Cesare Pavese și literatura română

Cesare Pavese și literatura română   Am avut ca prim resort spre Citeşte

EXEMPLARITATEA CA DESTIN LITERAR

Giacomo Prampolini și literatura română   Argumentul intervenției noastre e strâns conectată Citeşte

Crochiuri de vise întrerupte

Crochiuri de vise întrerupte     Un oracol în stufărișul verde surâde morții Citeşte

poeme regăsite vara 2017

am ajuns deja mâine   Nu găsesc drumul pentru că sunt în Citeşte

Bianca Maria Frabotta Poesie scelte da me / Poezii alese de mine

  „În lăuntrul nostru există o parte mută, apăsătoare ca o Citeşte

Un mio saggio su Andrea Zanzotto / Un eseu al meu despre Andrea Zanzotto

Un mio saggio su Andrea Zanzotto, rivista „LE MUSE” - Citeşte

Coșmaruri

Coșmaruri   Mamei memento al clipei despărțirii   Age quod agis –   Împușcătura din somn Citeşte

Un pensiero dantesco assolutamente attuale

Chiunque ragiona in modo così ripugnante da credere che il Citeşte

ALTE NOI POEME

LA UMBRA UNEI STRANII MELANCOLII   Pe bătrânica Veta a lui Buță Citeşte

Dante Maffia, Per Craiova... poeme

DANTE MAFFIA   Per Craiova*·   Ce e iubirea   Au încercat să ne învețe Ce e Citeşte

Disidenţă vs. rezistenţă prin cultură

disidenţă vs. rezistenţă prin cultură Notă: Repropun aici o intervenție la un Citeşte

Davide Rondoni Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante

Davide Rondoni   Mișcarea poeziei, o lungă adnotare despre Dante Nostalgia mișcării   Commedia Citeşte

Alte noi poeme

  Săgeata lui Zenon   L-am întâlnit pe Kafka în miez de Citeşte

Un cinefil desuet: ispita anacronismului

În ciuda multor evidențe din îndeletnicirile mele de-a lungul unei Citeşte

Giuseppe Ungaretti Poesie / Poezii

  Poesie tratte da Dialogo 1966-1968   Poeme din volumul „Dialog” 1966-1968 È ora famelică   Strappati Citeşte

UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII

  Blog/Notes   George Popescu   UN MAGNAT ÎN SLUBA COMUNITĂȚII   (Un model terapeutic pentru maladiile Citeşte

Noi poeme noi

  Horrendus mundus   Nu mai alerga. Oprește-te, Lume: alertă de-acum și prea hazardată, Citeşte

Vittorio Sereni despre Salinas òi Celan

Vittorio Sereni   UN DINCOLO DE POEZIE*   (P. Salinas –  P. Celan)   Înainte de Citeşte

George Popescu

e se tremo è perché sento   e se tremo è perché Citeşte

Itaca

Itaca – la deviazione dall’equivoco? Una ipotesi di lettura poetica di Citeşte

Dante Maffia, Per Craiova… poeme

10 October 2023
Autor

DANTE MAFFIA

 

Per Craiova*·

 

Ce e iubirea

 

Au încercat să ne învețe

Ce e iubirea

umplându-ne capul cu cuvinte obscure,

cu fraze frumoase cu fundițe roze.

Au încercat să-mi spună

că-i mai importantă decât pâinea,

că are o culoare în plus a curcubeului

și posedă cunoașterea supremă.

Eu nu am definiții și imagini

ca s-o susțin,

ar trebui să te duc cu mine și să te arăt,

riscând ca vreunul să te răpească.

 

 

Craiova

 

Umblam grăbit și nimeni nu mă observa.

Eu îi privesc și le rețin expresia

chipului, citesc motivele pașilor lor.

 

Nu sunt un vrăjitor, joc

cu seninătate și pot observa oamenii

fără să pierd nicio nuanță.

 

Sunt la Craiova, am senzația

că mă aflu într-un salon din alte vremi

ce mă primește totuși cu nepăsare.

 

Seara hoinăresc prin Centru, barurile

sunt pline ochi cu fete drăguțe

și elegante. Atitudinea lor

 

e de regine. Aș vrea să le sărut pe toate,

să le duc în Italia, triumful meu,

gloria mea! Însă ele sunt fermentul

 

cetății, egoismul meu e hazliu.

Uite ce ghirlandă de arome,

un cor de promisiuni pentru Craiova

 

deschisă spre viitor, mânată de pasul

înnoirii. O simt fremătând

din temelii cu pasiune,

 

simt că în jurul meu se mișcă un cor

de proiecte: Craiova nu caută fardarea,

ci ritmul european, armonia

 

cu ceea ce se anunță la orizont

și are motive: pe orice stradă

se presimte fermentul, neliniștea schimbării,

 

se simte că acum trebuie pornită căruța:

e un oraș cu străzi prea frumoase,

cu monumente antice și bine păstrate,

 

cu piețe ce au suflet. Oamenii

surâd, nu e România parcată

în Italia, nu resturi

și descompunere umană. Craiova

are sufletul mare, pietrele sale

au cadențe antice, fiece fațadă

 

de bloc are zboruri ce implică

sufletul. Iată Biserica Sf. Dumitru

iată Muzeul de artă,

 

Biserica mânăstire Cosuna,

Parcul Nicolae Romanescu,

Madona Dudu, Grădina Botanică.

 

Da, m-am îndrăgostit de Craiova

fiindcă simt puritatea ei, răsuflarea lui

Demetrescu și a lui Brâncuși,

 

a lui Titulescu și a lui Șirato,

a lui Baba și a lui Sorescu, strigătul dulce

al artei ce da viață și semne. Craiova

 

are mâini mari și picioare înaripate,

are ochi de cer, un trup pe care a-l îmbrățișa

trebuie să-l bucuri neîncetat,

 

iată Catedrala surâzând,

iată Teatrul ce mă îmbrățișează,

odată spuse cu ardoare cuvintele

 

cântului iubirii. Și poeții români,

premisa cântului, pregătirea

pentru muzica ce sosește

 

din cărțile lor veșnice

în care eu simt mireasma înaltă și sublimă

a rădăcinilor mele. Calabria precum Craiova,

 

afinitățile pe valul unei amintiri

ce leagănă visurile și le aromește

cu analogii. Da, Craiova,

 

în tine am găsit frumusețea

risipită și dureroasă a Istoriei, încăpățânarea

ce mereu învăpăiază viața.

 

Arată-ți frumusețea

fii tu însăți în fiece clipă, deschisă

la pasul deluviului lunar

 

când seara aprinde speranțele

fiecărei făpturi umane. Eu te-am văzut

și te-am plăcut ca pe o doamnă veșnic

tânără și frumoasă  în felu-ți de a face poezie.

Tu ești poezie de piatră și de carne,

nu florile de mucigai ale lui Arghezi,

 

nu Venezia lui Eminescu, ci palpitul ce aprinde

stelele și le îmbracă în cuvinte noi. Acestea vor mișca

suplele flancuri ale călătoriei tale.

 

Un nou alfabet

 

Am întrezărit un nou alfabet

aici, la Craiova,

în aceste zile calde de septembrie

făcute din litere azure,

din fulgerări și muzici necunoscute

ce pâlpâie în ochii săi

ca niște jocuri

și ca antice cânturi.

 

Aroma sa de femeie

are eleganța

de curcubeie în fugă

ce se-ncrucișează

în fulgerele dorinței mele.

 

Iar numele său

are inima lui Leopardi,

o sinteză

și o tensiune de a exista.

Silvia…

 

Iubirea e neastâmpărul lui Dumnezeu,

dar eu deja m-am îndrăgostit,

ea care-mi lipsește,

îmi lipsește întâia literă a alfabetului.

 

Craiova, 19 septembrie 2015

 

 

Femeile din Craiova

 

Nu-mi previn oftatul;

noaptea scoate la plimbare un vis,

râsetele lor ilumină Piețele,

 

roiesc ca libelulele

spre lumini tainice, spre glumele

tinereții nerușinate ce-o pretinde.

 

E o solemnitate ce prinde viață cotidiană

și prejudecățile cu care am plecat

sfârșesc la impactul surâsurilor.

 

Ca-ntr-un miracol, pe neașteptate

e la fel precum cea din satul meu.

Blocurile baroce sunt complice,

 

insistă, mă ispitesc. Dar de la o fereastră

se-arată ea, tăcută, și sunt liber în sfârșit,

eu cu luna, cu femeile, cu berea

 

română ce are un gust de salvare.

Femeile din Craiova vor aștepta veșnic,

mă voi întoarce după ce va fi ars veșnicia cu ea.

 

Anticele povești ale Craiovei

 

Hoinărind prin insula pietonală

navigând prin aromele tinerilor

ce se bucurau de fericirea lunii

 

Saeid, Bill și Yong

beau surâsurile valchirelor

călărind macii uriași

în formă de elefanți.

 

Sau poate erau elefanți adevărați

închiși în paharele de bere

gata să povestească străvechi povești ale Craiovei

pare uneori insulă cu zăcăminte de petrol.

 

Ei și Francesco prinși de reflecțiile

indiscrete ale cornișelor și ale lampadarelor

din Barul cu un nume prea american.

Fericirea în buzunar, răsucirea Tatianei și a

Mariei.

 

Totuși e probabil ca asta să se fi întâmplat

într-un vis ce avea nevoie de cure estetice

și dorea să vină în Italia.

Am băut fără oprire direct din sânii berii.

 

Am povestit despre bunicul meu la Pittsburg,

despre bunica mea ce făcea pipi în picioare,

de anumite obiceiuri din Calabria ce mi-au apărut

în acea clipă

potrivite să-i facă să înțeleagă pe ceilalți poeți

 

dimensiunea mea mărginită la o biată

identitate, atât de biată că nu merită nici protestul

sindicatelor. Însă m-am simțit important toată seara,

apoi am înțeles că era reverberația poeților ce se aflau cu mine.

 

Dar de două ori

 

Oare ce m-a împins să mă întorc?

Nicicând de două ori în același oraș

spre a evita îndrăgostiri

spre a evita ca muzica edificiilor,

inima lui Brâncuși întâlnită întâmplător,

sufletul lui Eminescu și al lui Cioran

să-mi provoace prea multe sărbători, mă primesc

cu vinuri de soi și muzici țigănești.

 

Și în schimb iată-mă aici.

Am trădat Roma, am trădat Matera,

ceva m-a împins să reparcurg străzile

căutând un indiciu pe care străbunii mei

le-au lăsat într-un cufăr creat de

Cellini. Un notar are cheile,

dar nu-mi mai amintesc numele său,

va trebui să mai revin încă, probabil.

 

Va trebui să revin spre a-l revedea pe Ion,

spre a revedea acea mică fereastră

la marginea orașului, spre a regăsi aroma ei

care scăpată din buzunar se va fi refugiat

în vreo tufă de flori ori în apele Dunării.

Va trebui să revin spre a mă oglindi în cerul

unor cuvinte șoptite de războinicii

romani ce încă visează Imperiul.

 

Craiova știe a iubi

 

Multe răspunsuri am avut:

nu voi mai pune întrebări.

Craiova nu are somn.

 

Dacă floarea aceea retezată

în pălăria clădirii Primăriei

ar sta puțin liniștită

 

nu aș mai fi atât de îngrijorat

de puterea aromei sale.

Orașul nu are mâinile legate,

 

se respiră și se cântă.

Iar tinerii au otrăvuri

precum cei din Trastavere.

 

Ți-aș spune „orașul meu”, dar apoi

lingușirile ar sparge frumusețea

în țăndări fără binecuvântări.

 

Aversă

 

Aversă

Umbrele deschise.

Străzile pline de apă.

Însă eu știu că iute va înceta.

Iubirea aduce soarele.

 

Foamea

 

Dorința îndrăgostiților

în ochii altora devine ridicolă,

imaginile spre a o exprima

o grămadă de banalități.

 

În timp ce stau lungit

în această cameră de hotel la Craiova

și te revăd prin Murgia,

aș vrea să fiu capotul tău,

 

să-ți astâmpăr foamea,

să te fac să o simți pe a mea.

 

Cu pași iuți

 

Cu pași iuți

merg spre Muzeul

Culturii Populare.

Tu mă urmezi,

De ce ți-e frică?

Că vei uita cerul?

Orice imagine ești tu

sunt cu noroc condamnat.

 

Strada e largă

 

Strada e largă.

Pe fațada Universității

un joc perfid de curcubeie

ce spun povestea ta.

 

Craiova e irezistibilă când

dacă îmi joacă fantezia,

dacă îmi dăruiește un pic

din inima ta nebunatică.

 

Aici la Roma

 

Aici la Roma

Craiova e abia un ecou

de prilejuri neculese,

de culori murdare,

de renunțări.

 

Însă peisajul

ce-l port în ochi și-n buzunar

și în cuvintele mele

ochii  unei țigănci

ce voia să-mi citească în palmă.

 

Mă întrebau

 

Mă întrebau:

„Ce voi duce cu mine pe veci?”

Primărița vorbea

oferind rubine de gânduri

oaspetelui ce  simțea

bătăile inimii sale,

densitatea pasiunii sale.

 

Politica e dușmancă iubirii.

 

Încerc și reîncerc

 

Încerc și tot reîncerc să te chem.

Am mâinile goale,

o stupidă iritație.

 

Craiova e insidioasă

cu puberii săi nocturni,

cu insula sa pietonală

ce sugerează o cameră de dormit.

 

Francesco și eu

 

Francesco și eu comentăm

monumentele Craiovei.

Roma în fundal.

Dacă pui Roma ucizi și Parisul,

nicio comparație.

 

Însă acel detaliu acolo, îl vezi?

Acea poartă pictată în galben,

cu ramul aplecat care salută,

acel glas ce sosește de departe…

 

Ardere.

Reverberarea mâinii tale

mângâindu-mă.

 

Hotel Europa

 

Hotelul Europa e magnific,

confortabil,

personalul atent la orice dorință.

 

O frumoasă fată la recepție

e fan a lui Gigi D`Alessio, eu fan al ei,

 

dar cum să-i spun

după mărturisirea gustului său muzical?

Păcat! Are un corp ca o dulce simfonie,

un muzeu de senzații.

 

Dar, haide, glumeam,

nu fă grimasa aia,

dacă tot îți place D`Alessio și ție

ce te aștepți să-i spun?

 

Am reîntâlnit camerista

 

Am reîntâlnit camerista

ce-a locuit la Foggia

opt ani.

Bine că ploaia

l-a grăbit pe bărbatu-său

să vină s-o ia

la sfârșitul programului,

bine că tu vegheai

în lăuntrul meu.

 

M-ai fi omorât.

 

Dar crezi tu că te-aș fi putut înșela

Crezi că aș fi putut să pierd

parfumul ochilor tăi?

 

O lungă discuție

 

O lungă discuție

despre problemele șomajului.

 

Craiova industrială

are crampe de durere,

contradicții,

amărăciune.

 

Sunt un străin,

nu am nici un drept

de a da sentințe,

privesc cu ochiul occidental,

văd multe îngrădiri la pășune.

 

Despre acel gest al lui Eminescu

 

Ce anume conservă Craiova?

Acel gest al lui Eminescu

care într-o seară voind să aprindă

carul de foc

a trăit purificarea cărbunilor aprinși?

 

Tu ce aștepți să se deșire acel surâs

în cuvinte de foc,

în metafore neîntinate?

Ecoul sonor

 

al cuvintelor poetului

e aici alături de tine.

Bea din ele o picătură,

tu mă bei pe mine,

eu te beau pe tine.

 

Craiova pe fundal

 

Traversând câmpia.

Craiova în fundal.

O foșnire de mesteceni

se clatină spre absolut:

copaci care poate

m-au cunoscut în copilărie.

 

Prăbușirea prea multor vise…

Ferestrele de la Sf. Graal larg deschise,

o închipuire fascinantă,

pașii rinocerului obosit

al trecutului meu.

 

Am nevoie de iubire.

De iubirea ta, simt

că luna mi se-ngheață în cafea,

că în fiece înghițitură saliva ta

aprinde reverberații de vise…

 

Durerea de dinți

 

Totul filtrat

de durerea de dinți:

escorta la pulmann,

discursurile și recitările.

Totul opacizat

și mestecarea lentă,

curiozitatea aproape pierdută.

Craiova în ceața durerii,

Craiova în patul matrimonial gol.

 

Ionesco

 

Ionesco cerșind

o felie de pâine.

Piciorul însângerat,

nici Regine, nici coșuri de flori

la trecerea sa.

 

Mărturie oculară.

 

Vreau să fur CRaiova

 

Vreau să fur Craiova

un pic din existența sa inocentă,

dar am inima plină

de lumini stinse.

 

Voi aștepta iarna,

mă voi întoarce cu zece cardinali

într-o excursie.

Vor reda și băncile

din părculețe.

 

Tu nu face nazuri,

încheie-ți bluza:

acele două camele

sunt patrimoniu personal.

 

Am cumpărat o pălărie

 

Îmi e potrivită,

ating din întâmplare

colțul unei mobile,

marginea unei farfurii;

încredințez acestor gesturi

mesaje de veșnicie.

 

La Craiova am atins

monumente într-un mod cam obscen

și am furat o rază de soare

spre a vedea dacă e chiar a mea

ori a altui poet,

poate a lui Eminescu.

 

În monumente nicicând visate

raza începe a dansa în mâinile mele,

știe să și cânte o frumoasă ghicitoare:

„Madama Colombina

lasă-te sărutată pe gură”.

 

Nu am pretenții

 

Nu am pretenții

de a cunoaște Craiova,

de a o fi făcut să se îndrăgostească.

Totuși eu m-am îndrăgostit

și de aceea am furat

o dantelă a sa

de pe o stradă nocturnă

și pe care o port cu mine pe piept.

 

Din Piața Unirii la Craiova

 

Ploaia, poeții, tu ce mă-nsoțesc

goală unduind șoldurile, noaptea e prudentă,

însă nu-mi ieftinește aroma ta

ce mă face mai frumos, o spun privirile

cameristelor și cele ale poetelor.

 

Nu-mi spune tocmai acum că trebuie să-ți restitui

cuvântul din tine creat. Lasă-mi-l să mă bucure

seara, la bere, cu prietenii,

înăuntrul ecourilor stranii ce vibrează de tămâie.

În pantofii uneia ce trece în grabă.

 

Nu reușesc să-nțeleg dacă ploaie ești ori noapte,

dacă tu ești cu povara ta de vise,

dacă ești așezată sau nu reușesc să te văd.

Eu unde mă aflu, acum, tu unde?

Suflet și corp? Strigăt ori lampadar făcut țăndări?

 

Închiși în spațiile unei ardori

ce bântuie în căutarea unei magii.

Tu ești înăuntru-mi, așa-i? Și eu, eu unde sunt

acum când totul se-nvârte nebunește-n jur?

Acum când am găsit numele tău, măsura ta?

 

Strada Matei Basarab

 

Halucinațiile mele!

Sărind de la Fântâna Purcarului

la fântâna Popova.

Cu toții privindu-ți picioarele,

bucurându-se de grația ta

ce brodează figuri în fugă.

 

Fii liniștită, n-am băut mult,

chiar dacă barul era foarte dichisit

și aveau chiar și d`Armagnac.

Cum de ai intrat tu

în paharul d`Armagnac

încă n-am înțeles.

 

O  sorbitură și-ai devenit inima mea.

Nici un spasm, nici orbiri.

Numai cuvinte blânde spre a-mi însoți

euforia, ființa mea intrată

în întregime în tine. Am făcut dragoste

mai înainte jucând de-a v-ați ascunselea

în Grădina Trandafirilor, apoi despuiați

pe un pat cu spini.

De ce să suferi atâta?

Bine că a trecut Gorka Lasa,

a zis „Maestre, hai,

să toastăm”. M-am trezit.

 

Pentru Craiova

 

1

 

Craiova umbla,

muzica țigănească

mă consolează puțin.

Am intrat în euforie

cu două sticle de vin,

îmi amintesc unde ședeam,

îmi amintesc vinul

mi-a zis grele lucruri

pe care e mai bine să nu le spun.

Îmi amintesc că te iubeam.

 

2

 

Ion a făcut miracolul:

cincizeci de poeți la concert.

Seul cântă viața,

Panama o cântă, o cântă Persia,

o recântă Craiova,

Italia o cântă, apoi Spania,

Japonia,

e un cânt ce trece prin fereastră.

 

3

 

M-au urmat la Hotel Europeca

cuvintele poeților.

Finalul mia dat bănuiala

că poezia încă e brațe deschise

spre a salva lumea

se poate salva prin dragoste

și refuzând mitele mafioților.

 

4

 

Craiova e o inimă ce palpită

în luminile serii.

Multe lumini le-am pus în valiză,

vreau să le însămânțez

în călătoriile prin lume.

 

5

 

Nu există margini pentru discuție,

când intră politica se revarsă

potopul esențelor

în absențe și în îngâmfare.

Poeții au margini de îndoială

dar invizibilul se despuie și se oferă

spre a ne face să încheiem socoteala.

 

6

 

La Craiova

luna nouă

unduind ne-a urmat

la bar

într-o noapte populată

de viori.

Prea mulți zori promiși,

prea multe revoluții

și fluvii de cărți cu mierea

versului desăvârșit.

Eu eram nerușinatul

ce privea prea mult

chelnerița ce aducea halbele

strângându-le la piept.

 

7

 

Și totuși te-am văzut în fundul halbei

puțin intimidată,

îngrijorată că și alții

te-ar putea vedea,

ai fi devenit știrea,

tainica gestație a poetului

ce nu știe să traverseze coridorul

ce nu știe citi ceasul.

Mesele erau toate ocupate,

te-am rugat să ni-l cedezi pe-al tău,

un grup de prieteni,

un câine maidanez ce lătra

la luna moartă

pe un scaun răsturnat.

 

8

 

Frumos Muzeul de Artă

mai frumoasă încă primărița

care cu glasul ei azur

m-a condus pe canalele Veneției.

 

Nu mă-ntrebați motivele,

fantasmele șiroind în inima mea,

umblu la plimbare pe străzi mohorâte.

prin piața pustie.

 

Nu mă-ntrebați de ce iubesc Craiova.

Nu există motive, există cu miile.

Poate am nevoie de o casă, de un vis

care să fie doar vis de noapte în derivă.

 

Scrisori ale lui Eminescu pentru Veronica Micle

 

Am decis

e ultima oară când îți scriu,

când am înfulecat toate calendarele,

am distrus timpul

spre a evita ca nu cumva contabili ai cuvântului

să facă strâmbe socoteli,

vor reda

din ființa mea fără timp,

adică de orice timp.

Te-am iubit…

dar cum era să-ți dărui concretețea

iubirii mele

dacă Dunărea mă inunda zi de zi,

dacă toate stelele

se certau spre a-mi lua visele

geloase ca lupi ai stepei?

Destinul meu acesta era,

să aștept ca moartea să-și lepede

zdrențele de pe scenă

și să ardă clauzele aurului fals.

E mult sânge în inima mea,

multă lumină în venele mele.

Dintr-un trandafir am știut mereu

să fac convoaie de nouri în voiaj:

speranța e în a face.

 

  • Volum publicat în originalul Italian la editura craioveană „Europa” sub titlul Per Craiova, în 2019, și lansat la ediția din același an a Festivalului Internațional de Poezie „Mihai Eminescu”.

Arhiva

October 2023
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031