe pereţi somptuoşi, aşa cum am văzut într-un anume loc, în orăşelul său natal, par fresce rafaelliene scrijelite, prin tehnica unei ţesături migăloase, pe zidurile unei catedrale din uluitorul Quattrocento.

Şi, apoi, Fernando Di Nicola a avut, mai de curând, la vârsta unei senectuţi senine – şi înţelepte – , ideea, ori inspiraţia, de a face drumul dus-întors de la pânză ori hârtia special adaptată la vasul de ceramică, de marmură şi viceversa: schimbată însă tehnica (şi materia), rămâne arta.

Enigmatică prin excelenţă, trebuie adăugat. Fiindcă, lipsită de orice figuralitate, dar nu şi de transparenţă, arta sa îşi are resortul esenţial în acurateţea mirabilă a desenului; mirabilă, mai ales prin exactitate, quid est, perfecţiune: figurări a-figurative, semne-însemne, privelişti (totdeauna disimulate într-o fulguralitate ce propune – şi conservă, aş zice, cu nedisimulat orgoliu – o aură de ermetism antic.

Puţini sunt artiştii cărora viaţa să li se inculce atât de viu şi atât de convingător în fibra operei. La Fernando Di Nicola, evidenţa aceasta ţine loc de Lectio: ca şi când, amestecând, asemenea meşterilor florentini istorisiţi de Papini, uneltele între ele, viaţă şi artă s-ar regăsi, nu într-o simbioză, prea modestă, ci într-o deplină identitate. Pentru el, formula ars duplicandi, cu corelativul ei, vita duplicandi nu-i doar mod de a fi, ci raţiune, temei şi esenţă. Formă deliberată de a fiinţa în lume. Cu acea moderaţie ce-l face pe prietenul nostru Fernando Di Nicola o prezenţă consolatoare într-o vreme în care lumea însăşi pare iremediabil răvăşită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Arhiva

May 2020
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031