DANTE MAFFIA
Per Craiova*·
Ce e iubirea
Au încercat să ne învețe
Ce e iubirea
umplându-ne capul cu cuvinte obscure,
cu fraze frumoase cu fundițe roze.
Au încercat să-mi spună
că-i mai importantă decât pâinea,
că are o culoare în plus a curcubeului
și posedă cunoașterea supremă.
Eu nu am definiții și imagini
ca s-o susțin,
ar trebui să te duc cu mine și să te arăt,
riscând ca vreunul să te răpească.
Craiova
Umblam grăbit și nimeni nu mă observa.
Eu îi privesc și le rețin expresia
chipului, citesc motivele pașilor lor.
Nu sunt un vrăjitor, joc
cu seninătate și pot observa oamenii
fără să pierd nicio nuanță.
Sunt la Craiova, am senzația
că mă aflu într-un salon din alte vremi
ce mă primește totuși cu nepăsare.
Seara hoinăresc prin Centru, barurile
sunt pline ochi cu fete drăguțe
și elegante. Atitudinea lor
e de regine. Aș vrea să le sărut pe toate,
să le duc în Italia, triumful meu,
gloria mea! Însă ele sunt fermentul
cetății, egoismul meu e hazliu.
Uite ce ghirlandă de arome,
un cor de promisiuni pentru Craiova
deschisă spre viitor, mânată de pasul
înnoirii. O simt fremătând
din temelii cu pasiune,
simt că în jurul meu se mișcă un cor
de proiecte: Craiova nu caută fardarea,
ci ritmul european, armonia
cu ceea ce se anunță la orizont
și are motive: pe orice stradă
se presimte fermentul, neliniștea schimbării,
se simte că acum trebuie pornită căruța:
e un oraș cu străzi prea frumoase,
cu monumente antice și bine păstrate,
cu piețe ce au suflet. Oamenii
surâd, nu e România parcată
în Italia, nu resturi
și descompunere umană. Craiova
are sufletul mare, pietrele sale
au cadențe antice, fiece fațadă
de bloc are zboruri ce implică
sufletul. Iată Biserica Sf. Dumitru
iată Muzeul de artă,
Biserica mânăstire Cosuna,
Parcul Nicolae Romanescu,
Madona Dudu, Grădina Botanică.
Da, m-am îndrăgostit de Craiova
fiindcă simt puritatea ei, răsuflarea lui
Demetrescu și a lui Brâncuși,
a lui Titulescu și a lui Șirato,
a lui Baba și a lui Sorescu, strigătul dulce
al artei ce da viață și semne. Craiova
are mâini mari și picioare înaripate,
are ochi de cer, un trup pe care a-l îmbrățișa
trebuie să-l bucuri neîncetat,
iată Catedrala surâzând,
iată Teatrul ce mă îmbrățișează,
odată spuse cu ardoare cuvintele
cântului iubirii. Și poeții români,
premisa cântului, pregătirea
pentru muzica ce sosește
din cărțile lor veșnice
în care eu simt mireasma înaltă și sublimă
a rădăcinilor mele. Calabria precum Craiova,
afinitățile pe valul unei amintiri
ce leagănă visurile și le aromește
cu analogii. Da, Craiova,
în tine am găsit frumusețea
risipită și dureroasă a Istoriei, încăpățânarea
ce mereu învăpăiază viața.
Arată-ți frumusețea
fii tu însăți în fiece clipă, deschisă
la pasul deluviului lunar
când seara aprinde speranțele
fiecărei făpturi umane. Eu te-am văzut
și te-am plăcut ca pe o doamnă veșnic
tânără și frumoasă în felu-ți de a face poezie.
Tu ești poezie de piatră și de carne,
nu florile de mucigai ale lui Arghezi,
nu Venezia lui Eminescu, ci palpitul ce aprinde
stelele și le îmbracă în cuvinte noi. Acestea vor mișca
suplele flancuri ale călătoriei tale.
Un nou alfabet
Am întrezărit un nou alfabet
aici, la Craiova,
în aceste zile calde de septembrie
făcute din litere azure,
din fulgerări și muzici necunoscute
ce pâlpâie în ochii săi
ca niște jocuri
și ca antice cânturi.
Aroma sa de femeie
are eleganța
de curcubeie în fugă
ce se-ncrucișează
în fulgerele dorinței mele.
Iar numele său
are inima lui Leopardi,
o sinteză
și o tensiune de a exista.
Silvia…
Iubirea e neastâmpărul lui Dumnezeu,
dar eu deja m-am îndrăgostit,
ea care-mi lipsește,
îmi lipsește întâia literă a alfabetului.
Craiova, 19 septembrie 2015
Femeile din Craiova
Nu-mi previn oftatul;
noaptea scoate la plimbare un vis,
râsetele lor ilumină Piețele,
roiesc ca libelulele
spre lumini tainice, spre glumele
tinereții nerușinate ce-o pretinde.
E o solemnitate ce prinde viață cotidiană
și prejudecățile cu care am plecat
sfârșesc la impactul surâsurilor.
Ca-ntr-un miracol, pe neașteptate
e la fel precum cea din satul meu.
Blocurile baroce sunt complice,
insistă, mă ispitesc. Dar de la o fereastră
se-arată ea, tăcută, și sunt liber în sfârșit,
eu cu luna, cu femeile, cu berea
română ce are un gust de salvare.
Femeile din Craiova vor aștepta veșnic,
mă voi întoarce după ce va fi ars veșnicia cu ea.
Anticele povești ale Craiovei
Hoinărind prin insula pietonală
navigând prin aromele tinerilor
ce se bucurau de fericirea lunii
Saeid, Bill și Yong
beau surâsurile valchirelor
călărind macii uriași
în formă de elefanți.
Sau poate erau elefanți adevărați
închiși în paharele de bere
gata să povestească străvechi povești ale Craiovei
pare uneori insulă cu zăcăminte de petrol.
Ei și Francesco prinși de reflecțiile
indiscrete ale cornișelor și ale lampadarelor
din Barul cu un nume prea american.
Fericirea în buzunar, răsucirea Tatianei și a
Mariei.
Totuși e probabil ca asta să se fi întâmplat
într-un vis ce avea nevoie de cure estetice
și dorea să vină în Italia.
Am băut fără oprire direct din sânii berii.
Am povestit despre bunicul meu la Pittsburg,
despre bunica mea ce făcea pipi în picioare,
de anumite obiceiuri din Calabria ce mi-au apărut
în acea clipă
potrivite să-i facă să înțeleagă pe ceilalți poeți
dimensiunea mea mărginită la o biată
identitate, atât de biată că nu merită nici protestul
sindicatelor. Însă m-am simțit important toată seara,
apoi am înțeles că era reverberația poeților ce se aflau cu mine.
Dar de două ori
Oare ce m-a împins să mă întorc?
Nicicând de două ori în același oraș
spre a evita îndrăgostiri
spre a evita ca muzica edificiilor,
inima lui Brâncuși întâlnită întâmplător,
sufletul lui Eminescu și al lui Cioran
să-mi provoace prea multe sărbători, mă primesc
cu vinuri de soi și muzici țigănești.
Și în schimb iată-mă aici.
Am trădat Roma, am trădat Matera,
ceva m-a împins să reparcurg străzile
căutând un indiciu pe care străbunii mei
le-au lăsat într-un cufăr creat de
Cellini. Un notar are cheile,
dar nu-mi mai amintesc numele său,
va trebui să mai revin încă, probabil.
Va trebui să revin spre a-l revedea pe Ion,
spre a revedea acea mică fereastră
la marginea orașului, spre a regăsi aroma ei
care scăpată din buzunar se va fi refugiat
în vreo tufă de flori ori în apele Dunării.
Va trebui să revin spre a mă oglindi în cerul
unor cuvinte șoptite de războinicii
romani ce încă visează Imperiul.
Craiova știe a iubi
Multe răspunsuri am avut:
nu voi mai pune întrebări.
Craiova nu are somn.
Dacă floarea aceea retezată
în pălăria clădirii Primăriei
ar sta puțin liniștită
nu aș mai fi atât de îngrijorat
de puterea aromei sale.
Orașul nu are mâinile legate,
se respiră și se cântă.
Iar tinerii au otrăvuri
precum cei din Trastavere.
Ți-aș spune „orașul meu”, dar apoi
lingușirile ar sparge frumusețea
în țăndări fără binecuvântări.
Aversă
Aversă
Umbrele deschise.
Străzile pline de apă.
Însă eu știu că iute va înceta.
Iubirea aduce soarele.
Foamea
Dorința îndrăgostiților
în ochii altora devine ridicolă,
imaginile spre a o exprima
o grămadă de banalități.
În timp ce stau lungit
în această cameră de hotel la Craiova
și te revăd prin Murgia,
aș vrea să fiu capotul tău,
să-ți astâmpăr foamea,
să te fac să o simți pe a mea.
Cu pași iuți
Cu pași iuți
merg spre Muzeul
Culturii Populare.
Tu mă urmezi,
De ce ți-e frică?
Că vei uita cerul?
Orice imagine ești tu
sunt cu noroc condamnat.
Strada e largă
Strada e largă.
Pe fațada Universității
un joc perfid de curcubeie
ce spun povestea ta.
Craiova e irezistibilă când
dacă îmi joacă fantezia,
dacă îmi dăruiește un pic
din inima ta nebunatică.
Aici la Roma
Aici la Roma
Craiova e abia un ecou
de prilejuri neculese,
de culori murdare,
de renunțări.
Însă peisajul
ce-l port în ochi și-n buzunar
și în cuvintele mele
ochii unei țigănci
ce voia să-mi citească în palmă.
Mă întrebau
Mă întrebau:
„Ce voi duce cu mine pe veci?”
Primărița vorbea
oferind rubine de gânduri
oaspetelui ce simțea
bătăile inimii sale,
densitatea pasiunii sale.
Politica e dușmancă iubirii.
Încerc și reîncerc
Încerc și tot reîncerc să te chem.
Am mâinile goale,
o stupidă iritație.
Craiova e insidioasă
cu puberii săi nocturni,
cu insula sa pietonală
ce sugerează o cameră de dormit.
Francesco și eu
Francesco și eu comentăm
monumentele Craiovei.
Roma în fundal.
Dacă pui Roma ucizi și Parisul,
nicio comparație.
Însă acel detaliu acolo, îl vezi?
Acea poartă pictată în galben,
cu ramul aplecat care salută,
acel glas ce sosește de departe…
Ardere.
Reverberarea mâinii tale
mângâindu-mă.
Hotel Europa
Hotelul Europa e magnific,
confortabil,
personalul atent la orice dorință.
O frumoasă fată la recepție
e fan a lui Gigi D`Alessio, eu fan al ei,
dar cum să-i spun
după mărturisirea gustului său muzical?
Păcat! Are un corp ca o dulce simfonie,
un muzeu de senzații.
Dar, haide, glumeam,
nu fă grimasa aia,
dacă tot îți place D`Alessio și ție
ce te aștepți să-i spun?
Am reîntâlnit camerista
Am reîntâlnit camerista
ce-a locuit la Foggia
opt ani.
Bine că ploaia
l-a grăbit pe bărbatu-său
să vină s-o ia
la sfârșitul programului,
bine că tu vegheai
în lăuntrul meu.
M-ai fi omorât.
Dar crezi tu că te-aș fi putut înșela
Crezi că aș fi putut să pierd
parfumul ochilor tăi?
O lungă discuție
O lungă discuție
despre problemele șomajului.
Craiova industrială
are crampe de durere,
contradicții,
amărăciune.
Sunt un străin,
nu am nici un drept
de a da sentințe,
privesc cu ochiul occidental,
văd multe îngrădiri la pășune.
Despre acel gest al lui Eminescu
Ce anume conservă Craiova?
Acel gest al lui Eminescu
care într-o seară voind să aprindă
carul de foc
a trăit purificarea cărbunilor aprinși?
Tu ce aștepți să se deșire acel surâs
în cuvinte de foc,
în metafore neîntinate?
Ecoul sonor
al cuvintelor poetului
e aici alături de tine.
Bea din ele o picătură,
tu mă bei pe mine,
eu te beau pe tine.
Craiova pe fundal
Traversând câmpia.
Craiova în fundal.
O foșnire de mesteceni
se clatină spre absolut:
copaci care poate
m-au cunoscut în copilărie.
Prăbușirea prea multor vise…
Ferestrele de la Sf. Graal larg deschise,
o închipuire fascinantă,
pașii rinocerului obosit
al trecutului meu.
Am nevoie de iubire.
De iubirea ta, simt
că luna mi se-ngheață în cafea,
că în fiece înghițitură saliva ta
aprinde reverberații de vise…
Durerea de dinți
Totul filtrat
de durerea de dinți:
escorta la pulmann,
discursurile și recitările.
Totul opacizat
și mestecarea lentă,
curiozitatea aproape pierdută.
Craiova în ceața durerii,
Craiova în patul matrimonial gol.
Ionesco
Ionesco cerșind
o felie de pâine.
Piciorul însângerat,
nici Regine, nici coșuri de flori
la trecerea sa.
Mărturie oculară.
Vreau să fur CRaiova
Vreau să fur Craiova
un pic din existența sa inocentă,
dar am inima plină
de lumini stinse.
Voi aștepta iarna,
mă voi întoarce cu zece cardinali
într-o excursie.
Vor reda și băncile
din părculețe.
Tu nu face nazuri,
încheie-ți bluza:
acele două camele
sunt patrimoniu personal.
Am cumpărat o pălărie
Îmi e potrivită,
ating din întâmplare
colțul unei mobile,
marginea unei farfurii;
încredințez acestor gesturi
mesaje de veșnicie.
La Craiova am atins
monumente într-un mod cam obscen
și am furat o rază de soare
spre a vedea dacă e chiar a mea
ori a altui poet,
poate a lui Eminescu.
În monumente nicicând visate
raza începe a dansa în mâinile mele,
știe să și cânte o frumoasă ghicitoare:
„Madama Colombina
lasă-te sărutată pe gură”.
Nu am pretenții
Nu am pretenții
de a cunoaște Craiova,
de a o fi făcut să se îndrăgostească.
Totuși eu m-am îndrăgostit
și de aceea am furat
o dantelă a sa
de pe o stradă nocturnă
și pe care o port cu mine pe piept.
Din Piața Unirii la Craiova
Ploaia, poeții, tu ce mă-nsoțesc
goală unduind șoldurile, noaptea e prudentă,
însă nu-mi ieftinește aroma ta
ce mă face mai frumos, o spun privirile
cameristelor și cele ale poetelor.
Nu-mi spune tocmai acum că trebuie să-ți restitui
cuvântul din tine creat. Lasă-mi-l să mă bucure
seara, la bere, cu prietenii,
înăuntrul ecourilor stranii ce vibrează de tămâie.
În pantofii uneia ce trece în grabă.
Nu reușesc să-nțeleg dacă ploaie ești ori noapte,
dacă tu ești cu povara ta de vise,
dacă ești așezată sau nu reușesc să te văd.
Eu unde mă aflu, acum, tu unde?
Suflet și corp? Strigăt ori lampadar făcut țăndări?
Închiși în spațiile unei ardori
ce bântuie în căutarea unei magii.
Tu ești înăuntru-mi, așa-i? Și eu, eu unde sunt
acum când totul se-nvârte nebunește-n jur?
Acum când am găsit numele tău, măsura ta?
Strada Matei Basarab
Halucinațiile mele!
Sărind de la Fântâna Purcarului
la fântâna Popova.
Cu toții privindu-ți picioarele,
bucurându-se de grația ta
ce brodează figuri în fugă.
Fii liniștită, n-am băut mult,
chiar dacă barul era foarte dichisit
și aveau chiar și d`Armagnac.
Cum de ai intrat tu
în paharul d`Armagnac
încă n-am înțeles.
O sorbitură și-ai devenit inima mea.
Nici un spasm, nici orbiri.
Numai cuvinte blânde spre a-mi însoți
euforia, ființa mea intrată
în întregime în tine. Am făcut dragoste
mai înainte jucând de-a v-ați ascunselea
în Grădina Trandafirilor, apoi despuiați
pe un pat cu spini.
De ce să suferi atâta?
Bine că a trecut Gorka Lasa,
a zis „Maestre, hai,
să toastăm”. M-am trezit.
Pentru Craiova
1
Craiova umbla,
muzica țigănească
mă consolează puțin.
Am intrat în euforie
cu două sticle de vin,
îmi amintesc unde ședeam,
îmi amintesc vinul
mi-a zis grele lucruri
pe care e mai bine să nu le spun.
Îmi amintesc că te iubeam.
2
Ion a făcut miracolul:
cincizeci de poeți la concert.
Seul cântă viața,
Panama o cântă, o cântă Persia,
o recântă Craiova,
Italia o cântă, apoi Spania,
Japonia,
e un cânt ce trece prin fereastră.
3
M-au urmat la Hotel Europeca
cuvintele poeților.
Finalul mia dat bănuiala
că poezia încă e brațe deschise
spre a salva lumea
se poate salva prin dragoste
și refuzând mitele mafioților.
4
Craiova e o inimă ce palpită
în luminile serii.
Multe lumini le-am pus în valiză,
vreau să le însămânțez
în călătoriile prin lume.
5
Nu există margini pentru discuție,
când intră politica se revarsă
potopul esențelor
în absențe și în îngâmfare.
Poeții au margini de îndoială
dar invizibilul se despuie și se oferă
spre a ne face să încheiem socoteala.
6
La Craiova
luna nouă
unduind ne-a urmat
la bar
într-o noapte populată
de viori.
Prea mulți zori promiși,
prea multe revoluții
și fluvii de cărți cu mierea
versului desăvârșit.
Eu eram nerușinatul
ce privea prea mult
chelnerița ce aducea halbele
strângându-le la piept.
7
Și totuși te-am văzut în fundul halbei
puțin intimidată,
îngrijorată că și alții
te-ar putea vedea,
ai fi devenit știrea,
tainica gestație a poetului
ce nu știe să traverseze coridorul
ce nu știe citi ceasul.
Mesele erau toate ocupate,
te-am rugat să ni-l cedezi pe-al tău,
un grup de prieteni,
un câine maidanez ce lătra
la luna moartă
pe un scaun răsturnat.
8
Frumos Muzeul de Artă
mai frumoasă încă primărița
care cu glasul ei azur
m-a condus pe canalele Veneției.
Nu mă-ntrebați motivele,
fantasmele șiroind în inima mea,
umblu la plimbare pe străzi mohorâte.
prin piața pustie.
Nu mă-ntrebați de ce iubesc Craiova.
Nu există motive, există cu miile.
Poate am nevoie de o casă, de un vis
care să fie doar vis de noapte în derivă.
Scrisori ale lui Eminescu pentru Veronica Micle
Am decis
e ultima oară când îți scriu,
când am înfulecat toate calendarele,
am distrus timpul
spre a evita ca nu cumva contabili ai cuvântului
să facă strâmbe socoteli,
vor reda
din ființa mea fără timp,
adică de orice timp.
Te-am iubit…
dar cum era să-ți dărui concretețea
iubirii mele
dacă Dunărea mă inunda zi de zi,
dacă toate stelele
se certau spre a-mi lua visele
geloase ca lupi ai stepei?
Destinul meu acesta era,
să aștept ca moartea să-și lepede
zdrențele de pe scenă
și să ardă clauzele aurului fals.
E mult sânge în inima mea,
multă lumină în venele mele.
Dintr-un trandafir am știut mereu
să fac convoaie de nouri în voiaj:
speranța e în a face.
