am ajuns deja mâine
Nu găsesc drumul pentru că sunt în drum:
la capătul acestui cuvânt am ajuns deja mâine
și pâinea altuia mă va înfuleca
și vinul asemeni unui copil handicapat
mă aleargă prin codrul bolii de ieri.
mâna străină într-un buzunar…
spațiul în care vinul devine hotar și priveghi
între unghia care e tot mai mult o veghe de prisos.
halucinație a clipei care respinge carnea.
hoitul vânează ultima sa haltă pe calea substanței.
și unde animalul e pradă tânără. își devoră
visul unui copil fără vârstă. a sosit vita siderală
la întâlnirea cu lirismul lichefiat. Martorul își vinde
identitatea în târgul ultimei toamne. Mireasa
și gheata necunoscutului care strânge orizontul de gât.
Turmentări tinere, aproape copilărești odaia
fulgerului încercuită de sete. Încercuit de foamea
unde pâinea devine chilimbar. Cucoană tânără
pe patul spitalului poeziei de altădată cu Tradem
suflând în batista sângerie a transparenței ce se vinde
ca rest la piețele unui sfârșit de săptămână
în provincia ce nu-și mai recunoaște flașnetarii.
nici o ofelie – doar matilde cu chiloți ieftini
trași direct pe urina acestei poetici care nu-și
mai încape în ifosele unui postmodernism de rutină.
școala anacolutului vândut cu varză acră cu mititei
prin speluncile spaimei în care mițe diafane mor
peste flașnete pline de negi. cum să trăiești
între un negustor care înalță un drapel beției
crâncene și vaierul hoardei de lefegii motorizați
într-un comerț en detail cu pudorile sexului licențiat
în fiecare fin de soir sans rivages… mâna străină
într-un buzunar intrat în criză de pubertate.
îndelung chibzuit…
Și va coborî un pahar pe colina umedă de somn
și va coborî un pahar pe colina umedă de somn
în zorii fără iubite gratuite – îndelung chibzuit
la marginea unei sălbăticiuni surprinsă
în anturajul cu chip de roză mentală? câini care-și cară
stăpânii spre casele lor de improvizații lunare
latifundiu al poemului țâșnind pe margini
pahar imposibil cu berea ultimei crime
și lângă haznaua metaforei – acesta ești tu
umbra și statuia umbrei și cuțitul între petale
la capătul unui drum prăbușit pe ultima sa
neputință. Unde mă poartă cravașa acestei rătăciri
prin budoarele tandreții devastate de macii neliniștii.
Abia sosit-a trenul întoarcerii printre cocenii toamnei
de adio când cheflii își rumegă reumatismul lor visceral
– în zori vă voi povesti ce s-a ales de măruntele
lor privilegii de cârpele din care cad steaguri mucegăite
heralzi fără vârste nu mai descifrează alfabete pierdute.
o captatio benevolentiae
cărți care se întorc cu fața spre apus. cotoare putrede
în cel mai pur decor murate în priviri livide
ale femeii care nu mai așteaptă. îmi vând candoarea
în așteptarea unui vis al lui brâncuși strivit
pe un carton de wiesana cu un preț de zilier navetist. să nu mă
trădezi iubito în dreptul sânului tău stâng crește
o captatio benevolentiae trec prin dreptul lunii
din celălalt veac suporteri ai unui amor desuet
vetele caută harakirii prin tomberoane dichisite în care
biscuiți râncezi invită la cine domnești. ultimul accelerat
face galeș cu mâna unei aventuri ratate
pe care nici un folclor nu-l mai revendică…
Pentru mulți masa e gata
Și a coborât din nicăieri anul
năucit de veninoase vestiri.
Pe dealuri jefuite de aprige ciori
ierburi plăpânde își fac rugăciuni
mistuite de ger și de cețuri năvalnice –
arbori înșfăcați de neliniști își uită
pierduta de-acum ardoare estivă
și un izvor îndură blestemând lăcătuirea de gheață.
Nu vom mai ieși pe drumuri văduvite de grai –
„Unii, în pelerinaj, / ajung prin poteci obscure”
însă o umbră hulpavă scuipată de somn
cu o glăsuire de mormânt bâiguie la ferestre
că pentru mulți masa e gata și ușa deschisă
dar cine se încumetă să intre când
pe la porți huruie nemiloase blesteme
iar pe streșini nemaivăzute năluci incită
prigoana șlefuind lama dezastrului.
